CRONICI DIN GERULIA & STIRI FIERBINTI din TREBUCI

Februarie 14, 2013

SARACA TARA BOGATA :Modelul …portughez?

Filed under: Uncategorized — mihaibeltechi @ 5:01 pm
…Portugalia avea pe acea vreme un fel de autostrada, (perioada interbelica) adica o sosea mai acatarii care lega Lisabona de nu stiu ce oras. Nemtii, care erau aliatii lor le-au oferit si le-au dat ajutorul fratesc sa le faca o autostrada ca lumea. Si, întradevar, le-au facut pe banii lor în locul soselei vechi o autostrada asa cum stia numai Hitler sa faca. În RDG ( în 1985 ) se circula pe portiunea de autostrada între Dresda si Leipzig, facuta de pe atunci (1936), care este si acum foarte buna si are sase sensuri.
Asa, dar, ce sa vezi, vechea sosea era facuta din pietre de caldarîm pe care nemtii le-au încarcat în tren si le-au dus în Germania ca “sa-i scape” pe portughezi de ele. Pietrele erau însa din minereu de wolfram sau tungsten care se foloseste la fabricarea de oteluri aliate pentru blindaje. Nu se gasea nicaieri în lume asa un mineral. Dar nemtii stiau, portughezii nu stiau.Vedeti ce înseamna sa aveti o buna informatie ?
Cît despre noi, ce sa mai zic: nu ne-am ales cu nimic din petrolul de pe valea Prahovei, în timp ce arabii au facut cel mai modern hotel din lume, orase si statiuni de vis. Probabil ca tot asa va fi cu Rosia Montana: se va gasi vreun cretin ajuns sef care le-o va vinde pe nimic numai ca sa ia el un ciubuc gras. Vezi chestia cu Rompetrolul.”
AMERICA nu are zacaminte de URANIU.
Tot asa cum RUSIA nu detine zacaminte de WOLFRAM.
Fara aceste doua elemente, SUA si RUSIA sunt ZERO! Sunt niste neica-nimeni în materie de suprematie MILITARA.
Wolframul, un metal mai scump decât aurul si mult mai pretios, greu de gasit, este foarte necesar în industria militara si spatiala,
iar uraniul în industria nucleara.
Primul se afla, în cantitati INEPUIZABILE si în starea cea mai pura (nemaifiind necesare procedee industriale costisitoare de decantare a lui) doar în ROMÂNIA. La ROSIA MONTANA !
Zbaterea de a pune gheara pe minele de aur de la Rosia Montana are acum o miza periculoasa, cu atât mai mult cu cât Exploziv-News si GIS-SSR o dezvaluie în premiera:
Zacaminte de wolfram, neexplorate niciodata, se gasesc însa, în cantitati uriase, si în muntii Retezat (zona Gugu Sureanu, axa care le uneste trecând prin Vârful Peleaga, ca punct de reper. Exact zona în care a cazut, în urma cu câtva timp, avionul militar israelian – posibil neintimplator in misiune in acea zona !) si, inainte de 1989, au fost pazite cu strasnicie, de catre DEPARTAMENTUL ZERO.
Cel care le-a detectat, extrasenzorial, era sa plateasca cu viata, în urma unui atentat psihotronic al rusilor, curajul de a dezvalui adevarul, în cadrul unor cursuri speciale, destinate profesionistilor din serviciile secrete militare ale României. Numele lui este Vasile RUDAN, cel care, dealtminteri, este si parintele legendarului Departament.
În aceeasi zi în care profesorul RUDAN era gasit aproape mort în apartamentul sau din Bucuresti (cu câteva zile înainte, el dezvaluise unor apropiati din SRI si DGIA ca fusese de doua ori amenintat cu moartea de un anume rus FONAREFF, fost ofiter KGB), iar generalul David H. Petraeus, comandantul fortelor americane din Afganistan, avea aproape aceeasi soarta cu a profesorului român. Generalului american i se întîmpla asta deoarece, într-o conferinta de presa, scapase un alt adevar: motivul prezentei NATO în AFGANISTAN nu erau teroristii. Ci uriasele zacaminte de URANIU pur!
În Muntii Khwaja Rawash, situati la nord de Kabul, dar si în Koh Mir Daoud, lânga Herat si Kharkiz, în provincia Khandahar, exista cele mai mari zacaminte de uraniu din lume, la fel cum, în materie de wolfram, România detine suprematia mondiala.
SÂRACA TARA BOGATA!"

http://www.ioncoja.ro/amestecate/modelul-portughez-2/
Anunțuri

7 comentarii »

  1. Capitalismul între Mihnea turcitu şi dilematici
    Posted on February 20, 2013 by mihaibeltechi
    Aceasta pentru că în România ideea organizatoare este confiscată de o grupare de intelectuali, care în loc să procure certitudini, produce dileme, fiind, în consecinţă, antiintelectuală. (Funcţia intelectualului este să ridice în abstract probleme concrete şi să ofere soluţii inteligibile şi implementabile: inginereşti, etice, politice, sociologice, juridice, zootehnice, educaţionale, contabile, militare etc. etc.). În felul acesta, în România, distanţa dintre stat şi societate este una dintre cele mai mari din Europa.
    SPQR :

    Încă nu a apărut o sociologie a
    incompatibililor
    cu statul şi cu societatea
    Mihnea al II-lea, zis Turcitul (1585-1591) fu un domnitor din Ţara Românească, care, pentru a se menţine la domnie (cumpărată de la turci), a introdus noi biruri. Nu întâmplător, ţăranii au denumit una din ultimele sale inovaţii fiscale “năpasta”. Pentru că nu i-au mai ajuns banii să-şi cumpere domnia, Mihnea a ajuns să se vândă pe sine pentru a rămâne în scaun, trecând la mahomedanism. Turcii tot l-au mazilit însă, dar s-au îndurat de el şi i-au dat să conducă sangiacatul de Nicopole. În povestea noastră, Mihnea Turcitu reprezintă ideal-tipul liderului incompatibil cu statul (care şi-a vândut sufletul, deci neamul).
    Dilematicii sunt o grupare intelectuală din România, structurată în jurul unor reviste precum “22″, “Dilema veche” etc. O subspecie este cea a caţavencilor – cei care se ocupă cu gestiunea umorului în societate, dar în forma lui distructivă, a zeflemelei. Totodată, aceste grupări au arondate o serie de organizaţii care “monitorizează” principalii indicatorii ai societăţii “civile” şi scot la raport instituţii publice şi particulare, militare sau academice, de presă sau guvernamentale, persoane,după cum consideră. Funcţionează, deci, ca suprainstituţii, pe un fundament moral a cărui îndreptăţire nu este deloc limpede de unde o au (nu sunt organe alese, nu sunt “unse” de Dumnezeu ca regalitatea, competenţa ştiinţifică se rezumă la termenul de “analist politic”, iar competenţa culturală este tarată de scandaluri foarte serioase de plagiat, chiar la vârful grupării – vezi Cotidianul, 11 iulie 2012, care citează diverse surse). Principala lor funcţie în societatea românească este aceea a etichetării, stabilind ceea ce este bun şi ceea ce este rău în societatea românească. De regulă, răul pentru dilematici începe cu tradiţia intelectuală românească interbelică, şi, în general, cu tot ceea ce înseamnă tradiţie (familie, credinţă, Patrie). Operaţiunea pe care o desfăşoară este de tip “comisariat”, în sensul că cei care “pică” examenul respectivilor intelectuali sunt consideraţi incompatibili cu “idealul european” şi, în consecinţă, “scoşi din circulaţie”, într-o manieră similară epurărilor din anii ’940-50, şi trimişi într-un “lagăr al uitării publice”. Rolul de gatekeeperi este rezultatul unui complex de conexiuni cu structuri de interese din România şi din străinătate, greu inteligibile omului simplu, pentru care intelectualul are un rol major în viaţa publică. Problema este că, deşi au mare putere prin resursele puse la dispoziţie, dilematicii nu au produs nici o doctrină, nici un răspuns coerent la provocările tranziţiei din România. Ei produc … dileme, adică nesiguranţă. Ocupând cu ofensivitate locul numit “discurs intelectual”, aceştia au contribuit decisiv la blocarea circuitului gândirii critice în societate şi, implicit, la lipsa unui orizont intelectual al aparatului politic. Aceştia au contribuit decisiv la transformarea “integrării europene” într-un exerciţiu birocratic, încorsetând societatea într-o limbă de lemn de tristă amintire. Dilematicii reprezintă eşecul intelectualităţii cu acces asupra spaţiului public în producerea unei idei organizatoare. În absenţa unei idei organizatoare aparatul politic şi statul se blochează.
    Capitalismul de stat este un model de dezvoltare care are la bază implicarea directă a statului în mecanismul de piaţă. El poate fi sau nu democratic. Capitalismul de stat, ca doctrină, nu crede în autoreglarea pieţelor, şi, în consecinţă, dacă are vreo legătură cu liberalismul, nu-l promovează decât în zone limitate, mai degrabă de tipul managementului resurselor umane, al libertăţii de cunoaştere şi de expresie în doze diferite. Keynesianist în bună măsură, capitalismul de stat este convins de utilitatea investiţiilor publice pentru bunul mers al economiei. În principiu, capitalismul de stat pleacă de la premisa că stabilitatea politică depinde foarte mult de realizarea tuturor prin munca fiecăruia. Cel mai important drept, în capitalismul de stat, este dreptul la muncă. Sunt state, unde, dreptul la muncă, se reduce la dreptul la consum individual. Este în special cazul Chinei, unde, însă, această formulă pare să fi ajuns în impas: clasa de mijloc doreşte tot mai multă libertate. Formulele sale politice sunt foarte variate, luând forma dictaturii de dezvoltare (cazul regimurilor fasciste din Portugalia şi Spania, al comunismului lui Ceauşescu, China, Vietnam) sau al democraţiilor mai mult sau mai puţin avansate (Franţa, Norvegia, Brazilia).Capitalismul de stat, într-o democraţie, reprezintă cea mai bună formulă de prezervare a interesului public, asigurând cadrul pentru cele două libertăţi esenţiale: a muncii şi a expresiei personale. Nu tot ceea ce există este de vânzare, pare a fi condiţia de esenţă a capitalismului de stat. Pentru că libertatea economică nu se reduce la piaţă. Şi mai ales, pentru că forţele pieţei nu sunt deloc libere, ci, adeseori ascultă de interesele unor grupări străine de interesele propriei mele societăţi.
    Un model european
    Englezii au făcut o radiografie a celei mai de succes regiuni europene: Peninsula Scandinavă, la care au adăugat Danemarca. Cel mai înalt nivel de trai, cel mai ridicat nivel de armonie socială (inegalitate scăzută), este în Nord. Inegalitatea socială este o dată şi jumătate mai mică decât cel al SUA (0,25 faţă de 0,39), şi semnificativ mai scăzut decât cel al altor state europene puternice – Germania (0,29). Succesul şcolar este, de asemenea foarte însemnat, deşi, aici situaţia este paradoxală: rata sinuciderilor este printre cele mai ridicate. Ce-or învăţa la şcoală? Şi ce fel de armonie este aceasta?

    Dar nu aceasta este problema pe care vreau s-o ridic.

    Ideea organizatoare a statului este centrală în Şcoala de geopolitică de la Copenhaga (Barry Buzan). Fără ea, statul se prăbuşeşte. Inovaţia lui Buzan este de fapt, de bun simţ: securitatea unei societăţi constă în nivelul de coerenţă al statului. Unde prin stat se înţelege principalul apărător al interesului public (naţional). La rândul său, puterea statului depinde de măsura în care în societate se produce şi se administrează ideea organizatoare. … Aici este cheia atât a unui sistem just de taxe, cât şi a unei balanţei de plăţi echilibrate, a unui sistem medical eficient cât şi a unui învăţământ cu adevărat în folosul omului.

    În fine, ce-i cu nordicii? Mai cu seamă, cu Norvegia? Aici 30% din veniturile statului sunt asigurate din petrol. Printr-o firmă … de stat. De fapt, statul norvegian este proprietarul celor mai puternice dintre firmele din ţară, sau acţionar important. Statul are un cuvânt important de spus în: industria aluminiului, telecomunicaţii, industria chimică, sistemul bancar, cu alte cuvinte în activităţile strategice. Aceasta nu împiedică Norvegia să aibă … bursă (piaţă). Doar că 37% din acţiunile de pe bursa norvegiană sunt controlate de … stat, adică de interesul public.

    Intermezzo: situaţia petrolului din România

    Până la descoperirea “rezervei gigantice” de petrol şi gaze din Marea Neagră, în toamna anului 2011 (Jurnalul, 1 oct. 2012), România se afla pe locul 46 în lume, din punctul de vedere al rezervelor de petrol, iar Norvegia pe locul 23. Diferenţa era, deci, de 2 ori (CIA, The World Factbook, 2011).

    În Norvegia, Bugetul Naţional conţine următoarea prevedere expresă: “The tax system and the State’s Direct Financial Interest (SDØE) ensure that most of the extraction revenues accrue to the State.” “Sistemul de taxe şi [Departamentul] Interese Financiare Directe ale Statului se asigură că cea mai mare parte a veniturilor din extracţia petrolului revin statului.” (Bugetul Naţional [al Norvegiei] 2013, p.27). Tot aici se face trimitere la rolul important în stabilitatea economică a Norvegiei a investiţiilor cerute economiei naţionale de către industria extractivă. Prin dublul rol al industriei petroliere, de motor al investiţiilor industriei naţionale şi de asigurator al energiei, Norvegia a fost ferită de impactul crizei economice din 2008.

    Firesc. Probabil cam aşa ar fi fost dacă Petrom ar fi continuat să conlucreze îndeaproape cu Combinatele de utilaj greu din Cluj, Iaşi, Bucureşti, dar mai ales cu UPETROM Ploieşti (vezi situaţia aici şi aici). Aproape tot lanţul industrial petrolier românesc a fost închis după 1989. Desigur, respectivele întreprinderi ar fi trebuit retehnologizate, hoţii trimişi unde le e locul, iar întreprinderile puse într-un circuitprotejat al eficienţei pentru interesul public – în termeni economici: generatoare de venitnaţional.

    În acelaşi timp, România susţine capitalismul de stat din alte ţări. OMV, o firmă deţinută în bună măsură de statul austriac, se împrumută cu o jumătate de miliard de euro în 2004 pentru a intra în posesia celei mai importante companii din România şi a celor mai importante zăcăminte de petrol din Europa continentală (fără Norvegia). Faptul că o companie slabă cumpără una mai puternică arată că în Europa de Est, în România, logica economică este subordonată unor imperative de alt ordin. Redevenţele încasate de statul român de la OMV sunt şi de 6 ori mai mici (Evenimentul Zilei, 21 mar. 2012) decât cele din Rusia (deşi şeful Lukoil afirma că ar fi de 10 ori mai mici – Gândul,12 mar. 2012). Aceasta înseamnă că, faţă de un preţ internaţional al bariului de 125 de dolari, România primeşte 4 dolari pentru fiecare baril dat pe mâna austriecilor (Evenimentul Zilei, 21 mar. 2012). Aşa se face că, deşi are cele mai mari rezerve de petrol din Uniunea Europeană, România are cel mai mare preţ al combustibililor la pompă (Gândul, 26 feb. 2012). La fel ca şi Bulgaria, doar că Bulgaria că nu are mai deloc… petrol (locul 87 din 99 în CIA Factbook). E simplu: nu ai cine să îţi protejeze interesul public, atunci interesele particulare pun stăpânire pe interesul public – în cazul de faţă, pe resursa naţională de petrol şi … pe veniturile contribuabililor la bugetul … altor state (produsul lor naţional). Cum viitorul se exprimă prin petrol, OMV este un veritabil minister al viitorului României.

    Aritmetică simplă

    Norvegia

    30% din bugetul Norvegiei este asigurat, în prezent, de petrol, circa 43 miliarde de euro.

    Pe care îl extrage printr-o supercorporaţie … de stat (Statoil).
    Bugetul Norvegiei pe anul 2013 prevede cheltuieli de 143,67 miliarde euro.

    O bună parte din veniturile la buget sunt generate de industria petroliera, prin comenzile pe care le plasează industriei naţionale şi prin protecţia energetică oferită, aducând economii bugetare însemnate la importul de energie şi combustibili.

    România

    Valoarea petrolului aflat în exploatare ar putea fi de 30% din Produsul Intern Brut (nivel 2008), adică … peste 45 miliarde de euro (Ziarul Financiar, 22 mai 2008), ceea ce este mai mult decât bugetul de cheltuieli proiectat pe 2013.

    nota bene: aceasta era valoarea zăcămintelor aflate în exploatare în 2008, care nu cuprindea “rezervele gigantice” descoperite până în toamna lui 2012 în Marea Neagră . De asemenea, PIB-ul din 2008 al României, este mai mare decât în toţi anii care au urmat, 2013 inclusiv (Google Public data).

    Bugetul de cheltuieli al României pe 2013 este de circa 47 miliarde euro, sau 209 miliarde lei (Gândul, 14 dec. 2012)

    Cu cât ar creşte bugetul României dacă austriecii nu ar mai vinde românilor, la preţuri cotate internaţional, propriul petrol ale cărui costuri de extracţie sunt de doar 16 barili tona?

    Cu cât ar creşte bugetul României dacă populaţia ar cumpăra alte produse, şi deci, ar susţine alte activităţi economice, prin eliberarea puterii de cumpărare de presiunea costurilor carburanţilor, ce nu ţin cont de costurile reduse din producţia internă?

    Dar pentru aceasta trebuie justiţie. Însă ideea de justiţie presupune credinţă (să ştii ce e alb şi ce e negru). Credinţa este inaccesibilă atât dilematicilor cât şi “turciţilor”. Doar Petrom cu tot cu resursa petrolieră a fost aproape donat unei corporaţii-stat străine(România Liberă, 22 nov. 2006) pentru că “Petrom era o gaură neagră”. În loc să trimiţi în cele patru zări managerii inepţi, dai legată fabrica cu tot cu pământul. Dar asta fu “tehnologia privatizărilor”.

    Să revenim

    Controlul intereselor individuale de către interesul public, tipic capitalismului de stat, este însă mai aproape de definiţia pieţei liberalismului clasic* decât practica liberală curentă – pentru care intereselor individuale nu trebuie să li se opună nimic, totul trebuind dereglementat**, în special în ţările înapoiate. În felul acesta statul are ca principală țintă un lucru de mare bun simț: ocuparea cât mai completă a forței de muncă – care, din nou, nu este decât o altă preocupare a economiei clasice. Interes public înseamnă, în primul rând, muncă pentru cât mai multă lume. Pentru că puterea unei societăţi constă în … munca sa (cât şi ce munceşte, dar aici e altă discuţie). E simplu. În Norvegia, funcţiunea optimă a statului şi a societăţii depinde de ocuparea în proporţie a 80% a forţei de muncă.

    A propos de ideea organizatoare, de stat. Zic englezii: “norvegienii dintotdeauna au privit către stat pentru administrarea resurselor naturale – minereuri, fiorduri, păduri, căderi de apă – şi, totodată, pentru îngrijirea comunităţilor izolate.” Vai, dar nu sunt nişte “miortici paternalişti” care aşteaptă să le pice de la conducători? Fraza aceasta mi se pare una dintre cele mai importante citite în ultima vreme: în Europa există încă un model social în care statul are un rol important, iar populaţia este conştientă de acest lucru, statul şi societatea potenţându-se reciproc. Nu are sens să spunem aici că cele mai mari firme franceze sunt de stat sau au participaţii ale statului, că marile firme germane, italiene se bucură de sprijinul direct al statului, precum şi altele din Austria, Cehia, Ungaria etc. Doar în România statul se incapacitează în raport cu atribuţiile sale de suveranitate prin vânzarea instrumentelor sale economice unor întreprinderi de stat sau instrumente de stat străine.

    Aceasta pentru că în România ideea organizatoare este confiscată de o grupare de intelectuali, care în loc să procure certitudini, produce dileme, fiind, în consecinţă, antiintelectuală. (Funcţia intelectualului este să ridice în abstract probleme concrete şi să ofere soluţii inteligibile şi implementabile: inginereşti, etice, politice, sociologice, juridice, zootehnice, educaţionale, contabile, militare etc. etc.). În felul acesta, în România, distanţa dintre stat şi societate este una dintre cele mai mari din Europa. Indicatorul distanţei dintre stat şi societate, dintre intelectuali şi societate, dintre societate şi ideea organizatoare care face posibil statul, încă nu a fost formalizată. Eminescu a denumit fenomenul “superfetaţie”, iar pe intelectualii care stau pe bani grei fără să facă nimic “literatori”. Înţelegem, iată, că statul poate fi parazitat ca oricare altă instituţie de o clasă conducătoare şi intelectuală ineptă. Primii ticăloşiţi sunt intelectualii.
    Pentru că jocul de putere întotdeauna derivă dintr-un sistem etic, dintr-o idee.
    Ce instrument de acţiune politică, ce orizont de acţiune oferă mitologiile lui Boia omului politic din România? Nu doar un teren arid intelectual ci, una lipsită complet de demnitate naţională. Şi principala materie primă a ideii de stat este operaţionalizarea demnităţii naţionale, punerea ei în lucru: în ceea ce priveşte bogăţiile subsolului, administrarea agriculturii, educaţiei, industriei etc.. Numai aşa este posibil ca statul să controleze 37% din jocul de pe bursă.
    Pentru că intelectualitatea asigură ideea organizatoare, iar statul o implementează dupăcum sunt educaţi administratorii în şcoli şi după ideea de substrat despre neam. Pentru că prima idee pe care o are în grijă intelectualitatea e neamul. Chiar şi atunci când grija (faţă de acesta) nu e decât subiectul favorit al bajocurii. (Calul de bătaie al dilematicilor şi caţavencilor e neamul). Pentru succes este nevoie, desigur, ca ideea de neam să se propage printr-o clasă neturcită.

    Cotidianul, 11 iulie 2012, “Impostorii vorbesc “în numele opiniei publice!” …”, http://www.cotidianul.ro/plagiatorii-gabriel-liiceanu-andrei-plesu-si-andreea-pora-protesteaza-impotriva-unui-plagiat-188288/

    Barry Buzan, Popoarele, statele şi teama, ediţia a doua, O agendă pentru studii de securitate internaţională în epoca de după războiul rece, traducere de Vivia Săndulescu, Editura Cartier, Chişinău, 2000 (1991 ed. Engl.), p.74 şi passim

    C.C. Giurescu (coord.), Istoria României în Date, Ed. Enciclopedică Română, Bucureşti, 1972, pp.126-127

    Jurnalul.ro, “Rezervă “gigantică” de petrol şi gaze, găsită în Marea Neagră. Şeful OMV: Este o descoperire de importanţă globală”, http://jurnalul.ro/stiri/observator/rezerva-gigantica-de-petrol-si-gaze-gasita-in-marea-neagra-seful-omv-este-o-descoperire-de-importanta-mondiala-625004.html

    CIA, “The World Factbook. Country comparison. Oil proved reserves” [2011], https://www.cia.gov/library/publications/the-world-factbook/rankorder/2178rank.html

    Norvegia, Royal Ministry of Finance, “National Budget 2013. A Summary”, http://www.statsbudsjettet.no/upload/Statsbudsjett_2013/dokumenter/pdf/NBudget_2013.pdf

    ObservatorulPh.ro, “Lista fabricilor din Prahova închise după 1989″, 18 feb. 2013, http://www.observatorulph.ro/economic/22801-lista-fabricilor-din-prahova-inchise-dupa-1989

    Jurnalul.ro, “Greva de la Upetrom Ploieşti, încă un pas spre faliment”, 12 iul. 2011,
    http://jurnalul.ro/stiri/observator/greva-de-la-upetrom-ploiesti-inca-un-pas-spre-faliment-584394.html#gallery

    Gândul, 12 mar. 2012, “De ce nu mai pune Băsescu benzină de la Petrom. Cât costă un baril de petrol românesc extras de cea mai mare companie din România”, http://www.gandul.info/financiar/de-ce-nu-mai-pune-basescu-benzina-de-la-petrom-cat-costa-un-baril-de-petrol-romanesc-extras-de-cea-mai-mare-companie-din-romania-9388682

    Evenimentul Zilei, 21 martie 2012, “Harta Mondială a redevenţelor. România încasează cele mai mici venituri din petrol”, http://www.evz.ro/detalii/stiri/redeventa-petrom-romania-vinde-barilul-de-5-ori-mai-ieftin-decat-rusia-sau-sua-972590.html

    Gândul, 26 feb. 2012, “Harta preţurilor la benzină în UE exprimate în “plinuri” cumpărate din salariul minim garantat. …”, http://www.gandul.info/financiar/harta-preturilor-la-benzina-in-ue-exprimate-in-plinuri-cumparate-din-salariul-minim-garantat-care-este-diferenta-dintre-angajatii-romani-si-cei-din-ungaria-sau-din-luxemburg-9340380

    Ziarul Financiar, 22 mai 2008, “Rezervele de petrol ale României valorează 45 miliarde euro. Ce avem de câştigat?”, http://www.zf.ro/prima-pagina/rezervele-de-petrol-ale-romaniei-valoreaza-45-mld-euro-ce-avem-de-castigat-3092105/

    Google Public Data, 17 ian 2013 [cu date oferite de Banca Mondială], http://www.google.com/publicdata/explore?ds=d5bncppjof8f9_&ctype=l&met_y=ny_gdp_mktp_cd#!ctype=l&strail=false&bcs=d&nselm=h&met_y=ny_gdp_mktp_cd&scale_y=lin&ind_y=false&rdim=region&idim=country:ROM&ifdim=region&hl=en_US&dl=en_US&ind=false

    România Liberă, 22 nov. 2006, “500 milioane de euro, repatriate în Austria. În doi ani, OMV îşi scoate banii pe Petrom”, http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/in-doi-ani-omv-isi-scoate-banii-pe-petrom-58526.html

    datele privind ţările nordice, The Economist, “Special Report: the Nordic countries”, în special “Norway. The rich cousin. oil makes Norway different from the rest of the region, but only up to a point.”, http://www.economist.com/news/special-report/21570842-oil-makes-norway-different-rest-region-only-up-point-rich

    *
    Adam Smith:
    privind rolul autorităţii publice: “According to the system of natural liberty, the sovereign has only three duties : first, the duty of protecting the society, the duty of protecting, as far as possible, every member of the society from the injustice or oppression, thirdly, the duty of erecting and maintaining certain public works and certain public institutions, which it can never be for the interest of any individual …” (Adam Smith, An Inquiry into the Nature and Causes of the Wealth of Nations, Books I, II, III, IV and V, Meta Libri, New York, 2007, p.533 – Glasgow.ed. 687, ediţia de la 1784).

    **
    vezi în special “Consensul de la Washington”, teoretizat de John Williamson, “A Short History of the Washington Consesus”, paper comisioned by Fundacion CIDOB for a conference “From the Washington Consesus towards a new Global Governance”, Barcelona, September 24-25, 2004

    http://riddickro.blogspot.ro/2013/02/capitalismul-intre-mihnea-turcitu-si.html

    Comentariu de mihaibeltechi — Februarie 20, 2013 @ 8:45 am | Răspunde

  2. Nicio întreprindere românească în delegaţia „preponderent economică“ a premierului Ponta la Paris
    AICI

    Comentariu de Boletín de Bucuresti — Februarie 23, 2013 @ 11:14 am | Răspunde


  3. CORNELIA,MAMA PONTOSILOR – Am vazut-o pe mama lui Victor Ponta. Ar fi o solutie mai omenoasa pentru USL – “Invitata la Sinteza Zilei, mama premierului a dezvaluit cum a aparut USL-ul: “Eu l-am batut cel mai tare la cap sa faca USL-ul”. Si noi care credeam ca Antonescu, asa, sarac cu duhul cum este el, a avut totusi un cuvant de spus…. “

    HI /…/ Ideea e simpla. Ca-i Ponta, ca-i Fenechiu, baietii baga carbuni de zor in subiectul distragerii atentiei de la durerea zilei de azi, trimitandu-i pe romani sa traiasca din amintiri si din vise frumoase. Nu tu Oltchim, Mechel, scumpiri, foame, rusine.
    De cand conduce Romanica guvernul USL, tot ce auzim este ce rau a fost regimul Boc-Basescu. Am mai spus-o. Indiferent ce se intampla in tara, trebuie sa vorbim de trecut. Acum, de Boc-Basescu, maine poate de Nastase-Iliescu, poimaine de Dascalescu-Ceausescu…
    Romanasii inghit la greu strategia asta de manipulare. As spune ca le place chiar sa se lase furati cu zambetul pe buze si cu gura cascata. /…/

    USLINOŞII SLINOŞI
    integral , AICI

    Comentariu de mihaibeltechi — Martie 1, 2013 @ 5:33 pm | Răspunde

  4. Dreapta Sfântului Bau-Bau
    PDL prinde o culoare cadaverică şi simptome de rigoris mortis. Natural, anchilozarea şi valoarea îndoielnică a atitudinilor a partidului băsescian părăsit acum o lună se manifestă când tactica de lider maxim s-a combinat ulterior cu opoziţia constructivă. Eu sunt siderat să observ că vocile reformatoare ale partidului au pupat cu deferenţă papucul lui Vasile Blaga după gălăgia plină de intransigenţă de la Convenţie. IRL-ul şi MP-ul sunt expresii interesante ale dialogului, dar politic, contrar impresiei generale, sunt irelevante. Vor eşua acolo unde a eşuat Noua Republică. Nu e o expresie de satisfacţie, ci o constatare dureroasă a realităţii.
    Fragmentarea dreptei, entitatea sfântului Bau-bau este de fapt rezultatul concentrării de orgolii şi a intereselor personale. Entitatea care va canibaliza fără greţuri resturile va opri degringolada. Nu văd în acest rol nici PDL-ul şi nici PNL-ul…. CITESTE AICI

    Comentariu de Ashali_Salam_Da _N-am — Mai 1, 2013 @ 5:12 pm | Răspunde

  5. Cine e inamicul opozitiei?
    În textul de mai jos: “Opoziţie” = MP şi fostul ARD, dar nu PPDD sau IRL.
    Fără grabă. Răspunsuri diferite înseamnă strategii diferite.
    Dacă inamicul este Ponta, se doreşte ajungerea la guvernare fără PSD. Singurul partener posibil este PNL. Liberali + PDL + PC = 245 de parlamentari. Mai e nevoie de 50 pentru o majoritate, iar aceştia pot fi luaţi de la PPDD (care are 62), UDMR (27), restul fostului ARD (5) sau minorităţi naţionale (18).
    Să zicem că se face moţiune de cenzură şi trece. Cine numeşte primul-ministru? Băsescu. Este un lucru sigur că va numi pe cine se doreşte? Nu. E mai prudent să faci moţiunea de cenzură în toamna lui 2014, aşteptând ca noul preşedinte – se speră Antonescu – să numească primul-ministru dorit? Evident. PNL, PDL, PC au încredere mai mare în Antonescu decât în Băsescu.
    Rezultatul final este: Antonescu ajunge în 2014 preşedinte datorită Marii Alianţe De Dreapta, toată lumea papă de la buget mai puţin PSD care stă pe bară şi flămânzeşte. Vorbim despre un fel de 2005-2007. Dar asta nu e tot. În 2016, la locale şi parlamentare, Marea Alianţă de Dreapta – având controlul bugetului pentru că se află la putere – are o şansă în plus la locale de a-şi “susţine” primarii şi, în plus, dacă o dă în bară la parlamentare, poate fi salvată de Antonescu care numeşte ce prim-ministru vrea (indiciu: de la Marea Alianţă de Dreapta). În 2019 Antonescu ar candida din nou, iar susţinerea sa de către Marea Alianţă de Dreapta va fi răsplătită după alegerile din 2020, unde iarăşi va fi numit un prim-ministru convenabil şi pentru Antonescu, şi pentru Marea Alianţă de Dreapta. Dchema se poate întinde din 2014 până în 2024.
    Dacă inamicul este Antonescu? Atunci scopul este ca Antonescu să nu mai ajungă preşedintele României. Vrei ruperea USL. Vrei să existe candidat PSD la prezidenţiale. Vrei de asemenea un PNL divizat. Vrei şi un candidat unic al opoziţiei la prezidenţiale (degeaba îl tragi pe Antonescu în jos la 16% dacă el tot intră în turul doi pentru că ai candidaţi ai opoziţiei care obţin, în ordine, 15%, 10% şi 5%).
    Odată ce Antonescu ratează la prezidenţiale, va pierde preşedinţia partidului. Ţintă atinsă.
    Avantaj: nu este necesar ca Antonescu să fie învins direct de către opoziţia de azi, o poate face şi candidatul PSD.
    Dificultate: trebuie ca PSD să vrea să rupă USL.
    Cele două ţinte implică priorităţi care se bat cap în cap şi nu pot fi urmărite simultan. Nu poţi distruge guvernul Ponta decât prin intermediul PNL-ului actual. Nu-l poţi distruge pe Antonescu decât prin intermediul PSD. Parlamentul e extrem de important în lupta contra lui Ponta. Parlamentul e irelevant în lupta contra lui Antonescu. În lupta contra lui Ponta vrei un PNL unit, performant iar existenţa IRL e o potenţială nenorocire. În lupta contra lui Antonescu vrei un PNL spart şi ineficient iar existenţa IRL e un potenţial avantaj. În lupta contra lui Ponta îl vrei pe Antonescu preşedinte. În lupta contra lui Antonescu, Ponta devine un aliat major şi poate mijlocul de a-l învinge.
    Dacă ipoteza expusă aici se verifică, o unitate reală de acţiune a opoziţiei în următorii doi ani este imposibilă. Poziţionarea faţă de candidatura lui Antonescu la prezidenţiale va defini două tabere.
    aici

    Comentariu de Ashali_Salam_Da _N-am — Mai 1, 2013 @ 5:13 pm | Răspunde

  6. A 16-a bancă
    Acum 133 de ani, Banca Naţională a României începea să facă istorie. Astăzi, nu vârsta i-o sărbătorim, ci faptul că în tot acest răstimp, prin strategii adecvate vremurilor, prin acumulări de personal supercalificat, de expertiză, de prestigiu, de forţă de reacţie rapidă la încercări dintre cele mai grele, şi-a consolidat poziţia de principal stâlp al stabilităţii financiare a ţării.

    133 de ani! Sunt mulţi sau puţini? Dacă luăm în calcul faptul că, în ordine cronologică, Banca Naţională a României este a 16-a bancă centrală din lume, sunt mulţi. Dacă socotim că, fiind întemeiată la 29 aprilie 1880, a intrat în înalta societate a băncilor centrale din întreaga lume cu 33 de ani înaintea Băncii Centrale a Statelor Unite sunt şi mai mulţi. Iar când, cercetând arhivele, descoperim o preţioasă încărcătură istorică încă din momentul startului, înţelegem că vârsta însăşi e un merit.

    Startul: 1880 şi 1881. Doi ani ai istoriei României bogaţi în fapte memorabile. Crearea Băncii Naţionale devenise posibilă în remarcabilele împrejurări ale dezvoltării fiinţei noastre naţionale în cea de-a doua jumătate a veacului al XIX-lea, într-o epocă în care climatul politic, economic şi social din ţară fusese inundat de aerul proaspăt al vremii. O elită viguroasă formată atunci, având ca nucleu intelectuali publici reveniţi de la studii din marile centre de învăţământ din vestul Europei, s-a dovedit capabilă să traseze liniile de forţă reprezentative pentru noile structuri ale României moderne. Iar linia cea mai relevantă, dintre toate, a fost cea a dezvoltării şi întăririi instituţiilor statului, menite să susţină vastul program de restructurare a societăţii româneşti. Un program în care Băncii Naţionale i-a revenit unul dintre rolurile cele mai importante.

    Dacă Banca Naţională a României lua fiinţă în 1880, ea a început să funcţioneze de fapt în 1881. În anul în care, la 10 mai, proclamarea Regatului şi încoronarea lui Carol I repoziţionau România faţă de marile puteri, consemnând un moment de vârf al rodnicei şi îndelungatei domnii a „regelui străin”. Schimbarea formei de guvernământ corecta perspectiva europeană a României, micşorând deficitul de imagine, cum am spune astăzi, armonizând nu eticheta, ci funcţionalitatea şi rangul instituţional. Iar Banca Naţională, care înregistrase în contul său un pasiv, o datorie faţă de societatea românească, îl transformă deja într-un activ, în sensul că de aici înainte îşi va credita continuu ţara. Însăşi ideea ce s-a născut în mintea întemeietorului ei de fapt, Eugeniu Carada, aceea a construcţiei unei clădiri monumentale, cu adevărat reprezentative pentru o instituţie de rang înalt, s-a dovedit a fi un preţios activ, o valoare pe care a adăugat-o avuţiei naţionale. În jurul Palatului Vechi, din Lipscani, ce sugera forţa de simbol rezonant al unui stat modern, independent şi prosper, Bucureştiul dobândea un „city” veritabil, un centru financiar influenţat de prestigiul Băncii Naţionale. Fapt ilustrativ atât ca model de civilizaţie, cât şi ca operă de organizare socială. aici

    Comentariu de Katana-TACETI DIN GURA ! — Mai 1, 2013 @ 5:37 pm | Răspunde

    • Mugur Isarescu: Eu nu vreau sa mai creasca rezerva de aur, sunt superstitios
      Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, a reafirmat luni ca rezerva de aur nu mai trebuie sa creasca, aratand ca de cate ori s-a depasit nivelul de 100 de tone „Romania a patit ceva”, scrie Mediafax.

      „Eu am o invatatura. Este cam pesimista. Deci eu nu vreau sa mai creasca rezerva de aur, personal, sunt aici peste 100 de tone, pentru ca sunt superstitios. De cate ori am trecut peste 100 de tone Romania a patit ceva. De data asta sa ramanem la 100 de tone, este suficient de mult, 103 tone”, a declarat luni Isarescu la Simpozionul anual de istorie si civilizatie bancara „Cristian Popisteanu”, cu tema „Aurul in istoria bancilor centrale”, editia a XXI-a, gazduit de BNR.

      De-a lungul timpului, seful bancii centrale a avut mai multe interventii in care a afirmat ca nu mai doreste cresterea rezervei de aur din superstitie.

      El si-a amintit ca in anul 1990, la doua ore dupa ce a fost numit guvernator al bancii centrale, a mers la tezaur.

      „De ce? Ca sa ating aurul, era si ultima rezerva tangibila a Romanei si ca sa capat incredere. M-a intrebat cineva cum am rezistat (ca guvernator, o perioada indelungata – n.r.). Probabil ca am luat ceva magie din tezaurul, mic atunci, nu aveam decat vreo 64 tone de aur, suficient ca sa imi dea incredere pentru cativa ani buni, cel putin. In prezent, suntem la al doilea ciclu pe care il traiesc, de explozie a pretului aurului”, a spus Isarescu.

      Aurul s-a apreciat timp de 12 ani consecutivi pana in luna septembrie a anului 2011, cand a atins pretul record de 1.923,7 dolari pe uncie (aproximativ 61,8 dolari pe gram). Ulterior, cotatia metalului pretios a intrat pe o panta predominant descendenta si se plaseaza acum la aproape 30% sub nivelul record din 2011. Totusi, cotatiile sunt mult peste cele din urma cu opt ani, cand uncia se tranzactiona la circa 400 de dolari.

      De la infiintarea Bancii Nationale a Romaniei, in 1880, rezervele de aur au fluctuat in functie de evenimente istorice – razboaie si decizii politice -, dar si de ciclurile de crestere economica.

      Romania avea mai putin de 15 tone de aur in rezerva Bancii Nationale (BNR) la sfarsitul secolului al XIX-lea, imediat dupa infiintarea institutiei, si a atins recordul istoric in 1940, cand detinea aproape 140 de tone din metalul pretios, ocupand locul al 12-lea in lume.

      BNR avea in 1940 mai mult aur in rezerva decat bancile centrale din Italia, Australia, Grecia, Brazilia sau Norvegia, si usor mai putin decat Japonia, reiese din datele World Gold Council.

      Astfel, Romania avea in anul 1900, la inceputul secolului XX, 10,5 tone de aur. Rezerva s-a dublat in urmatorii cinci ani si a ajuns la 22,5 tone in 1905, pentru ca apoi sa urce constant pana in 1940, cand a atins maximul de 139,88 tone.

      Un important punct de inflexiune in aceasta directie este perioada 1915-1920, cand Romania a predat Rusiei tezaurul. Astfel, BNR avea mai putin de 2 tone de aur in 1920, insa rezerva a revenit in urmatorii cinci ani pentru a ajunge la aproape 73 de tone in 1925, de la 64,1 tone in 1915, cu un an inainte de semnarea decretului de predare a Tezaurului.

      Dupa cel de-Al Doilea Razboi Mondial urmeaza o perioada de trei decenii in care datele privind rezerva de aur a BNR lipsesc din statisticile World Gold Council.

      Raportarile reapar insa din 1973, la scurt timp dupa ce Romania a devenit membru al Fondului Monetar International. Statul avea atunci rezerve de aur de 71 de tone, care au crescut constant pana in 1985, cand au ajuns la 119 tone.

      Rezerva s-a injumatatit insa in 1987, la 48 de tone, si a continuat sa scada in 1988, la 45 de tone, dupa decizia lui Nicoale Ceausescu de a vinde aur pentru a rambursa datoria de stat. Spre sfarsitul lui 1989, BNR a cumparat aproximativ 20 de tone, rezerva revenind la 68 de tone.

      Dupa 1989, rezerva de aur a Romaniei a crescut constant pana in 1999, fiind mentinuta de BNR la 103-105 tone din 2000 pana in prezent.

      Potrivit lui Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR, banca centrala nu a mai cumparat aur dupa anul 1999 din cauza ca a fost introdusa taxa pe valoarea adaugata, care a facut ca aurul din intern sa fie mai scump cu 24%.

      In prezent, rezerva de aur se situeaza la 103,7 tone (4,17 miliarde euro), ceea ce plaseaza Romania pe pozitia a 34-a in clasamentul privind rezervele de aur, condus de SUA cu peste 8.000 de tone.
      AICI

      Comentariu de mihaibeltechi — Mai 1, 2013 @ 5:48 pm | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: