CRONICI DIN GERULIA & STIRI FIERBINTI din TREBUCI

Aprilie 8, 2012

Anexarea Moldovei dintre Prut şi Nistru de către Imperiul Rus (1)

Filed under: Uncategorized — mihaibeltechi @ 7:00 am

Pantelimon Halippa sau Pan Halippa (n. 1 august 1883, Culbota, judeţul Soroca – d. 30 aprilie 1979, Bucureşti), publicist şi om politic român basarabean, unul dintre cei mai importanți militanți pentru afirmarea spiritului românesc în Basarabia şi pentru unirea acestei provincii cu România. A fost preşedintele Sfatului Ţării care a votat unirea în anul 1918. A ocupat funcţii de ministru în diferite guverne. A fost şi închis la Sighet. Membru corespondent al Academiei Române, exclus în anul 1948, a fost repus în drepturi în 1990. (Redacţia)

„Toata lumea, şi cu atat mai mult ruşii, care ocupau Moldova încă din 1806 şi până 1812 cu armatele lor, ştiau foarte bine că teritoriul dintre Prut şi Nistru avea denumirea de Moldova de pe stanga Prutului, şi împreuna cu teritoriul din dreapta Prutului forma Principatul Moldova. Conform Tratatului de la Tilsit, din 1807, încheiat între Napoleon I şi Ţarul Rusiei, Alexandru I, Rusia se obliga să evacueze şi să retraga trupele din Valahia şi Moldova. Adică, armatele ruseşti urmau să se retraga peste Nistru, în ţara lor. (D)ar ceva mai spre toamna anului 1807, la o a doua conferinţă ce a avut loc la Paris, diplomatul rus Tolstoi a ridicat din nou problema retragerii trupelor rusesti peste Nistru, şi cu aceasta ocazie diplomatul Rusiei a afirmat că Rusia va respecta obligaţia de a retrage trupele sale din Moldova şi Valahia, dar a cerut să ramana ruşilor măcar Basarabia, despre care nu se vorbea nimica în tratatul de la Tilsit, ştiind precis că aceasta fasie de teren din sudul Moldovei avea o denumire locala „Bugeacul” sau Basarabia – în amintirea voievodului Basarab – şi că Moldova nu era acea fâşie de teren cu denumirea de „Basarabia”. Diplomaţia rusă, cu o vădită rea credinţă, a indus în eroare conferinţa de la Paris, precum că Basarabia, acea fâşie de teren între Chilia, Cetatea Albă şi Dunare nu face parte din Moldova şi ruşii s-au străduit să convingă conferinţa că acea fâşie se extinde de la Dunăre înspre nord pe râurile Prut şi Nistru, şi se mărgineşte la nord cu hotarul imperiului Austro-Ungar. În felul acesta Rusia a obţinut aprobarea forului de la Paris de a nu evacua teritoriul zis Basarabia de pe stânga Prutului.

Academicianul rus L. S. Berg, în cartea sa „Basarabia”, la p. 2, califică afacerea asta ca un succes diplomatic rusesc. Astfel încât, conform tratatului de la Tilsit şi de la Paris din 1807, Rusia a evacuat Valahia şi Moldova de pe dreapta Prutului, iar Moldova de pe stânga Prutului, botezata de ea cu un nume fals „Basarabia” şi care nu-i aparţinea, a rămas sub jugul ţarismului rusesc. Şi bietul popor moldovenesc din această parte a Moldovei a continuat să sufere mai departe. El suferea moraliceşte, suportand tot felul de umilinţe; el suferea şi materialiceşte, fiindcă trebuia să aprovizioneze armatele ruseşti cu tot necesarul. Sufereau cu toţii, dar tăceau fiindca ruşii spuneau că vin la noi în numele creştinismului, iar românii îi credeau şi sperau că ruşii în adevar vin la noi cu gând curat, pentru a-i feri de păgânismul tucesc. Dar mai ales credeau românii că miloasa, pravoslavnica Rusie îi va izbavi de fanarioţi, care prin mijloace murdare şi intrigi, ce adesea duceau la crime, ajungeau la cârma ţării, pe care o storceau de averi, îmbogătindu-se şi răsplătind din belşug vizirii turci, care îi favorizau şi îi menţineau în diferite posturi înalte, unde jefuiau avutul poporului. Adeseori aceşti fanarioţi reuşeau să înduplece chiar pe sultanii turci ca să le încredinteze posturi de domnitori în Ţările Româneşti. Instalandu-se pe teritoriul românesc, aceşti fanarioţi, ca nişte lipitori, sugeau toata vlaga poporului român.

Îndată după anexarea teritoriului dintre Prut şi Nistru la imperiul rusesc, populaţia, în massă, fugea în Moldova de pe dreapta Prutului, la pagânsimul otoman. Pentru a opri aceasta fugă Alexandru I a recunoscut dreptul ţăranilor de a rămâne liberi şi mai departe, adică să nu fie robi, să nu fie iobagi, cum erau ţăranii din Rusia, adică să nu fie „crepostnoi”. De asemenea li s-au recunoscut şi boierilor toate drepturile şi privilegiile avute înainte. Dar fuga ţăranilor şi a boierilor în Moldova aflată sub suzeranitate turcească nu s-a oprit şi atunci, tarul Alexandru I, vrând să îndulcească întrucatva viaţa din aceasta parte a Moldovei, a scutit pe timp de câţiva ani pe moldoveni de plata impozitelor şi de serviciul militar. În 1818 acordă o autonomie locală. Se constituie un sfat superior local în care majoritatea consilierilor o are elementul moldovenesc local, dar din sfatul superior făcea parte vice-regele, guvernatorul, vice-guvernatorul şi încă doi consilieri numiţi de Petersburg. În acest sfat superior se discutau şi se luau hotărârile în limba românească si rusească. Toata administraţia civilă era în mainile moldovenilor. Ispravnicii de judeţ (un fel de prefecţi), care erau nu numai administratori, dar şi judecători, la început se alegeau de cătremoldoveni. Astfel că toate organele cunducătoare ale administraţiei acestei provincii subjugate sub ruşi în acea perioadă, erau recrutate din partea boierească – in totalitatea ei era româneasca – şi care nu cunoaştea limba rusă. Primul guvernator al provinciei a fost Scarlat Sturza, un bătrţn de optzeci de ani, bolnăvicios, slab şi fără putere de muncă. Deci, în conducerea superioară se alegeau români, cu toţii vorbeau numai româneşte şi ceva limba greacă. Mai târziu, fiii nobililor au început sa vorbească limba franceză sau germană; e de notat ca limba ocupanţilor ruşi nu o cunostea nimeni. Dar aceasta stare de lucruri n-a durat mult.

Încetul cu Încetul situaţia se schimbă, în locul guvernatorilor români se numesc guvernatori generali ruşi, care nu cunoşteau limba românească, nu cunoşteau legile şi nici obiceiurile locale. Începând cu primii guvernatori ruţi, se lansează o campanie de ponegrire, de critici şi de denunţuri la adresa moldovenilor. Generalii guvernatori Harting, Bahmetev, Inzov, mai ales vice-guvernatorul Vieghel şi alţii sunt furioşi că, începând cu elementele din conducerea supremă a acestei provincii dintre Prut şi Nistru, toţi vorbesc numai româneşte şi pentru acest motiv moldovenii sunt reclamaţi si consideraţi inculţi. Abuzurile guvernatorilor ruşi şi ai supuşilor lor se înmulţesc, iar moldovenii sunt nevoiţi, la rândul lor, să reclame şi ei. Fac cereri apărându-şi drepturile şi demnitatea. Guvernul de la Petersburg ordonă anchete, iar la toate anchetele, anchetatorii se ingrozesc de cele constatate: peste tot abuzuri şi talhării. Cu toate instrucţiunile Petersburgului referitoare la modul cum să se ancheteze, anchetatorii sunt nevoiţi să raporteze adevărul că toata vina pentru proasta administrare cade asupra guvernatorilor ruşi şi ca moldovenii nu aveau nici o vină. Aşa, în vara anului 1815, soseşte la Chisinau anchetatorul Svinin. La faţa locului, el ia cunoştinţă cum se administra provincia în trecut, înainte de a fi anexată la Rusia, apoi Svinin se deplasează la Iaşi, pentru a se convinge de cele spuse la Chişinau şi de buna administraţie din Moldova. Aici, la Iaşi, Svinin discută problema cu domnitorul şi cu mitropolitul Moldovei. Cu toate instrucţiunile date lui Svinin la Petersburg, el constatată ca toată vina pentru proasta administraţie a Basarabiei cade asupra generalului rus Harting, şi nu asupra boierilor moldoveni, scrie el:
„Greşelile in administratia Basarabiei se explica nu prin vina boierilor moldoveni, ci prin vina guvernatorilor rusi.”

Dar mai mult decât o serie de abuzuri, pe anchetatorul Svinin îl impresionează faptul că din Basarabia populaţia moldovenească fuge peste Prut şi trece în Moldova, cu miile. În rapoartele lui Svinin, direct către Ţarul Alexandru I, se notează că într-un an, din judeţul de hotar Tighina au fugit 900 de familii, din judeţul Codrilor au fugit 290 de familii, iar din judeţul Hotin au fugit 3.359 de familii de români. Nu mai puţin e îngrijorat de această emigraţiune şi generalul Kiseleff care, făcând o inspecţie a graniţei sud-vestice, este tulburat de cele constatate şi înainteaza ţarului următorul raport: „Aş dori ca Majestatea Voastră să binevoiască a da ordin ca să se constate câţi locuitori au fost în 1812 când s-a încheiat pacea, câti bulgari după aceasta au venit la noi şi câţi din ei au fugit spre apus, preferând jugul turcesc, fiind foarte grea pentru ei administraţia noastră.”

Suferinţele ţăranilor de prin judeţe erau insuportabile, dar ei, de frică să nu fie şi mai rău jefuiţi de ispravnici, se temeau să-i divulge. Cu toată tăcerea ţăranilor, aceste jafuri erau cunoscute la Petersburg, în urma raportului făcut de generalul Kiseleff, direct Ţarului Alexandru I, raport în care scrie textual: „Acolo, în Basarabia, totul se vinde, totul are preţ, ispravnicii sunt nevoiti să jefuiască, fiindcă ei singuri plătesc pentru un post ce îl ocupă de la 20.000 la 30.000 ruble.” În urma acestor jafuri constatate, generalul guvernator Harting este dat afară în 1816 sub pretextul că e bolnav.”

Notă: Textul prezentat a fost extras din volumul Pantelimon Halipa, Anatolie Moraru, Testament pentru urmaşi, Chişinău, ed. Hyperion, 1991

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: