CRONICI DIN GERULIA & STIRI FIERBINTI din TREBUCI

Ianuarie 23, 2012

Cetatea Albă – pintenul lui Ştefan la Marea Neagră

Filed under: Uncategorized — mihaibeltechi @ 3:38 pm

http://www.facebook.com/plugins/like.php?href=http%3A%2F%2Fbasarabia-bucovina.info%2F2012%2F01%2F03%2Fcetatea-alba-pintenul-lui-stefan-cel-mare-la-nistru-si-marea-neagra%2F&layout=standard&show_faces=true&width=450&action=like&colorscheme=light

– CETATEA ALBA: 20 Foto, Video, Harta, Istoric, Poveste –

Scurt Istoric

– ridicată pe urmele vechiului oraş-cetate grec Tyras.
– a aparţinut Imperiului Bizantin, purtând numele „Asprocastron” şi „Maurocastron”.
– a fost, apoi, ocupată de genovezi, punându-i-se numele de „Moncastro”.
– mai târziu, a fost ocupată de tătari.
– sfârşitul sec. al XIV- lea: cetatea aparţine Moldovei.
– 1440: Ştefan al II-lea termină zidul şi poarta celei de a doua incinte.
– 1454: se întregeşte construcţia şi se dotează cetatea cu tunuri.
– 1476: Ştefan cel Mare adaptează cetatea la tactica din vremea lui, bazată pe artilerie: se construieşte poarta cea mare.
– 1479: se termină construcţia celui de-al treilea zid de incintă,
– 1484, 4 august: turcii cuceresc cetatea; în secolele al XVI-lea şi al XVII-lea, lucrează la zidul incintei exterioare, construiesc o giamie şi un minaret.
– 1774: ocupată de ruşi, dar retrocedată turcilor prin pacea de la Kuciuc Kainargi.
– 1806: cucerită de ruşi.
– 1812: este părăsită şi începe să se deterioreze.
– 1880: se iau măsuri de conservare.
– 1928-1930: „Comisia monumentelor istorice” restaurează poarta mare, zidul celei de-a doua incinte şi turnul de pază al acesteia.

Descriere

Cetatea este aşezată pe un teren stâncos, lângă ţărmul abrupt al limanului Nistrului, dominând faţa lacului, de la o înălţime de aproximativ 30 de metri.
Nucleul cetăţii îl formează vechea citadelă, poate genoveză, de plan aproape pătrat (35 x 37 m), prevăzută la colţuri cu turnuri rotunde. Aceasta rămâne în extremitatea nordică a celei de a doua incinte, de formă vag trapezoidală, cu latura de nord-est formând baza mică.
Din pânza de ziduri din vremea lui Ştefan cel Mare s-a mai păstrat numai poarta cea mare. Aceasta este cu două etaje, cu două porţi, una exterioară şi alta interioară, cu câte două canaturi fiecare.
Avea pod mobil, peste şanţul ce înconjoară cetatea.
Clădirea porţii este astăzi cuprinsă în incinta din sec. al XVIII-lea.

Pisanii

„În anii de la Întruparea Domnului 6984 (1476) s-au sfârşit marea poartă, în zilele binecredinciosului Io Ştefan voievod şi în zilele panului Luca şi panului Herman.”

„În zilele binecredinciosului şi de Hristos iubitorului şi de Dumnezeu dăruitului şi de toată lauda vrednicului Ioan Ştefan voievod, domn a toată ţara Moldovei, fiul lui Bogdan voievod, a început şi a sfârşit acest zid, în timpul pârcălabilor Duma şi Hărman.”

Denumiri:

Albi Castri, Citta Alba, Belgorod, Alba Iulia, Akkerman, etc., toate însemnând în traducere “Cetatea Albă”. (în ucraineană Білгород-Дністровський / Bilhorod-Dnistrovschi), un oraş în raionul omonim din regiunea istorică Bugeac, în Ucraina de astăzi (regiunea Odesa).

Cetatea Albă, perla pierdută a lui Ştefan cel Mare

Pe vremurile domnitorului moldav, cetatea de la Dunăre era considerată unul dintre bastioanele importante ale creştinătăţii şi una dintre cele mai importante fortăreţe ale Moldovei. Acum, la câteva sute de ani după, de stăpânirea lui Ştefan cel Mare nu-ţi mai vorbesc decât cel mult pietrele. Istoria s-a rescris la Cetatea Albă.

Drumul spre Basarabia de Sud reprezintă pentru călătorul român o adevărată aventură. Treci de vama românească pe la Giurgiu, treci de cea moldovenească şi după numai un kilomentru intri în vama ucraineană. Aici ai nevoie de răbdare, prea repede… nu scapi. Ai timp să te gândeşti că odată aici a fost România, a fost istorica regiune Bugeac. Şi că, pe vremuri, stăpânitori erau regii daci sau domnitorii români. De la Burebista la Ştefan cel Mare. Oare ce a mai rămas în urma lor? Amândoi au ridicat sau au consolidat o cetate de legendă. Cetatea Albă-Bilhorod-Dnistrovschi. Ai ceva de mers până la ea. Drumurile nu sunt într-o stare prea bună, începi chiar să le apreciezi pe cele din România.Dar odată ajuns, vei vedea că tot efortul a meritat. Silueta impunătoare a cetăţii care străjuieşte vărsarea Nistrului în Marea Neagră, prin limanul Nistruli, se zăreşte de departe. Pe măsură ce te apropii, te copleşeşte. Treci podul de piatră şi te întâmpină şanţurile de apărare. Ar putea înghiţi o armată. Zidurile groase de câţiva metri, înalte de alte câteva zeci îţi dau şi ele impresia de inexpugnabilitate. Şi, totuşi, de-a lungul timpului a fost cucerită. Ba de români, ba de turci. Acum au cucerit-o scribii unei istorii mutilate.

Amintirile cetăţii, după naţionalitate

Anatolie Popescu, unul dintre marii români ai locului, spune o poveste interesantă, dar dureroasă despre cetate. “La intrare era stema lui Ştefan cel Mare. Au scos-o spunând că o duc la Odessa s-o restaureze. Nici nu au scos-o bine şi au zis c-au pierdut-o. La fel cum vor să piardă ce este românesc aici. Ghizii cetăţii spun vizitatorilor istorii diferite. Despre ce-au făcut românii aici îţi vorbesc numai dacă le spui că eşti român, altfel nu suflă o vorbă. De parcă noi n-am fi trecut pe aici… Priviţi! La porţi sunt lemne de stejar de pe vremea lui Ştefan, datate istoric. Nu ţi se spune asta… nu se spune nimic!”

Cetatea atrage. Vin vizitatori. Înăuntru, pe zidurile late de apărare se caţără turiştii dornici de fotografii la înălţime. Fortul din mijlocul cetăţii stă nemişcat ca un centru de univers. Nu mai apără creştinătatea de păgâni, în schimb, Cetatea Albă se împute cu miresmele de friptane şi chiolhanuri. Istoria cetăţii se rezumă acum la petreceri, la grătare şi peturi de bere ciocnite pe iarba din interiorul fortificaţiei. Pe cât este de frumoasă cetatea, de impunătoare, pe atât de nefericită trebuie să fie ea. Cu stăpânii alungaţi din istorie, cu viaţa ciopârţită de interesele unor noi stăpâni.

“La intrare era stema lui Ştefan cel Mare. Au scos-o spunând că o duc la Odessa s-o restaureze. Nici nu au scos-o bine şi au zis c-au pierdut-o. La fel cum vor să piardă ce este românesc aici. Ghizii cetăţii spun vizitatorilor istorii diferite. Despre ce-au făcut românii aici îţi vorbesc numai dacă le spui că eşti român, altfel nu suflă o vorbă. De parcă noi n-am fi trecut pe aici… Priviţi! La porţi sunt lemne de stejar de pe vremea lui Ştefan, datate istoric. Nu ţi se spune asta… nu se spune nimic!”  – Anatolie Popescu

Costin Anghel

Nistrul – raul alb – si fortareata luicea mai veche cetate de frontiera a Moldovei

Se zice ca ar fi cea mai veche cetate de frontiera a Moldovei, situata la limanul Nistrului. In secolul VI d.H. in locurile descoperite de greci se afa colonia Tiras, mai binezis o cetate-polis greceasca si greco-romana suprapusa dupa uniicercetatori pe cetatea medievala succesiv bizantina, genovezaromaneasca, turceasca avind in aceste perioade numele respective deorigine. Grecii o numeau Levcopilis, dacii – Vidava, romanii – Alba Iulia, genovezii – Moncastro sauMaurocastro, turcii – Akkerman, rusii Belgorod. Noi i-am zis Cetatea Alba, nume si simbol al apararii libertatii si demnitatii neamului. Albul era sugerat de culoarea pietrei din care a fost ciplita din indaratnicia si truda unor mesteri anonimi dar si de numele “Riului alb”. Caci asa s-ar fi numit altadata riul Nistru pe malul caruia a fost ctitorita cetatea, in acest caz albul denotind probabil limpezimea si curatenea apelor fluviului. Marturiile de epoca, resturile de ziduri de piatra din diferite perioade ale anticitatii, inscriptiile grecesti si latine, resturile de arhitectura antica (coloane, placi de teracota pictate inspirat, ceramioca greceasca, romana, bizantina, mici obiecte de bronz, os si teracota), gasite in timpul sapaturilor arheologice din anul 1919 si intre anii 1927-1930 atesta pelerinajul savirsit prin aceste locuri de popoarele care purcedeau la drum de cele mai multe ori cu razboaie si ginduri de cucerire a noi si noi paminturi. Unele semintii au ratacit pe aici in scurtul lor popas, fiind in curind izgonite si puse pe de adversarii mult mai puternici si mai bine inarmati. Astfel romanii i-au pe geti de pe aceste meleaguri, intemeind Alba Iulia, unul din cele mai importante si mai frumoase orase din Dacia Traiana.

Cei care au inaltat in secolul XIII pe locul vechii colonii grecesti cetatea au fost genovezii si se numea, dupa cum am spus, Maurocastro sau Moncastro. Acest edificiu cu un zid de doi chilometri lungime, cu 26 de turnuri si trei porti era inconjurat de un sant de aparare foarte lat, cu o adincime de 25 de metri.

Dupa intemeierea stului independent al Moldovei, o reconstrueste in secolul al XIV-lea, a fost fortificata si largita Alexandru cel Bun in 1421, apoi Stefan II si Alexandru II intaresc si mai mult Cetatea Alba, care intre timp devenise si resedinta domneasca.

Stefan cel Mare, vrednicul si inimosul domn al Moldovei, o reconstruieste cu o deosebita osirdie, amplificind si perfectionind indeosebi sistemul de fortificatii. In 1476 e construita “poarta mare”, deasupra careia se inalta falnica stema a Moldovei si inscriptia ce glasuieste: “In anii de la intruparea domnului 6984 (1476) s-au sfirsit marea poarta in zilele binecinstitorului Io Stefan Voievod si in zilele panului Luca si a panului Herman”. Peste trei ani a fost inaltat si al treilea zid circular de aparare.

In anul 1484 Cetatea Alba cade sub stapinire turceasca, urmind sa ramina in tot cursul evului mediu ra ia cu denumirea Akkerman. Apoi a fost recucerita de ostenii moldoveni, ca mai tirziu sa treaca rind perind in miinile cazacilor, rusilor, din nou ale moldovenilor, turcilor etc., fiind martora a unor cumplite vremi, care au macinat sub picioarele veneticilor de tot soiul acest pamint si aceasta multpatimita, dar neingenuncheata Tara a Moldovei.

In etapa finala a fost inaltata curtea cea mare, prevazuta cu numeroase turnuri si bastioane.

Luata in ansamblu, Cetatea Alba constituie cea mai mare si mai bine intarita fortificatie defensiva din Moldova medievala, un vechi si simbolic monument de arhitectura, ce impresioneaza atit prin dimensiune si expresivitate, cit si in virtutea locului ales pentru zidire.

Dupa ani si ani de izbinzi si infringeri Cetatea Alba si-a pierdut stralucirea si importanta de pe vremuri si a ajuns punct vamal si adapost pentru serviciul de carantina, ca mai apoi sa devina straina noua, parasita si data uitarii, care a cotropit si sortit pierzaniei imparatii intregi. Zidurile ei neinvinse de trecerea vremii mai amintesc si astazi de niste stramosi vrednici si un trecut glorios, indemnindu-ne sa nu uitam cine am fost, ce-am ajuns sa fim si incotro tinem calea prin cenusa cotropitoare de suflete a unei istorii inca necunoscute pina in miezul adevarului curat. Istorie invesnicita in inimile noastre si in piatra acum vorbitoare.

Surse: Jurnalul.RoLiteratura si Arta

Istoric: Stefan cel Mare. Ro

Planul Cetatii Albe

Citeste si Cetăţile românesti de la Nistru – “pumnii strânşi ai Europei creştine”

Vezi toate fotografiile in sectiunea ALBUME DE FOTOGRAFII NOI SI ILUSTRATE VECHI

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: