CRONICI DIN GERULIA & STIRI FIERBINTI din TREBUCI

Ianuarie 29, 2013

Decembrie 1989, la Bucureşti (1) -( 2)

Filed under: Uncategorized — mihaibeltechi @ 6:40 am

 

Reprimarea revoltei populare din Decembrie 1989, la Bucureşti
şi asasinarea generalului Vasile Milea (1)

Am citit în revista „Art-Emis” nr. 90/30 decembrie 2012, revistă devenită familiară multora dintre noi, un articol scris de domnul Nicolae Bucur, intitulat Gruparea Iliescu-Militaru-Brucan. Articolul mi-a catalizat dorinţa de a mă adresa cititorilor noştri cu câteva gânduri şi cu prezentarea unor fapte, percepute denaturat de o mare parte a opiniei publice.

Evenimentele din decembrie 1989 sunt dificil de înţeles datorită balastului de informaţii false care se devarsă de 23 de ani asupra doritorilor de cunoaştere. Aceasta este o operaţiune importantă promovată cu bună ştiinţă şi rea credinţă de realizatorii români şi străini ai loviturii de stat din România. Unii dintre ei stăpânesc astăzi România din exterior, alţii au condus-o şi o mai conduc şi astăzi, în interior. Ei încearcă să apere cât mai multe dintre secretele operaţiunilor murdare şi a crimelor săvârşite în scopul acaparării României. Există o adevărată teamă faţă de adevăr, atât în ţara noastră, cât şi în rândul numeroaselor servicii străine implicate în evenimente. Toate forţele care au fost implicate în acele evenimente au de ascuns unele operaţiuni, iar pe altele, pe care nu le mai pot ascunde, le prezintă în mod fals.

Lumea operaţiunilor secrete este uriaşă. Practic, este o lume paralelă, nevăzută de opinia publică neavizată. De acolo, din acea lume, oamenii obişnuiţi apar ca fiind nişte ignoranţi. Totuşi, unii jurnalişti şi cercetători, uneori cu ajutorul unor ofiţeri care au încălcat consemnul şi legea tăcerii, au reuşit să facă breşe în voalul opac ţesut cu migală în jurul evenimentelor. Prin aceste breşe, au început să se vadă evenimentele în conturul lor adevărat, în toată grozăvia lor.

Vasile Milea nu s-a pus în slujba străinilor şi a conspiratorilor

În 22 decembrie 1989, Nicolae Ceauşescu a fost trădat de aproape toţi colaboratorii săi. Unii l-au minţit, alţii l-au împiedicat să-şi exercite prerogativele, alţii i-au sabotat mitingul organizat în 21 decembrie, alţii au permis unor zeci de mii de agenţi acoperiţi străini să pătrundă în România, cu armament, cu muniţie, cu manifeste etc., alţii i-au ajutat pe străini să declanşeze revolta populară la Timişoara, alţii au mimat represiunea, îndârjindu-i doar pe revoltaţi, alţii l-au împiedicat pe şeful statului să vorbească mulţimii din piaţă (în 22 decembrie), alţii au fugit de la serviciu şi s-au ascuns la vecini, în WC etc., alţii l-au împiedicat să se refugieze în buncărul de unde putea prelua personal comanda tuturor trupelor, de toate armele, alţii l-au minţit că trebuie să fugă din sediul C.C. al P.C.R. pentru că vin demonstranţii peste el, alţii i-au defectat liftul, alţii l-au cărat de subţiori, când s-a răzgândit să mai plece din sediul CC, alţii nu l-au lăsat să aterizeze cu elicopterul pe Aeroportul Otopeni etc., etc. Devotament, nu glumă! Un moment istoric de toată ruşinea. Cele mai odioase trădări au fost apoi prezentate drept fapte de eroism, drept fapte de ataşament faţă de popor, faţă de România etc. Singura personalitate cu putere în acele zile care nu l-a părăsit pe Ceauşescu a fost generalul Vasile Milea. El este cel care nu s-a pus în slujba străinilor şi a conspiratorilor din România.

Trădătorii s-au cocoţat la conducere

Cine avea ceva de ascuns? Am răspuns simplu, mai sus: toţi cei implicaţi. Nici una dintre forţele implicate în evenimente, respectiv aparatul de partid, Armata şi Ministerul de Interne nu a ieşit „curată” din evenimente. De aceea, toţi ascund câte ceva. Armata are de apărat cele mai gogonate dintre minciuni, cele potrivit cărora ea a fost de partea poporului, dar nu a trădat?! Armata se află sub conducerea preşedintelui, care este comandantul suprem. Atunci, Ceauşescu, astăzi, Băsescu. Simplu. El comandă, Armata execută. Nu poţi să fi alături de agenţii străini acoperiţi, veniţi să-l înlăture pe Ceauşescu şi tu să nu fi trădător. Armata nu face analize politice, nu calculează gradele Celsius din apartamentele românilor, nu numără labele de porc care se mai găseau prin măcelării etc., ca în funcţie de acestea să respecte sau să nu respecte ordinele comandantului (preşedintelui). Trădarea este trădare şi nu ţine cont de „nobleţea” cauzei. Dacă ar fi să acceptăm argumentele privitoare la trădarea lui Ceauşescu, ar trebui să admitem că astăzi, când majoritatea românilor au declarat, în mod repetat, în ani calendaristici diferiţi, în timpul unor guvernări diferite, că trăiesc mai rău ca în timpul regimului socialist de stat şi că atunci era mai bine, asta ce înseamnă? Armata şi, eventual, serviciile, să pună repede de-o lovitură de stat!? Astăzi sunt argumente în plus faţă de cele din 1989. Nu cred că se poate admite nici în teorie acest gen de comentariu. Oricum, nu iubim nici trădarea şi nici pe trădători. Iar dacă sunt iubitori de trădare şi de trădători, vorba poetului: „să iasă dintre noi”. Dar trădătorii nu au ieşit dintre noi, ci s-au cocoţat la conducerea noastră. Pentru a-şi apăra minciuna şi a se menţine la putere au folosit toate mijloacele, inclusiv crima. Crimele s-au ţinut lanţ, începând de la amiaza zilei de 22 decembrie 1989 şi continuând ani buni după aceea. O lungă listă, reprezentând o parte din persoanele asasinate politic în România, după 22 decembrie 1989, am prezentat în cartea mea România în 1989. De la revolta populară la lovitura de stat.

Moartea generalului Vasile Milea

Unul dintre momentele care a fost acoperit de mister, de la început, cu grijă şi cu îngrijorare, a fost moartea generalului Vasile Milea. Cred că se impun de la începutul acestei discuţii câteva precizări privitoare la legislaţia timpului. În anul 1987, când a preluat funcţia de secretar de stat în Ministerul de Interne şi de şef al Departamentului Securităţii Statului, generalul Iulian Vlad a conceput un act normativ prin care Securitatea nu avea nici un fel de atribuţii pe linia restabilirii şi menţinerii ordinii publice. Securitatea a primit exclusiv sarcini informative. Desigur, această reglementare nu viza şi Trupele de Securitate-Miliţie, Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă (USLA) şi Miliţia. Acestea îşi păstrau responsabilităţile anterioare privitoare la menţinerea ordinii publice, USLA, doar pe linia atribuţiilor ei specifice. În paralel, având experienţa marilor mişcări populare din Polonia, organizate de Sindicatul „Solidaritatea”, condus de electricianul Lech Wallesa, dovedit ulterior ca având strânse legături cu serviciile sovietice de informaţii, Ministerul Apărării Naţionale a primit prin lege atribuţii largi în apărarea ordinii publice interne din România. Menţionăm acest lucru pentru a demonta acuzele nefondate adresate unor ofiţeri şi unităţi militare ale M.Ap.N. pentru faptul că au intervenit împotriva revoltei populare. Aceşti ofiţeri şi aceste unităţi ale Armatei şi-au făcut datoria şi numai datoria, în condiţiile legislaţiei de atunci, care, este şi astăzi în vigoare.

Unic în istoria universală

După o scurtă perioadă de după 22 decembrie 1989, când această legislaţie a fost abrogată, cu menţiunea că era una ceauşistă şi cu toată propaganda de rigoare împotriva ei, ea a fost din nou introdusă de legiuitorii actualului regim capitalist. Stăpânii noştri din Uniunea Europeană şi din NATO nu au criticat-o niciodată şi nu ne-au cerut să o abrogăm sau să o modificăm. Este şi aceasta o recunoaştere a faptului că legislaţia ceauşistă era acceptată şi atunci şi acuma. În ianuarie 1999, Armata, Ministerul de Interne şi serviciile de informaţii au postat tancuri şi efective pe Dealul Negru şi în alte locuri de pe traseul către Bucureşti al minerilor revoltaţi împotriva regimului politic din România. La Stoeneşti, minerii au fost atacaţi de forţe speciale şi reprimaţi cu o cruzime care nu are nimic a face cu democraţia, cu drepturile omului, sau cu orice alte principii morale. 35 (treizecişicinci) de mineri au fost ucişi, iar alte câteva sute răniţi, unii grav, iar alţii au rămas infirmi. În aceste condiţii, eu sunt de părere că nu putem arunca anatema pe cei care au respectat legislaţia de ordine publică în decembrie 1989. Cei care au condus reprimarea revoltei populare au respectat şi legile şi ordinele de atunci. Erau militari, nu erau civili. Doar că, precum în războaie, şi în cazul răsturnării regimurilor politice, învingătorii îşi asumă integral dreptul de a clasifica faptele bune şi pe cele rele şi, în funcţie de aceste determinări şi clasificări, să formuleze acuzaţiile, să pronunţe verdictele. Asta nu înseamnă că istoria acceptă toate tezele oficiale ale învingătorilor. În 1989 a fost un conflict care astăzi este foarte dificil de evaluat din punctul de vedere al răspunsului la întrebarea: „Cine au fost învinşii şi cine au fost învingătorii?” Astăzi, în tabăra învingătorilor se poziţionează poporul român, instituţiile statului (Armata, Securitatea, Miliţia, Trupele de Securitate, USLA, aparatul de partid etc.). Toţi morţii şi răniţii, civili, militari şi străini, de toate armele, sunt eroi ai revoluţiei („revoluţiei”?)! Cifrele oficiale sunt cunoscute: aprox. 1.700 de morţi şi mii de răniţi. Din tabăra învinşilor înregistrăm doar doi morţi: Elena şi Nicolae Ceauşescu. Este unic în istoria universală ca într-un conflict, învingătorii să înregistreze multe mii de victime, iar învinşii doar două victime…

– Va urma –

http://www.art-emis.ro/istorie/1402-decembrie-1989-la-bucuresti-1.html

 

 

Prof. univ. dr. Corvin Lupu, art-emis

Reprimarea revoltei populare din decembrie 1989, la Bucureşti şi asasinarea generalului Vasile Milea (2)

La Timişoara reprimarea revoltei populare a fost mai mult mimată. Ca urmare, Ceauşescu i-a admonestat şi i-a ameninţat pe şefii forţelor de ordine publică, miniştrii Vasile Milea şi Iulian Vlad. După evenimente, stenogramele şedinţelor Comitetului Politic Executiv au fost falsificate pentru a se ascunde unele adevăruri, dovadă a moralităţii noii conduceri a României, în frunte cu Ion Iliescu. Astfel, este destul de greu de reconstituit cu maximă precizie dimensiunea ameninţării proferate de Ceauşescu la adresa generalilor Milea şi Vlad. Cert este că, în momentul în care a izbucnit revolta populară la Bucureşti, declanşată iniţial de grupuri de tineri veniţi cu trenul de la Timişoara în noaptea de 20 spre 21 decembrie 1989, generalul Milea a fost foarte hotărât să reprime revolta populară, în forţă, fără milă. Decizia lui Milea a fost luată în condiţiile în care el a văzut cu claritate că Ministerul de Interne nu se implica în reprimare decât într-o măsură minimă, făcând mai mult „joc de picioare”. Structurile din Interne, din subordinea generalului Iulian Vlad nu aveau intenţia să acţioneze împotriva demonstranţilor, ci se aflau într-o expectativă premergătoare momentului abandonării lui Ceauşescu, intenţionând să-l lase să calce în gol.

În 21 decembrie, după diversiunea româno-străină de spargere a mitingului conducătorului ţării, ca urmare a ordinelor date de ministrul Apărării, Armata a trecut la reprimare în forţă a demonstranţilor, punctul culminant fiind momentele în care a executat foc în plan orizontal, în mod deosebit în zona Intercontinental – Batiştei – Sala Ion Dales.[1] În 21 decembrie, după constituirea baricadei de la Hotelul Intercontinental, blocarea circulaţiei pe B-dul Magheru şi reţinerea în arest a unor diplomaţi francezi, purtători de arme, ridicaţi din rândul demonstranţilor, Milea a întărit ordinul dat anterior de alarmă de luptă. La ora 16.15, din ordinul lui Milea, comandantul Coman¬damentului Infanteriei şi Tancu¬rilor, general-colonelul Ion Hortopan, a ordonat maiorului Dorel Amăriucăi să mai cheme din cazarmă, la Hotelul Intercontinental, încă 100 militari, folosind 8 autocamioane de la Autobaza M.Ap.N. care, împreună cu cele 10 TAB-uri ale UM 01305 Bucureşti, să pătrundă spre Piaţa Palatului. În jurul orei 17.30 s-a acţionat pentru prima oară împotriva baricadei şi s-a intrat cu T.A.B.-urile în manifestanţi făcându-se victime în faţa Sălii Ion Dales. Represiunea din centrul Capitalei a durat până după miezul nopţii. Conducătorul T.A.B.-urilor care au străpuns baricada de la Hotelul „Intercontinental”, maiorul Gheorghe Carp, a fost felicitat de generalul Hortopan pentru curajul manifestat. Ulterior evenimentelor, va urca imediat în funcţii şi grade, ajungând general şi comandant al unor importante structuri.[2]Trebuie să remarcăm, ca pe o concluzie indubitabilă, că, după decembrie 1989, în întregul celor peste două decenii care au trecut, militarii de toate armele, care au participat activ la represiunea împotriva revoltei populare, devenind astfel vulnerabili din punct de vedere al perspectivei promovată de noul regim politic anticeauşist, nu au fost sancţionaţi sau retrogradaţi, ci, din contră, promovaţi până în cele mai înalte demnităţi în stat, în fruntea Armatei, Poliţiei şi Serviciilor de Informaţii. Aceste persoane, extrem de vulnerabile, pentru că faptele lor puteau sta oricând la baza unor rechizitorii de trimitere în judecată pentru „crime împotriva poporului”, au fost mereu promovate şi au susţinut necondiţionat regimul politic aflat la putere şi au acceptat fără crâcnire toate măsurile politice, adeseori discutabile, uneori chiar ilegale şi imorale, iar alteori chiar antinaţionale, care s-au luat de către factorii politici interni şi externi. Unii dintre ei au pendulat, făcând adevărate piruete, între a sluji în folosul conducerii pro-sovietice din primii ani post-ceauşişti şi a sluji conducerea devenită pro-occidentală, după anii 1997-1998.

În 21 decembrie 1989, la ora 18.00, din ordinul comandantului suprem, toate structurile militare, informative şi de trupe speciale au fost puse în subordinea generalului Vasile Milea, omul decis să reprime revolta populară. Ca urmare, şansele de reuşită a loviturii de stat s-au redus mult în seara de 21 decembrie şi în noaptea de 21 spre 22 decembrie.

În seara şi la începutul nopţii de 21 spre 22 decembrie, Vasile Milea a străbătut străzile oraşului Bucureşti, în toate punctele fierbinţi. Toate unităţile din Bucureşti l-au văzut atunci pe generalul Milea pentru ultima oară. Era îmbrăcat cu o manta de ploaie, pe centură avea pistolul, cu tocul deschis, iar pe umăr purta masca împotriva gazelor. Milea s-a implicat activ în reprimare, fiind foarte ferm şi dând ordine clare în acest sens, cu toate că era nemulţumit de gradul de implicare al celorlalte forţe (Miliţie, Trupe de Securitate-Miliţie, Pompieri, Securitate şi Gărzile Patriotice), iar Ceauşescu îşi îndrepta toate aşteptările către el. Această nemulţumire a lui Milea, manifestată în 21 decembrie şi în 22 decembrie dimineaţa, a fost interpretată intenţionat eronat de către organizatorii loviturii de stat, care au dorit să acrediteze ideea că Milea ar fi fost nemulţumit că i se cere lui să tragă în popor şi el nu ar fi vrut. El a transmis către trupe ordinul de reprimare în forţă a manifestanţilor, insistând pe zona dintre Intercontinental şi Sala Dales, unde se concentrase cea mai mare rezistenţă a grupurilor radicale de demonstranţi şi unde acestea fuseseră sprijinite şi încurajate de diplomaţi şi alţi agenţi occidentali şi unde acţionaseră şi agenţi acoperiţi sovietici. Străinii împuşcau din buzunar, incitând astfel populaţia. Puciştii şi „emanaţii” care au preluat conducerea României în după-amiaza de 22 decembrie, au ascuns mereu faptul că Milea a fost decis să reprime revolta populară, acţionând energic în această direcţie. În acest fel, puciştii au ocolit şi acest adevăr, în sensul că Milea era omul de care se împiedicau cei care doreau răsturnarea lui Ceauşescu. Grupul puciştilor din Armată, în primul rând Victor Stănculescu, Ştefan Dinu, Iosif Rus, Gheorghe Pârcălăbescu, Gheorghe Eftimescu şi alţii, din alte structuri, nu au putut acţiona decisiv în direcţia înlăturării lui Ceauşescu decât după rănirea şi apoi după moartea lui Milea.

Modul în care Vasile Milea s-a implicat în reprimarea revoltei populare reiese şi din registrul de note, înscris denumit Documentarul-Comandantului, al generalului maior Gheorghe Voinea, comandantul Armatei I-a, care consemnează unele dintre ordinele ferme de reprimire primite de la ministrul Milea, până în preajma împuşcării sale.[3]Asemenea registre aveau toţi comandanţii importanţi din Armată, care primeau ordine de la nivelul de comandă de vârf. Reprimarea manifestanţilor a început după lăsarea întunericului, intensificându-se după ora 20.30. În cursul nopţii dintre 21 şi 22 decembrie, din ordinul generalului Milea, trupele M.Ap.N. s-au implicat puternic în reprimarea demonstranţilor de pe străzi. Baricada de la Intercontinental a fost distrusă cu tancurile, operaţiunea finală desfăşurându-se între orele 0.12 şi 0.30, iar militarii au executat foc în plan orizontal. Au murit 48 de oameni şi au fost răniţi alte câteva sute. Aceştia au fost cei care s-au prezentat la spitale şi, după evenimente, la asociaţiile de revoluţionari pentru a-şi obţine drepturile materiale. Între morţi s-au aflat şi 3 străini neidentificaţi, ca şi unii străini identificaţi. Milea a ordonat aducerea şi implicarea în represiune a cadrelor şi elevilor Academiei Militare. Cele aproape 800 de cadre angajate din Academia Militară au jucat un rol important în reprimare. Elevii-ofiţeri ai Academiei Militare au acţionat şi ei cu entuziasmul tipic tinerilor militari aflaţi la prima cea mai importantă misiune de luptă a lor. Aceşti militari au acţionat în conformitate cu ordinele şi regulamentele în vigoare în acel timp. Înspre dimineaţă, în Piaţa Universităţii şi pe Bulevardul Magheru, maşinile de la salubritate au spălat sângele, timp în care, din ordin de la Comitetul Municipal Bucureşti al P.C.R., s-au stins luminile în toată zona centrală a oraşului. În plus, Milea a ordonat aducerea unor trupe din ţară şi implicarea lor în represiune. Practic, Milea acţiona încurcând toate proiectele organizatorilor loviturii de stat, acţiune care a ajuns în mare pericol. După orele 0.30, până către orele 2.30, demonstranţii au fost împrăştiaţi de forţele de ordine, în cea mai mare parte şi unii dintre generali s-au întors în sediul C.C. al P.C.R. Persoanele care au fost reţinute de către forţele de ordine au fost duse în puncte de „colectare” (în faţa Hotelului „Negoiul”, a Ministerului Comerţului Exterior, în staţia de troleibuze din Piaţa Universităţii), de unde erau îmbarcate în dube şi duse la Jilava. Represiunea nu s-a făcut complet. În zona Hotelului Intercontinental a rămas activ nucleul de forţă al demonstranţilor, dar împărţit în grupuri mici de 5-6 oameni, adăpostiţi în zonă. În jurul orei 3.00, Milea a declarat că „…mâine o s-o luăm de la capăt”.[4]

În jurul orelor 3.30, a avut loc o nouă discuţie între Nicolae Ceauşescu şi Vasile Milea. Preşedintele i-a cerut lui Milea să ia noi măsuri de ordine publică prin implicarea şi a altor unităţi militare din provincie. Imediat după această discuţie, Vasile Milea a vorbit minute în şir cu generalul Iulian Vlad, care a declarat că Milea era nemulţumit de nevoia de implicare atât de mare a Armatei în acţiunile de restabilire a ordinii publice. După încă o discuţie, la etajul VI, cu colonelul Pârcălăbescu, Vasile Milea s-a retras în biroul generalului Ion Coman. A continuat şi din acel birou, care avea şi un dormitor alăturat, să vorbească la telefon şi să dea ordine. La orele 5.30, Vasile Milea a dat ordinul de regrupare a forţelor de represiune, pentru 2-3 ore de odihnă a militarilor care au acţionat în cursul zilei anterioare şi a nopţii în curs şi, de asemenea, pentru organizarea acţiunilor din ziua următoare. Milea a mai ordonat deplasarea la Bucureşti a UM 015057, UM 01091 şi UM 01069 Mihai Bravu, UM 01303 Târgovişte şi UM 01088 Slobozia. În 22 decembrie, în jurul orei 6.30, Milea era din nou în activitate, ca şi Ceauşescu. Milea a ordonat Regimentului I Mecanizat, format din tancuri şi trupe de infanterie să se îndrepte spre Uzina „Turbomecanica”, unde se adunase o mulţime agitată, cu intenţia de a-i împrăştia, a-i descuraja şi a-i reprima.

La ora 7.00, Milea a dispus forţelor care au acţionat la represiunea din cursul serii şi nopţii anterioare să iasă din cazărmi şi să-şi reia dispozitivele stabilite iniţial. A ordonat introducerea în manevră şi a Regimentului de Gardă şi a personalului militar al unei unităţi de rachete, personal selecţionat şi devotat. Ministrul acţiona în forţă, evident pentru a reprima definitiv revolta populară. Imediat după ora 7.00, căpitanul Ionel Marin a blocat din nou Piaţa Palatului cu tancuri. Tot până la ora 8.00 dimineaţa, Milea a mai chemat în Bucureşti 21 de tancuri de la Târgovişte. În jurul orei 8.00, generalul Milea a fost din nou chemat la Ceauşescu, pentru o scurtă şedinţă, împreună cu componenţii Comandamentului unic pe care l-a format pe 21 decembrie la ora 18.00. Toate speranţele celor puţini care mai doreau menţinerea regimului Ceauşescu erau în ministrul Apărării. El era singurul care avea autoritate în faţa comandanţilor de armate, care îi erau loiali. Doar unii şefi de arme şi alţi şefi din M.Ap.N. conspirau. Milea a fost abordat de Ceauşeşti, care i-au cerut, în termeni categorici, să reprime revolta populară, prin folosirea tancurilor, după modelul din China, din 4 iunie 1989. Din unele declaraţii, care nu se înscriu în logica derulării evenimentelor, după o discuţie, inclusiv în contradictoriu, în ciuda faptului că Armata deja reprimase în mare parte demonstranţii, în cursul nopţii, Ceauşescu, nemulţumit că finalizarea reprimării întârzie, l-ar fi acuzat pe Milea de trădare[5]. Avem unele îndoieli în legătură cu posibila formulare a unei asemenea acuzaţii. După arestarea şi împuşcarea lui Nicolae Ceauşescu, puciştii şi conspiratorii au denaturat multe dintre realităţi, inclusiv legat de moartea lui Milea, au modificat stenograme şi au prezentat evenimentele în conformitate cu tezele revoluţiei spontane şi ale Armatei imaculate, cea care, într-un mod eroic, a refuzat să tragă în popor etc.
– Va urma –
–––––––––––––––––––––––––
[1] Generalul Marin Neagoe, înlocuitor la comanda Direcţiei a V-a a Securităţii, a declarat că în acea zonă, în noaptea de 21-22 decembrie, la comanda „foc”, trăgeau câte 50 de pistoale mitralieră în acelaşi timp.
[2] Preşedintele Asociaţiei „Baricada Inter-1989″, Ion Iofciu a sesizat, în decembrie 2009, faptul că, nici până în prezent, după 23 de ani de la măcelul de la Intercontinental, din ziua de 21 decembrie 1989, care a făcut zeci de morţi şi sute de răniţi, nu există nici un dosar sau vreo anchetă a Parchetului care să stabilească vinovăţia autorilor şi să-i tragă lor la răspundere. Pe internet, Iofciu a dat următorul bilanţ: decedaţi: 50 (3 neidentificaţi) a. prin împuşcare: 39 (24 în cap) 28 muncitori, 6 intelectuali, 4 elevi, 1 militar în concediu; b. alte cauze: 11 II. Răniţi: 598 a. prin împuşcare: 412 III. Reţinuţi: 810. Conform declaraţiilor M.Ap.N., obţinute de Asociaţia „Baricada Inter-1989″, la în zona Hotel Intercontinental – Sala „Ioan Dalles”, s-au tras cca. 10.500 de gloanţe. La ora 17.30, Comandamentul Aviaţiei Militare a efectuat un zbor cu 2 elicoptere de recunoaştere deasupra Bucureştilor pentru a vedea mişcările manifestanţilor. De la Comandamentul Trupelor de Transmisiuni au fost trimişi 4 ofiţeri, iar de la M.St.M. o grupă de transmisionişti. Două companii cuprinzând cca. 300 de militari şi 10 TAB-uri se aflau sub conducerea maiorului Amariucăi, iar două TAB-uri se aflau lângă Teatrul Naţional. Foştii luptători de la baricadă cred în mod greşit că acestea ar fi fost ale Ministerului de Interne, dar acest minister nu avea astfel de mijloace de luptă. La ora 17.00, generalul Milea a inspectat subunităţile de gărzi patriotice aflate la Intercontinental. În spatele TAB-urilor, maiorul Valentin Roşca a comandat o companie de 5 tancuri, care ulterior au fost foarte active. Dispozitivul militar a fost condus personal de generalul Vasile Milea şi a avut în componenţă: 800 de ofiţeri de la Academia Militară, 150 militari ai UM 01908, 80 de scutieri de la FOI, 35 de cadre şi 927 elevi de la Şcoala de Miliţie Băneasa, 150 de militari de la Regimentul de paraşutişti Buzău (cercetare –diversiune), 300 de oameni din gărzile patriotice, numeroşi activişti ai P.C.R. care aveau armament în dotare, şi care au acţionat în zonă. Comparativ cu Timişoara, unde au fost 84 de morţi în perioada 16-20 decembrie, la Inter au fost 50 de morţi şi 598 răniţi într-o singură zi.
[3] Alex Mihai Stoenescu, Istoria loviturilor de stat în România, vol. 4 (II) „Revoluţia din decembrie 1989″ – o tragedie românească, Editura RAO International Publishing Company, Bucureşti, 2005, pp. 319, 324 şi 235-236. Comisia senatorială de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989 a conchis că Securitatea a predat muniţia intactă, în timp ce Armata a consumat zeci de mii de cartuşe cu ocazia reprimării manifestaţiilor din Bucureşti.
[4] Alex Mihai Stoenescu, Istoria loviturilor de stat în România, vol. 4 (II) „Revoluţia din decembrie 1989″ – o tragedie românească, Editura RAO International Publishing Company, Bucureşti, 2005, pp. 326, 308 şi 345.
[5] Vezi Alex Mihai Stoenescu, op. cit., p. 349-350. Autorul citat contestă această oră, afirmând că ora ar trebui să fi fost cel puţin 8.30. Din cauza acestui decalaj orar, eu cred că se strecoară mai multe erori care conduc la neclarităţi, atât în versiunea oficială (Comisia senatorială de investigare a evenimentelor din decembrie 1989), cât şi în versiunea valorosului cercetător Alex Mihai Stoenescu. La ora 8.30 şedinţa era terminată, iar câteva minute mai târziu, Milea era împuşcat. Nu există nici un temei să credem că văduva generalului Milea a avut vreun interes să inducă opinia publică în eroare, afirmând că la 8.32-8.35, pe timpul când erau în legătură telefonică, a auzit împuşcătura care a curmat discuţia, rănindu-l pe soţul ei. Interesele de a modifica ora împuşcării lui Milea trebuie căutate în rândul militarilor din grupa operativă şi al şefilor lor.

http://www.art-emis.ro/istorie/1415-decembrie-1989-la-bucuresti-2.html

Articole asemanatoare

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: