CRONICI DIN GERULIA & STIRI FIERBINTI din TREBUCI

Ianuarie 2, 2012

PAUL GOMA :SAPTAMANA ROSIE

Filed under: Uncategorized — mihaibeltechi @ 4:40 pm
Aceste bande, înarmate cu bâte, cuţite, topoare, arme de foc, purtând şi banderole roşii, au vânat, bătut, ucis, schingiuit alţi cetăţeni, dar de etnie română, până la 3 iulie 1940, când URSS „eliberase din greşeală” şi ţinutul Herţa. Mai mult, acele bande au batjocorit în voie însemnele de stat ale României, au prădat băncile şi depozitele armatei, au devastat arhivele statului şi ale bisericii ortodoxe, magazinele, primăriile, şcolile etc. În acelaşi timp pe podul de la Tighina, reconstruit după stabilirea („restabilirea”) relaţiilor diplomatice dintre URSS şi România, zeci de trenuri, pregătite şi ele cu mult timp înainte, treceau, tot în voie, din Trasnistria în Basarabia, ducând la noul hotar (de pe Prut) al URSS mii de tunuri şi tancuri, dar şi toată noua funcţionărime sovietică, mai ales comisari de NKVD, judecători de NKVD, călăi de NKVD. Scriitorul Paul Goma, născut la Mana, judeţul Orhei, devenit la Paris „Soljeniţin al românilor” şi unul din cei mai vestiţi scriitori ai lumii, a deconspirat atacul mârşav al URSS împotriva României într-o carte senzaţională, Săptămâna Roşie 28 iunie – 3 iulie 1940, 140 p., apărută în 2003 la editura Museum din Chişinău.
Cine a creat şi instruit acele bande de comunişti în număr aşa de mare? Cine erau „cetăţenii români” din care erau formate? Cine i-a învăţat pe acei oameni să ucidă „români” pentru a se transforma peste noapte populaţia românească a Basarabiei şi Bucovinei în moldoveni? Cum s-a întâmplat că statul român, „nu a observat” că pe teritoriul său URSS a format (aceasta nu era treabă de o zi) o uriaşă armată de terorişti şi călăi? De ce ofiţerii SS prieteneau cu NKVD? Într-o nouă ediţie a Săptămânii roşii, de data asta de 446 pagini, apărută zilele trecute la editura Anamarol din Bucureşti, Paul Goma răspunde încă şi mai documentat la toate aceste întrebări. Şi spune adevărul tragic al „eliberării” din iunie 1940. Românii au fost acuzaţi recent (nu la Nurenberg) că ar fi ucis sute de mii de evrei după 22 iunie 1941. Paul Goma dovedeşte că partidul comunist format majoritar din evrei (să fie clar, nu e vorba de poporul evreu) a maltratat şi ucis în Basarabia şi Bucovina mii de oameni cu un an înainte, în săptămâna roşie 26 iunie – 3 iulie 1940. Curajul lui în a descrie acel măcel este genial.de Andrei Vartic,Timpul, Chișinău, 23 martie, 2007

Tot ce faceam era pentru unitatea cu Romania

Din marturiile altui membru al Miscarii antisovietice “Majadahonda”, Oleg Frunza “La inceput, eu nu faceam parte din grupul “Majadahonda”, creat indata dupa ocuparea Basarabiei, dar simpatizam miscarea de rezistenta. Apoi am inceput sa ma implic in actiuni. Tot ce faceam era pentru unitatea cu Romania. Toti asteptam eliberarea Basarabiei. In ajunul Craciunului din 1940 am arborat tricolorul pe sediul NKVD-ului.
Ne-am urcat pe scara de incendiu a cladirii. Altii pe copacul dealaturi si de acolo nu ne-a fost greu sa smulgem steagul lor si sa-l punem pe-al nostru. Dimineata se adunase in strada multime de lume. Privea la Drapelul Tricolor. Nimanui nu-i venea a crede ochilor. In oras, se incepuse o harmalaie extraordinara.
Mai tarziu ne-au arestat. Ne-au batut crunt, dar n-am recunoscut. Toti ne-am tinut bine. Nu ne-am parat. Ne-au judecat de acum cand la Prut incepuse actiunile militare de eliberare. Unora le-au citit sentinta, altora nu. Ne-au mai judecat prin inchisori si gulaguri.
Soarta vitrega i-a lovit cu aripa sa grea si nemiloasa pe fiecare. Pe unii cu aripa mortii chiar dupa judecata: Grigore Mihu, Anatol Guma si alti sase baieti. Am fost judecati in noaptea de 24 iunie 1941 de catre Tribunalul Militar din Odesa. Noua am fost condamnati la 25 ani de privatiune in gulag. Telea Arcadie a murit in Sviajsk, langa Kazan, in 1942. Dumitru Avramoglo a fost condamnat tot in lagarele din Kazan la pedeapsa capitala.
Cei care implineam 18 ani eram condamnati a doua oara la moarte. Eu aveam numai 17 ani, am scapat de moarte. De fapt, am reusit sa pacalesc si moartea, si pe calai. E greu sa-ti amintesti chinurile iadului si de acei camarazi care au murit fiecare izolat, fara a avea alaturi macar un suflet apropiat, sub gloante sau de loviturile mortale ale calailor, sau de foame si boli, cand nu mai puteai lucra…
Sclavia era in plina inflorire in Rusia sovietica Dupa ce am trecut Nistrul, aproape de Colbasna, trenul a fost oprit in camp si ne-au sortat, trenurile fiind inconjurate de masini militare – soldati cu caini. Femeile si copiii erau urcati in alte vagoane, barbatii in altele, desigur cei apti de munca. Membrii celor mai multe familii nu s-au mai intalnit niciodata. In lagar, dintre basarabeni erau multi intelectuali: magistrati, profesori, doctori, avocati, preoti. Buni gospodari, muncitori cu maini de aur, deportati in friguroasa Siberie numai pentru vina de a nu fi fost rusofili. In lagar, 60% erau romani, iar 40% rusi si alte nationalitati…
Puscaria de la Kazan se afla in vestita Catedrala Fecioara Maria. Celula mea era chiar in fostul altar al Catedralei. Oficial, in scris, nu primisem sentinta. Am mai fost batut, incarcerat, judecat. Abia la 2 februarie 1942 a venit sentinta – munca silnica, 25 de ani. Eram invinuit de justitia sovietica de acte contrarevolutionare, dupa vestitul lor articol “CRD” – activitate contrarevolutionara. In mai 1942 am fost transferat de la Kazan la Ivdelag, la nord de Ekaterinoslav.
Aici erau adusi barbatii condamnati la munca, in robie, in Rusia sclavia era in inflorire. Eram mai multi basarabeni. Aici i-am intalnit pe colegii de la Orhei: Leonid Budeanu, Gheorghe Martanov, Crucinschi s.a., condamnati in baza aceluiasi articol
“CRD”…
In Kazan, ca si in Ivdelag sau Krasnoiarsk, toti cei care vorbeam romaneste eram ca o familie. Tot lagarul Ivdelag era impartit in douasprezece raioane si avea o suprafata egala cu a Romaniei. Traiam in baraci, pe jumatate in pamant. In fiecare zi, din baraci erau scoase pana la douazeci si mai multe cadavre. Mureau de foame, frig, mizerie, de batai neomenesti si gloante.Am rezistat, fiind trecut prin scoala militara romaneasca… Basarabenii, bucovinenii, alti romani din lagar eram numiti “politici”, pe cand restul populatiei lagarului, aproximativ 40%, erau in majoritate rusi si alte nationalitati. Nu stiu rolul lor. Multi ziceau ca-s spioni. Ei erau condamnati pe drept comun, dar ne stimau, ne intelegeau, noi toti eram disciplinati, muncitori, de noi nu se prea puteau lega, chiar si conducerea lagarului. Cum se vede, eram si parati, fiindca eram deseori cercetati si torturati, din nou judecati…
Pai, noi, basarabenii, avem o alta mentalitate, o alta educatie. Rusii de cand sunt ei, inca din primul mileniu, au fost si au ramas barbari. M-am convins in cei 15 ani de detentie in Siberia. Inainte de ocupatia lor, la Orhei, viata trecea linistit, patriarhal. Plecau de la putere liberalii, veneau taranistii si invers – se duceau taranistii, veneau liberalii, viata curgea linistita, pasnica, cu intelegere, cu hramuri si petreceri, in armonie… Aveam tara, Patrie, neam si cre-dinta sfanta in Dumnezeu, care nu m-a parasit niciodata si nici eu n-am uitat de Dumnezeu… L-am purtat pretutindeni in suflet, l-am simtit alaturi; chiar si in celula din Catedrala Sfanta Maria din Kazan, cand toti adormeau eu ma rugam lui Dumnezeu. Poate El m-a scapat cu zile din iad…
Mai 1998″
Omul nu poate sa aiba doua patrii
Din amintirile unui membru al Miscarii antisovietice “Majadahonda”, Gheorghe Martanov “Pe la 1 martie 1941 i-au arestat pe doi din ai nostri mai mari. Peste vreo 2 saptamani – inca pe cativa. La alte 10 zile ne-au luat intr-o noapte si ne-au adus la inchisoare. Cercetarile se faceau la NKVD, care era in casa lui Coteanu, mai jos de liceu. Seful NKVD-ului era un evreu zdravan, paros pe maini, pe nume Gavril GOLDENBERG, anchetator-sef – unul CEREPANOV si simplu anchetator – un sergent Pavel PLOTNIKOV. Cercetarile erau duse de astia doi. Aveau metodele lor.
Cate 7 zile la rand ne manau la interogatoriul ce dura zi si noapte. Se schimbau numai ei doi. Noi vorbeam, ei scriau in chirilica si ruseste, stiind cu buna seama ca nu cunoastem rusa si nici chirilica.
Noi ii spuneam lui Plotnikov ca omul nu poate avea doua Patrii, la care el ne ameninta mereu cu tocul revolverului, ce statea in fata sa pe masa.
A fost arestat si Oleg FRUNZA. II stiam din liceu, era cu o clasa mai mare ca mine. La inchisoare am stat mult timp intr-o camera. Toate camerele erau pline de baietii nostri. Mai tin minte ca aproximativ la 10-15 februarie 1941 i-au adus pe Tolea GUMA si Grigore MIHU. Apoi am fost arestat si eu dupa 11 martie 1941. Cand au batut la usa, anuntand- o pe mama ca “aveti o telegrama”, am inteles ca m-au ajuns si pe mine”.
“MAJADAHONDA”Organizatia antisovietica a tineretului studios, judetul Orhei, Basarabia 1 august 1940 – 31 mai 1941
1. GUMA Anatol, 1921, Orhei, cursul III, Scoala Pedagogica
Orhei – impuscat
2. GUMA Victor, 1923, Peresecina – 25 ani
3. MARTANOV Gheorghe, 1924, Cucuruzeni – 25 ani
4. BRODETCHI Victor, 1922, Putintei – impuscat
5. EPROV Vichentie, 1920, Verejeni – impuscat
6. MIHU Grigore, 1921, Curleni – impuscat
7. SARBU Constantin, 1924, Cucuruzeni – 25 ani
8. BOGUS Pavel, 1923, Mana, elev, Scoala medie nr. 2, Orhei ¬25 ani
9. COTUN Anatol, 1922, Samascani, cursul II, Scoala Pedagogica
-impuscat
10. DOBANDA Dumitru, 1922, Ghetlova – impuscat
11. COZMA Onisim, 1921, Vascauti – impuscat
12. GRAJDIANU Mihai, 1922, Orhei – impuscat
13. BRASOVEANU Eugeniu, 1924, Gauzeni – 25 ani
14. BACALU ION, 1924, Orhei – 25 ani
15. DUCA Anatol, 1922, Ciocalteni – impuscat
16. DUMITRESCU Valerian, 1922 – datele lipsesc
17. BIVOL Vichentie, 1922, Morozeni – 15 ani
18. SAPTEFRATI Cuprian, 1922, Oliscani – impuscat
19. CIOBANU Vsevolod, 1920, Orhei, cursul II, Scoala
Pedagogica – 15 ani
20. STICI Dumitru, 1923, Orhei – 15 ani
21. ALEXEEV Vladimir, 1923, Orhei – 15 ani
22. DRUGUS Mihai, 1924, Ghiduleni, Orhei – 15 ani
23. BARCARU Grigore, 1923, Orhei, elev – datele lipsesc
24. TIMOV Ilie, 1923, Orhei – datele lipsesc
25. MAJARU Maria, Orhei, prof. de psihologie, Scoala Pedagogica – 15 ani
26. VASCAN Eleonora, Orhei, eleva – datele lipsesc
27. VASCAN Margareta, Orhei, eleva – datele lipsesc
28. JOVMIR Tamara, Orhei, eleva – datele lipsesc
29. MARTANOV Larisa, Cucuruzeni, eleva – datele lipsesc
30. STOIANOV Rita, Orhei, eleva – datele lipsesc
31. FRUNZA Oleg, 1923, Orhei, anul II, Scoala Pedagogica Orhei
– 25 ani
32. ASVITZ Veaceslav, 1924, Chisinau – 10 ani
33. AVRAMOGLO Dumitru, 1923, Bravicea, student, anul II, Scoala Pedagogica – impuscat in Rusia, Gulag
34. TELEA Arcadie, 1923, Soroca – 25 ani, decedat in Gulag, 1942
35. BUIUC Serghei, 1924, Chiperceni, anul II, Scoala Pedagogica
– 10 ani
36. CROITORU Gheorghe, 1923, Orhei – 10 ani, cazut pe front
in 1945
37. BLANARU Iacob, 1923, elev – 10 ani
38. CHIRILOV Iacob, 1923, Ustia, elev – domiciliat in Romania
39. CUDRITCHI Petru, 1923, Braviceni – 10 ani
40. BUDEANU Leonid, 1923, Peresecina – 25 ani, decedat
41. GUDIMA Vlad, 1924, Peresecina – datele lipsesc
42. CRUCINSCHI Petru, 1924, elev – datele lipsesc
43. MIHALACHE Iurie, 1923, elev – datele lipsesc
44. DANGA Boris, 1923, Criuleni – datele lipsesc
45. DODON Vlad, 1923, elev – 10 ani
46. PRICHICI Constantin, elev, an. II, Scoala Pedagogica -datele lipsesc
47. HOLBAN Elena, eleva – datele lipsesc
48. SANDU Ana, eleva – datele lipsesc
49. CRECIUN Eudochia, eleva – datele lipsesc
50. CUCULESCU Nicolae, 1923, Orhei – 20 ani
51. DUMITRESCU Valerian, elev – datele lipsesc
52. GUMA Vladimir, 1921, Orhei, student – datele lipsesc
53. MUNTEANU Dumitru, profesor la Liceu – datele lipsesc
Sergiu PRAPORSCIC”.

Autofilmare : 20 – Tot despre „limba …” 2/2–PAUL GOMA

Satul Mana-Orhei

Fost-am la Mana,satul de bastina al lui Paul GomaDesi din cate stiu eu jurnalul de calatorie se scrie la fata locului, in timpul calatoriei; al meu o sa fie scris dupa cateva zile.
Sa incepem..
Sambata – 4 august:
Din Chisinau (str. Calea Orheiului) ne-a luat un barbatzel cu o masinica sovietica (aproape daramata) pana la Orhei (sau mai bine zis pana la podul ce trece peste autostrada Orhei-Saliste-Leucaseuca-Mana-Curchi-Vatici…).
In statia special amenajata lume multa asteapta transport.
Noi, cei 3 voinici (subsemnatu’, Denis Caniscev si Alex Ciorici), am mers pe jos (cam greu, luand in considerare bagajul din spate – carti cadou de la autor) pana la Saliste (sau Seliste) – nici nu am observat/simtit cum soarele imi arde piele de la maini si ceafa, avea s-o simt mai spre seara (Uff!). De acolo ne-a luat un microbuz.
In jur de ora 14:00 am ajuns la iazul de linga drumul ce duce spre satul Nicolaieuca. Ne-am scaldat; am mancat putin si ne-am indreptat spre Mana.
Am ajuns.
Liniste, nicio masina in jur. In departare am vazut niste oameni in varsta vorbeau ceva intre ei si se uitau indelung la noi (si-au dat seama ca suntem musafiri in sat).
Soarele era vesel (prea vesel). Dealurile lui Paul Goma (pe care le vedea din Calidorul iubit) erau intregi, desi probabil si ele macinate de seceta nemiloasa.
Am observat Bisericuta in deal si hai la ea! Liniste, se aude doar prajeala la soare. Un caine dintr-o ograda sparge linistea.
Fac poze peste gardul betonat al cimitirului. Am observat cruci noi (cautati in ARHIVA – vara trecuta am mai fost la Mana cu Oleg Brega si Ina Lupu).
Slujba in Biserica. Nu am gasit crucea (pusa recent) lui Petrica Goma, fratele scriitorului mort in ‘36 (?) (dupa aia am aflat de la D-na Valentina Savitchi, directorul scolii din Mana, ca e linga mormantul boierului Scordelea (sau Scordeli?), ce se afla chiar linga intrarea in bisericuta).
Am ajuns la Casa/Scoala parinteasca a lui Paul Goma. D-na neprietenoasa ce traieste acolo ne-a dat voie totusi sa facem ceva poze (ca se pregatea sa plece). Tot zicea ca o deranjam, ca cineva noua ne plateste sa venim (cica au mai fost multi asa) si ei nu, etc. ciudate ganduri… Am tras si niste poze de pe Calidor!
Am mai discutat ceva cu dinsa si am plecat s-o cautam pe d-na Savitchi.
Saraca D-na Valentina, am trezit-o! A fost noaptea la o nunta in Chisinau.
Ne-am cerut scuze, zicand ca aducem cadouri de la Paul Goma. Desi nu am vrut, D-na a insistat sa intram in casa.
Ok.
Am scos cartile din rucsac (in sfarsit scapam de greutatea din spate), Denis a scos o misiva de-a lui P. Goma catre D-na . Pus-am totul pe masa.
Valentina Savitchi s-a bucurat foarte mult. A citit epistola (trista de altfel…).
In ciuda insistentilor noastre de oameni (totusi!) educati D-na a pus pe masa ceva de-ale gurii plus a adus din beci un ulcior (dupa aia inca unu) de vin (bun-bun!).
Am inceput sa ne povestim si sa cinstim vin. Am pomenit toti mortii D-nei (fiecaruia revenind cate un mort) , pe Mos Iacob, parintii Eufimie si Maria Goma, am cinstit (cu totii!) pe Paul Goma (desigur!) (si familia).
Uf. Nu e chiar bine cum scriu. In continuare va fi mai pe scurt si mai la obiect.
Am aflat ca Scolii nu-i ajung 2 carti de Paul Goma. Si anume – “Din Calidor” si “Arta reFugii” ! Nu inteleg cum fara aceste carti… I-am zis d-nei ca mai revenim vara asta cu cartile pregatite! Daca cineva doreste sa doneze ceva carti petru Mana, scrieti-mi!
(…)
L-am intalnit pe d-nul Visarion Covalschi, nascut in ‘34, (cica fost coleg de banca al lui Paul Goma pe cand el a invatat in Mana ), am stat de vorba (desi vorbeste nu prea inteligibil – l-am si filmat).
Interesant.
Dupa aia el ne-a dus (pe mine si pe Denis, caci Alex deja plecase) la Alexandru Tudor. Cica tot un fost prieten de copilarie al scriitorului. Povestea ca se juca cu Paul cu mashinele pline cu rasarita .
A mai venit si D-na Parascovia Portnoi (nascuta in 1931) care il tine minte pe Paul…
Putini batrani au mai ramas in sat…
(Petru cei ce au citit “Din Calidor” : am aflat ca Mos Iacob e ingropat in cimitirul satului! A fost deportat ; in anii ‘60 a revenit)
Hm… ce a mai fost interesant..
Toti consatenii lui Goma il asteapta…. Multi se mira… de ce Paul Goma nu vine la Mana… Am incercat sa lamuresc lumii, oricum, ei nu prea inteleg chestia.
Le-am zis SA CITEASCA CARTILE, acolo e dat raspunsul.
Ciudat.
Mai spre seara ne-am indreptat spre Manastirea Curchi, cica este un iaz frumos acolo . Am ajuns. Rupti de oboseala, am facut foc la mal, am copt niste cartofi, am cantat la chitara, am baut niste vin alb. A fost tare vesel, interesant! Am dormit vreo ora (pe o paturica). Ne-am trezit dardaind de frig pe la 3:20 A.M. si hai inapoi la Mana (am vrut sa vedem – poate la Manastire ne va primi cineva, dar poarta era inchisa). Pe la 5:00 am ajuns…. Denis a mai dormit la o statie, eu mai umblam pe ici-colea (cautam o coliba.. hehe). Prima masina in zare… Hai la Chisinau… spre casa/pat.
Si iaca.
Anatolie Juraveli
Link
http://www.curaj.net/?p=2779

Oleg  Brega
Un grup de prieteni şi rude ale scriitorului au făcut o vizită  la Orhei şi Mana.
Link:
http://www.youtube.com/watch?v=pL-FH9ybFWs&feature=player_embedded
http://www.youtube.com/watch?v=AC5DPrZ1eN4&feature=related

Link:
http://www.youtube.com/watch?v=eZTnkjLqNj8&feature=related

Anunțuri

3 comentarii »

  1. PAUL GOMA: SĂPTĂMÂNA ROŞIE 28 iunie – 3 iulie 1940 sau BASARABIA ŞI EVREII
    July 31st, 2009 admin Posted in Eseu | 2,400 views

    întrebări…

    Care să fi fost motivul, pretextul, temeiul – sau/şi cauza – pentru care, din prima zi (22 iunie 1941) a Campaniei antisovietice a celui de al Doilea Război Mondial, “cu nebănuită cruzime, românii i-au masacrat din senin pe evrei, atât pe solul naţional: Rebeliunea legionară, Pogromul de la Iaşi, Trenurile Morţii, Basarabia şi Bucovina – cât mai ales în Transnistria” (aceasta fiind teza evreilor), crimă care ar fi “devansat în timp, egalat în cruzime Auschwitzul”?, cum scrie inflamat inflamatul sionist Matatias Carp. Care să fi fost resortul criminal care, dintr-o comunitate ca a noastră, dacă nu legendar de tolerantă, atunci sigur: îndelung răbdătoare, a făcut să devină în interval de doar un an: 28 iunie 1940-22 iunie 1941 – şi dacă numai în o săptămână; 28 iunie-3 iulie 1940? – “una majoritar, făţiş, feroce antiiudeie, încuviinţînd măsurile guvernamentale de persecutare, de lichidare a evreilor”? – “din senin”, cum susţin, de jumătate de veac, evreii?
    Numărul victimelor înscris pe monumentul comemorativ de la Coral, Bucureşti: 400.000. Nu mai multe, nu mai puţine: 400.000. Cine-cum-când a numărat morţii? Cum s-a ajuns la această cifră? Şi de ce abia la 1 iulie 1991 a fost anunţată? Cei care ţin registrul socotelilor la zi, la ban să o fi aflat abia atunci, la jumătate de secol după război? Este posibil aşa ceva? Nu.

    “Misterul” se află în prăbuşirea imperiului sovietic, prin simbolul Zidul Berlinului. Atunci evreii de pretutindeni au fost cuprinşi de spaima unui Nürnberg Invers, în care ar fi urmat a fi judecaţi mulţi dintre ei pentru crime împotriva omenirii, pentru co-autorat moral şi material a terorii bolşevice de peste 70 ani, exercitat “pe a cincea parte a globului pământesc”.
    Trebuia luată grabnic o măsură de “autoapărare”, elaborată în ghetourile galiţiene (fireşte, “apărare”-prin-atac-preventiv – nu “război de autoapărare’ a fost botezat şi cel din iulie-august 2006 împotriva Libanului?, nu a mers teoria Wolfowitz-Rumsfeld până la… “războiul nuclear preventiv”? Şi ce armă nuclear-preventivă (sic) mai paralizantă, mai terifiantă decât cea “antisemitizatoare”! Astfel a fost re-activată o (re)campanie împotriva a ceva care nu exista, însă, (re)denunţată de evrei prin ţipete-vaicăreli-acuzaţii avea să (re)producă ceaţa diversiunii:
    Ca nu care cumva să se vorbească şi despre crimele bolşevice (la care ei participaseră cu entuziasm, cu fanatism), să se (re-re-re)aducă vorba de crimele naziste, să se fixeze, să se vorbească numai despre ele, doar despre victimele dintre evrei.

    NOTĂ bibliografică: Din Populaţia evreească din România de Dr. Sabin Manuilă şi Dr. W. Filderman, New York, 1958:
    (…) “Cea mai greu de urmărit este evoluţia numerică a Evreilor din teritoriul ocupat de Rusia Sovietică în iunie 1940 (…) Teritoriul acesta a avut în 1930 o populaţie de 275.419 Evrei (…) (Analele Institutului Central de Statistică, Bucureşti, 1942, Pg. 348-349) (…)
    “Când armatele germano-române au reocupat aceste teritorii în vara anului 1941 o parte a populaţiei evreieşti a fost evacuată de Soviete şi o parte a Evreilor s-a refugiat din proprie iniţiativă în Rusia Sovietică (sublinierea mea, P.G.). Aceşti evacuaţi şi refugiaţi s-au răspândit în toate direcţiile. Sunt nume¬roase dovezi de peregrinările lor. Într-o notă din arhiva W. Filderman cetim: «în 1947, un delegat RPR care a fost la Moscova; reîntors la Bucureşti, a cerut ajutor pentru cei 100.000 Evrei Români care se găseau în Rusia. Dr. Filderman a intervenit imediat în favoarea lor la Joint Distribution Commitee dar din motive de tehnicalitate [sic] nu s-a putut realiza nimic».
    “O parte a Evreilor din Basarabia şi Bucovina au fost deportaţi în Siberia. Dr. Bickel (…) evaluează cifra deportaţilor la 10.000″ (subl. mea, P.G.).
    “(…) schimbările produse prin cedările de teritorii” :(…)
    “Cedaţi Rusiei Sovietice (Basarabia, Bucovina şi Regiunea Herţa
    …375.419 37,9%
    “Cedaţi Ungariei (Transilvania de Nord) …138.917 19,1%
    “Cedaţi Bulgariei (Dobrogea de Sud) … 807 0,1 %
    “Rămaşi în România .. .312.972 42,9%”
    “In rezumat, majoritatea, adică exact 57,1% a Evreilor au fost detaşaţi de România prin evenimentele din preajma războiului II mondial. Mulţi dintre aceştia nu au mai avut contact cu statul român”.

    “(…) Pierderile suferite din cauzele directe ale războiului au fost evaluate de organizaţiile evreeşti din România conduse de Dr. W. Filderman la 15.000. Această cifră cuprinde pierderile în jurul lui 3.000 vieţi în timpul guvernării scurte a Gărzilor de Fier şi 3-4.000 victimele represaliilor militare din Iaşi. Deasemenea cuprinde pierderile suferite de populaţia deportată în Transnistria. Numărul celor deportaţi a fost de aproximativ 40.000 din cari 30.000 s-au reîntors. Din cei 10.000 care nu s-au reîntors o parte au pierit în Transnistria sau în cursul transportului. Cifra totală a Evreilor morţi «fie din cauză că au fost ucişi pe teritoriul românesc, fie că au pierit din cauza deportărilor” este dată de Dr. W. Filderman ca fiind 15.000″.
    “(…) La recensământul din 1941, făcut după reocuparea Basarabiei, a Bucovinei de Nord şi a Regiunii Herţa din Dorohoi, s-au găsit 126.000 Evrei. Diferenţa este de 49.419″.*)
    “(…) Pierderile de vieţi ale Evreilor au fost evaluate pe regiuni la 15.000 în provinciile vechiului Regat, Transilvania de Sud şi Bucovina de Sud (;) de 103.919 în Basarabia, Bucovina şi regiunea Herţa din Dorohoi şi 90.295 în Transilvania de Nord încorporată de Hitler Ungariei” [sic]. în total se eva¬luează la 209.214 pierderile evreeşti pe teritoriul României din 1939 (subl. mea.), ceea ce reprezintă 27% (în loc de 53% evaluat de Dr. Kulischer), din care sunt a se atribui:
    “2%> administraţiei române
    “13% acţiunei militare germano-române desfăşurată aproape exclusiv pe frontul răsăritean
    “12% acţiunei guvernului unguresc secondat de autorităţile germane.” La punctul 5:
    “Concluzie generală: în nici o ţară dominată de Nazişti n-a supravieţuit o aşa de mare proporţie a populaţiei evreeşti”, conchide raportul Dr. W. Filderman”
    (Raport publicat şi în Jurnalul de dimineaţă, Bucureşti, 1946.)

    Acest studiu, cu titlul schimbat, a fost pomenit – necritic! – pentru întâia oară în România de după 1946 în ziarul Ziua din 5 august 2006, sub semnătura lui Larry Watts. Merită reprodus paragraful introductiv:
    “Cifre exacte în toate detaliile cu privire la populaţia evreiasca din România nu se pot produce, pentru că ele nu exista (subl. mea, P.G) Cauza acestei situaţii trebuie căutată în evenimentele istorice din ultimele decenii, care, pe de o parte, au produs radicale şi repetabile schimbări de graniţe politice, iar pe de alta parte au produs deplasări masive de populaţie, atât în interior cât şi peste graniţe.”

    *) Sensul pasajului din chiar acest eseu:
    “Cum altfel, dacă analfabetizatorii de ei nu ţin seama – pentru început – de falsitatea, de idioţenia termenului ‘antisemit’, când semiţi (de la Sem) sunt şi maltezii şi berberii şi arabii şi, cine ar crede, azi, în Israel: palestinienii, dragi tovarăşi de alte naţionalităţi!”…
    …A fost falsificat prin… inversare de către Al. Florian, demn fiu al nedemnului său tată (Radu Florian), afişată pe site-ul Preşedinţiei României: în loc de “ei” (evreii, analfabetizatorii) nu ţin seama de falsitatea termenului «antisemit»”, inversistul / inversatorul atribuind cu nesimţire, cu neruşinare “falsitatea”… autorului acestor rânduri!
    “Cifrele exacte nu se pot reproduce”… – însă nu pentru pentru că ele nu ar exista – ci pentru că, pe de o parte documentele din arhivele româneşti au fost furate şi transferate în URSS în primele zile de după 23 august 1944 de către camandoul sovietic condus de evreul ucraineanu Grişa Nahum; pe de alta pentru că evreii paznici la poarta Holocaustului – cel mai zelos: “Radu Ioanid” -, temători că se va afla adevărul statistic al numărului victimelor dintre evrei (deşi crima începe de la unu), au pus sechestru pe toate arhivele. Astfel mai este în circulaţie cifra de 400.000 evrei ucişi de români – vezi stela memorială de la Coral, Bucureşti.
    Mai există un pasaj în textul lui Larry Watts – acesta:

    “La recensământul din 1941, făcut dupa reocuparea acestor regiuni, s-au găsit 126.000 Evrei. Diferenţa este de 49.419. (Totalurile sunt obţinute prin totalizarea cifrei calculate pe baza recensământului din 1930, – deci nu cuprinde sporul natural 1930-1941) şi cea găsită la recensământul din 1941. Aceasta este cifra probabilă a evreilor dispăruţi parte prin refugiu, parte prin suprimare. (…)
    “Din cei 126.000 evrei recenzaţi, au fost la rândul lor deportaţi in Transnistria 109.000, din care 54.000 (aproximativ 50%) au pierit. Din aceste evaluări ale organelor de conducere evreieşti din România rezultă ca pierderile de vieţi evreieşti din regiunile Basarabia, Bucovina şi Ţinutul Hertei sunt de 103.919 suflete (49.419 plus 54.000). Aceasta este cifra evreilor de a căror existenţă nu se poate găsi urma, majoritatea lor fiind suprimată, iar o parte, care nu poate fi, desigur, evaluată, s-a retras în interiorul Rusiei, majorând cifra de 100.000 dată de Dr. E. Kulischer şi Dr. W. Filderman.
    “Cifra actuală a populaţiei evreieşti din Basarabia, Bucovina si Ţinutul Hertei, după calculele de mai sus, ar trebui să fie de 71.500, la care, probabil, se adaugă cei 100.000 de refugiaţi din timpul războiului, dând un total de 171.500, în loc de 275.419, cât a fost în 1930. Rapoarte recente de presă aratî însă că numărul evreilor în oraşele din Basarabia, Bucovina şi Ţinutul Hertei este egal cu numărul lor din preajma războiului”.

    Deşi ceva mai… moderat decât congenerii săi, W. Filderman avansează şi el cifre mult exagerate, în care zero-urile, două, trei, patru, vor fi târguibile în caz de contestaţie, de probare a neadevărului rostit cu obrăznicie. “Pierderile în jurul lui 3.000 vieţi în timpul guvernării scurte a Gărzilor de Fier şi 3-4.000 victimele represaliilor militare din Iaşi”, iată o afirmaţie vădit falsă, însă deocamdată greu de contrazis, fiindcă noi nu avem acces la documente, ni s-au furat-confiscat hârtiile, aşa că te miri care amator ignar autoinvestit “istoric”: Ancei, Ioanid, Rosen şi alţi zero-işti auto-unşi statisticieni obiectivi (sic-sic) pot pretinde – şi scrie în piatră – “bilanţuri” mincinoase.
    Însă chiar aşa, holocaustologii de la Bucureşti, după ce au ocultat acest raport vreme de decenii, iată că în vara anului 2006, iritaţi de faptul că s-a amestecat în vorbă şi un trepăduş drăgănisto-talpeşist ca Larry Watts, au ajuns să conteste, nu doar demersul acestuia din urmă, ci însuşi raportul Filderman-Manuilă, contrapunîndu-i… “adevărul” vehiculat de alt dovedit escroc şi falsificator de statistici: J. Ancei…

    http://basarabialiterara.com.md/?p=887

    Comentariu de Mi-s neam cu boc — Ianuarie 2, 2012 @ 5:10 pm | Răspunde

  2. PAUL GOMA: SĂPTĂMÂNA ROŞIE 28 iunie – 3 iulie 1940 sau BASARABIA ŞI EVREII
    August 31st, 2009 admin Posted in Eseu (1) | 2,751 views

    MARTIRIUL BASARABIEI ŞI AL BUCOVINEI DE NORD ÎNTRE 28 IUNIE 1940 ŞI 22 IUNIE 1941

    Prima perioadă de teroare: evacuarea: 28 iunie – 3 iulie 1940:

    “La Chişinău era exercitată [teroarea] de către tradiţionalele «patrulele de autoapărare» (sic) cu sediul pe strada Armenească şi dirijată de faimoasa “Rozenberg cea Roşcată”, de Bubiş, de Klinicikov şi de Melnic. Avocatul Steinberg a acţionat independent o vreme, apoi a fost cooptat de patrule”.

    A doua perioadă: de la 3 iulie la sfârşitul lunii august:

    Preluarea administraţiei de către funcţionari aduşi din Rusia;
    “- înlocuirea «patrulelor de revoluţionari locali (sic)» cu «truditori NKVD profesionişti»;
    “- Arestarea tuturor persoanelor suspecte, în primul rând a oamenilor politici, mai ales a celor din Sfatul Ţării care militaseră pentru unirea Basarabiei cu România din 1917: 5 foşti deputaţi în Sfatul Ţării (printre care: Ion Codreanu, Leancă, Secară, Catelli), un fost senator, acuzaţi de… trădare de patrie (sovietică, se înţelege);
    “- foşti ofiţeri în Armata Albă;
    “- funcţionari civili şi militari – aceştia au fost transferaţi pentru mai multă siguranţă la Tiraspol, pe malul stâng al Nistrului, pretextînd că nu mai era loc la Chişinău”.

    “Sărbătorirea liberării Basarabiei de sub jugul boierilor români -la Chişinău – la 6 iulie 1940:
    “Statuia regelui Ferdinand pe care evreii scriseseră lozinci profanatoare şi antiromâneşti a fost învelită în pânză roşie şi împodobită cu portretul lui Stalin; pe coloanele Clopotniţei Catedralei (învelite în roşu): portretele lui Stalin şi Molotov;
    “În tribuna oficială: N.S. Hruşciov, comisarul Mehlis, mareşalul Timoşenko (el condusese «operaţiile militare»).
    “Reprezentanţi ai truditorimii localnice”: fratele lui Timoşenko, ţăran analfabet din Furmanovka, Cetatea Albă; Krîlov, primarul Chişinăului, Sviridov, responsabilul Komsomolului.
    “Cordoanele Gărzii de Onoare (comandată de generalul NKVD Bodin) erau alcătuite din: trupe NKVD şi trupe S.S. (un batalion de S.S.-işti se afla în Basarabia, pentru a-i conduce în Germania pe coloniştii germani din Sud)” [vezi şi mărturia lui Gr. Vindeleanu]“.

    “În această perioadă au fost confiscate aparatele de radio şi introdusă radioficarea.
    “S-au înfiinţat organizaţii de partid în toate localităţile.
    “La 2 august a fost adoptată legea de «Alcătuire a Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti Unionale».
    “Tot atunci s-a declarat «reunirea RSSMU cu RSSAM»(Î)

    “Noul preşedinte al guvernului, Konstantinov anunţă că Nordul [judeţul Hotin] precum şi Sudul [judeţele Ismail şi Cetatea Albă] nu mai fac parte din Basarabia, ci din… Ucraina”.

    Organizare:”RSSM(U) condusă de o «comisie guvernamentală creată de către Sovietul Comisarilor Poporului» în care intră: “- tov. Ilinski, locţiitor al preşedintelui (Konstantinov); “- tov. Sazîkin – ministru de Interne “- tov. Orlov, şeful Cârmuirii Republicane (?) “- tov. Soracian, – gospodăria comunală “- tov. Melnic, preş. al sovietului orăşenesc Chişinău”. După cum se vede: nici un aborigen…

    Imediat după 28 iunie 1940, Armata Roşie a fost primită de evrei cu entuziasm: La Chişinău, avocatul Steinberg a desfăşurat lozinca:
    «Bine aţi venit! V-am aşteptat 22 ani!»
    Procuror-general: evreul Chitiş (de la Tiraspol).
    La Orhei: s-a autoînscăunat prefect: Trostineţchi, procuror: Boris Cogan, Dr. Burd: medic primar; Rechis a doborît portretele familiei regale şi le-a călcat în picioare; un soldat evreu a părăsit coloana în retragere şi a tras cu arma în… statuia lui Vasile Lupu…
    La Rezina: evreii au aruncat în Nistru statuia lui Ferdinand;
    La Tighina: “comitetul de primire” (a sovieticilor) a fost animat de inginerul Muhlmann şi de avocatul T. Boris;

    “Colectivizarea s-a făcut fără opoziţie: ţăranii erau terorizaţi, traumatizaţi de brutalitatea ocupaţiei şi au «consimţit»”.

    “CADRELE BOLŞEVICILOR Alexandru Moraru “(documentele acuză regimul sovietic) materiale noi din arhive vechi
    “Procesul de colonizare a Basarabiei, început în 1812 de autorităţile Rusiei ţariste după ruperea ei din trupul Moldovei, a avut un impact tragic pen¬tru românii basarabeni şi extrem de favorabil pentru străini. Amestecul populaţiei locale cu tot felul de veniţi (ruşi, ucraineni, evrei, găgăuzi, bulgari, nemţi, ţigani) şi deportarea a sute de mii de familii basarabene în Ucraina, Altai, Siberia, preponderent din cei mai avuţi, avea un scop: de a distruge structura etnică românească şi de a schimba raportul de forţe în favoarea celor împro¬prietăriţi de guvernul ţarist din contul populaţiei locale deportate.
    “Unii istorici consideră că anume de atunci au început toate nenoroci¬rile. Străinii au pus stăpânire pe economie, comerţ, politică şi cultură. Pământul mănos, frumuseţea naturii, oamenii harnici, buni, primitori şi în majoritate “cu capul plecat” i-au făcut pe străini să creadă că şi-au găsit, pământul făgăduinţelor. Din aceste motive au început să-şi aducă părinţii, fraţii, prietenii; să cumpere imobile şi proprietăţi funciare la un preţ de nimic, devenind adevăraţii stăpâni ai guberniei Basarabia.
    “Perioada anilor 1918-iunie 1940,când populaţia Basarabiei prin act legislativ al Sfatului Ţării s-a reunificat cu Ţara, a fost o perioadă de ascensiune naţională. Au fost stabilite principii marcante ale democraţiei. Autorităţile române n-au recurs la violenţă pentru a schimba raportul de forţe în favoarea românilor basarabeni, n-au au fost făcute deportări, fiind păstrată componenţa etnică constituită de Rusia ţaristă. Aceasta înseamnă că întreaga masă de ruşi, evrei şi ucraineni cum s-au stabilit în oraşe şi orăşele până în 1917, aşa au rămas, în mediul rural reprezentanţii acestor naţiuni nu prea se stabileau cu traiul, probabil din motiv că la sate posibilităţile de a face politică sunt mai mic, în aceiaşi ordine de idei trebuie să clarificăm un lucru de la bun început: nici ruşii, nici ucrainenii veniţi în Basarabia nu se compară cu cei din patrie…Pe parcursul materialului, nu intenţionez să ofensez o naţiune oarecare, mă refer doar la o anumită categorie de “internaţionalişti”.
    “Dar să revenim la anul 1940.
    “După cum afirmă cunoscutul istoric Florin Becescu, despre evenimen¬tele care urmau să se desfăşoare în iunie 1940 populaţia evreiască a fost înştiinţată şi pregătită din timp.
    “Dovada constă din unele măsuri de prudenţă ale comercianţilor-pre-ponderent evrei. Astfel, până în iunie 1940 erau destul de insistenţi, propunând mărfurile sale pe datorie. Iar din partea a 2-a a lunii iunie 40 acestea refuzau orice livrare de mărfuri în credit.
    “O parte din respectiva minoritate naţională, consideraţi în perioada aceea meşteri ai zvonurilor, îndeplinind misiunile Moscovei, lansau printre populaţie şi funcţionarii români o aberantă recomandare, că în cazul cedării Basarabiei şi Bucovinei de Nord nu e nevoie de părăsit aceste provincii, căci sub ocupaţia sovietică se vor obţine slujbe mai bine plătite. Mai mult decât atât, în taină deja erau constituite comitete speciale (compuse din principalele minorităţi naţionale: evrei, ucraineni şi ruşi), care aveau ca scop organizarea programului de primire a trupelor sovietice .
    “În scopul de a demonstra credinţa sovieticilor, persoane din rândul minorităţilor naţionale, preponderent evrei şi ucraineni, înarmaţi în mare taină cu arme primite de peste Nistru cu câteva săptămâni înainte de ziua nefericită de 28 iunie, au omorât, batjocorit şi au adus mari stricăciuni ostaşilor, ofiţerilor români şi rudelor acestora. Există zeci de cazuri care demonstrează, că mulţi soldaţi români au fost împuşcaţi chiar în ziua aceasta ruşinoasă, fară a avea dreptul de a răspunde cu foc la foc.
    “Cred că câteva exemple după aceste afirmaţii n-ar strica:
    “La Chişinău, avocatul Carol Steinberg organizează, împreună cu alţi (…), comitetul de primire a bolşevicilor. Acest comitet, împreună cu multă populaţie evreiască întâmpină hoardele năvălitoare cu steaguri roşii şi cu placarde pe care era scris: «Bine aţi venit, v-am aşteptat 22 ani!».
    La Orhei, capitaliştii (…) Trostineţchi, Cogan Boris, avocatul Rabinovici şi doctorul Burd, au format comitetul comunist (comitet pentru întâlnirea [întâmpinarea] eliberatorilor”, fiindcă comitetul comunist a activat în ilegalitate pe tot parcursul perioadei 1918-1940, fiind doar luat la evidenţa poliţiei judeţene – A.M.). Imediat după instaurarea regimului sovietic, Trostineţchi a fost numit prefectul judeţului, tipograful Malchevici – primar, Cogan Boris: procuror şi dr. Burd – medic primar al judeţului. Toţi aceştia la intrarea trupelor sovietice au ţinut discursuri prin care au adus cele mai grele insulte ţării noastre. (…) Rechis, fost funcţionar al prefecturii, a dat jos de pe pereţi portretele familiei regale şi le-a batjocorit în faţa mulţimii îmbătate de fericire, iar un soldat evreu concentrat, părăsindu-şi unitatea cu întreg echipa¬mentul şi ajungând în piaţa oraşului, a tras cu arma în statuia lui Vasile Lupu.
    “La Rezina, evreii au ridicat statuia regelui Ferdinand şi în procesiune au aruncat-o în Nistru, întâmpinând pe bolşevici cu drapele roşii şi pâine şi sare. Aceleaşi fapte jignitoare la adresa demnităţii naţionale româneşti s-au întâmplat în târgul Teleneşti.
    “La Tighina comitetul de primire a trupelor bolşevice a fost format din inginerul Mulmann, fost în serviciul primăriei, avocatul Titus Boris şi alţii. S-au ţinut de asemenea, discursuri pline de insulte şi s-a manifestat îndelung pe străzi, cu steaguri roşii. Ca la comanda, toate prăvăliile şi casele (…)
    au fost împodobite cu drapelul sovietic. în aceeaşi zi s-au schimbat şi firmele.
    “La Soroca, înainte de intrarea bolşevicilor s-au format gărzi (…) înarmate care au jefuit instituţiile publice şi casele particulare ale românilor. Au fost ridicate toate portretele familiei regale şi arse pe foc. (…) Din ordinul sovietelor în simbria cărora erau, evreii au organizat un întreg sistem de a împie¬dicare a evacuării Basarabiei. Jefuiau bagaje şi creau obstacole celor ce încercau să se refugieze, în special – funcţionarilor, pe care îi arestau pentru a-i preda sovieticilor. Au rechiziţionat, sub ameninţarea revolverului toate mijloacele de transport: trăsuri, căruţe, maşini, etc.
    “Cu un an mai târziu, la 19 octombrie 1941 Mareşalul Ion Antonescu în răspunsul lui la cele două scrisori ale lui Filderman Wilhelm, Preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România printre alte subiecte i-a adus aminte de anul 1940:
    “”Vă gândiţi, v-aţi gândit ce s-a petrecut în sufletele noastre anul trecut la evacuarea Basarabiei şi ce se petrece astăzi, când zi de zi şi ceas de ceas plătim cu mărinimie şi în sânge, cu foarte mult sânge, ura cu care coreligionarii Dvs. din Basarabia ne-au tratat la retragerea din Basarabia, cum ne-au primit la reîntoarcere şi ne-au tratat de la Nistru până la Odessa şi pe meleagurile Mării de Azov?
    Dar potrivit unei tradiţii, voiţi să vă transformaţi şi de astă dată din acuzaţi în acuzatori, făcându-vă că uitaţi pricinile care au determinat situaţiile pe care le plângeţi. Să-mi daţi voie să vă întreb şi prin Dvs. să întreb pe toţi coreligionarii Dvs. care au aplaudat cu atât mai frenetic cu cît suferinţele şi loviturile primite de noi erau mai mari.
    Ce-aţi făcut Dvs..,anul trecut cînd aţi auzit cum s-au purtat evreii din Basarabia şi Bucovina, au scuipat ofiţerii noştri, le-au smult epoleţii, le-au rupt uniformele şi cît au putut au omorât mişeleşte soldaţii cu bâte. Am dovezi.
    Aceiaşi ticăloşi au întâmpinat venirea trupelor sovietice cu flori şi au sărbătorit-o cu exces de bucurie. Avem fotografii doveditoare.
    în timpul ocupaţiei bolşevice, aceia pentru care vă înduioşaţi astăzi au trădat pe bunii români, i-au denunţat urgiei comuniste şi au adus jale şi doliu în multe familii româneşti.
    Din pivniţele Chişinăului se scot zilnic, oribil mutilate, cadavrele martirilor noştri, care au fost astfel răsplătiţi fiindcă 20 de ani au întins o mână prietenească acestor fiare ingrate.
    Sînt fapte ce se cunosc, pe care le cunoaşteţi desigur şi Dvs. şi pe care le puteţi afla în amănunt.
    V-aţi întrebat Dvs. de ce şi-au incendiat evreii casele înainte de a se retrage? Vă puteţi explica de ce în înaintarea noastră am găsit copii evrei de 14-15 ani, cu buzunarele pline de grenade?
    V-aţi întrebat cîţi din ai noştri au căzut omorâţi mişeleşte de coreligionarii Dvs., cîţi din ei au fost îngropaţi înainte de a fi morţi? Voiţi şi în această privinţă dovezi – le veţi avea.
    Sînt acte de ură, împinsă pînă la nebunie, pe care evreii Dvs.au afişat-o împotriva poporului nostru tolerant şi ospitalier, dar astăzi demn şi conştient de drepturile lui.” (subl. mea, P.G.)

    “Zilele trăite la sfârşitul lui iunie 1940 au fost desigur din cele mai tragice pe care le-a trăit vreo dată neamul românesc şi constituie o perioadă neagră în istoria lui.
    “Deja e pe sfârşite al 5-lea an din mileniului III, dar până în prezent există cărţi “închise în puşcării”. Pentru a confirma justeţea acestor cuvinte e de ajuns să vă propun să găsiţi de exemplu două cărţi considerate periculoase” până în prezent:
    “1. Basarabia dezrobită (drepturi istorice, nelegiuiri bolşevice, înfăptuiri româneşti), lucrare a Guvernământului Basarabiei apărută în iulie 1942 sub îngrijirea Institutului de Arte Grafice” Marvan” S.A.R. (292 pag.)
    “În temeiul unui document de arhivă sovietic din 1940 – în 2003 pregătisem un material documentar intitulat “1940: când au năvălit “elibera-torii publicat în săptămânalu Glasul Naţiunii” în nr.24-29 din iulie-august. Acest articolul este o dovadă, prezentând câteva sute de argumente solide, inclusiv statistice, economice şi culturale, că spre mijlocul anului 1940 în Basarabia majoritatea oraşelor şi orăşelelor erau deja electrificate şi telefoni-zate, activau o sumedenie de şcoli, o reţea bună de şosele, biblioteci, magazine, cinematografe şi teatre. Pentru informare: în 1940, până la 28 iunie, în Chişinău erau mai multe cinematografe decât în 2005.
    “Toate instituţiile statului aveau clădiri bine amenajate. Ţinând cont de faptul că toate aceste Informaţii au fost depistate din document rusesc scris de autorităţile sovietice după 2 luni de la ocupaţia Basarabiei de către URSS avem toate motivele să credem cele relatate mai sus. Tot în documentul cu pricina este inclusă şi prima împărţire administrativ-teritorială în proaspăt înjghebată de autorităţile staliniste RSS Moldovenească.
    “Adică, după lichidarea structurilor statale româneşti (primării, prefec¬turi, judeţe etc.) sunt formate structuri după modelul sovietic (soviete săteşti, soviete raionale, soviete orăşeneşti, toate subordonate structurilor partidului comunist (bolşevic) din localitate, raion, oraş, republică etc.

    ( Va urma )

    http://basarabialiterara.com.md/?p=1192

    Comentariu de Mi-s neam cu boc — Ianuarie 2, 2012 @ 7:35 pm | Răspunde

  3. PAUL GOMA: SĂPTĂMÂNA ROŞIE 28 iunie – 3 iulie 1940 sau BASARABIA ŞI EVREII ( 32)

    Problema noastră, acum, nu e Ceauşescu, nici comunismul -problema noastră, acum: Ungurii care vor să ne ia Ardealul!»;
    – am mai arătat (cu gelozie şi cu venin) cum, în fruntea Securităţii Culturale Române, Buzura a pus mâna pe aproape toate publicaţiile din Basarabia şi sub pretextul: «Eu dau banii!» (din buzunarul cui?), a impus programul Organului în general, al său în particular: din revista Contrafort a făcut o Dilemă bis, destinată a semăna confuzia culturalistă de tip Pleşu în capul şi în inima basarabenilor analfa-betizaţi de ruşi].

    Deci fapta lui Buzura datează din 1994 – stă scris pe pagina de gardă a cărţii (topite). Că eu nu am avut cunoştinţă de ea: de crezut, niciodată n-am fost în secretele (dumne)zeilor de la Securitate – dar să nu fi aflat Pleşu?, Liiceanu?, Manolescu?, Blandiana? Uricaru?, Adameşteanu?, Mircea Martin (aflat cu întreaga familie în Fundaţia Securia?), Dinescu? Dimisianca?, Prelipceanu, Denisa Comănescu?
    Ba vor fi aflat – ei şi? Câte altele asemenea vor fi aflat la viaţa lor, dar au tăcut, în virtutea înţelepciunii de veacuri a poporului român: «Fiecare cu “micile-i economii-porcării”»; precum şi din tradiţie: intelectualul român – de orice sex ar fi – se ocupă de slujba lui, de apartamentul lui, de cartea lui, doamne-fereşte să iasă-n faţă, să apere principiul carte, principiul libertate.- el supravieţuieşte, rezistînd. cultural, adică urmărindu-şi interesul, nu vreun păcătos de principiu.
    Atunci – în 1994 – a avut loc “Evenimentul cultural”: distrugerea unei cărţi capitale pentru comunitatea românească, ţinută în ignoranţă jumătate de secol în legătură cu propria-i istorie.
    Nu cunosc numele componenţilor delegaţiei indignate – şi nu găsesc nimic inedit în comportamentul evreilor de a impune-menţine tăcerea asupra”activităţilor” lor, însă cu certitudine era prezent la datorie Radu Florian: el fiind, nu doar specialist în istorie, ca orice tov’ prof’ de materialism-stalinism dar şi ca supravieţuitor al Trenului Morţii. Să lipsească tocmai el de la o asemenea”acţiune-de-luptă-împotriva-faşismului-şi-antisemitismului-tradiţional-românesc”?
    Teşu Solomovici: mereu la datorie! El, sentinelă, a… desminţit afirmaţia “unora”: Federaţia Evreilor din România ar fi intervenit şi ar fi obţinut distrugerea volumului de documente. Nu-i adevărat!, Federaţia nu a făcut niciodată una ca asta – nici cu Eminescu. Imediat după negarea totală a unei astfel de bănuieli Teşu Solomovici a continuat: “Oricum, documentele acelea erau insuportabil de antisemite”.
    Documentele erau insuportabil de antisemite, însă faptele evreilor în Basarabia şi în Bucovina nu erau deloc insuportabil de antiromâneşti!
    Carte topită.
    a) în luna mai 1990 Liiceanu mi-a publicat Culoarea curcubeului, Cutremurul oamenilor, însă la o zi-două a retras din
    librării volumul de mărturii despre mişcarea drepturilor omului din 1977, l-a depozitat, iar în 1992 l-a dat la topit. La ordinul-cererea cui?
    – nu cumva din proprie iniţiativă, de persoană grijulie cu viitoru-şi de aur?);
    – alt editor: Sorescu – a distrus plumburile romanului meu Gardă inversă. Inutil să întreb: «la cererea cui?», fiindcă sânt convins: nimeni nu-i ceruse lui Sorescu să facă ceea ce, iată, ştia el, din moşi-strămoşi: fie să păstreze ceva, fie să câştige ceva (portofoliul de ministru al culturii sub Iliescu nr. 1), cu orice preţ;
    b) carte nepublicată: Uşa noastră cea de toate zilele – la Cartea românească în 1970: Ivasiuc s-a trezit spunînd: «sub personajul cutare este, de fapt, Nicolae Ceauşescu, sub cutare: Elena Ceauşescu»
    – iar confraţii – în ordine: Marin Preda, Gafiţa, Ţepeneag, Mircea Ciobanu, deşi citiseră manuscrisul, nu îndrăzniseră să-l contrazică (excepţie: Geta Dimisianu şi Al. Paleologu). Rezultat: cartea “nu a fost aprobată” (nici respinsă!), autorul total interzis, soţia şi socrul şi ei interzişi.
    Aici nu a intervenit Organul: cenzura, securitatea – ce nevoie să asude Aparatul de Represiune când, într-un Piteşti după Piteşti românii se reprimau unul pe altul, aici lucrînd şi frica-la-scriitorul-român-de azi.
    Nu fac parte dintre “creştinii” care dispensează Aparatul de orice responsabilitate, cu diversiunea: «Dac-ar fi ştiut Ceauşescu ce porcării se fac în numele lui.» – asta este gândirea scurtă, scurtată, a robului din tată-n fiu încercînd să se pună bine cu Stăpânul (chiar şi în lipsa lui), dînd întreaga vină pe vechil;
    Nu fac parte nici dintre cei înclinaţi să ierte”micile păcate” ale lui Liiceanu, ale lui Sorescu (distrugerea cărţilor într-o comunitate ca a noastră, lipsită de cărţi) – precum Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Gabriela Adameşteanu, fiindcă nu lor, oltenilor, le distruseseră cărţile cei doi editori olteni – ci unui basarabean ca mine!
    Ci dintre puţinii care se întreabă:
    Ce fel de “director de opinie” (mai) poate fi scriitorul-editor care distruge cărţi: Liiceanu, Sorescu, Buzura? Dar cel care îi apără pe distrugătorii de carte? Fapta anticulturală a lor este rezultatul doctrinei.”rezistenţa prin cultură”: la ce au folosit Monicăi Lovinescu şi lui Virgil Ierunca deceniile petrecute în exil, de unde apărau libertatea, est-ethica?, dacă din 1993 l-au justificat, l-au apărat de “agresiunea victimelor” pe Liiceanu în culturala – ce să mai vorbim de. morala – acţiune de trimitere la topit a unei cărţi de mărturii despre anul 1977?;
    Ce fel de scriitor, de editor, de intelectual este Augustin Buzura, cel care a trimis la topit o culegere de documente ale istoriei noastre – ocultate, interzise – ca, repet titlul:”Al doilea Război Mondial/ Situaţia evreilor din România”?
    Buzura: şi el pur produs al “rezistenţei-prin-cultură”.
    Faptul că “în cele din urmă” şi această culegere de documente va ajunge în mâinile cititorului ţinut în ignoranţă, nu doar de comunişti, nu doar de masele-largi-de-evrei-indignaţi, ci de români de-ai noştri (unde mai pui: maramureşean – ca Ivasiuc.) dovedeşte încă o dată: răul pe care ni-l facem noi înşine, cu mâna noastră (din analfabetism, din laşitate, din idioţenie) – acela este Răul cel Mare.

    P.P.S 1 septembrie 2003:

    Volumul Situaţia evreilor din România, 1931-1941 a fost, totuşi, scos la lumină de editura Ţara Noastră.
    Am folosit cu mare întârziere o parte din documentele conţinute :
    între 1944-1989 – 44 ani – ni le-au interzis ruşii; între 1989 şi 2003 – alţi 14 ani – ni le-au interzis evreii…
    .Cu deloc neglijabilul concurs al romancierului maramureşean Augustin Buzura – să ne trăiască! îl merităm.

    P.P.P.S. 11 noiembrie 2003:

    Aflu că Augustin Buzura, distrugător al unui volum de documen¬te privind crimele evreilor în România – a primit diploma de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Ierusalim.
    Eu nu m-aş fi lăsat dezonorat: să fiu recompensat, de către evrei, oameni ai Cărţii, pentru că am distrus Carte? Să fiu sărbătorit de ne-români pentru că i-am furat, i-am trădat, i-am vândut pe români?
    Nici evreii nu s-au dovedit a fi mai breji: honorînd-causa distrugerii unei cărţi, au dovedit:
    1) nu (mai) sunt oameni-ai-Cărţii;
    2) au confirmat că ei, evreii din România cu adevărat protestaseră în 1994; că în adevăr ceruseră păstrarea tăcerii asupra crimelor lor, pentru a nu fi ştirbită Perfecta Minciună Etnică a “Holocaustului Românesc”, fabricată la Tel Aviv şi la Washington.
    Cât despre Doctorul (Honoris Causa) Augustin Buzura. – chiar să nu fi observat nimeni că acea diplomă i-a fost acordată postum?]

    Post-Scriptum 7 iulie 2003

    Din Cartea cărţilor interzise editată recent de Victor Frunză la Bucureşti vedem-citim negrul-pe-alb al ukazului până acum secret al culturalizatorilor sovietici; al “Luminătorilor de la Răsărit”, în frunte cu Ana Pauker, I. Chişinevski, L. Răutu, S. Toma, fini cunoscători, nu doar ai limbii, ci şi ai literaturii române – şi, amănunt extrem de important: capabili să se iscălească, în româneşte!
    La 1 mai 1948 erau interzise “deocamdată doar”… 8.000 titluri.
    După Lista Neagră emisarii (pe tancuri) ai lui Stalin i-au expulzat din literatură pe: Alecsandri, Alexandrescu, Bălcescu, D. Cantemir, Coşbuc, Eminescu, Filimon, Goga, Hasdeu, Iorga, Ispirescu, P. Istrati, Kogălniceanu, Şincai, Vlahuţă…
    Listaşii Negri ne-au mai interzis:
    a) scriitorii originari din Basarabia şi din Bucovina de Nord (33 autori, cu 79 titluri), “acei faşişti care, deşi cetăţeni sovietici, îşi trădaseră patria, URSS, scriind în mod duşmănos cuvinte ca «Basarabia», «Bucovina»”:
    Zamfir Arbore (3 titluri); Alexandru Averescu, g-ral (2 titluri); G. Gh. Bezviconi, (3 t.); Dumitru Bogos; Alexandru Boldur (7 t.); Ion Buzdugan (2 t.); Robert Cahuleanu (Eisenbraun, Ciurunga); Ovidiu Caledoniu; Gheorghe Cardaş; Petre Cazacu (11 t.); Ştefan Ciobanu (7 t.); D. Ciugureanu; Neculai Coban; Victor Crăsescu (Şt. Basarabeanu); P. Crihan (2 t.); Sergiu-Victor Cujbă; Leon Donici, (2 t.); Tatiana Găluşcă; Gurie, mitropolit (2 t.); Ion Inculeţ; Dimitrie Iov (5 titluri); Gh. Madan (5 t.); Alexei Mateevici; Dumitru Moruzzi (3 t.); Sergiu Matei Nica; C. Negruzzi; Ion Pelivan; Mihail Romaşcanu; Al. P. Smochină; N. P. Smochină (10 titluri);
    b) autori (13, cu 43 titluri) care scriseseră… – (şi) despre Basarabia, Bucovina:
    Ion Antonescu, g-ral; Mihai Antonescu (3 t.); Gh. I. Brătianu, (2 t. din totalul de 22 interzise); Teodor Chirileanu; Mihai Eminescu (3 t. din 11 interzise); Onisifor Ghibu (9 t. din 22); Petre Haneş (3 t. din 4); Vasile Haneş (2 t. din 5); Nicolae Iorga (8 t. din 29); Gib I. Mihăiescu; Ion Nistor (6 t. din 28); Gh. Popa Lisseanu (1 t. din 5); Gh. Tătărescu [Bessarabie et Moscou, 1926, Evacuarea Basarabiei şi a Bucovinei de Nord]; Radu Tudoran [Oraşul cu fete sărace, Un port la răsărit].

    Epurarea cărţilor din 1948 nu a fost prima, nici ultima. Toţi scriitorii de valoare au fost interzişi, mai uşor fiind de numit autori care, datorită vânzării de sine şi de frate-cititor au fost parţial acceptaţi. în 1950 nu mai existau în literatura noastră nici Arghezi, nici Bacovia, nici Barbu, nici Blaga, nici Lovinescu, nici Maiorescu, nici Pillat, nici Rebreanu, nici Stere, nici Vinea – “în schimb” îi aveam pe Neculuţă, A. Toma, E. Frunză, Breslaşu. Datorită acţiunilor “culturalizatoare” ale kulturalizatornicilor de la Răsărit (de unde ne venea lumina.).
    Au urmat “reabilitări” (toate parţiale, ale textelor), dar şi “interziceri temporare” – câte o carte a câte unui autor – precum şi interziceri definitive ale autorilor “plecaţi” din ţară, fie ca emigranţi (în Israel, în RFG), fie ca solicitanţi de azil politic.
    Mă pot lăuda că am fost primul român care a scris-publicat în Occident despre atacul sovietic asupra cărţii româneşti – în Ostinato, în Uşa…, în Gherla, în în Cerc, în Gardă inversă, toate scrise în România, între 1965-1975; în cele din exil: Culoarea curcubeului (volum de mărturii despre anul 1977, trimis la topit de Liiceanu – nu voi înceta să repet), Soldatul câinelui; pe larg în: Din Calidor, unde am vorbit de “preludiul basarabean” (1940-1941) al interzicerii, al arderii cărţilor “faşiste”, imprimate cu “litere burjuiste” (latine); am continuat Lamentaţiile pe Rugul Cărţilor Arse în Arta reFugii; în Astra (volum în întregime dedicat distrugerii cărţilor de către ruşi prin rusificatorii locali). Sabina şi Roman intim continuă (şi încheie) ciclul autobiografic al meu şi al Generaţiei Fără Cărţi – care a început în România, nu în 1946, prin întâiele ukazuri de”scoatere din circulaţie a publicaţiilor”; nici în 1948, când a fost emisă interdicţia a 8.000 titluri “faşiste”, ci în… 28 iunie 1940, după ocuparea prin violenţă a Basarabiei, a Bucovinei de Nord, a Herţei.
    Adevărat: cărţile mele înşirate mai sus nu au fost accesibile cititorului român decât începînd din 1990 – însă unii ascultători ai postului de radio Europa liberă vor fi aflat câte ceva din/despre ele, începînd din 1971.
    Cine să fi fost – în Teritoriile Ocupate, din 1940, în România, după 23 august 1944 – alcătuitorii de Liste Negre (de oameni, de cărţi)?
    Ei, cine! Listaşii Roşii!
    Elogiind munca editorului Victor Frunză, atrag atenţia asupra inexactităţii de la pag. VIII: “.cărţi au fost distruse fizic, topite, nu numai între 1944-1948, ci şi după aceea, până în 1989″ (s. m.).
    Nu, dragă Victor Frunză: bravi “anticomunişti”, deveniţi rezistenţi-prin-cultură (după rivuluţie, când mulţi viteji s-arată), tot atunci deveniţi editori – au distrus cărţi şi “după 1989″:
    – Gabriel Liiceanu: a retras, în 1990, din librării volumul meu de memorii despre anul 1977, Culoarea Curcubeului şi l-a trimis la topit în 1992, pentru a nu pierde editura Humanitas, moştenită de la Valter (prin Petre) Roman;
    – Marin Sorescu: a topit, în 1993, plumburile romanului meu Gardă inversă, ca să obţină portofoliul Ministerului Culturii.
    – Augustin Buzura: în 1994 a topit volumul I din Situaţia evreilor din România, 1939-1941 – ca să nu piardă tronul Fundaţiei Culturale “România-Securităţii” .

    Post-Scriptum 4 martie 2004
    4 Aprilie 1944

    Peste o lună de zile – la 4 aprilie 2004 – se vor împlini 60 ani de la Masacrul din Gara de Nord şi Triaj Bucureşti – victime: în majoritate refugiaţi din Basarabia, Bucovina de Nord şi Herţa, adunaţi în vederea “dispersării în vestul ţării”; autori: americanii.
    Nu există familie de basarabean, bucovinean, herţean care să nu aibă doi-trei-patru membri (civili) împuşcaţi de komisarii NKVD, începînd din 28 iunie 1940, sau dispăruţi fără urmă în Siberia cea de ghiaţă; şi nu există familie de basarabean, de bucovinean de nord, de herţean – ba chiar din nordul Moldovei propriu-zise (de unde românii fugiseră de ruşi, începînd din martie 1944) care să nu aibă măcar un membru ucis în Bombardamentul American din 4 aprilie al Gării de Nord. Numai că despre autorii masacrului nu se vorbeşte nici în ziua de azi decât cu mari reţineri, de teamă că vinovaţii de uciderea a mii şi mii de civili ne vor pedepsi, ei – pentru ne-tăcere. Fiindcă totdeauna, peste tot călăul a avut idei puţine, în schimb, fixe: victima nu trebuie să deschidă gura, nu are voie să se plângă de ceea ce a suferit – altfel riscă să fie tratată de: anticomunism, de antisemitism, de antiamericanism – şi să suporte consecinţele.
    Şi familia mea are mortul ei de la 4 aprilie 1944: Ignat Goma, fratele mai mic al tatei – cel mai-mare, Ion Goma avea să piară, în octombrie acelaşi an, de foame şi de sete într-un lagăr de “trădători ai Patriei Sovietice” (cumva la Bălţi?): prizonieri de război români originari din Basarabia şi din Bucovina de Nord capturaţi după 23 august 1944.
    Despre acestea şi despre altele am scris în Din calidor, în Arta Refugii, în Astra, în Sabina, în Roman intim.
    De cum am fost liberaţi din Lagărul “de Repatriere în Siberia” de la Sighişoara, la sfârşitul lunii mai 1945, l-am căutat prin Crucea Roşie pe fratele tatei, Ignat. Până în februarie 1967, când a murit tata, nu am primit vreo informaţie. Ştiam atât: înainte de 4 aprilie 1944 locuia pe Calea Griviţei.
    După: nu mai locuia nicăiri.
    Acest lucru îl ştiam de atunci: că nu ştim nimic.
    Insă după trecerea a 33 ani, în aprilie-mai 1977 când am fost re-re-re-arestat, am aflat din gura colonelului securist Vasile Gheorghe apoi din a generalului şi mai securist Pleşiţă că nici nu trebuie să ştiu, pentru că “întâmplarea aia” a fost şi rămâne secret de stat!
    Am dedus – atunci; mi s-a confirmat apoi:
    – în acel moment (oricum, între 4 aprilie şi 23 august 1944) guvernul Antonescu nu avea interes să-i irite pe americani acuzîndu-i de crime împotriva omenirii: trata cu ei, la Cairo, la Stockholm (!) ieşirea ţării din război – deci a impus tăcerea asupra întâmplării;
    – de la 23 august 1944 până în martie 1965 guvernul comunist al lui Dej, impus de ruşi, chiar de era antiamerican, nu avea interes să vorbească despre întâmplare: ar fi trebuit să amintească despre sutele de mii de români (consideraţi “cetăţeni sovietici, trădători de patrie” – sovietică) re-fugiţi din calea năvalei hoardelor ruseşti;
    – după martie 1965 Ceauşescu ar fi putut vorbi de întâmplare, dacă ar fi fost cu adevărat independent de ruşi (în ciuda Războiului Rece, americanii şi ruşii aveau/au secrete comune de păstrat – printre altele: numărul evreilor lichidaţi de germani, numărul germanilor, al românilor civili ucişi de Aliaţi.);
    – după decembrie 1989: cine să aducă vorba despre întâmplarea de la 4 aprilie 1944?:
    – Iliescu? – el ştia, dar câte altele ştia el, însă a tăcut, tace, ca un disciplinat activist comunist (iar de la o vreme, cu obrăznicie, pretinde că în decembrie 1989 acţionase ca… om al americanilor încă din. 1981!);
    – Constantinescu? – cel care se lăuda că este basarabean, fiindcă s-a născut la Tighina (ei şi?, cunosc pe cineva pe care maica sa îl născuse într-un avion: înseamnă că este avionean?) – nu ştia, nu a ştiut, nu va şti nimic, nicicând;
    – Coposu? – Tatăl Naţiei îi tratase de. minoritari pe basarabenii şi pe bucovinenii veniţi în decembrie 1989 să ceară alipirea la Patria Mamă – de care el (şi Măgureanu) nu avea(u) nevoie!;
    – istoricul Zoe Petre? – Doamne fereşte!, să-şi strice dosarul propriului serviciu de cadre, scriind adevărul istoric – despre întâmplare? în apărarea “românofonilor”? Dar unde ne trezim?
    – G. Adameşteanu? G. Liiceanu? – ei sânt nişte bieţi olteni, nu se amestecă în treburile interne ale întâmplărilor. Republicii Moldova!
    Câţi civili au fost ucişi atunci (numai în 4 aprilie, fiindcă Bucureştiul a fost supus altor raiduri aeriene) de bombele americane? “între 5.000 şi 25.000″- evantaiul larg vine de la… secretul de stat sub trei dictaturi.
    Crima americanilor – uciderea în masă, a civililor – la 4 aprilie 1944 în Gara de Nord a Bucureştiului – a fost, cronologic, prima din cel de al doilea război mondial:
    – a doua: în februarie 1945: uciderea a cca 630.000 femei, copii, bătrâni, doar la Leipzig şi la Dresda; ca şi la Bucureşti, în 1944, cu toţii erau refugiaţi din Est;
    – în august acelaşi an: la Hiroshima şi la Nagasaki: 130.000+40.000 – cu toţii civili…
    Când vor fi – şi ei, americanii – judecaţi la un Nurnberg? Măcar şi-au cerut iertare pentru crima împotriva civililor români ucişi în 1944?
    Pe când un Memorial al victimelor americanilor (începînd cu băştinaşii indieni masacraţi, cu negrii ţinuţi în sclavie, cu chinezii lucrînd în condiţii de sclavaj – continuînd cu japonezii cetăţeni americani internaţi în lagăre de concentrare după Pearl Harbour, cu japonezii-japonezi, cu vietnamezii, cu sârbii, cu somalienii, cu afganii, cu irakienii – şi cu palestinienii, pentru neasistenţă, chiar complicitate la crimele israelienilor) – înălţat în faţa Capitoliului?

    P.S. iunie 2006

    “Ambasadorul Taubman şi ministrul Atanasiu au inaugurat „Monumentul Eroilor Americani” din Bucureşti (27 mai 2006) Mihai DIAC
    “Ambasadorul SUA la Bucureşti, Nicholas Taubman şi ministrul Apărării Naţionale al României, Teodor Atanasiu, s-au întâlnit ieri dimineaţă în Parcul Cişmigiu, pentru a inaugura “Monumentul Eroilor Americani” din Bucureşti. Monumentul este dedicat celor 378 de militari americani care au murit pe teritoriul României în al doilea război mondial “Monumentul este dovada tăcută, dar permanentă a sacrificiului pe care eroii americani l-au făcut pentru a ne apăra libertatea. £i-au părăsit casele şi familiile. Nu s-au mai întors. Astăzi îi onorăm” (subl. mea, P.G.) a declarat Nicholas Taubman. Cu privire la situaţia din prezent, ambasadorul SUA a amintit că “o ameninţare la adresa libertăţii într-un colţ al lumii este o ameninţare la adresa libertăţii pretutindeni” şi s-a declarat mândru că militarii români şi americani sunt împreună în Afganistan, Irak şi Balcanii de vest, pentru “combaterea terorismului şi promovarea libertăţii”.

    Iată că “ambasadorul USA” Taubman se ocupă nu doar de interesele Israelului în România, dar şi de pura şi simpla falsificare a istorie – prin inversare:
    – cei “378 de militari americani” erau în realitate aviatori de bombardiere;
    – bombardierele pilotate de aviatorii “eroi americani” cum le zice Taubman cu o insolenţă egalată doar de minciună, departe de a fi consimţit la… “sacrificiul pe care l-au făcut pentru a ne apăra libertatea” (carevasăzică: libertatea noastră, a românilor!) ne-au agresat, ne-au atacat mişeleşte, ne-au incendiat sonde şi gări şi case, ne-au ucis – mai cu seamă în 4 aprilie 1944 în Gara de Nord din Bucureşti.
    Dar cum îndrăzneşte ambasadorul american Taubman să prezinte negrul drept alb? Pe când un monument al aviatorilor americani care îi “liberaseră” pe vietnamezi?;
    Dar cum îi rabdă pământul pe guvernanţii României să accepte o asemenea deturnare a adevărului – şi a sângelui?
    Cum. Dacă au acceptat că ai noştri sunt vinovaţi de asasinarea a 400.000 de evrei, de ce nu ar ridica din umeri şi ar zice că unde merge mia, merge şi suta. Eroismului aviatorilor angloamericani care atâta ne-au ucis (ca pe unchiul meu, Ignat Goma, fratele mic al tatei, dispărut în molozul Gării de Nord la 4 aprilie 1944), încât. ne-au liberat! Să recunoaştem: nu doar românii de la “conducerea ţării” sunt persoane fără cultură, fără morală, fără demnitate, dar şi polonezii, dintre care un erou al “Solidarităţii”, Bronislaw Geremek, pe când era el ministru de externe (să nu uit: şi dânsul istoric de meserie.) a mulţumit americanilor că.”salvaseră Polonia de două ori: prima de nazişti [când i-au salvat americanii pe polonezi de nazişti?, întrebarea mea, de ne-istoric], a doua oară de comunişti” [când, Dumnezeule Mare, i-a salvat America de comunişti? – Polonezii s-au salvat singuri-singurei, ajutaţi doar de compatriotul lor Wojtyla, Papa Ioan Paul al II-lea!]

    Gură spurcată, profeţesc:
    Tot o otreapă securistă ca V. C. Tudor are să vorbească despre masacrul de la 4 aprilie 1944. El – a mai apărat cauza Basarabiei şi Bucovinei (aşa cum a făcut-o, dar a făcut-o), în timp ce români-bravi, ne-securişti se scufundau în pământ până la brâu – cu capul în jos – ca să nu se afle că ei ar şti ceva-cumva.
    Să aşteptăm, deci ca unul de teapa lui V. C. Tudor să umble în arhivele poliţiilor succesive, să ne comunice, el, adevărul despre 4 aprilie 1944? Să ne dea, el, lista victimelor bombardamentelor ameri-cane? Să confirme el dacă pata-verde-fără-nume (înainte de 1989) din nordul Capitalei şi, în recentele hărţi numită:”4 aprilie” este într-adevăr locul în care au fost depozitate (cine propune un alt termen?), după 4 aprilie 1944, resturile umane amestecate cu molozul caselor distruse?
    Loc putînd fi numit – şi după 60 ani: cimitir?
    Groapă comună? Groapă de gunoi?
    P.P.S.

    (din studiul “Prizonieri de război în România” de Alesandru Duţu, Florica Dobre, Andrei Şiperco – Magazin istoric nr. 3 mar. 1997):

    “Primul raid aerian asupra României: la 12 iunie 1942; 1 august 1943: un nou asalt asupra zonei petrolifere Ploieşti, considerată de W. Churchill ‘rădăcina pivotantă a puterii germane’; de ataşatul militar american la Cairo, colonelul Bonner F. Fellers: ‘obiectivul strategic al războiului’. între 4 aprilie si 19 august 1944, alte atacuri din cadrul ‘Bătăliei Ploieştilor’, pe care generalul N.F. Twining o aprecia ca fiind ‘una din cele mai mari epopei ale celui de-al doilea război mondial’.
    “Pierderi considerabile [din partea românilor] (circa 193 miliarde lei, preţurile din 1945), peste 7 500 morţi si peste 7 800 răniţi. Pierderile anglo-americanilor: 324 avioane doborîte (286 americane şi 38 engleze) şi numeroşi piloţi ucişi sau capturaţi.
    “Din 1 156 prizonieri angloamericani aflaţi în România în august 1944, majoritatea erau americani, oameni foarte tineri, cu o vârsta medie de 22 ani. Considerau România ‘teritoriu ocupat de germani, lipsit de libertate şi autonomie politică’, reproşau [României] de ‘a fi furnizat Germaniei petrolul, oferindu-i astfel un sprijin mai eficace chiar decât colaborarea militară’. Erau convinşi ca la sfârşitul războiului S.U.A. aveau să impună Uniunii Sovietice ‘frontierele Europei de mâine, determinate în lumina principiilor de libertate şi democraţie’. Considerînd ca alianţa cu U.R.S.S. convenea Statelor Unite atâta timp cât ‘noi dăm material şi ei sânge’, ei apreciau ca eforturile americane aveau sa fie dirijate ‘în sensul organizării unor mari confederaţii care să conducă finalmente la crearea Statelor Unite ale Europei’.
    “Impresionaţi de modul în care erau trataţi de către autorităţile româneşti şi de populaţie, piloţii prizonieri au declarat în unanimitate că ‘regretă în mod sincer cele întâmplate’ (victimele omeneşti), că au avut ordine stricte să bombardeze ‘numai obiective militare”. Altitudinea mare de zbor, instrucţia incompleta a unor echipaje, reacţia ferma a artileriei antiaeriene şi a aviaţiei de vânătoare româno-germa-ne, arătau ei, i-au pus în situaţii dificile, bombele nemaiputînd fi lansate cu precizia cuvenită. Semnificativă este în aceasta privinţă precizarea piloţilor englezi: ‘Nu avem de ce să urmărim teroarea în România deoarece aceasta ţară nu are posibilitatea sa facă altceva decât exact ceea ce face acum. Putem să bombardam oraşele ei zi şi noapte; prin aceasta nu se poate spera nici o schimbare politică atâta vreme cât trupele roşii au invadat o mare parte din teritoriul ei şi ameninţă cu invadarea restului. Situaţia României este din cele mai nenorocite şi în Anglia se cunoaşte lucrul acesta.’
    “Avînd o îndelungată experienţă de zbor, aviatorii britanici erau ‘foarte disciplinaţi şi respectuoşi, în contrast cu prizonierii americani, nepătrunşi de disciplina militară şi foarte degajaţi în discuţiuni’, după cum consemna un document militar românesc. Ei respectau ‘cu stricteţe păstrarea secretului militar”, refuzînd, la interogatorii, ‘în cea mai politicoasă formă’ sa dea relaţii cu caracter militar. Cultura lor generală era superioara celei a camarazilor lor americani, cunoscînd mai bine problemele specifice româneşti. Dar şi ei au ignorat pericolul sovietic, apreciind că în momentul în care se va dovedi ca U.R.S.S. va urmări “anexiuni teritoriale şi răspândirea comunismului în dauna libertăţii şi democraţiei”, se vor lua măsuri. Erau convinşi că mai târziu sovieticii ‘vor fi siliţi să-si retragă trupele’ (s.m. P.G.).
    “Englezii îi considerau pe americani ‘novici în aviaţie şi amatori în război’. Americanii îi ironizau pe englezi – ‘de ce mai vizaţi când bombardaţi, ca tot nu nimeriţi nimic?’ (lansaseră bombe la întâmplare, inclusiv cele şase căzute în curtea Regimentului “Mihai Viteazul” din Bucureşti, în faţa dormitoarelor în care fuseseră cazaţi aviatorii americani). în replică, englezii le spuneau că trecînd prin Bucuresti au văzut ‘vreo 6 000 de bombe americane căzute în alte locuri decât obiectivele cărora le fusesera destinate’.
    “Cu tot tragismul unor situaţii, autorităţile şi populaţia românească au făcut dovada unor sentimente şi atitudini la care prizonierii nu se aşteptau. Mulţi au declarat că după ce oamenii aflau că sunt ame¬ricani şi nu ruşi, sătenii încetau ‘orice acţiune de molestare’, i-au ‘aşezat la masă, le-au dat să mănânce, să bea, au stat de vorbă cu ei, le-au dat o mică provizie de merinde, după care au anunţat jandarmii şi i-au predat’. în mai toate cazurile, prizonierii au rugat ’să nu fie predaţi autorităţilor germane’.
    “Prizonierii valizi capturaţi la 1 august 1943 au fost internaţi în curtea Seminarului central din Bucureşti, cei răniţi la Spitalul de zona interioara nr. 415 din Sinaia. La 24 septembrie 1943, prizonierii din Bucuresti au fost transferaţi în Lagărul de la Timişul de Jos, cazaţi în două clădiri: vila funcţionarilor Primăriei municipiului Braşov (56 locuri) şi vila Primăriei oraşului Giurgiu (30 locuri). ‘Cazarea -menţioneaza un document al M.St.M. – este asigurată în foarte bune condiţiuni şi pentru iarnă, toate camerele avînd sobe de teracotă, instalaţii de baie şi closete în interior’.
    “Prizonierii au primit solda corespunzatoare gradelor din armata română, dispuneau de popotă (cantină) separată, costul mesei (în limita a 200 lei) fiind reţinut din soldă. Suma ramasă disponibilă era folosită de fiecare pentru cumpărături, inclusiv pentru alimente neraţionalizate. Deoarece art. 11 al Convenţiei de la Geneva nu prevedea acordarea de solde şi pentru sub ofiteri şi trupa, acestora li s-au alocat sume pentru cele necesare, egale cu al ostaşilor români. Ulterior, guvernul român a hotărît sa plătească solda şi subofiţerilor şi trupei şi să înfiinţeze şi pentru ei o popotă, cheltuind pentru fiecare persoană 120 lei pe zi (s.m. P.G.).
    ” în primăvara anului 1944, sporind numărul de prizonieri anglo-americani, la Bucureşti a fost înfiinţat Lagărul nr. 14, unde prizonierii cazaţi, chiar daca nu s-au bucurat de aceleaşi condiţii ca cei de la Timişul de Jos, au avut posibilitatea să ’se întreacă în turnee de bridge, sa monteze un spectacol de estradă şi alte mijloace de amuzament’. ‘Ne tratează mai bine ca pe soldaţii lor’ (Frederich C. Mee). Thomas Fallon îşi informa familia ca ‘toţi băieţii sunt foarte recunoscători’ pentru că li se promisese ca în fiecare duminica li se va oficia ’slujba religioasă catolica’, iar James E. Mann remarca cum în spitale ‘lumea ne tratează ca şi cum am fi de-ai lor’.
    “Autorităţile române au făcut ca repatrierea foştilor prizonieri să se facă rapid si în perfectă ordine. Chiar dacă, în vara anului 1944, au trebuit să suporte, alături de întreaga populaţie a Capitalei, consecinţele intensificării bombardamentelor executate de camarazii lor, prizonierii anglo-americani avusesera ocazia să se convinga de ’spiritul de umanitate şi de sentimentele creştineşti cu care au fost întâmpinaţi’ “.

    Nota autorului: Din textul de mai sus aflăm că prizonierii americani şi englezi care încercaseră să evadeze fuseseră pedepsiţi prin trimiterea în Lagărul de prizonieri nr. 1 de la Slobozia-Ialomiţa…
    In 1943 tatăl meu, Eufimie Goma era internat acolo, ca “prizonier sovietic” (arestat de NKVD în ianuarie 1941, în Basarabia cedată, deportat în Siberia, în 1942 a fost încorporat cu forţa în… Armata Roşie; în ianuarie 1943 luat prizonier de germani, dirijat spre România, ca repatriat, ajunsese în… lagăr (am mai povestit de o sută de ori întâmplarea, am s-o mai povestesc de două sute). Când, după nouă luni (!) a fost liberat, a venit şi cu două fotografii făcute în lagăr (reproduse de Andrei Vartic în ediţia a II-a din Din Calidor, Biblioteca Basarabia, Chişinău, 1993, la paginile 241 şi 252): în fotografia de grup, după indicaţiile tatei, erau – în afară de ruşi: un sârb (de-al lui Tito), un francez şi un aviator englez (insul cu ochelari rotunzi, aşezat, ultimul din dreapta).

    Bibliografie (selectivă)

    B. P. Hasdeu: – Talmudul, Tipografia Theodor Vaidescu, 1866 Mihail Kogălniceanu: – Opere II (Scrieri istorice, îngrijit de Alexandru
    Zub) IV/2, IV/4 (Oratorie II, îngrijit de Georgeta Penelea), Ed.
    Academiei RSR, 1976, 1978, 1980 Zamfir Arbore – Basarabia în secolul XIX – Bucureşti 1898
    – Dicţionarul geografic al Basarabiei, Bucureşti, 1904
    – Rusia ţaristă – asupritoarea popoarelor, Bucureşti 1914 Dumitru C. Moruzi – Basarabia şi viitorul ei, Bucureşti, 1905
    – Ruşii şi Românii, 1906
    – Pribegi în ţară răpită, Iaşi, 1912
    – înstrăinaţii, Bucureşti, 1912
    – Cântece basarabene, Iaşi, 1912
    – Moartea lui Cain, Piatra-Neamţ, 1914 Alexandru V. Boldur: – Le temoignage: 1918, Nagard, 1978
    – Istoria Basarabiei, 1937
    Ştefan Ciobanu: – Cultura românească în Basarabia sub stăpânirea rusă, 1923, Ed. Enciclopedică, Chişinău, 1992
    – Dimitrie Cantemir în Rusia, Cultura Naţională, 1925
    – Basarabia, 1926
    – Din istoria mişcării naţionale în Basarabia, Chişinău, 1933
    – începuturile scrisului în limba românească, 1941 Gh. I. Brătianu: – La Moldavie et ses frontieres, 1941
    – în jurul întemeierii statelor româneşti, Ethos, nr. 2, 1975
    – Marea Neagră. N. Constantinescu: – Nistrul, fluviu românesc, 1941 Ap. Culea: – Moldovenii de strajă la Nistru, 1942 Leon Donici: – Revoluţia rusă, EFCR, 1996
    – Noul seminar, Cultura Naţională, 1929 Eminescu: – Articole de politică românească, 1941
    – Basarabia, studiu, Timpul, în martie 1878 Onisifor Ghibu: – Ardealul în Basarabia, 1928, “Ardealul”
    – Trei ani pe frontul basarabean, 1927 Sever Zotta: – Despre nobilimea Basarabiei – Paul Gore, Chişinău, 1928
    Capit. Aurel J. Gheorghiu: – Pe drumuri basarabene, Casa Şcoalelor, 1923 Pavel Gore: – Anexarea Basarabiei (1917), Limba noastră, Chişinău, 1992 Gregoire Gafenco: – Preliminaires de la guerre â l’Est, Egloff, 1945 Vasile Harea: – Basarabia pe drumul unirii, Eminescu, 1995 Alexandru David: – Bibliografia lucrărilor privitoare la Basarabia, Chişinău,
    1933
    – Tipăriturile romîneşti în Basarabia (1812-1918), Chişinău,1934
    – Contribuţii la vechea lirică românească, Chişinău, 1934 Romulus Cioflec: – Pe urmele Basarabiei Chişinău, 1992 Iorga: – Neamul românesc în Basarabia (II), EFCR, 1997
    – Sfaturi pe întuneric I-II, 1940
    – Iudaica, Bucovina, I.E. Torouţiu, 1937
    – Les Roumains au-delâ de Dnestr, Paris, J. Gamber, 1925
    – La verite sur… la Bessarabie, Vălenii de M., 1940 Dimitrie Iov: – Gospodarul din Orhei, 1942
    – Moldova de la Nistru, 1943
    Gh. V. Madan: – De la noi din Basarabia, 1938
    – Răsunete din Basarabia, 1935
    Gheorghe Bezviconi: – Boierimea Moldovei dintre Prut şi Nistru I-II, 1940, 1943
    – Cărturarii basarabeni, Chişinău, 1943
    – Profiluri de ieri şi de azi G. Murgoci: – La population de la Bessarabie, Paris, 1920
    I. Gh. Năstase : – Slavi în sec XVIII-lea la Orhei, 1931, C. Rom.
    Ion Nistor: – Istoria Basarabiei, 1924/ Humanitas, 1991
    – Basarabia, pivotul politic al Moldovei voevodale, 1944
    – Localizarea numelui Basarabia în Moldova transpruteană Anton Raţiu: – Românii de la est de Bug, EFCR, 1994
    Mihai Niculescu: – Amintiri în uniformă, Ed. Cartea pribegiei, 1952
    Mihail Sadoveanu: – Drumuri basarabene, 1921/ Ştiinţa, Chişinău, 1992
    G. Cioranesco, G. Filiti, R. Floresco, D. Ghermani, A. Gorjiu, M. Korne,
    M. Neculce: – Aspects des relations russo-roumaines (I), Minard, Paris,1967
    G. Cioranesco, G. Filiti, M. Korne, A. Missirliu, N. Neculce, A. Suga: –
    Aspects des relations sovieto-roumaines (II), Minard, 1971
    G. Cioranescu: – La russification de la Bessarabie roumaine, 1971
    Aniţa Nandriş-Cudla: – 20 ani în Siberia, Humanitas, 1991
    Ion Caraion: – Insectele tovarăşului Hitler, Ed. Ion Dumitru, 1982
    Johann Urwich: – Fără paşaport prin URSS, 3 vol, Ed. autorului, 1976
    Ion Dumitru: – Forme de genocid în URSS, Ed. Avdela, 1969
    Anton Moraru: – Istoria Românilor (manual) Chişinău, 1995
    Nicolae Dima: – Basarabia şi Bucovina în jocul geopolitic al Rusiei,
    – Amintiri din închisoare, A.C.R. 1974 Nicolae Lupan – Bessarabie, terre roumaine, 1982
    – Pământuri româneşti, 1984
    – Imagini nistrene (2 volume) 1986, 1990
    – Alexandru Cristescu, erou şi martir, 1987
    – Străin la mine acasă 1996
    Dumitru Mircescu: – Transhimeria (Prin închisori şi lagăre), Eminescu, 1991
    Nicolas Baciu: – L’Europe de l’Est… La pensee universale, 1984 Dinu Poştarencu: – O istorie a Basarabiei (date şi documente), Cartier, Chişinău, 1998 – Chişinăul în 1941, ed. Museum
    Ioan Silviu Nistor: – Istoria Românilor din Transnistria, Eminescu,1995 Ana Manole: – Cruciada afgană, Cartea moldovenească, Chişinău, 1991 Stelian Neagoe: – Bătălia pentru Bucovina, Helicon, 1992 Paul Cernovodeanu: – Basarabia, drama unei provincii…Albatros, 1993 Mihail Bruhis: – Rusia, România şi Basarabia, Universitas, Chişinău, 1992 Ioan Hudiţă: – Jurnal I, Institutul European, 1998 * Colecţia revistei Basarabia, Chişinău * Colecţia revistei Catacombes, Paris * Colecţia revistei Orizont (nov. 1944- mart. 1949 – red. Saşa Pană)
    * Colecţia revistei Tinereţea (iul. 1945 – ian 1947, dir. G. Nechiti)
    * Colecţia Revistei fundaţiilor regale, serie nouă, sept. 1945-dec. 1947
    * Colecţia revistei Contemporanul, 1946-1956
    * Colecţia revistei Memoria
    * Colecţia revistei Magazin istoric
    * Colecţia revistei Dialog, Dietzenbach, periodic coordonat de Ion Solacolu
    Matei Gall, Andrei Goldner: – Destine, Dialog iul.-dec. 1999 Ion Solacolu: – De la pactul Hitler-Stalin la republica populară, Dialog, ian.-dec. 2001 – din cuprins:
    – Horia Georgescu: – A doua răpire a Basarabiei
    – O zi lungă
    – Gheorghe Barbul, Horia Georgescu, Dinu Zamfirescu, Ion Solacolu: – Opţiuni în politica externă a României, 1939-1944

    – Dan Amedeu Lăzărescu, Andrei Goldner: – Opţiuni în politica externă – Gheorghe Barbul: – Corespondenţă cu Ion Solacolu (extrase) – Valentina Caraion: – Amintiri – George Tomaziu: – Figurant de epocă – 1942 – Matei Gall: – “Minunea”
    – Andrei Goldner: Evreii din Ungaria între masacrare şi deportare – Andrei Goldner: Soldat în companiile de muncă – Ion Caraion: – Ion Antonescu Ion Negoiţescu: – Politice 1 (Dialog, ian.-iul 2000) şi Politice 2 (Dialog aug.-dec. 2000), texte selectate de Ion Solacolu, colecţia “Caietele Ion Negoiţescu”
    Andreas Hillgruber: – Hitler, Konig Carol und Marschall Antonescu, Wiesbaden, 1965 Nicolette Frank: La Roumanie dans l’engrenage Nicole Valery-Grossu: – Benie sois-tu, prison, Plon, Paris 1976 Sergiu Grossu: – Derriere le rideau de bambus, Ed. Catacombes,Paris, 1975
    – Vania Moiseiev, Catacombes, 1976
    – Les Enfants du Goulag, Ed. France-Empire, Paris, 1979
    – Le calvaire de la Roumanie chretienne, 1987
    – îmi bate inima la Bug, ed. Museum, Chişinău, 2000
    – L’Eglise persecutee, L’Age d’Homme, 2002
    – Plaidoyer pour L’Eglise du Silence, Ed. Resiac, 2003
    – Calendarul persecuţiei religioase în ţările comuniste, 2003
    – Calvarul României creştine, Vremea, 2006
    Larissa şi Valeriu Turea: – Cartea Foametei, Chişinău, 1991
    Nistor Chioreanu: – Morminte vii, Inst. European, 1991
    Ştefan. I. Davidescu: – Călăuză prin infern, I şi II Dacia, 2002, 2003
    Valeriu-Florin Dobrinescu, Ion Constantin: – Basarabia în anii celui de al doilea război mondial, Institutul European, 1995 Ioan Scurtu, Constantin Hlihor: – Anul 1940, Drama românilor dintre Prut şi Nistru, Ed. Acad. Militare, 1992
    Valeriu Florin Dobrinescu: – Bătălia pentru Basarabia, Junimea,1991 Ion Constantin: – România, marile puteri şi problema Basarabiei, Ed. Enciclopedică, 1995
    Florin Constantiniu, Ilie Schipor: – Trecerea Nistrului, Albatros,1995 Florin Constantiniu: – O istorie sinceră…, Univers enciclopedic, 1997 Florin Constantiniu: – P.C.R., Pătrăşcanu şi Transilvania (1945-1946), Ed. Enciclopedică 2001 Lidia Brânceanu, Adina Berciu-Drăghicescu: – Basarabenii şi Bucovinenii, între drept internaţional şi dictat, Şansa, 1995 Doru Mihăiescu: – La Bucovine et la Bessarabie, EFCR 1998 Mihail Gr. Romaşcanu: – Tezaurul român de la Moscova, Globus (fără an) Flori Stănescu, Dragoş Zamfirescu: – Ocupaţia sovietică în România (documente), Vremea, 1998 Mircea Stănescu: – Goma si „legea tacerii”, Recenzie a carţii Saptamîna rosie 28 iunie-3 iulie 1940 sau Basarabia si evreii de Paul Goma, Editura Museum, Chisinau, 2003, 91 p., în „Aldine”, supliment al cotidianului „România libera”, nr. 371, 21 iunie 2003, p. 4.
    – Un caz recent Cercetarea exterminarii evreilor si acuza de „antisemi¬tism, studiu-anexa la Paul Goma, Saptamâna Rosie 28 iunie – 3 iulie 1940 sau Basarabia si Evreii, Bucuresti, Editura Vremea XXI, 2004, pp. 307-338.
    – Tribulaţiile lui Laszlo Alexandru faţa cu „antisemitismul”, „Jurnalul literar”, serie noua, an XV, nr. 21-24, p. 4.
    – Represiunea comunista împotriva culturii. Studiu de caz: Paul Goma, în comunicari prezentate la Simpozionul „Fenomenul Pitesti – reeduca rea prin tortura”, Pitesti, 2006, pp. 299-309
    Alesandru Duţu, Florica Dobre: – Eroi români pe frontul de Răsărit (vol I), Eminescu, 1995
    Boris Buzilă: – Din istoria vieţii bisericeşti din Basarabia,EFCR,1998 Haş. Z. Lavi: – Moscova nu crede în lacrimi (închisoarea cea mare), Ierusalim, 1972
    Radu Lecca: – Eu i-am salvat pe evreii din România, Roza Vânturilor, 1994 Matatias Carp: – Cartea neagră – suferinţele evreilor din România 1940¬1944, 3 volume, Diogene, Bucureşti, 1996 Andrei Oişteanu: – Imaginea evreului în cultura română, Humanitas, 2001 *** – Basarabia în Gulag (18 mărturii), Ed. Uniunii Scriitorilor, Chişinău, 1995
    Ioan Sceastlivâi: – Exilat în Komi, Inst. European, 1993 Leonid V. Catanchin: – Viaţa de rezistenţă, Ed. Nirvana (fără an) Dumitru Moldovanu:- Haiducul Tobultoc, Cartea moldovenească, Chişinău, 1989
    Gleb Drăgan: – Deportaţii – tragedii basarabene, Albastros, 1992 Valentina Ursu: – Râul de sânge, Biblioteca Basarabia, Chişinău, 1993 Vadim Ştefan Pirogan: – Cu gândul la tine, Basarabia mea, Ed. Asachi, Chişinău, 1995
    Anca Florea: – înapoi, în Basarabia, Cartea românească, 1994 Georgeta Adam, Ioan Adam: – Bat clopotele pentru Basarabia, Ed. Eminescu, 1995 Ana Selejan: – Trădarea intelectualilor, vol. l, Transpres, Sibiu, 1992
    ” – ” – Reeducare şi prigoană, vol. II; Thausib, 1993 Mihai Prepeliţă: – Din Gulagul Românilor, Ed Cârlova, 1998 Petru Bunacalea, Andrei Calcea: – Osândiţi la nemurire, Presa, Chişinău, 1999
    Ileana Toma: – Coloana, Ed. Semne ‘94, 2000
    ” – ” : – Părintele Alexie, Preotul lui Dumnezeu, Ed. Bizantină, 2002
    *** : – Holocaust în România, Ed. Kogaion, 2002
    Neagu Cosma: – Cupola, Ed. Globus, 1994
    Sorin Preda: – Cornel Dumitrescu, românul care a salvat de la moarte 3.600
    evrei, în Acasă din 11.03. 2003 Liviu Papuc: – “Lebăda Basarabiei şi cîntecul său”, în Convorbiri literare, 9/2003
    Victor Frunză: – Destinul unui condamnat la moarte: PamfilŞeicaru, EVF, 2001
    *** : – Cartea cărţilor interzise, Ed. Victor Frunză, 2003
    Iurie Colesnic: – Basarabia necunoscută, 5 vol., 1993-2004, Museum
    – Generaţia Unirii, Fundaţia Culturală Română, 2004
    – Mi-i dor să vă spun, Museum, 2004
    Alesandru Duţu, Constantin Botoran: – Situaţia evreilor din România, Vol I (1939-1941), partea întâi, Ed. Ţara Noastră, 2003
    Elena Postică, Maria Praporşcic, Vera Stăvilă: – Cartea Memoriei, catalog al victimelor totalitarismului comunist; vol. I: 1999,vol. II: 2001, vol. III: 2003, Ştiinţa Chişinău
    Alexe Rău (şi colaboratorii): – Basarabenii în lume, vol I şi II, Chişinău, 2002 M. Zaciu, M. Papahagi, A. Sasu: – Dicţionarul esenţial al scriitorilor români, Albatros, 2000 Constantin Mustaţă: – Dialoguri cu Raoul Şorban, Ed. Anotimp, 2002 Florin Manolescu: – Enciclopedia exilului literar românesc, 1945-1989,Compania, 2003
    Mircea Stănescu: – Organismele politice româneşti (1948-1965),Vremea,2003
    Raymond Aron: – Democratie et totalitarisme, Gallimard, 1965
    – L’Opium des intellectuels, Calman-Levy, 1955 Alain Besancon: – La falsification du bien, Julliard, 1984
    – Les origines intellectuelles du leninisme, Calman-Levy, 1977 Anton Ciliga: The Russia Enigma, Ink-Links, 1979
    Milovan Djilas: – Conversations avec Staline, Gallimard, 1971 Robert Conquest: – La Grande Terreur le purges staliniennes des annee trente, precede de: Sanglante moissons: la collectivisation des terres en URSS Laffont, 1995 (trad. nouă), Staline, Odille Jacob, 1993
    – Le feroce XX-e siecle, Ed. des Syrtes, 2001 Esther Benbassa: – Histoire de Juifs de France, Seuil, 1997
    – Juifs des Balkans, La Decouverte, 1993 Jean-Cristophe Attias: – Le commentaire biblique, Cerf, 1998 Jean-Cristophe Attias, Esther Benbassa: – Israel Imaginaire, Flammarion, 1998
    Alexandre Soljenitsyne: – Deux siecles ensemble, 2 vol., Fayard, 2002 Norman G. Finkelstein: – L’industrie de l’Holocauste – reflexions sur l’exploitation de la souffrance des Juifs (traducere din engleză, postfaţă de Ronny Braumann), La fabrique editions, Paris, 2001 Francois Furet: – Le Passe d’une illusion, Robert Laffont, 1995 Giovanni Gentile: – Origini e dottrina del fascismo, Roma, 1934 Brigitte Hamann: – La Vienne d’Hitler, Ed. Des Syrtes, 2001 Arthur Koestler: – La corde raide, 1978
    – Le Zero et l’Infini, 1991
    Nadejda Mandelstam: Contre toute espoir, Gallimard, 1975 Avraham B. Yehoshua: – Voyage vers l’an mil, Calmann-Levy,1998 George Orwell: – 1984
    – La Ferme des animaux, 1981
    – Essais, articles, 1995-98
    – Hommage â la Catalogne, 1982 Richard Pipes: – La revolution russe, PUF, 1993
    – Russia under the Bolchevik Regime, Knopf, 1993 Jean Daniel: La Prison juive, Odile Jacob, 2003
    M. Cazacu, N. Trifon: – Moldavie (…) et Notes sur les Aroumains, Acratie, 1993
    Gheorghe I. Bodea, Vasile T. Suciu: – Moisei, revista Vatra, 1982 Mihaela Sitariu: Oaza de libertate – Timişoara, 30 octombrie 1956, Polirom, 2004
    Cornel Dan Niculae: Războiul nevăzut al evreilor sionişti cu românii, Bux, 2003
    Saşa Pană: – Pentru libertate, Orizont, 1945
    Aurel Baranga – Ninge peste Ucraina, 1945, / Bal la Făgădău, 1946
    Sergiu Dan: – Unde începe noaptea, 1945
    Mihail Sadoveanu: – Lumina vine de la răsărit, 1945
    Maria Banuş: – Bucurie, 1949/, Despre pământ, 1954/ Ţie-ţi vorbesc,
    Americă!/ Se-arată lumea, 1956 / La porţile raiului, 1957 Ov. S. Crohmălniceanu: – Cronici şi articole, 1953, / Despre originalitate, 1955, /Cronici literare, 1957 / Pentru realismul socialist, 1960, /
    Istoria literaturii române între cele două răsboaie (curs), 1964, /Amintiri deghizate Mihai Beniuc: – Un om aşteaptă Răsăritul, 1946,/Cântec pentru tovarăşul Gh. Gheorghiu-Dej, 1951, / Steaguri, 1951, /Despre poezie, 1953, / în frunte, comuniştii, 1954, / Mărul de lângă drum, 1954, / Partidul m-a-nvăţat, 1954,/ Pe muchie de cuţit, 1959
    M. Davidoglu: – Omul din Ceatal, / Minerii, / Cetatea de foc.
    Paul Georgescu: – încercări critice, 1957 / Păreri literare, 1964, / Polivalenţa necesară
    Ion Vitner: – Pasiunea lui Pavel Korceaghin, 1946/ Firul Ariadnei, 1957/ Meridiane literare, /Influenţa clasei muncitoare în opera lui Eminescu şi Caragiale/ Viaţa şi opera lui Th. Neculuţă, 1950
    Petru Dumitriu: – Duşmănie, 1948,/ Bijuterii de familie, 1949,/ Nopţile din iunie, 1950, / Drum fără pulbere, 1951,/ Vânătoare de lupi,/ Pasărea furtunii, 1954, / Pentru demnitatea şi fericirea oamenilor (note de călătorie în URSS), 1954, / Noi şi neobarbarii, 1957, / L’Extreme Occident, 1964
    Marcel Breslaşu: – Poeme pentru gazeta de perete, 1948,/ Griviţa Roşie,
    1949, / în tîrg la Iaşi, 1917 Dan Deşliu: – Lazăr de la Rusca,/ Goarnele inimii, / Poezii,/în numele vieţii, 1949
    A. Toma: – Cântul vieţii, 1949
    Nicolae Manolescu, Dumitru Micu: – Literatura română azi. 1944-1964, 1965
    Camil Petrescu: Bălcescu, 1949, /Un om între oameni, 1953
    Nina Cassian: La scara 1/1, 1948, /An viu, nouă sute şaptesprezece, 1949/ Tinereţe, 1953, /Florile patriei, 1954, /Versuri,1955,/ Dialogul vântului, 1957
    Dorel Dorian: – N-au înflorit încă merii, 1955,/ Dacă vei fi întrebat, 1960
    A. G. Vaida: Scîntei în beznă, 1950, /Clocote, 1954
    Haralamb Zincă: – Primăvara, 1950,/ Cazul R 16, 1953,/ Jurnal de front, 1954/
    Eugen Frunză: – Zile slăvite, 1950, /Faţă-n faţă,1954,/Vă chem, 1955 Vladimir Colin: – Soarele răsare în deltă, 1951
    Silvian Iosifescu: – Caragiale, 1951,/ Probleme şi opere contemporane, 1954
    Radu Cosaşu: – Slăvim Republica Populară Română, 1952, / Lumină!, 1960
    Dumitru Mircea: – Pîine albă, 1952
    I. Ludo: – Stare de asediu, /Corsetul, 1955
    Traian Şelmaru: – Pe drumul culturii noi, 1952
    Florin Mugur: – Cîntecul lui Philipp Muller, 1952
    Titus Popovici: – Mecanicul şi alţi oameni de azi, 1951,/ Străinul,1955, /
    Setea, 1958,/ Cuba, teritoriu liber al Americii, 1962,/ Puterea şi adevărul, 1973 V. Em. Galan: – Bărăgan, 1954
    Eugen Jebeleanu: – Ceea ce nu se uită, 1945,/ Scutul păcii, 1949,/ Poeme de pace şi de luptă, 1950,/ Surîsul Hiroşimei, 1958
    S. Şpitalnik: Evrei Moldovî (în limba rusă) – prezenţa lor în secolul al XX-lea în cultură, ştiinţă, economie; Biblioteca municipală “Hasdeu”, Biblioteca evreiască “Manger”, Joint – Chişinău, 2000
    St. Rădulescu-Zoner, D. Buşe, B. Marinescu: Instaurarea totalitarismului în Romania editura Cavalioti, 1995)
    Sabin Manuilă şi Dr. W. Filderman: Populaţia evreească din România New York, 1958 (lucrare prezentată la Congresul Institutului Internaţional de Statistică, Stockholm 8-16 august 1957).
    Alexandru Moraru: – Cadrele bolşevice
    Pavel Moraru: – Un Katyn românesc
    Alexei Vakulovski – Trei mărturii din timpul foametei, Tiuk.

    Comentariu de mihaibeltechi — Ianuarie 2, 2012 @ 7:37 pm | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: