CRONICI DIN GERULIA & STIRI FIERBINTI din TREBUCI

Noiembrie 25, 2011

Holocaustul evreiesc împotriva românilor

Filed under: Uncategorized — mihaibeltechi @ 3:22 pm

I. Holocaustul evreiesc împotriva românilor

Cerem despăgubiri de 200 (douã sute) miliarde euro

(Oare în faţa lui Dumnezeu este „echitabil”preţul acesta?)

Arhivele serviciilor secrete sunt prin excelenţă documente de referinţă,

pentru că serviciile secrete doar consemnează faptele, comentarea lor

făcand-o instituţiile statale  şi mai târziu cercetătorii interesaţi. Pe astfel

de documente se bazează rândurile ce urmează.

Revoluţia bolşevică din Rusia au făcut-o evreii. In Consiliul

Comisarilor erau 17 evrei, din 22  membri (77%), la Comisariatul

Războiului 33 evrei, din 43 membri (77%), la Afaceri Străine 13 evrei, din

16 membri (81%), la Justiţie 20 evrei, din 21 membri (95%), la Instrucţie

Publică 6 evrei, din 6 membri (100%), la Muncă 7 evrei, din 8 membri

(87%), la Ministerul Provinciilor 21 evrei, din 23 membri (91%), la Presă 4

evrei, din 4 membri (100%), în misiunile Crucii Roşii, de fapt misiunea

propagandei în ţările străine 8 evrei, din 8 membri (100%). In total  129

evrei, din 151 de conducători ai Rusiei bolşevice.

Pe 12 aprilie 1919, M.Cohan scria în ziarul Le Comuniste, din

Harkov: „Putem fără ezitare să afirmăm că Marea Revoluţie Rusă a fost

înfăptuită de mâinile evreieşti… Noi am fost şi numai noi cei ce am condus

Proletariatul Rus spre aurora internaţională şi chiar astăzi Cauza

bolşevismului stă în mâinile noastre tari… Simbolul iudaismului, steaua cu

cinci raze, este acum adoptată de bolşevism…  şi în acest semn va fi

exterminată burghezimea”.

Politica exterminării totale a clasei conducătoare a început în Rusia, cu

Revoluţia din 1917, iar în România  a avut loc între 1940-1964 (cu

întrerupere între 1941-1944).

In 1918 poporul român  şi-a reîntregit ţara, constituindu-şi statul

naţional unitar român. Dar acum, împotriva acestui ideal sfânt, împlinit, al

tuturor românilor, de a trăi într-o singurăţară, s-a manifestat terorismul în

România, prin evreul Max Goldştein, care a pus o bombă în Parlamentul

României, atentat soldat cu morţi şi răniţi.

„În 1915 (în timpul neutralităţii noastre), agentul CĂTĂRĂU,

basarabean, organizează faimosul atentat cu bombe împotriva

Episcopiei ungare de la Hajdudoros (catolică), cu scopul de a

provoca un conflict cu Austro-Ungaria, forţând România să iasă

din neutralitate. Ana Rabinsohn organizează, împreună cu

GOLDSTEIN, atentatul de la Senat  (1920), ucigând pe  Dimitrie

1GRECEANU, preşedintele Senatului  şi pe un episcop ardelean.

GOLDSTEIN e prins  şi condamnat la ocnă, iar Ana scapă şi se

refugiază în Elveţia […] După reluarea relaţiilor diplomatice cu

Sovietele (1934), Ana PAUKER revine în România, unde

întreprinde o intensă agitaţie bolşevică. Este judecată şi

condamnată la zece ani închisoare, de unde este eliberată în urma

intervenţiei ministrului Germaniei la Bucureşti, FABRICIUS (

alianţa germano-rusă, după pactul din 23 august 1939), şi, de ochii

lumii, schimbată cu Moş Ion Codreanu, pe care îl luaseră ruşii, la

ocuparea Basarabiei. Ana PAUKER este lipsită de cultură, n-are

nici talent oratoric nici aparenţă fizică atrăgătoare; este însă un

agent de execuţie extraordinar, ca o maşină infernală.  Este

vanitoasă, de o ambiţie fără limite, luxoasă, de o cruzime

animalică, isterică şi imită pe Caterina a II-a chiar în aventurile

amoroase[…] Putea demonstra, prin politica sa, faptul că era

înainte de toate, patriotă sovietică şi că URSS-ul  şi expansiunea

acesteia erau mai importante decât teoriile comuniste  şi mai ales

decât aspiraţiile românilor, pe care îi ura în mod deschis, fapt pe

care nu căuta să-l ascundă […] Sentimentul care a dominat

intrigile sale politice a fost ura, acea ură care servea atât de bine

scopurilor sovietice de expansiune prin forţă, care îi plăcea atât de

mult în calitate de ”dictator delegat”. (Gh. Buzatu, România cu şi

fără Antonescu,Iaşi, EdituraMoldova, 1991, p. 291-292, 296).

După cum se poate constata evreii practicau terorismul  şi

înainte  şi după Revoluţia bolşevică din 1917. Atât femeile, cât  şi

bărbaţii. Nu e de mirare că au aplicat cel mai criminal terorism de

stat din istoria omenirii.

Atentatul terorist din Parlamentului României era îndreptat

împotriva aspiraţiilor sfinte ale românilor, de o a trăi într-o

singurăţară, atentat prin care se urmărea destabilizarea  şi

destrămarea abia înfiinţatului stat naţional unitar român. Aceeaşi

atitudine distructivă faţă de integritatea României este manifestat

de bolşevici evrei şi nu numai bolşevici şi în 1940 când acţionează

alături de invadatorii sovietici, în conformitate cu Pactul

Ribbentrop-Molotov. In acelaşi spirit acţionează şi în timpul

elaborării Tratatului de Pace de laParis, din 1947, acceptându-l şi

determinând semnarea acestuia, deşi  ştiau prea bine că textul

referitor la România conţine un mare neadevăr. In acest tratat

URSS a impus formularea falsă, profound inexactă şi anume că

2frontiera dintre URSS şi România s-a stabilit conform “acordului”

din 1940. Un acord a existat doar intre Hitler si Stalin        –

Tratatul Ribbentrop-Molotov, nu între România  şi URSS. Ca

parte a Tratatului Ribbentrop-Molotova URSS lansează împotriva

Romaniei un ultimatum, in urma caruia stabileşte o noua graniţă

intre URSS siRomania, in interiorul Romaniei, graniţă care

menţine sub crucificare pîna azi poporul român.   În acelaşi spirit

antiromânesc se formalizează pentru anexarea Insulei Şerpilor şi a

altor insule de către imperialii sovietici. Evreii erau stăpânii URSS

şi ai României.

Să ne reamintim câteva date  despre Ana Pauker. A avut o

funcţie importantă în Komintern, care, de fapt era a treia

internaţională bolşevică, evreiască. La fel în Comitetul Central al

Partidului Comunist Sovietic  [URSS]. Era colonel al Armatei

Roşii. Agenta nr.1 în România.

La cele de până acum  adăugăm că zero loialiatea Anei Pauker et

Co.faţă de România, unde a fost instalată ca primă dictatoare prin

şenilele tancurilor URSS se constată şi atunci când a dăruit Insula

Şerpilor şi alte insule către URSS.

In 1921 în România s-a înfiinţat Partidul Comunist din România,

numit şi Partidul Comunist Român. Acesta a acţionat împotriva integrităţii

teritoriale a României, dintr-un motiv cât se poate de clar, pentru că

România se opunea cu succes avansării bolşevismului pe teritoriul său.

Bolşevicii avuseseră un deosebit succes înGermania. In Ungaria, în 1919,

preiau puterea. Guvernul Sovietelor din Ungaria a fost răsturnat de armata

română, în 1919,care,după ce a intrat în Budapesta, s-a retras, revenind

interiorul graniţelor României. Comuniştii din România hotărăsc să împartă

Ungariei, Bulgariei  şi Rusiei Sovietice, o mare parte din România, încât

România să nu mai poată despărţi Uniunea Sovietică de Ungaria şi nici de

Bulgaria. In felul acesta Uniunea Sovietică  ar  fi  urmat  să debordeze în

Balcani, Mediterana  şi în întreaga Europă Occidentală. Acest plan de

expansiune teritorială imperială a Rusiei bolşevice a fost dejucat de

România în toţi anii de după Revoluţia din 1917, până spre sfârşitul celui

de al doilea război mondial.

In 1939 şi 1940, Partidul Comunist din România continuă  să susţină

cu fermitate desfiinţarea României ,,imperialiste”, prin dislocarea din

trupul ei a Basarabiei, Bucovinei, Dobrogei, Transilvaniei şi a Banatului.

In 1940,conform Pactului Ribbentrop-Molotov, URSS anexează

partea de răsărit a României (Basarabia, Ţinutul Herţa, nordul Bucovinei).

3Cei ce au hotărât  şi au executat genocidul (holocaustul) împotriva

românilor de aici, au fost evreii, ca voinţă politică decizională comunistă.

Genocidul a fost îndreptat atât împotriva clasei conducătoare, cât  şi a

poporului de rând, fiind vorba  şi de o epurare etnică, de aducere în locul

românilor, a unor cetăţeni sovietici, din alte părţi ale URSS. Ca să nu existe

nici o îndoială şi nici o posibilitate de sustragere a evreilor comunişti, ca

făptuitori ai holocaustului împotriva românilor, iată-i, în 1940, pe fiecare

după mumele său. Tabelul nr.1 cu membri Partidului Comunist din

România, basarabeni şi bucovineni, recomandaţi de CC al PCR pentru a li

se acorda calitatea de membri ai Partidului Comunist al bolşevicilor din

toată Rusia: 1. Bruhis (Kofman) Srul Pinhusovici 2. Faierştein Raia

3.Kofman Iakov 4. Djureak Dmitri  Mihailovici (Vladimirovici) 5.

Morgherştern Izrail Markovici 6.Zighelbaun Srul 7. Burlacenko Serghei

Danilvici 8 . Luca Leaslo 9. Korotkov Iuri Aleksandrovici 1o. Scvorţov

Mihail Iakovlevici: Leibovici Srul Abramovici 11.Oighenştein Lev

Nikolaevici 12.Goldforb Abram Isaakovici 13. Petrov Piotr Ivanovici

(Guzun) 14. Roitman Fanea Isaakovna 15. Tarandaş Malea 16. Korotkova

Natalia Isaakovna 17. Satovskaia Roza 18. Rabinovici Fanea Iakovlevna

19. Revici Iakov Moiseevici 20. Visecauţan Polea Efimovna 21.

Budeştskaia Ester 22. Cioklo Mordko 23. Kolpakci Iakov Aronovici 24.

Şteinberg Froim 25. Boguslavskaia  Polea Iakovlevna 26. Romanenko

Nikolai Nikolaevici 27. Pastir Zasea Leibov 28. Gudis Lev Smulevici

29.Rabinovici  Şoil Oiezero vici 30. Orlih Mark Semionovici 31.

Boguslavski Iakov Tovici 32. Zighelbaum Abram 33. Voloh Abram 34.

Limon Srul Greşovici 35. Grinman Isaak Iosifovici 36. Bujor Iosif

Aronovici 37. Weisman Sara Iosifovna  (Seindel).Tabelul nr. 2 cu membri

Partidului Comunist din România, basarabeni  şi bucovineni, a căror

apartenenţă de partid este necesar să fie înregistrată la locul actual de

muncă. Judeţul Chişinău: 1.  Şafran Raisa Semionovna 2. Leib Nahman

(Noiman Leibovici) 3. Diner Eti Iakovlevna 4. Protodiakonov Vsevolod

Mihailovici 5. Malerp Maria Kisilevna 6. Voinberg Niuka Markovici 7. Şor

Lev Ilici 8. Zaru Ivan Ilici 9. Oirik Avram Moiseevici 10. Derevicii Ippolit

Gheorghevici 11.  Şandrovskaia Ita Beniaminovna 12. Goldfarb Zeilik

Borisovici 13. Kuperman Isaak Moiseevici 14. Şvarţman 15. Konstantinov

Konstantin Stepanovici 16. Glikman Gitlea 17. Sinitivker Fritz 18.

Grinberg Ida Izrailevna 19.  Şehter Roza Borisovna 20. Zislis Vonver

Lvovici 21. Izu Fruhtman 22. Lupan Andrei Pavlovici 23. Bravar Liuba S.

24.  Şvetskaia 25. Makler Ciaka Isakovna 26. Avramescu Ida 27.

Hresonskaia Etea Iosifovna 28. Rubinştein Aleksander 29.Geboveţer Riva

Simonovna 30. Gofman Mordko Iakovlevici 31. Silvestrov Ivan

4Antonovici 32. Kemelmaher  Bliuma Naumovna 33. Goldştein Iosif

Pinkusovici 34. Gherenburg Roza  35. Ihilovici Maier 36. Sikorski

Gheorghi 37. Iancu Janetta 38. Tukerman Mark  Borisovici 39 Tudoraki

LenaAronovna. Judeţul Soroca: 40. Cemortanu  Matvei Grigorevici 41.

Şoimu Ivan Samuilovici 42. Kolokolnikov Evgheni 43. Pavlov Mihail 44.

Guţul Constantin 45. Leahovski Mihail 46. Guţu Pavel 47. Gruzin

Aleksandr 48. Zaidman Leib 49. Zelţer Rahil Ihilovna 50. Golovatii Ivan

51. Gherşman Srul Beirelovici 52. Dolear Malea Ihilovna 53. Akkerman

Leib Iankelevici 54. Harmi Eva Iankelevna 55. Şoimu Samuil 56. Livşitz

Haim 57. Klimov Ivan Ivanovici 58. Mer Leib 59. Doktorovici Anna

(Enea) 60. Abramovici Abram 61.  Cehover (Tarasov) Oba Rahimilovici.

Judeţul Bălţi: 62.Reidenboim Rahil Isaakovna 63. Masisi Moisei Iosifovici

64. Erji Leibil Nahmanovici 65. Voitman Berko Iakovlevici 66. Reidel

Rahil 67. Palaria Riva Davidovna 68. Rab Eva Isaakovna 69. Rab Ivan 70.

Oighenştein Niunea Iakovlevna 71. Goldman Bela Abramovna 72.

Goldman (Baciu) Ida Mironovna 73. Iampolski Buka 74. Oighenştein

Mihail 75. Kotlear Lev. Judeţul Bender: 76. Şimkov Ivan Fiodorovici 77.

Sisimov Mendel 78. Revenealî Serghei 79. Reddenboim Smil 80. Dikler

Ester 81. Dvoiritz Aron Matveevici. Judeţul Orhei: 82. Ciornaia Nataşa

(Burlacenko). 83.Krasnopolski Monea  Iakovlevici 84. Malcik Riva

Favelevna 85. Averbuh Jena Livovna 86. Vainştoc Nuhin Rubinovici 87.

Munder Lev Abramovici 88. Kojuşneanu Abram Iakovlevici. Judeţul

Hotin: 89. Kuşnir Semion Ilici 90. Kovalciuk Vasili Mihailovici 91.

Botoşanski Avram Iţkovici. Judeţul Ismail: 92. Gherşkovici Silea 93.

Gherşcovici Jenea (după soţ Georgescu) 94.Şabin Anrei. Judeţul Cernăuţi:

95. Finkel Evghenia (Vais Anna) 96. Kurţman Mozes 97. Vittner Eva 98.

Vittner Norbert Leonovici 99. Kraizler Naftalii Uşerovici     100. Şlomiuc

Reia Aronovna 101. Gheigher Artur Irevici 102. Gadiak Anton Iakovlevici

103. Rainer Racella Natalovna 104.  Magkovski Vasilii Onufrievici 105.

Srefiuk Evghen-Lev . Tabelul nr. 3 cu  membri Partidului Comunist din

România care trebuie să fie lăsaţi cu dreptul de membri ai partidelor

comuniste frăţeşti  şi să fie obţinute informaţii suplimentare despre

activitatea lor în Partidul Comunist din România. Oraşul Chişinău: 1.

Spektor Ester Peisovna 2. Berştein Simha Pinkusovici 3. Gherştein Haim

Srulevici 4.Mirza Evghenia Borisovna 5. Feldman Riva Isakovna 6.

Şteiberg Etea 7. Goldberg Iosif Davidovici 8. Bubis Isaak Markovici

9.Bubis Isaak Markovici 10.  Şmulevici Liza Aronovna 11. Beloterkovici

V.S. 12.Torban Iosif Iakovlevici 13. Grekov Stepan Danilovici 14.

Kaşelnik Ivan Ivanovici 15. Lazar Izabela Iosiifovna 16.Vinberg Isaak

Leizerovici 17. Barenboim Ioşe Iankelevici 18. Bukur Ghenea

5Miniminovna 19. Ohştat Ghenea 20. Blekher Lev Meerovici 21. Reider

Moisei Lvovici 22.  Şprinţen Fanea Lipovna 23. Rubinştein Berta

Vladimirovna 24. Lifşitz Efimovici 25. Ghilman Froim Moiseevici 26.

Bleher Iakov Moiseevici 27. Solomovici Fanea 28. Vasilenko Vladiimir

Sergheevici 29. Nisenblat Vitea Naumovna 30. Abraham Sonea

Grigorevna 31. Kaufman Fanea Isidorovna. Oraşul  şi judeţul Soroca: 32.

Oleinik Maxim Stepanovici 33.Timofei Grigorii Mihailovici 34. Melişen

Ivan Nicolaevici 35. Navroţkaia Anna Panteleevna 36. Navroţki Mihail

Iosifovici 37. Mişişin Alexander Antonovici 38. Navroţki Andrei Iosifovici

39. Navroţki Piotr Filippovici 40.Meşişen Vladimir Mihailovici 41.

Meşişen Nikolai Grigorevici 42. Kordebanovski Frantz Iosifovici 43.Boiko

Ivan Makarovici 44. Mocindcea Vasilii Markovici 45. Reşednik Dionisii

Ignat 46. Boredeniuk Mihail Vasilevici 47. Bihovski Vasilii Abramovici

48. Takii Diordii Fiodorovici 49.  Tokmeak Ivan Vasilevici 50.  Şaragov

Semen Fiodorovici 51.Weisberg Isaak  52. Oleinik Petr Feodoseevici 53.

Kolesnik Afanasii Ivanovici 54. Ghebedniuk Timofei Fiodorovici 55.

Morgun Pantelei Fedotovici 56.Tismineţki Buzea 57.Şarogradski David

Şeşomov 58. Goldenberg Abram 59.  Buhman Lazar Abramovici 60.

Ciumak Mihail 61. Roitman Iakov 62. Stolear Hana Srulevna 63. Cerkbz

Vsevolod Arkadievici 64. Goldştern  Şişmon 65. Dumbravă Anatolii 66.

Bilkis Ilia Isaakovici 67. Şteinbuk Smil 68.Faierştein Iancu Aronovici 69.

Goreşnik Iţik Meerovici 70. Şulman Froiim 71. Magazinik Riva Leibovna

72. Magazinik Gherş Leibovici 73. Milman Moişe 74. Makogon Sonea 75.

Kotler Hanakii Iankelevici 76. Kotlear Mendeii Iankelevici 77. Kotlear

Şmerl Iţkovici 78.Palii Vasilii 79. Balan Isake 80. Ghilas Haralambie 81.

Stariş Silvestr 82. Gogu Profirii 83. Kofteneak Vladimir 84. Deaur Dimitri

85.Harkovei Afanasii 86. Lefter Dionisii 87. Tihoţki Valentin 88.Kolker

Boruh 89.Kravţov Ivan 90. Naumov Alexei 91. Gherşenzon Sulea

Moiseevici 92. Trahtman Idel 93. Pastuşenko Grigorii 94. Derkauţan Aizik

95.  Şehtman  Ţalik 96. Gluhovski Petr 97.Karpiş Ivan 98. Lisov Ivan

Antonovici 99. Soltuz Nikolai 100.  Gologorski David 101. Kriger Ianik

102. Davidovici Lubov 103. Pînzaru Ivan 104. Pînzaru Pavel Vasilevici

105. Kazak Demian Stepanovici 106. Tivnik 107. Tomak Gheorghii

Pavlovici 108. Iasinski Vasilii Ivanovici 109. Kalmaţui  Ştefan 110.

Kozman Timku 111.Haralamb Buhor 112. Ciporneak Vanea

113.Ciporneak Haralamb 114.Zelţer Zolea 115. Postolake Vasilii 116.

Bezbeda 117. Maceak Ivan 118.Eriomenko Grigorii Fiodorovici 119.Şveţ

Dmitrii Mihailovici 120. Poliţiuk  Şişma 121. Strahov Kalinik 122.

Samanaki Alexandr Ivanovici 123. Ciobanu Marcu 124. Guţu Dimitrii 125.

Kvatkovski 126.  Ştrahman Sunea 127. Bruma Semion 128.Halkin Sima

6129. Buris Sima 130. Nedelea Ambrozis 131.  Şmunis Iţik 132. Revuleţ

Grigorii 133. Spivak  Şlik 134.  Ţentis Pavel 135. Drobnika Fedor

136.Savka Efim Dmitrevici 137. Kaplan Mioka 138. Hoiut Iosif 139. Sosna

Haim 140. Kaplan Avoris 141.  Ţîmbaliuk Kuzma 142. Ciumak Semion.

Judeţul Orhei: 143. Sakara Evghenia  Vasilevna 144. Brizma Cearma

Aronovna 145.  Şnir Ghenea Livovna 146. Lener Frima Iakovlevna 147.

Lefter Roza Avseevna 148. Lerner Opşip Kipelovici 149.  Şaparina

Pelagheia Isakovna 150. Zamislovskaia Peloaghelia Moiseevna 151.

Şapoşnik Izrail Rubinovici 152. Lerner Venea Markovna 153. Rakul

Constantin Gheorghievici 154.  Tartovski Solomon Moiseevici 155.

Ghelman Riva Haskova 156. Rezingof Sara Haimovna 157. Dizingof

Naum Haimovici 158.MalisMotel  Abramovici 159. Cebotari Peisih

Haimovici 160. Grivokopatel Haim Iosifovici 161. Vaiser Haia Iosifovna

162. Moitlis Moisei  Şumovici 163. Ciobotaru Sara Iosifovna 164. Iaruga

Isaak Abramovici 165. Goldman Polina Pavlovna 166. Goldman Isaak

Pavlovici 167. Fişman Rahil Davidovna 168. Fişman Estera Davidovna

169. Gerş Dafa Davidovna 170. Daici Ghitlea  Şlemovna 171. Brezman

Ecaterina Aronovna 172. Popusku Mira Mendelevna 173. Berekovici

Adela Isaakovna 174. Jesan Vasilii Ivanovici 175. Zisler Iankel Ţalikovici

176.  Şmukler Leib Borisovici 177. Kogan Beleamia Moiseevici 178.

Tarlev Hana Ioaakovna 179. Ghinzburg Lipa Tudicovici 180. Averbuh

Basea Livovna. Judeţul Bender:181. Erţberg Amika 182. Burlak Fiodor

183. Slipakov Nikolai 184. Tabanov  Elifer 185. Gabdzea Feodosii 186.

Bazarov Dmitrii 187. Taran Iakov 188.  Kovtunenko Ivan 189. Bicikov

Victor 190. Bicikov Boris 191. Zavada Victor 192. Grinberg Hava 193.

Kofman Zelma 194. Kofman Fanea 195. Mozeş Evghenii 196. Sisman

Frida 197. Goldştein Iakov  Şmulevici 198. Haikim Idel Gherşkovici 199.

Zelter Zaiveid Leibovici 200.Roşko Rahman Davidovici 201. Kîsa

Hristofor Ivanovici 202. Kelmenciuk  Zinovii Ivanovici 203. Borisova

Zinaida Ivanovna 204.Şlapakov Nikolai Abramovici 205. Pronoza

Evghenii Ilici 206. Brodskaia Dora Zaharovna 207. Koroli Boris

Iakovlevici 208. Brodskaia Janna Zaharovna 209. Leah Ivan Zaharovici

210. Dmitrieva  Şeifa Iosifovna 211. Prokopet Moisei Iosifovici. Judeţul

Bălţi: 212. Kolker Moisei Mihailovici 213. Birinboim Zolea Nutoviei 214.

Barenboi Abram 215. Lerner Lona Idelovna 216. Rabenko Alexandr

Israilevici 217.Rapaport Beeno Boris 218. Kuşnir Semion Aronovici 219.

Goldiş Abram Isaakovici 220. Garber Sioma Ovşi Iankelevici 221.

Weisman Toivi  Şaevici 222. Rozenblat Moişe Lipov 223.Roll Valter

Livovici 224. Kuşnir Haia Eftimovna 225. Brinboim Monea Nutuvici 226.

Kaţ Oscar Gerş-Berovici 227. Kevilevin Ihil Moşkovici 228. Kiseleva

7Şeiva Zisileva 229. Bujor Tatiana  Iakovlevna 230. Ghelman-Vaitraub

Fanea Pinkrovna 231. Roizman Nlemi Borisovna 232. Harak Polea

Zelmovna 233. Grinberg Mişa 234. Ghelman Ivţe Iţkovici 235.  Şerman

Moişe Beilovici 236. Fux Naftul Abramovici 237. Rîlskii Grigorii Afanas

238.Haot Niusin Gherşovicii 239. Jukovskii Boris Iosifovici 240.  Ţuprik

Aizea Davidovici 241. Rudima Anton Gheorghevici 242. Kleiman Moise

Isaakovici 243. Pogorelovskii Mihail Samuilovici 244. Babineţki Ivan

Pavlov 245. Zernovoi Ivan Ivanovici 246. Reaboi Andrei Anufrievici 247.

Stratiiciuk Iakov Stepan 248. Gomeniuc Ivan Eliseevici 249. Grinberg Haia

Solomonovna 250. Grinberg Fira Izrailevna 251. Leabis Tatiana Isidorovna

252.Vikinskii Fiodor Ivanovici 253.Gavriliuk Petr Petrovici 254. Golik

Ivan Andronovici 255. Glinberg Moise Grigorevici. Tabelul nr. 4 cu

membri Partidului Comunist din România, basarabeni şi bucovineni, sosiţi

în URSS, în calitate de emigranţi politici (foşti voluntari ai Armatei

Republicane în Spania  ş.a.), pe care CC al PCR îi recomandă pentru a fi

transferaţi în Partidul Comunist al bolşevicilor din toată Rusia: 1.

Tismeneţki Leon Moiseevici 2. Telmer Elias 3. Kleiman Moisei

Solomonovici 4. Vihrev Abram Naumovici.

Din partea de răsărit a României, armata română se retrăsese fără

luptă, deci nu existau nici un fel de consecinţe dureroase pricinuite

românilor sau evreilor de aici, datorită încleştărilor armate.  Şi cu toate

acestea, în 1940, împotriva armatei  române în retragere, evrei înarmaţi au

umilit  şi au lichidat, prin împuşcare, ofiţeri  şi soldaţi români. Armata

română primise ordin să nu răspundă la provocări. Este evident că aceşti

evrei se coalizaseră, cu arma în mână, cu armata de invazie a URSS,

împotriva propriei  ţări, România, încadrându-se astfel în programul  şi

activitatea comuniştilor evrei de până acum, împotriva statului român.

Singurul român care a fost în fruntea Partidului Comunist, până după al

doilea război mondial, a fost îndepărtat din funcţie în 1924, pentru că

începuse să regrete  şi să nu mai accepte aceste programe de desfiinţare a

României.

Asupra familiilor de români care se refugiau din calea ocupantului

rus, evreii s-au dedat la jafuri şi omoruri.

Din Basarabia,  Ţinutul Herţa  şi nordul Bucovinei, trenurile morţii

pornesc spreSiberia, începând cu anul 1940  şi din 1944, până în anii de

după 1950. Morţi pe drum, în vagoane de vite, din lipsă de aer  şi apă.

Moartea seceră în lagărele de exterminare. Adevărate stafii, schelete

umane. Sute de mii de civili români. Putinii supravieţuitori au avut parte

numai de persecuţii, până la moarte. Toate acestea în răsăritul României

căzut sub ocupaţia bolşevică. Dar în România (între graniţele României de

8azi), ce s-a întâmplat între 1944 – 1964 ? In 1948 comuniştii preluaseră

întreaga putere politică în România. Are loc lichidarea totală a clasei

conducătoare din România, a tuturor elitelor  şi a multor altor români, din

poporul de rând. In întreaga Românie, din 1921 până în timpul celui de al

doilea război mondial, erau aproximativ 1000 (o mie) de comunişti, în

mare majoritate alogeni, conducerea aparţinând evreilor. Din 1948 până în

1964, în România au fost întemniţaţi peste două milioane de români  şi

peste două sute de mii au fost lichidaţi în puşcării şi lagăre. Singura forţă

politică decizionlă, în România, o formau comuniştii. Secretariatul

Comitetului Central al Partidului Comunist Român din anul 1948:

Gheorghe Gheorghiu-Dej – Secretar general, Ana Pauker- Secretar,

evreică, Vasile Luca- Secretar, evreu, Teohari Georgescu- Secretar, evreu,

Lothar Rădăceanu- Secretar, evreu. Se impune precizarea că ministrul de

interne al noii orânduiri comuniste din România a fost tot evreu, Teohari

Georgescu. Si alţii, şefi ai securităţii. In acest context se poate înţelege mai

bine, de ce colonelul Alexandru Nicolski, evreu, este exemplul tipic de

ofiţer de securitate vinovat de genocid împotriva românilor. Apare un

fenomen demn de reţinut. In viaţa publică, evreii din Comitetul Central al

Partidului Comunist Român ,după preluarea puterii, (a se vedea, spre

exemplu, anul 1948), apar cu nume româneşti- cu o excepţie, sau două.

Evreii comunişti din 1940 au numele lor evreiesc.

Fenomenul românizării numelor, după  război  şi în timpul

comunismului, se răspândeşte şi în rândul altor categorii de evrei, încât, în

aparenţă, după nume, o parte din evrei au dispărut. Nu înseamnă  că nu au

mai existat  şi evrei cu nume evreieşti. N-au avut nici un fel de dificultăţi

pentru afirmare socială, politică, profesională, nici unii, nici alţii.

Dimpotrivă, evreilor, majorităţii zdrobitoare, li s-a asigurat, în viaţa

României, locuri de şefi. Dăm în continuare o listă de evrei care au format

conducerea României în primii ani de domnie a comunismului, datele fiind

extrase din The Plot Against the Church, de Maurice Pinay, de la p.73-77

(Cf. Traian Golea, Cum se regizează condamnarea unui popor, Romanian

Historical Studies, 1996, ed. II ,p. 7-9 ). Evrei în Guvernul României:

1. Ana Pauker, alias Anna Rabinsohn , Ministru de Externe şi agenta

nr.1 a Moscovei la Bucureşti.

2. Ilka Wassermann, reala directoare a Ministerului de Externe.

3. Iosif Chişinevschi, alias Jakob Broitman, vicepreşedinte al

Consiliului de Miniştri şi membru al Comitetului Central.

4. Teohari Georgescu, alias Burah Tescovich, Ministru de Interne.

5. Avram Bunaciu, alias Abraham Gutman, Secretar General al

Adunării Naţionale, realul conducător al Adunării.

96. Lothar Rădăceanu, alias Lothar Wuertzel, ministru.

7. Miron Constantinescu, alias  Mehr Kohn, originar dinGalaţi,

Ministru al Minelor şi membru al Comitetului Central.

8. Moises Haupt, general, comandant militar al Capitalei.

9. Laurian Zamfir, alias Laurian Rechler, general, şef al Securităţii,

originar dinBrăila.

10. Heinz Gutman,  şef al Serviciului Secret Civil.

11. William Suder, alias Wilman Suder, şef al Contra Spionajului.

12. Colonel Roman, alias Roman Walter, tatăl lui Petre Roman, şef

al Serviciului de Educaţie, Cultură şi Propagandă al Armatei.

13. Alexander Moghioroş, Ministru al Naţionalităţilor, evreu din

Ungaria.

14. Alexandru Badan, alias Alexander Braunstein, şef al Comisiei de

Control al Străinilor.

15. Maior Lewin, evreu, fost ofiţer în Armata Roşie, şef al Cenzurei

pentru presă.

16. Colonel Holban, alias Moscovich, şef al Securităţii pe Bucureşti.

17. George Silviu, alias Gersch Gollinger, secretar general în

Ministerul de Interne.

18. Erwin Voiculescu, alias Erwin Weinberg, şef al Departamentului

pentru paşapoarte în Ministerul de Externe.

19. Gheorghe  Apostol, alias Gerschwin, preşedinte al Sindicatului

Muncitoresc.

20. Stupineanu, alias Stappnau,  şef al Spionajului Economic.

21. Emmerick Stoffel, evreu din Ungaria, ambasador al României în

Elveţia.

22. Harry Fainaru, alias Hersch Feiner,  şef de legaţie în Ambasada

din Statele Unite.

23. Ida Szillagy, evreică, prietenă a Anei Pauker. Reala conducătoare

a Ambasadei din Londra.

24. N. Lăzărescu, alias Burach Lazarovich, însărcinat de afaceri a

României laParis.

25. Simon Oieru, alias Schaeffer, subsecretar de stat.

26. Aurel Baranga, alias Ariel Leibovich, inspector general în

Departamentul Artelor.

27. Liuba Chişinevschi, alias Liuba Broitman, preşedintă a Femeilor

Române Antifasciste.

28. Lew Zeiger, evreu, director general în Ministerul Economiei.

29. Doctor Zeider, jurisconsult al Ministerului de Externe.

1030. Marcel Breslaşu, alias Mark Breslau, director general al

Departamentului Artelor.

31. Silviu Brucan, alias Bruekker, redactor şef al Scânteii, conducea

întreaga campanie care viza dezamăgirea poporului în ce privea domnia

comunismului. In acelaşi timp conducea  şi înscenata campanie antisemită

din România.

32. Samoila, alias Samuel Rubenstein, director guvernator al

Scânteii.

33. Horea Liman, alias Lehman, redactor secund al Scânteii.

34. Inginerul Schnapp, evreu, director guvernator al ziarului

România Liberă.

35. Jehan Mihai, alias Jakob Michael,  şef al industriei

cinematografice române.

36. Alexandru Graur, alias Alter Brauer, director general al Societăţii

Radiofonice Române.

37. Mihai Roller, evreu, necunoscut înainte de venirea sa în

România, din Uniunea Sovietică, Preşedinte al Academiei Române, autorul

istoriei falsificate a Românilor.

38. Profesorul Weigel, tiranul Universităţii din Bucureşti. Conducea

operaţia de epurare a studenţilor anti comunişti.

39. Profesorul Lewin Bercovich, un alt tiran al Universităţii din

Bucureşti, care controla corpul profesoral, venit din Rusia.

40. Silviu Iosifescu, alias Samson Iosifovich, cel care i-a cenzurat pe

Eminescu, Alecsandri, Vlahuţă, de conţinutul care nu se armoniza cu

comunismul.

41. Joan Vinter, alias Jakob Winter, al doilea critic literar marxist al

României.

42. Trei predecesori secretari generali ai Ligii Generale a Muncii au

fost evrei, Alexander Sencovich, Misha Levin şi Sam Asriel (Serban).

Extremiştii de stânga şi atrocităţile comise nu pot scăpa de verdictul:

holocaust, genocid, crimă la adresa umanităţii.

Considerăm că poporului român trebuie să i se ofere din partea

organismelor internaţionale evreieşti, din partea evreilor de pretutindeni şi

din partea statuluiIsrael, pentru Holocaustul săvârşit de evreii comunişti

împotriva românilor, suma de 200 (două sute) miliarde euro.

Şi totuşi pentru că-L iubim pe Iisus Hristos-Blândul Nazarinean, aşa

cum Îl numeşte Mihai Eminescu pe Fiul lui Dumnezeu-, care a suferit pe

pământ cele mai cumplite dureri morale  şi fizice, nu pentru El, care este

Fiul lui Dumnezeu, ci pentru binele şi mântuirea tuturor oamenilor care vor

aşa ceva, în ultimă instanţă considerăm că trebuie respectate poruncile

11aduse de Acesta de la Tatăl Ceresc. Iisus Hristos ne învaţă şi noi trebuie să

ascultăm, să punem în practică, să nu răspundem la rău cu rău, să

binecuvântăm pe cei ce ne blestemă, să  răspundem cu binele în faţa

acţiunilor vrăjmaşe, să ne iubim unii pe alţii precum El ne-a iubit. Precum

se ruga Mihai Eminescu: „Iar celui ce cu pietre mă va lovi în faţă / Îndură-

Te, Stăpâne, şi-i dă pe veci viaţă”. Noi oamenii trebuie să alegem între bine

şi rău, între adevăr  şi minciună şi să-L urmăm pe Iisus, care este Calea

Adevărul şi Viaţa. Avem obligaţia creştină de a acţiona pentru adevar, fără

ură şi fără vrăjmăşie. Urmează Judecata lui Iisus, căreia i se vor supune toţi

oamenii  şi toate Neamurile. Adevărul dăinuie  şi va dăinui în veci în

Univers.

***

Matatias Carp,  evreu din România, în Cartea Neagră, Bucureşti,

1946, vol. 1, p. 48, scrie „presupunând sau pretextând injurii sau ofense ce

s-ar fi adus acestei armate de către evrei, cu prilejul retragerii din teritoriile

cedate în 1940, Armata Română, recucerind aceste teritorii în 1941…”

Deci, după Matatias Carp, evreii, în 1940, nu s-au manifestat în nici

un fel împotriva militarilor români (presupunând sau pretextând injurii sau

ofense ce s-ar fi adus…).

În 1944, deşi armata română încetase orice luptă cu URSS, românii

fiind angajaţi în bătălii împotriva Armatei germane, sovieticii deportează în

URSS pe cei 180 000 de militari români, de pe linia frontului. Aceştia nu

mai trăseseră nici un foc de armă împotriva militarilor sovietici. Nu erau

prizonieri în urma unor lupte. Foarte mulţi îşi dorm somnul de veci în

pământul lagărelor de exterminare. Teroarea comunistă cuprinde întreaga

Românie. Evreii comunişti preiau, progresiv, puterea sub protecţia Armatei

URSS, încât în 1948 sunt stăpânii absoluţi ai României. Nimeni nu

îndrăznea să aibă o altă  părere despre holocaustul  (genocidul) împotriva

românilor, din 1940  şi din prima jumătate a anului 1941, din teritoriile

româneşti anexate de URSS  şi din anii de după  război, din România cu

graniţele de azi, fără riscul de a fi condamnat la puşcărie pe viaţă, sau

lichidat. Apar documente contrafăcute, mărturii  şi declaraţii sub  şantaj,

ameninţări şi tortură.

Istoricul american Nicholas M. Nagy–Talavera, evreu născut în

România, în The Green Shirts and the Others, Hoover Institutions Press,

Standfort,California, 1970, p. 305, în ediţia în limba engleză, din România,

din 2001, p.427  şi în ediţia în limba română, din România, cu titlul

Fascismul în Ungaria  şi România (Subtitlul din engleză, Fascism in

HungaryandRomania, devine titlu), din 1996, la p.414, scrie: „Ruşii au

cerut cedarea Basarabiei şi a Bucovinei de nord. Ultimatumul a fost lapidar

12şi lipsit de orice echivoc. În haosul în care a urmat, generat de o retragere

românească dezordonată, s-au petrecut multe lucruri care nu ar fi trebuit să

se întâmple. Populaţia evreiască şi cea ucrainiană, în entuziasmul generat

de plecarea autorităţilor române, care făcuseră din această provincie, cea

mai prost administrată parte a ţării, i-au tratat pe românii în retragere întrun fel care avea să-i coste scump un an mai târziu.”

Trecuse un sfert de secol între lucrarea lui Matatias Carp şi cea a lui

Nagy -Talavera. Erau alte vremuri. Nagy-Talavera n-a mai avut curajul, ca

predecesorul său, să nege atrocităţile săvârşite de evrei în 1940.

Deci „s-au petrecut multe lucruri ce n-ar fi trebuit să se întâmple.

Populaţia evreiască şi ucrainiană… i-a tratat pe românii aflaţi în retragere

într-un mod care avea să-i coste scump un an mai târziu.”

Este evident, în citatul de mai sus este vorba de fapte cutremurătoare,

săvârşite de evrei împotriva românilor, în 1940, altfel autorul nu le-ar fi

considerat drept cauză a ceea ce a urmat mai târziu, în 1941. De asemenea

recunoaşte că s-a acţionat atât asupra armatei române, cât  şi asupra

românilor civili. Din text mai reiese că de vină este populaţia evreiască, nu

numai evreii comunişti. Numai că şi Nagy -Talavera face tot ce poate, ca

aceste doar câteva rânduri despre genocidul evreilor (holocaustul), din

1940, împotriva românilor, să se piardă în sutele de pagini ale lucrării. Şi

neprecizând ,,lucrurile ce n-ar fi trebuit să se întâmple”, cititorul trece  şi

peste aceste doar câteva cuvinte, ca şi cum evreii n-ar fi de vină de crime la

adresa umanităţii. Că este aşa  şi nu altfel, reiese fără echivoc, chiar din

titlul capitolului în care chiar  şi cititorul versat descoperă cu greu aceste

câteva rânduri: The Legion against Carolist Romania – Legiunea împotriva

României carliste. Cu alte cuvinte, legionarii împotriva României carliste.

Numai că citatul pe care l-am reprodus înseamnă Evreii împotriva

României – o adevărată ,,carte neagră” a genocidului evreiesc împotriva

românilor.

Dacă în prima parte a acestui material destinat mass-mediei, am

evitat să reproducem unele documente, pentru a nu aduce la lumina zilei

rănile adânci, deschise în fiinţa poporului român, totuşi ne vedem siliţi să

reţinem câteva. Toate se găsesc în arhiva Ministerului Apărării Naţionale şi

în unele cărţi de specialitate. Spre exemplu, vezi Alex.- Mihai Stoenescu,

Armata, mareşalul şi evreii, RAO International Publishing Company, 1998:

,,La Chişinău, 400-500 evrei comunişti constituiţi în bandă, înarmaţi

unii cu puşti şi revolvere, iar alţii cu pietre şi bastoane, au cerut directorului

Ioneţ, medicul spitalului de copii, ca imediat clădirea acestuia să fie

predată. La încercarea medicului de a calma spiritele, l-au împuşcat, după

13care au năvălit în spital, devastându-l complet, iar pe copiii aflaţi internaţi,

omorându-i şi aruncându-i afară pe geamuri.”

„Populaţia evreiască de pretutindeni a avut o atitudine ostilă şi de

sfidare, batjocorind pe funcţionari, asasinând pe unii dintre ei, furând

tezaurul instituţiilor statului, etc.”

„În judeţul Cetatea Albă bande comuniste evreieşti au schingiuit

preoţi, le-au ars bărbile cu ţigări, au devastat bisericile.”

„Populaţia  şi în special evreii s-au înarmat cu armament luat de la

unităţile noastre. Evreii din Basarabia continuau să atace fracţiuni izolate,

la adăpostul trupelor ruseşti .”

„Populaţia evreiască a ajutat la dezarmare.”

„Exodul populaţiei române constituie o dramă de nedescris.

Locuitorii evrei organizează pretutindeni–până şi înGalaţi–o adevărată

rebeliune cu jafuri şi omoruri.”

„Ciocniri între trupele române  şi populaţia evreiască  ce  voia  să

sechestreze trenurile de  evacuare au avut loc  şi la Ungheni, soldate cu

morţi şi răniţi.”

„La îndemnul trupelor sovietice,  unii militari minoritari din cadrul

Armatei a 4 – a şi a 3-a române au dezertat cu armamentul şi muniţia din

dotare. Ulterior aceştia au fost organizaţi în bande înarmate şi au acţionat

împotriva fostelor unităţi.”

La 6 iulie 1940, pierderile Armatei române (primise ordin, pentru a

evita războiul, să nu răspundă la provocări) au fost următoarele: ucişi,

răniţi, daţi dispăruţi – 356 cadre şi 42.876 soldaţi şi gradaţi.

„La Bolgrad, comuniştii circulau pe străzi având ca semn distinctiv

steaua evreiască cu 6 colţuri şi o panglică roşie.”

„Evreii din Chişinău au arborat drapele roşii, manifestând pe stradă

şi barând străzile spre gară pentru a nu permite retragerea funcţionarilor

români; au ocupat de asemenea localurile instituţiilor, comisarii Pascal

Nicolae, Mateescu Constantin, Severin şi Stol au fost executaţi de evrei în

stradă.”

„În toate satele s-au arborat steaguri roşii şi în special evreii…”

Documentaţia e bogată, dar într-un articol de presă, puţine

documente pot fi reproduse. Unele, care evidenţiază sadismul evreilor, din

timpul rebeliunii iudaice din 1940, împotriva românilor, au fost evitate, dar

niciodată nu e prea târziu. Cuvintele lui Nicolae Iorga sunt edificatoare în

sensul acesta:

„Se adună şi cresc văzând cu ochii documentele şi materialele, acte

oficiale  şi declaraţiile luate sub jurământ. Înalţi magistraţi  şi bravi ofiţeri,

care  şi-au riscat viaţa ca să apere cu puterile lor retragerea  şi exodul

14românilor, au văzut cu ochii lor nenumărate acte de sălbăticie, uciderea

nevinovaţilor, lovituri cu pietre şi huiduieli. Toate aceste gesturi infame şi

criminale au fost comise de evreimea furioasă, ale cărei valuri de ură s-au

deslănţuit ca sub o comandă nevăzută (s.n.).

De ce atâta ură?

Aşa ni se răsplăteşte bunăvoinţa şi toleranţa noastră?

Am acceptat acapararea  şi stăpânirea iudaică multe decenii  şi

evreimea se răsbună în ceasurile grele pe care le trăim.  Şi de nicăieri o

dezavuare, o rupere vehementă şi publică de isprăvile bandelor ucigaşe de

sectanţi sangvinari. Nebunia organizată împotriva noastră a cuprins târguri,

oraşe  şi sate (s.n.). Fraţii noştri îşi părăsesc copii bolnavi, părinţi bătrâni,

averi agonisite cu trudă. În nenorocirea lor ar fi avut nevoie de un cuvânt

bun, măcar de o fărâmă de milă. Sprijin cald şi un cuvânt înţelegător, fie şi

numai sentimental, ar fi primit cu recunoştinţă. Li s-au servit gloanţe, au

fost sfârtecaţi cu topoare, destui dintre ei  şi-au dat sufletul. Li s-au smuls

hainele  şi li s-au furat ce aveau cu dânşii, ca apoi să fie supuşi

tratamentului hain  şi vandalic(s.n.). Românimea aceasta, de o bunătate

prostească faţă de musafiri  şi jecmănitori, merita un tratament ceva mai

omenesc din partea evreimii care se lăuda până mai ieri că are sentimente

calde şi frăţeşti faţă de neamul nostru în nenorocire.” (De ce atâta ură?, în

Neamul Românesc, din 6 iulie 1940).

Până şi avocaţi evrei, chemaţi prin profesie să apere pe cei

nedreptăţiţi, au participat la genocidul împotriva românilor, au fost lideri de

grup de evrei criminali, au întocmit liste pentru asasinate:

„În Soroca bande de comunişti evrei conduse de avocatul Michael

Flexer după ce au ocupat clădirea primăriei şi a poliţiei au asasinat în faţa

statuii generalului Poetaş pe comisarul Murafa  şi ajutorul său Eustaţiu

Gabriel.”

„În Chişinău listele de execuţii au fost întocmite de intelectuali

comunişti evrei, avocatul Carol Steinberbg, avocata Etea Dinar  şi dr.

Derevich.”

„Astăzi a fost ultima zi a evacuării  şi a fost hotărâtă zi de doliu

naţional. Evreii  şi comuniştii s-au purtat oribil. Asasinatele  şi

molestările…”

Cititorul însuşi poate completa lista cu ororile săvârşite de evrei.

Aşa, din Paul Goma, Săptămâna Roşie, 28 iunie – 3 iulie 1940, sau

Basarabia si evreii, Editura Vremea XXI, 2004:

,,Nu puţini erau înarmaţi si agitau liste negre, ameninţând pedepsirea

celor figurând acolo.”

15La Cernăuţi ,, Evreii l-au împuşcat pe preotul bisericii catolice, pe

câţiva gardieni. Evreii tineri (15 – 16 ani) au dezarmat soldaţi, i – au pus să

se dezbrace, apoi i-au înjunghiat cu propriile baionete.”

,,Imediat după plecarea soldaţilor români, evreii, în număr de câteva

zeci de mii, în afară de faptul că au comis tot felul de delicte, au deschis

porţile închisorilor, înarmând pe deţinuţi, au început cu furie să masacreze

pe românii aflaţi pe străzi, au jefuit băncile, casele particulare, au incendiat

bisericile si palatele.” Iată nume de evrei din Cernăuţi, căpetenii ai

bandelor de evrei asasini, din timpul genocidului antiromânesc: Marek

Ficher, Filip Beer, Max Weissman, Bruell, dr. Zuflucht, dr. Kehr, dr. Saşa

Pimensohn. Sau de tineri evrei asasini: Aufleger Feibis, Fisher, Abacumov,

Eisinger, Sigi Bainer (Sigismund Brainer, sau Bayner, Beiner – îl găsim

apoi, în regimul comunist, la Cluj, la securitate, adevărat torţionar, locţiitor

al  şefului serviciului anchete la Direcţia Regională a Securităţii).  Şi în

Cernăuţi, evreii preiau puterea lucală: Salo Brül – comisar, Glaubah –

primar, Hitzig – ajutor de primar, Meer (Beer) – prefect. Deci se cunosc

şefii progromului antiromânesc, prin asasinate la faţa locului  şi prin

încărcarea trenurilor de vite, cu români, spreSiberia. La fel s-a întâmplat şi

în alte localităţi. La Chişinău, avocatul Steinberg – conducătorul sovietului

comunal. La Chilia Nouă, dr. Robinovici, medic primar al oraşului,  şeful

comitetului local. La Soroca, Leizer Ghinsberg – conducătorul acţiunii

teroriste. Lista poate continua cu alţi evrei, cu sutele de evrei din

conducerea comunistă, factori politici, de decizie, împreună responsabili de

genocidul împotriva românilor.

,,Înşişi copiii evrei, dintre care unii chiar străjeri, aşteptau în gări

trenurile refugiaţilor, pentru a-i înjura  şi a le arunca cu pietre  şi orice

obiecte care cădeau la îndemână, creând o impresie oribilă.”

,,Preotul Bujakovski din Tighina a fost împuşcat de teroriştii evrei.”

Spre o documentare mai largă, cititorul poate apela  şi la Gheorghe

Buzatu, „Aşa a început holocaustul împotriva Românilor”, Bucureşti,

Editura Majadahonda, 1995:

,,Incidentele, mai ales cu populaţia evreiască, au avut loc

pretutindeni. Din această cauză evacuările în multe locuri au fost

imposibile. S-au împuşcat funcţionari, s-au atacat chiar unităţi militare.”

Cititorul, dacă doreşte, are la dispoziţie o carte alcătuită doar din

documente (128 la număr), reproduse după originalele din arhive –

Locotenent – colonel Alesandru Duţu, dr. Constantin Botoran, Situaţia

evreilor din România,1939–1941,Editura  Ţara Noastră, Uniunea Vatra

Românească, Bucureşti, 2003 (Carte interzisă şi trimisă la topit): ,, În toate

oraşele basarabene  şi nord bucovinene… s-au format grupuri de evrei

16înarmaţi, în majoritate tineri de ambele sexe, care numaidecât au început

acţiunea teroristă. Au fost împuşcaţi cu predilecţie funcţionarii

judecătoreşti, cei poliţieneşti, slujitorii altarului, precum  şi funcţionarii

financiari, aceştia din urmă cu ocazia devalizării diferitelor casierii ale

Statului… Au fost cazuri când execuţiile au luat aspectul unei sinistre

vânători de oameni, în care tot ce putea constitui un element reprezentativ

românesc stimula activitatea sângeroasă a tinerilor terorişti evrei.”

După ultima zi a evacuării Basarabiei, a nordului Bucovinei  şi a

Ţinutului Herţa, de către Armata română şi unele familii de români, evreii

au continuat o altă evacuare, umplând trenurile pentru animale, cu români

pentru lagărele de exterminare dinSiberia. Epurare etnică prin holocaust în

proporţie de masă. În România, din 1948, umplu puşcăriile cu milioane de

români, dintre care, sute de mii, vor fi lichidaţi.

Se impune cu necesitate înfiinţarea unei comisii pentru studierea

holocaustului (genocidului) evreilor împotriva românilor  şi publicarea

lucrărilor rezultate din aceste cercetări.

Gheorghe Gavrilă Copil

II. Evrei vinovaţi de crime la adresa umanităţii

 

Materialul acesta este o continuare la  articolul Holocaustul evreilor

împotriva românilor. Cerem despăgubiri de 200(două) sute miliarde

euro. În articol precizam că Revoluţia bolşevică din Rusia a fost făcută de

evrei. În Consiliul Comisarilor Poporului, din 151 comisari (miniştri) ai

Rusiei bolşevice, 129 erau evrei. Tot în acest articol publicam patru tabele

cu evrei comunişti, din 1940, din Basarabia  şi nordul Bucovinei. Tabelul

nr.1, cu membri Partidului Comunist din România, cu 37 de nume,

basarabeni  şi bucovineni, recomandaţi de Comitetul Central al Partidului

Comunist din România, pentru a li  se acorda calitatea de membri ai

Partidului Comunist al bolşevicilor din toată Rusia. Tabel nr. 2, cu membri

Partidului Comunist din România, cu 105 nume, basarabeni şi bucovineni,

a căror apartenenţă de partid este necesar să fie înregistrată la locul actual

de muncă, în judeţele Chişinău, Soroca, Bălţi, Bender, Orhei, Hotin, Ismail,

Cernăuţi. Tabel nr. 3, cu membri Partidului Comunist din România, cu 255

de nume, din oraşul Chişinău, din oraşul  şi judeţul Soroca, din judeţul

Orhei, din judeţul Bender  şi din judeţul Bălţi, car trebuie să fie lăsaţi cu

dreptul de membri ai partidelor comuniste frăţeşti  şi să fie obţinute

informaţii suplimentare despre activitatea lor în Partidul Comunist din

România. Tabel nr.4 cu membri Partidului Comunist din România, cu 4

nume, basarabeni  şi bucovineni, sosiţi în URSS, în calitate de emigranţi

17politici (foşti voluntari ai Armatei Republicane în Spania s. a.) pe care

Comitetul Central al Partidului Comunist din România îi recomandă pentru

a fi transferaţi în Partidul Comunist al bolşevicilor din toată Rusia. Desigur,

numărul evreilor comunişti, cu tot felul de funcţii, comisari de toate

gradele, este cu mult mai mare. Cei interesaţi şi de alte nume, pot consulta

cartea lui Mihai Bruhis,  Rusia, România, Basarabia, Universitas,

Chişinău, 1992. Le regăsim, citate, în cartea lui Paul Goma,  Săptămâna

Roşie, 28 iunie-3 iulie 1940, sau Basarabia  şi Evreii, Editura Vremea

XXI, 2004, Bucureşti, p. 81-85. Alături de cei din tabelele 1-4 mai dădeam

numele unor evrei care au condus şi asasinat populaţie civilă românească,

evrei care alcătuiau liste pentru  românii pe care hotărâseră  să-i asasineze

imediat, sau să fie torturaţi şi lichidaţi după arestare.

In urma ultimatumului dat României de către URSS, Armata Română s-a

retras din faţa invaziei sovietice, între 28 iunie-3 iulie 1940, până pe malul

de apus al Prutului, URSS impunându-şi noua sa graniţă, imperială, până la

râulPrut.

Invadarea părţii de răsărit a României de către URSS este rezultatul

practic al Pactului Ribbentrop-Molotov. Invazioniştii sovietici au anexat

Basarabia, nordul Bucovinei, dar şi Ţinutul Herţa.

In materialul acesta vom evidenţia caracterul premeditat al atrocităţilor

evreilor, fie în grupuri organizate, conform unor liste, în 1940-1941, iar

după 23 august 1944,ca reprezentanţi ai puterii politice de stat, tot cu

premeditare, tot conform unor liste.

Rebeliunea evreilor împotriva românilor s-a desfăşurat între 28 iunie-3

iulie 1940. A fost prima rebeliune din istoria României, de preluare a

puterii, de către o minoritate conlocuitoare. Au reuşit să preia puterea, în

două etape, în aceste zile ale anului 1940, în Basarabia, nordul Bucovinei şi

Ţinutul Herţa, iar după 23 august 1944, în întreaga Românie, în ambele

etape, cu ajutorul Armatei URSS.

Partidul Comunist din România era dominat şi condus de evrei. Acţiona

pentru distrugerea statului naţional român, pentru că acesta rezista în faţa

procesului de expansiune a comunismului. La 8 mai 1940 Cominternul

trimite acestor comunişti, instrucţiuni în legătură cu dezmembrarea

României. Acţionau subversiv  şi se pregăteau pentru a sprijini invazia

armatei sovietice. Cu o lună înainte de invadarea răsăritului României de

către Armata Roşie, M. Skorţov (Leibovici)  şi Morgenstern, membri ai

secretariatului Partidului Comunist din România, sunt chemaţi la Moscova

unde au raportat asupra ,,capacităţii de luptă şi activitatea organizaţiei

comuniste din Basarabia”… Evreii au acţionat şi s-au organizat în vederea

invaziei sovietice  şi au contribuit la pregătirea acestei invazii. Au deţinut

18informaţii asupra momentului agresiunii, acţionând în consecinţă prin

sabotaj economic  şi propagandă pro sovietică. (Alex Mihai Stoenescu,

ARMATA, MAREŞALUL ŞI EVREII, Editura RAO, Bucureşti, 2001, p.

76, 78). Era o activitate continuă, din timpul Revoluţiei bolşevice din 1917,

până acum. Evreii erau coloana avansată a Rusiei bolşevice. Argument,

evreii erau aproape să reuşească  să transformeGermaniaîntr-o republică

sovietică. Republica sovietelor de la Beyern a fost zdrobită la începutul

anului 1919 şi cu aceasta şi încercarea de comunizare a Germaniei. Dar în

1919 reuşesc să transforme Ungaria într-o republică sovietică! Acelaşi plan

îl tot puneau la cale şi pentru România.

Momentul favorizant pentru declanşarea Rebeliunii iudaice bolşevice anti

româneşti a venit în anul 1940. Liderii evreilor aveau pregătite listele

pentru asasinarea reprezentanţilor instituţiilor locale  şi a altor români.

Listele le-au împărţit evreilor din subordine. Aceşti subordonaţi erau

organizaţi în bande, grupe, detaşamente, miliţii. Aveau instrucţiuni precise

de îndeplinit, pe sectoare, străzi, instituţii, adrese. Liderii aveau ca semn

distinct, de comandanţi, cocarda roşie, ceea ce adeverea că serveau sub

drapelul roşu, bolşevic, al URSS.

In anul 1940, înainte de retragerea armatei române din partea de răsărit a

României ( Basarabia şi nordul Bucovinei ) „majoritatea evreilor comunişti

s-au constituit în  comitete de INIŢIATIVĂ PENTRU PROTECŢIA

TERITORIULUI BASARABEAN, ordinul venind de la Moscova” ( idem,

p. 97 ). S-au format comitete orăşeneşti peste tot. Pe data de 27 iunie

cercurile comuniste evreieşti au fost încunoştinţate de ultimatumul dat

României de către URSS.

„Încă înainte de a se începe acţiunea de evacuare a Nordului

BUCOVINEI  şi a BASARABIEI s-au  format în toate oraşele  şi târgurile,

comitete orăşeneşti din comunişti şi evrei, care au hotărât, în prealabil, atât

modul cum vor primi trupele sovietice de ocupaţie, cât  şi acţiunea de

împiedecare a evacuării” ( Locotenent- colonel Alesandru Duţu  şi Dr.

Constantin Botoran,  SITUAŢIA EVREILOR DINROMANIA,  1939-

1941,Vol. I, partea  întâi, Editura Ţara Noasră, Uniunea Vatra Românească,

Bucureşti, 2003, p. 219 ).

„Imediat după anunţarea ultimatumului sovietic  şi înainte de intrarea

Armatei Roşii, în toate oraşele  basarabene  şi nord bucovinene, ca la un

consemn, s-au format grupuri de evrei înarmaţi, în majoritate tineret de

ambe sexe, care numaidecât au început acţiunea teroristă”( idem, p. 206 ).

Să analizăm puţin această  mărturie documentară. Ca la un consemn,

înseamnă mobilizare dinainte pregătită, înarmaţi, înseamnă că existau arme

19pentru rebeliune, care numaidecât au început acţiunile, înseamnă că ştiau ce

au de făcut şi au acţionat concomitent, la ordin.

„Cuiburile locale de comunişti, în unanimitate alcătuite din evrei, au

ocupat în chip de simpli spectatori,  centrele şi colţurile străzilor, gata de a

da semnalul începerii devastărilor şi executării fruntaşilor români, care nu

vor mai avea timpul să  părăsească oraşul, în momentul intrării trupelor

sovietice”.

Din ziua de 28 iunie, evreii, nu puţini la număr, erau înarmaţi  şi agitau

liste negre, ameninţând cu pedepsirea  celor figurând acolo (Paul Goma,

op. cit. p 135).

„Listele întocmite de organizaţiile comuniste, locale, cuprinzând numele

românilor basarabeni  şi ai celor din regat, destinaţi arestării  şi

suprimării”…

„Bandele au început devastările pe str. Ion Inculeţ, unde îşi au

gospodăriile majoritatea fruntaşilor basarabeni”… ( Alesandru Duţu  şi

Constantin Botoran, op.  cit.  p.162 ). A se reţine „  şi a celor din regat,

destinaţi arestării  şi suprimării”. Prin regat se înţelege Regatul României,

întreaga Românie.

Insurgenţii evrei aveau misiuni precise, prin acţiuni rapide:

-Avarierea Postului de radio Chişinău.

-Ocuparea  Centralei telefonice din Chişinău.

-Preluarea puterii locale, prin atacarea  şi ocuparea instituţiilor statului

român, primării, poliţie.

Au executat capii autorităţii româneşti, primari, comisari de poliţie şi alţi

reprezentanţi.

Au instalat primari evrei şi comisari ai poporului, desigur, tot evrei. Au

arborat drapelul roşu, în locul tricolorului românesc, atât la oraşe, cât şi la

sate. Au sfâşiat tricolorul românesc.

-Atacarea instituţiilor financiare şi a celor în care se găseau bani, pentru a

jefui tezaurul României din această parte de  ţară, ceea ce au reuşit, de

regulă, prin asasinate.

-Atacarea magazinelor cu valori deosebite. Le-au jefuit, asasinând.

-Bararea străzilor, pentru a nu se refugia funcţionarii.

-Bararea străzilor, pentru a opri plecarea tuturor refugiaţilor.

De ce aceste barări? S-a anticipat corect, că în graba  plecării, românii îşi

vor lua asupra lor o parte din bani, din valută, bijuterii, lucrări de artă, etc.

Dovadă  că evreii, pe străzi, pe jos, în trăsuri, în automobile,  camioane, la

gară, prin ameninţări, lovituri, înjunghieri, sub ameninţarea puştilor  şi

pistoalelor, cu rapiditate, smulgeau bagajele  şi poşetele din mâinile

doamnelor.

20-Atacarea camioanelor destinate evacuării, oprind astfel evacuarea

funcţionarilor  şi a familiilor militarilor. Liderii evreilor  ştiau că

sechestrarea familiilor militarilor însemna o mare lovitură dată unei armate

şi s-a acţionat în consecinţă.

-Devastarea  şi incendierea bisericilor. Au maltratat  şi asasinat preoţi. O

bandă de terorişti evrei a încercat să linşeze pe studenţii teologi, care au

scăpat numai datorită intervenţiei unui detaşament de jandarmi, ce a făcut

uz de arme. La Chişinău clopotele catedralei  şi ceasul primăriei anunţau

începerea zilei de lucru. De acum clopotele vor amuţi pe timp de zeci de

ani, iar bisericile vor fi rase de pe suprafaţa pământului, sau transformate în

grajduri pentru cai, în magazii, sau loc pentru dans  şi petreceri. In istoria

românilor, în momente de mare primejdie, când oamenii nu mai aveau timp

să se refugieze în locuri mai retrase, se adunau la biserici. In Basarabia,

nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa, aşa ceva nu mai era posibil.

-Ocuparea gărilor  şi asasinarea  şefilor de gară. Au dezorganizat

retragerea trenurilor cu materiale, muniţii, populaţie  şi chiar a unităţilor

militare.

-Oprirea trenurilor în gări. Au făcut uz de armă.

-Deraierea trenurilor.

-Incendierea trenurilor.

-Atacarea  şi oprirea convoaielor de automobile  şi trăsuri. Au distrus

mijloacele de transport, sau le-au sechestrat, jefuind şi asasinând.

-Atacarea convoaielor cu căruţe cu bagaje. Au deshămat caii, au  jefuit.

-Atacarea echipajelor Marinei fluviale.

-Bandele de terorişti acţionau  şi în satele din drumurile spre interiorul

României, vânând pe cei ce ajunseseră până aici.

Rezultatele devastărilor se depuneau în locurile cunoscute din vreme,

odată cu împărţirea listelor pentru asasinate. Dar bande de evrei practicau

împărţirea celor jefuite, între membri acestor bande.

Sărmanii români civili, nu erau apăraţi nici de Armata Română, nici de

forţele de ordine. Totuşi, unele unităţi al jandarmeriei, în prima zi, mai

funcţionau.

„Au fost cazuri, după cum relatează refugiaţii, când executările au luat

aspectul unei sinistre vânători de oameni, în care tot ce putea constitui un

element reprezentativ românesc, stimula activitatea sângeroasă a tinerilor

terorişti evrei” ( idem, p. 206 ).

Insurgenţii evrei ştiau că armata  română n-are voie să tragă.

Ieşeau în întâmpinarea Armatei Roşii, cu drapelul roşu, flori şi ovaţii, de

la caz la caz, fie populaţia evreiască, în frunte cu noul primar, evreu, fie

vreun detaşament de terorişti evrei.

21 Terorism în toată legea. De fapt tot ce s-a întâmplat în aceste zile este

terorism la nivel de comunitate etnică, preludiul terorismului de stat pe care

bolşevicii evrei  l-au instaurat în România, după modelul bolşevic pus în

practică în  URSS.

„Populaţia evreiască de pretutindeni a avut o atitudine ostilă şi de sfidare,

batjocorind pe funcţionari, asasinând pe unii din ei, furând tezaurul

instituţiilor statului etc”… ( Alesandru Duţu, Constantin Botoran, op. cit. p.

157; Alex Mihai Stoenescu, op. cit. p. 91). Este adevărat că elanul

comunist a cuprins aproape toată comunitatea evreiască ( Alex Mihai

Stoenescu, op. cit. p. 113).

Trebuie să spunem, spre a se  şti, că evreii din România nu trecuseră

niciodată prin aşa ceva. In România funcţionau lupta politică, lupta de idei,

chiar  şi când au fost duse la extrem, iar partidul evreilor îşi avea

parlamentari în Parlamentul României. Ba mai mult, spre satisfacţia

evreilor, opozantul politic, partidul legionar, fusese lichidat în 1938, prin

asasinarea liderilor  şi a sute de legionari, în toatăţara. Revenirea

legionarilor în prim planul vieţii politice se datorează, în bună  măsură,

atrocităţilor săvârşite de evrei în Basarabia, nordul Bucovinei şi în Ţinutul

Herţa, ca parteneri ai Armatei Roşii invadatoare. Evreii s-au comportat ca o

populaţie inamică, trecând în mod violent  şi organizat de partea URSS,

contribuind, pe cale insurecţională la instaurarea comunismului în partea de

răsărit a României, cu toate consecinţele holocaustului anti românesc,

comunism ce ameninţa să se extindă în toată România, prin invadarea

întregii ţări.

„In unele localităţi din Basarabia şi nordul Bucovinei, bande înarmate de

evrei au comis crime împotriva militarilor  şi funcţionarilor români, unele

cazuri luând aspecte bestiale” (idem, p. 92).

Evreii, în cadrul insurecţiei armate de 7 zile, au atacat şi dezarmat unităţi

militare româneşti (Repetăm, acestea aveau ordin să nu riposteze la nici un

fel de provocări, pentru a evita războiul), au împuşcat ofiţeri şi înalţi ofiţeri

şi soldaţi, au contribuit, singuri, sau în conlucrare cu Armata Roşie, la

luarea în prizonierat a zeci de mii de militari români, cu ofiţeri cu tot.

Pierderile suferite de pe urma evacuării: „ucişi, răniţi şi daţi dispăruţi 356

de cadre şi 42.876 soldaţi  gradaţi”, după o altă mărturie Corpul 3 armată ar

fi pierdut 138 ofiţeri, 111 subofiţeri  şi 50. 800 ostaşi (ibidem p. 94). O

parte din aceşti prizonieri au fost executaţi, prin execuţii colective, ca  şi

confraţii lor polonezi, în anul 1939 ( Pactul Ribbentrp-Molotov ! ), ceilalţi

au fost duşi în lagăre de muncă, de unde nu au mai ieşit niciodată.

Armata Roşie invadatoare, care a intrat în nordul Bucovinei, era, în

general, formată din tineri mongoli, între  18-25 de ani. Au spus că sunt

22aceia care au luat parte la ocuparea fostei Polonii (Alesandru Duţu  şi

Constantin Botoran, op, op. cit. p. 196). Cutremurător, să vorbim de oţară,

ca de o fostăţară. Dar acesta era contextul internaţional al rebeliunii

iudaice  şi a invaziei Armatei Roşii pe pământ românesc. Actul acesta

criminal, al Moscovei bolşevice  şi al rebelilor iudei, este cauza izbucnirii

Războiului de eliberare a acestor teritorii, după un an, pe data de 22 iunie

1941, prin înaltul sacrificiu de sânge al Armatei Române. Invadatorii au

fost respinşi în afara Basarabiei  şi a nordului Bucovinei. Un inamic

agresor, cu o armată imensă la graniţă, constituia un pericol iminent pentru

un contraatac, pentru o nouă invadare a României, drept pentru care

Armata Română şi-a continuat ofensiva.

Adevărul nu trebuie lăsat să fie îngropat de Minciună. Considerăm că

documentele pe baza cărora am scris aceste pagini, trebuie publicate, în

întregime, în mass-media, pentru a fi documentat tot românu. De asemenea

trebuie introdusă studierea holocaustului ( genocidului ) evreilor împotriva

românilor, în şcolile din România.

Caracterul criminal al Pactului Ribbentrop-Molotov este evidenţiat şi de

Preşedintele Poloniei, Alexandru Kwasnievski. Referindu-se doar la un

aspect al nenorocirilor abătute asupra Poloniei, acesta a afirmat:  Noi

aşteptăm ca masacrul de la Katyn să fie recunoscut drept crimă la

adresa umanităţii  şi să fie nominalizaţi toţi instigatorii  şi executanţii

masacrului, iar documentele să fie transmise în întregime. Le Figaro,

10 mai ( Permanenţe, nr. 5, Mai 2005, Revista presei străine, p. 18 ). Ne

raliem în întregime acestui demers, tot ce i s-a întâmplat României între 28

iunie 1940 şi 22 iunie 1941, încadrându-se în categoria crimelor la adresa

umanităţii, fiind vorba de acelaşi Pact Ribbentrop- Molotov. Dar şi după 23

august 1944.

Listele prin care se nimicea prezentul de atunci  şi viitorul poporului

român, pe mult timp, îşi vor descoperi şi în rândurile ce urmează, caracterul

de crimă la adresa umanităţii, de crimă la adresa poporului român, de crimă

cu premeditare.

Practicarea holocaustului(genocidului) împotriva românilor în 1940-

1941, în partea  anexată a României, iar după 23 august 1944,în partea

amputată şi ocupată, are   baze documentare ferme. Precizăm că armata

URSS a rămas în România, din 1944, până în 1956.

În continuare vom avea în vedere tot caracterul premeditat, metodic,

organizat al genocidului împotriva românilor, prin listele pentru asasinate,

întemniţări, torturări, deportări. Caracterul selectiv al martirizării românilor

este în afara oricărei îndoieli. Chiar şi în cazul deportărilor în masă. Au fost

23localităţi din care toţi românii au fost deportaţi, copiii, tineret, părinţi, iar

din altele, în  mod diferit.

Cititorii, după ce vor avea o privire de ansamblu asupra nenorocirilor

căzute pe capul românilor, sunt rugaţi să reflecteze  şi asupra bunurilor

jefuite şi asupra unui imens număr de imobile, cu proprietarii fugiţi, ucişi,

sau deportaţi. Familii întregi, deportate. Jefuitorii sunt cunoscuţi. Tot ei  sau instalat în imobilele cele mai bune. Poate că azi, aceşti instalaţi ilegal,

abuziv, sau urmaşii lor, dacă au plecat din aceste locuri, îşi revendică

„dreptul” de proprietate asupra acestor imobile. E numai o întrebare. Cine

are timp, să verifice. E bine de ştiut cine au fost falşii proprietari, instalaţi

începând cu 1940  şi până prin 1954, cât au durat deportările din această

lungă şi zguduitoare vreme. Nu trebuie să  lăsăm sub tăcere nici deportările

din jurul anilor 1970, e adevărat, în alte condiţii, dar cu acelaşi final,

golirea răsăritului României de trineretul român, în locul lui fiind aduşi

colonişti rusofoni. Destinaţia acestor români, totSiberia. Iar

supravieţuitorii deportărilor, au beneficiat în continuare, doar de persecuţii,

nu de restituirea proprietăţilor, în cele imobiliare tovarăşii bolşevici trăind

în continuare nestingheriţi. Tovarăşii bolşevici locali  şi coloniştii ruşi,

bolşevici  şi ei, aduşi în sprijinul bolşevicilor locali, pentru distrugerea

masei etnice a autohtonilor  români, prin cea mai dură activitate de

deznaţionalizare de pe pământ european. Iar noile locuinţe, ce s-au

construit în timp, au fost numai pentru  nomenclatura bolşevică, din

elemente locale, sau colonizate. Pe cheltuiala  şi sudoarea sărmanilor

români. Avântul sanguinar  şi de jaf, din timpul rebeliunii iudaice, va

continua şi după 28 iunie-3 iulie 1940, cu vânătoarea de români, cu anchete

sub tortură, cu asasinate şi cu deportări.  Dar să rămânem la liste. Mai sunt

alţi evrei cunoscuţi, făuritori de liste, alţii urmează  să fie identificaţi. Mai

sunt şi alte nume de asasini cunoscuţi.

La trei zile după retragerea armatei române,  pe data de 3 iulie 1940, la

Chişinău are loc un mare miting, urmat de o paradă militară. La tribuna

oficială, Hruşciov ( de origine evreiască din Ucraina ) şi comisarul Mehlis,

evreu, călăul suprem al Basarabiei.

Retragerea armatei române din calea armatei URSS a avut loc între 28

iunie- 3 iulie 1940, perioada crimelor la vedere, dar  şi a unor arestări

selective, pe baze de liste, arestări ce vor continua masiv şi metodic, după

aceste zile. La sfârşitul lunii august, la două luni după ce bolşevicii

preluaseră puterea, în închisoarea din Chişinău, erau 8.500 de deţinuţi. Dar

în celelalte oraşe? Vom reţine, pentru exemplificare, o mică parte din cei

8.500 de martiri, în ordinea tipărită de Iurie Colesnic, în  Basarabia

necunoscută, 4 volume, Museum, Chişinău, conform Paul Goma, op. cit.

24p. 165-167. Cele mai frecvente nume de NKVD-işti anchetatori, sunt tot de

evrei: Goldenberg, Ştain, Steineman, Levin, Şaţkin, Israilov, concetăţeni ai

anchetaţilor, vorbitori de limbă română. Listele, au fost alcătuite  tot de

către evrei concetăţeni. Românii din aceste liste nu făceau parte din primul

eşalon, dar reprezentau importante valori culturale,  ştiinţifice, artistice,

morale ale românilor. Rămăseseră pe loc, la ei acasă, dar au fost supuşi

exterminării. Alte personalităţi, unele de prim rang în viaţa poporului

român, reuşiseră să se retragă în partea ne anexată a României, dar au căzut

şi aici pe mâna bolşevicilor evrei, care, sub protecţia armatei sovietice, s-au

impus, cu brutalitate, în viaţa României.

Citind lista ce urmează şi alte exemplificări, cititorii sunt rugaţi să fie

atenţi la data arestării  şi a  morţii acestor români martirizaţi  şi în felul

acesta vor înţelege că e  vorba doar de o picătură din oceanul suferinţei

României. Aproape toţi au fost arestaţi pe timp de pace, în anii 1940-1941,

în urgia  genocidului împotriva poporului român.

1.Gheorghe A. Rusu: pedagog, poet, dramaturg; deportat cu întreaga

familie la 13 iunie 1940; mort de epuizare în lagărul OLT-Ivdel, Sverlovsk,

în 1942.

2.Constantin Leancă, arestat la 6 iulie 1940; mort de distrofie într-o

staţie de cale ferată, în regiunea Gorki, în 1942.

3. Nicolae Secară: arestat la 30 iulie, mort în 1942.

4.Paul Vatamanu: arestat la 25 iunie 1941, mort în 194—42?

5.Aurel Ştefanelli: nu se  ştie când anume a fost arestat în cursul anului

1941, mort în 1945(?).

6. Ion Codreanu ( „Moş Ion”): arestat 30 iunie 1940; în 1941 a fost

schimbat cu Ana Pauker.

7. Ion Bahtalovski: biolog, agronom, specialist în viticultură, autor de

lucrări de specialitate; arestat la 26 iulie 1940; mort de distrofie în 1944.

8. Alexandru Baltaga: preot; arestat la 30 august 1940, mort în 1941, în

spitalul închisorii dinKazan.

9. Vasile Chiparis: pictor; legionar, arestat la 24 aprilie 1941, executat în

1942.

10. Alexandru Ciulcu: profesor, istoric, scriitor, a condus Straja  Ţării;

arestat la 26 iulie 1940, mort în 1942.

11. Teodosie Cojocaru: militar, om politic; arestat în iulie 1940, mort în

1941.

12. Gheorghe Druţă: profesor, militar, publicist; arestat la 6 noiembrie

1940, dispărut înSiberia.

2513. Vasile Gafencu: agricultor ( tatăl lui Valeriu Gafencu, student, poet

creştin martirizat laPiteşti, în reeducare, ucis la Gherla ?); arestat la 5

octombrie 1940, mort în 1942.

14. Cezar Stoica; avocat, poet, publicist ( frate cu Titus Stoica ) ; arestat

în 7 august 1940, mort de epuizare în 1942 în lagărul din Nijne-Aursk.

15. Vladimir Bodescu; jurist, arestat la 10 august 1940, mort de epuizare,

în 1941.

16. Ştefan Balamez: arestat la 28 iunie 1940, dispărut înSiberia.

17. Nicolae Bivol: profesor, jurnalist, om politic, fost primar al

Chişinăului, arestat la 3 august 1940, dispărut înSiberia.

18. Nicolae Ignatiuc: agricultor, arestat la    23 iulie 1940, executat în

1943.

19. Emanoil Catelli: agronom, om politic, istoric, publicist; arestat la 5

iulie 1940, executat în 1943.

20. Alexandra Juriari Russo: înrudită cu Alecu Russo; membru marcant

al Mişcării Legionare;  arestată la 7 iulie 1940, decedată în unul in lagărele

dinKaraganda, în 1943.

21. Ştefan Botnariuc: învăţător, arestat la 27 iulie 1940, mort în 1941

22. Ioachim Arhip: învăţător, arestat la 12 ianuarie 1941; dispărut în unul

din lagărele din zona Arhanghelsk-când?

23. Al.Terziman (Altersohn): jurnalist de (foarte) stânga, arestat la 22

iunie 1941, i se pierde urma în 1943.

24. Ieremia Cecan: preot; arestat  în 12 iulie 1940 executat la 27 iunie

1941.

25. Ion Halippa (fratele  mai mare al lui Pantelimon): teolog, istoric,

arheolog, autor de lucrări de specialitate; în corespondenţă cu Haşdeu,

Muzicescu, Z. Arbore; revoluţia bolşevică din 1917 l-a surprins la

Berdiansk; după 27 martie 1918 a fost arestat; liberat, nu i s-a permis

trecerea Nistrului în Basarabia românească; a fost ţinut ostatic în URSS în

ciuda nenumăratelor intervenţii (Rakovski, Nina Arbore, Titulescu); a fost

arestat în mai multe rânduri, ultima oară la 25 iunie 1941, asasinat

împreună cu fiul său, în închisoarea din Zaporojie.

De ce metode de anchetare au avut parte cei arestaţi, se poate afla cu

uşurinţă şi din cele ce urmează. In Chişinău, în sediul beciului NKVD, din

str. Viilor nr. 97, în septembrie 1941 (la trei luni după alungarea

ocupantului sovietic), au fost descoperite 87 cadavre, dintre care 15, într-o

groapă comună-mâini, picioare legate. In Ismail, în subsolul beciului

NKVD din str. G-l Văitoianu, 6 cadavre (5 bărbaţi  şi o femeie) , mâini

legate la spate. În Cetatea Albă, la 16 aprilie 1942- 19 cadavre. Orchestra

simfonică a Basarabiei fusese surprinsă de retragerea armatei române, într-

26un turneu de concerte prinţară. S-a întors la 3 iulie 1940. In gara Chişinău,

toţi muzicienii au fost suiţi în camioane, duşi lângă Orhei şi împuşcaţi, în

Valea Morii. Până la 15 februarie 1941 în teritoriile româneşti ocupate de

URSS erau în închisoare 48.000 de persoane. In această perioadă de pace,

în timp de un an, au fost deportaţi peste 300.000 români, în locul lor fiind

aduşi 200.000 neromâni (nemoldoveni). Dintre deportaţi au murit cu miile

în vagoanele în care erau transportaţi spre lagărele de exterminare. ( Paul

Goma, op. cit. p. 203-204). In 1940 au fost deportaţi 50.000 de  ţărani

înstăriţi. Deportarea selectivă, a ţăranilor înstăriţi şi a intelectualilor, este şi

în aceste cazuri, evidentă.

Numărul total al victimelor comunismului în Basarabia  şi nordul

Bucovinei este estimat la 1.500.000 de persoane( Florin Mătrescu,

Holocaustul roşu sau crimele în cifre ale comunismului internaţional,

Editura Făt- Frumos, Bucureşti, 1998, p. 57 ).

In România cu graniţele de azi( deci fără Basarabia, nordul Bucovieni,

Ţinutul Herţa  şi Insula  Şerpilor), Cicerone Ioaniţoiu, în  Persecuţia

creştină în România, CASA, anul III, Nr. 2, 1996 (RFG), susţine că

aproape 3.000.000 de  români au trecut prin temniţele comuniste, dintre

aceştia circa 250.000 zac în gropile comune presărate pe tot cuprinsul ţării(

FlorinMătrescu, op. cit. p. 83).

Listele din 1940 şi 1941 şi de după acest an, pentru lichidarea românilor

din teritoriile anexate de URSS, continuă după 23 august 1944, în întreaga

Românie, inclusiv în teritoriile anexate, fapt confirmat de cartea Publicaţii

interzise, Bucureşti, 1948, ea însăşi o listă de 8.000 de titluri interzise.

Autorii în viaţă a acestor lucrări au fost aruncaţi în puşcării  şi lagăre de

muncă în regim de tortură şi exterminare.

„Prima listă de publicaţii interzise a apărut în martie 1945, in Monitorul

Oficial, în baza art. 16 al Convenţiei de Armistiţiu. La 1 iulie 1946,

Ministerul Informaţiilor a publicat o broşură de 156 pagini care conţinea

aproximativ 2.000 de titluri de cărţi interzise, în limbile română, maghiară,

franceză, germană, italiană, etc. Cu volumul de faţă această operaţiune

îmbracă un caracter mai vast, lista publicaţiilor interzise în diferite limbi,

atingând cifra de cca. 8.000 de titluri, în care se cuprind  şi toate titlurile

publicate anterior”(  Publicaţii interzise, p. 10 ). S-a procedat la

decapitarea  culturii culte  şi tradiţionale(folclorice) a poporului român.

„Partidul Comunist Român arătase că lupta împotriva celor care căutau să

împiedice democratizarea  ţarii nu putea fi dusă  fără interzicerea tuturor

publicaţilor în general” ( idem, p. 1o ). Această activitate „nu va lua sfârşit

decât atunci când ele nu vor mai exista  decât în câteva biblioteci oficiale

documentare, unde istoricii viitorului vor avea prilejul să studieze epoca

27cea mai neagră din istoria modernă a omenirii, epoca imperialismului

monopolist  şi a crimelor sale împotriva umanităţii”(  ibidem,p. 11).

Caracterul premeditat al crimelor împotriva elitelor româneşti este uşor de

dovedit. Cartea  Publicaţiile interzise  oferă nenumărate exemple. Prin

cuvântul tipărit „puteau pătrunde ca o otravă, cele mai odioase născociri ale

imperialismului în lupta sa împotriva clasei muncitoare din întreaga lume şi

în special împotriva Uniunii Sovietice. Această luptă ideologică nu era însă

dusă numai sub o formă directă, în care poziţiile reacţiunii să apară limpezi.

Ea folosea  şi calea indirectă, a camuflării cu spatele unor lozinci aşa zise

democrate, menite să înşele vigilenţa poporului muncitor. Pe linia aceasta

a lucrat de pildă fostele partide  istorice naţionale-liberal  şi naţional-

ţărănesc”(ibidem, p.6). Lista autorilor  şi a cărţilor interzise a precedat

arestarea  autorilor şi lichidarea lor prin tortură şi înfometare, în închisori şi

lagăre de muncă. Nu a tuturor, unii erau deja în puşcării, tot pe baza acestor

liste, înainte de a fi publicate. Ura s-a abătut asupra a tot ce este românesc.

Lucrări reprezentative ale culturii române din secolul XIX   şi din secolul

XX, au fost scoase din circuitul vieţii, din scoli, universităţi, biblioteci. Li

s-a dat foc, în public, sau  au fost topite. Cele rămase în fondul secret al

unor biblioteci, erau interzise cititorilor.

Si nu e  vorba doar de ”publicaţii fasciste şi pro-fasciste”( ibidem p.11).

„Acelaşi lucru, cu aproape toţi comentatorii clasicilor noştri. Pretutindeni

sunt strecurate afirmaţii prin care se caută a se ascunde adevărata faţă a

lucrurilor  şi a se propaga ideile false, necesare menţinerii regimului

burghezo-moşieresc  şi a exploatării omului de către om”(ibidem, p.9 ).

Deci nu numai clasicii culturii române interzişi, ci şi comentatorii operelor

acestora, o întreagă lume universitară şi academică.

„Clauza aceasta n-a venit ca ceva impus din afară, ci ea era expresia

însăşi a voinţei poporului român. Partidul Comunist Român arătase că lupta

împotriva celor ce căutau să împiedice democratizarea ţării nu putea fi dusă

fără interzicerea tuturor publicaţiilor în care se propagau ideile fasciste  şi

fără o acţiune energică de epurare a tuturor publicaţiilor în general”

(ibidem, p. 10).

Precizăm că prin publicaţii se înţelege tot ce este tipărit, literatură, lucrări

cu caracter ştiinţific, ziare şi reviste, etc.

Forţa decizională aparţinea evreilor bolşevici, instalaţi în funcţie de

sovietici. Spre exemplificare, vom menţiona doar câteva nume.

Ana Pauker.  Nepotul său, Adrian Severin, după lovitura de stat din

decembrie 1989, în tandem politic cuPetre Roman,vaajunge ministru de

externe.

28„Ana Robinsohn organizează împreună cu Goldstein, atentatul de la

Senat(1920), ucigând pe  Dimitrie Greceanu, preşedintele Senatului  şi un

episcop ardelean [alţii fiind răniţi]. Goldstein e prins şi condamnat la ocnă,

iar Ana scapă şi se refugiază în Elveţia. Acolo întâlneşte pe tânărul

PAUKER, care studia ingineria  şi cu care se căsătoreşte, devenind Ana

PAUKER”( Gh.Buzatu, România cu şi fără Antonescu, EdituraMoldova,

Iaşi1991, p. 291). „Instalată la Moscova, Anna Pauker a obţinut cetăţenia

sovietică ( fapt dezmiţit acum de guvernul român al dr. Petru Groza). A

ocupat o funcţie importantă în Komintern, a cărei membră era,  şi în

comitetul central al partidului comunist sovietic. Cu titlul de înaltă

consideraţie, Stalin i-a conferit gradul de colonel al armatei roşii”( idem,

p.295)

„După […] 23 august 1944[Ana Pauker] rămâne în plutonul de primă

linie, fiind una din figurile cele mai sinistre ale nomenclaturii, considerată

de mulţi numărul 1 în această ticăloasă ierarhie”… „ In partea a doua a

războiului activează din nou în domeniul românesc, organizând divizia

Tudor Vladimirescu, dintre prizonierii români din URSS, prilej cu care

vizitează toate lagărele unde se aflau soldaţi români. Până în 1953 a ocupat

funcţia de ministru de externe, calitate care i-a facilitat numirea mai multor

coreligionari în ambasadele României din lume; aceeaşi funcţie i-a permis

transferul către URSS a insulei Şerpilor şi a unor mici insule  de pe braţul

Chilia. Între 1945  şi 1951, a fost considerată, unanim, principalul om de

încredere al Moscovei, la Bucureşti”… (Florin Mătrescu, op. cit. p.619).

Moscova, de-ndată după 23 august 1944, înMoldovaocupată, îi

răsplăteşte pe bolşevicii din România, aliaţii de nădejde ai URSS. „

Moldovaera administrată direct de către armata sovietică, care instalase

peste tot prefecţi  comunişti, sau comunizaţi”, fenomen ce s-a extins apoi în

toatăţara. Cenzura sovietică fusese instituită la 12 septembrie, în întreaga

Românie ( Gh. Buzatu, op. cit. p. 256). In guvernul din august 1944, apărut

în urma loviturii de stat din 23 august-arestarea Mareşalului Antonescu, au

intrat  şi comuniştii. Lucreţiu Pătrăşcanu, ca interim la justiţie avea „ o

poziţie importantă care i-a permis să înceapă încă din septembrie 1944

epurarea din armată şi din aparatul de stat a elementelor ne comuniste; tot

din septembrie au început să funcţioneze aşa zisele tribunale ale

poporului”. Peste două luni, în noul guvern, numărul comuniştilor creşte.

Teohari Georgescu este subsecretar de stat la interne, iar din 1945, ministru

plin. La 6 martie, sovieticii impuseseră guvernul cu dominanta evreilor

bolşevici veniţi din URSS, prim ministru fiind Petru Groza. La 30 martie

apare legea epurării aparatului de stat. S-a creat lagărul de deţinuţi politici

de la Caracal, iar tribunalele poporului  şi-au înteţit activitatea. ( idem, p.257). Din 1944 până în 1948, abatorul uman, inventat de bolşevici  şi

administrat pe pământ românesc în Basarabia, nordul Bucovinei şi Ţinutul

Herţa, funcţiona în întreaga Românie. Si va continua să funcţioneze, la

parametri apocaliptici. „Tactica comuniştilor devenea evidentă. De altfel

tocmai sosiseră de la Moscova doi străini, cetăţeni sovietici, Laszlo Luca şi

Ana Pauker, care conduceau în mod deschis partidul comunist”. Lucreţiu

Pătrăşcanu, pe atunci ministru al justiţiei „ nu a îndrăznit să se opună

ordinelor Annei  Pauker, eminenţă cenuşie despre care se spunea că este

singura care putea comunica direct, prin telefon cu Stalin”( ibidem, p. 295).

Terorista de cea mai criminală speţă, va impune în România, după 23

august 1944, terorismul ca politică de stat. „ Toată acţiunea lui politică îi

este dictată de la Moscova  şi sunt cazuri când Groza află din ziare de

declaraţiile pe care le făcuse el însuşi, ori din anumite decizii luate de

Consiliul de Miniştri. Deciziile, adică punerea în execuţie a ordinelor de la

Moscova sunt luate de către Ana PAUKER, BODNARAŞ şi VASILE

LUCA, în Comitet intim, la care a început să asiste  şi Iosif

CHISINEVSCHI. Groza e menţinut la putere pentru că Ana PAUKER

ridică ura poporului împotriva ei în  primul rând, ca uneltind distrugerea

bisericii  şi a tot ce vine de la Dumnezeu”(ibidem, p.292). „Din motive

tactice, Moscova l-a împins pe acesta din urmă pe  prim plan, GheorghiuDej fiind ales prim secretar în octombrie 1945. Puterea reală şi influenţa în

partid a rămas în continuare în mâna moscoviţilor-A. Pauker, V. Luca, E.

Bodnăraş, I. Chişinevski, L. Răutu”, care se bucurau de mai multă

încredere în ochii lui Stalin (Gh.Buzatu, op cit. p.255). „ Ana Pauker are la

activ zeci de mii de victime(între care şi pe soţul ei Marcel Pauker), agent

sovietic şi internaţionalist, lichidat şi el în cadrul „proceselor staliniste”), a

căror moarte le-a decis-o indirect(Florin Mătrescu, op. cit. p.619).  Şi-a

denunţa soţul considerându- l trozkist. Marcel Pauker a fost împuşcat, iar

moartea sa considerată o dovadă de loialitate ce a favorizat ascensiunea

politică a soţiei sale la Kremlin (Gh.Buzatu, op. cit. p.295). „Ultimii ani din

viaţă…i-a petrecut ca pensionară…Urna ei a fost depusă la Monumentul

eroilor pentru libertatea poporului şi a patriei, pentru socialism, din Parcul

Libertăţii ( N. a. fostul parc Carol) din Bucureşti. Acest monument, el

însuşi un sacrilegiu, a fost ridicat exact pe locul  Monumentului soldatului

Necunoscut, care a fost mutat mai jos  şi a Muzeului militar dărâmat

complet. După căderea lui Ceauşescu, cenuşa Anei Puker a fost preluată de

către familie şi dusă în 1990, înIsrael”( Florin Mătrescu, op cit. p. 619).

Care monument al libertăţii, când Ana Pauker este chiar oponentul

libertăţii  şi  integrităţii teritoriale a României?! Care eroină?! A cui?!

Puşcăriile gemeau de români, umiliţi, torturaţi, lichidaţi!

30Teohari Georgescu  „ A deţinut fără întrerupere funcţia de ministru de

interne în anii cei mai bestiali ani ai dictaturii comuniste(1945-1952)…trei

ani în Regatul României şi patru ani în Republica Populară… De menţionat

că sub ministerul lui a fost desfiinţată Jandarmeria, Siguranţă şi Serviciul

Special Român  şi creată Securitatea Statului  şi Miliţia Poporului. Totul a

încăput pe mâna a circa 20.000 de ofiţeri KGB aduşi din Rusia, la care s-au

adăugat de două sau trei ori mai mulţi agenţi de sovietizare de origine

basarabeană, distribuiţi în toatăţara”. In continuare, o listă, incompletă, cu

câteva zeci de nume de evrei, înalţi ofiţeri  şi generali, cu funcţii înalte

securitate ( idem, p.620). Se pot alcătui  şi liste pe judeţe, pe oraşele

reşedinţe de judeţ şi alte localităţi, cu evreii care s-au făcut  şefi ai

siguranţei.

Vasile Luca.  De profesie lăcătuş.  Cariera politică şi-a început-o în iunie

1940, după ocuparea Basarabiei  şi a nordului Bucovinei, de către trupele

sovietice, devenind primarul Cernăuţiului. In Bucureşti a fost instalat ca

membru în Comitetul Central şi Biroul Politic al partidului.

Alexandru Nikolski. „A fost condamnat pentru dezertare  şi spionaj,

înainte de începerea războiului pentru eliberarea Basarabiei… a reuşit să

fugă în URSS. Revine în România pe tancurile Armatei Sovietice. La 17

aprilie 1947 era inspector general al Poliţiei de siguranţă, iar la înfiinţarea

Securităţii, este adjunct a lui Pintilie, funcţie pe care  şi-o păstrează şi sub

sinistrul ministru de interne, Alexandru Drăghici (N. a. Aparţinând

minorităţii ţigăneşti), ipostază în care preia şi direcţia generală a anchetelor

din toatăţara”. Cu consimţământul Anei Pauker  şi cu avizul Moscovei,

începe  şi desăvârşeşte experimentul torturării permanente asupra a 3.010

victime, în închisoarea de laPiteşti, experiment parţial extins  şi la alte

închisori ( ibidem, p. 619-622).

Iosif Kişinevski  . Născut la Chişinău. A deţinut un rol major în

instaurarea comunismului în România, ajungând în cariera se de după 23

august 1944, la funcţia de vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri (ibidem,

p. 621).

Valter Roman. Fiul său, Petre Roman, după lovitura de stat din

decembrie 1989, este prim-ministru, apoi preşedintele Senatului.

Valter Roman s-a născut în 1913, laOradea. „ În războiul civil din

Spania (moment precedat de încorporarea sa în rândurile  NKGB-ului  şi

agenţilor Comintern) a fost comandantul unei brigăzi internaţionale de

artilerie intitulate Anna Pauker, a participat să şi ca pilot în cadrul aceluiaşi

război. Se căsătoreşte cu spaniolaVallejocare, după mutarea întregii

familii la Moscova, devine responsabila emisiunilor de limbă spaniolă în

cadrul postului de radio din  capitala imperiului sovietic; aceeaşi funcţie o

31va căpăta şi la Bucureşti, după ce familia îşi va schimba din nou domiciliul,

odată cu cotropirea comunistă a României. La revenirea înţaranoastră, cu

divizia Tudor Vladimirescu, Walter Neulander devine Valter Roman, iar de

la o funcţie binecunoscută la NKGB, ajunge locotenent colonel în Armata

Română”. „ Agent KGB este unul din autorii comunizării Armatei

Române, fapt ce i-a adus, încă din 1946, gradul de general  şi , pentru o

vreme, postul de  şef al Direcţiei Superioare Politice a Armatei (DSPA),

instrumentul prin care PC îşi exercita controlul politic asupra acestei

instituţii”. Apoi, timp de câţiva ani a fost ministru plin al armatei. Urmează

postul de director al Editurii Politice  şi cel de profesor universitar la

Politehnica din Bucureşti. În 1971, Nicolae Ceauşescu i-a conferit titlul de

Erou al muncii socialiste.(ibidem, p.623, 686). Fiul său, Petre Roman a

îmbrăţişat cariera universitară, fiind tot profesor universitar, tot la

Politehnica din Bucureşti.

Valter Roman a avut un rol decisiv în cadrul nimicirii elitelor Armatei

Române.  A fost Director al direcţiei de educaţie, cultură şi propagandă din

Ministerul Apărării Naţionale (DSPA), ministrul plin fiind agentul NKGB

Emil Botnăraş. Pentru edificare se impun câteva precizări în legătură cu

Emil Botnăraş. Doar el nu este evreu, din cei pe care îi prezentăm. „ E

străin complet de neamul românesc: tatăl său, Botnariuk, este rutean, din

nordul Bucovinei( lângă satul Cristura), iar mama lui, nemţoaică. A devenit

român când s-a alipitBucovinala România [1918]. A fost descoperit că

făcea spionaj în serviciul ruşilor  şi- nu se  ştie de ce  nu a fost arestat la

timp- s-a refugiat la Moscova, unde a urmat cursurile Academiei Marxiste

pentru formarea agenţilor revoluţionari sovietici. A stat în Rusia până în

primăvara anului 1944, când a fost paraşutat  în jurul Bucureştilor… El a

distrus complet armata română, a arestat  şi a deportat o mare parte din

elitele militare şi este acela care, în caz de mişcări anti- ruse, va proceda la

masacre fără precedent. In 1936  a fost condamnat, în lipsă, ca trădător, la

moarte”( Gh. Buzatu, op.  cit. p. 293). Pe data  de 23 august 1944, regele

Mihai îl arestează pe Ion Antonescu şi-l predă lui Emil Bodnăraş, iar acesta

îl transferă la Moscova.

Alexandru Bârlădeanu. După lovitura de stat din decembrie 1989, este

Preşedintele Parlamentului României. S-a născut în Basarabia, la Comrat.

„În  1940, după ocuparea Basarabiei de către sovietici, a activat ca redactor

al emisiunilor de limbă română de la radio Moscova, loc unde s-a căsătorit

cu fata lui Mikoian. Ca urmare a unei înţelegeri româno-sovietice, semnată

la Moscova din partea română( ce reprezenta regatul României) de către

ambasadorul Iorgu Iordan, i se acordă lui Bârlădeanu, în 1946, cetăţenia

română şi dreptul de a se fixa la Bucureşti. În scurt timp,  şi pentru o

32perioadă de doi ani (1947-1948), ocupă funcţia de secretar al guvernului,

calitate în care semnează o sumedenie de protocoale sau convenţii

economice; este trecut apoi în CC al PCR, post în care sârguinţa sa a fost

răsplătită cu titlul de Erou al muncii socialiste, acordat de Gheorghe

Gheorghiu-Dej, în 1964.”(Florin Mătrescu, op. cit. p. 685-686). Pentru

perioada care ne interesează, se impun unele precizări. Mikoian este evreu,

din 1939 fiind membru în Biroul Politic al Partidului Comunist al Uniunii

Sovietice. Ţara, după cum reiese  şi din împrejurarea aceasta, nu mai era

condusă de români.

Miron Constantinescu. Născut la Chişinău. A deţinut ani de zile un loc

în CC şi Biroul Politic al PCR şi din septembrie 1944 funcţia de director al

ziarului Scânteia, oficiosul  şi organul de presă principal al Partidului

Comunist Român. A fost ministru al învăţământului.

Silviu Brucan. Redactor-şef la ziarul Scânteia. Scrie o serie de articole

adulatoare faţă de Ana Pauker, de exemplu „ A vorbit tovarăşa Anna

Pauker”-Scânteia, nr. 350/12 octombrie 1945. Nu avea diploma de

bacalaureat. Ambasador laWashington. Membru în Comitetul Central al

Partidului Comunist Român.

Din grupul celor care au pregătit lovitura de stat din decembrie 1989, cel

care a determinat, înainte de aşa numitul proces, pe beneficiarii loviturii de

stat, ca Nicolae Ceauşescu  şi Elena Ceauşescu să fie asasinaţi. Acuzaţia

pentru asasinare s-a bazat pe minciuna ticluită cu bună ştiinţă, de către

Silviu Brucan, cum că Nicolae Ceauşescu ar fi vinovat de uciderea a

şaizeci de mii de români, doar în câteva zile, în timpul Revoluţiei, din acel

decembrie 1989. Cu alte cuvinte oricare şef de stat, sau oricare alt român,

încăput pe mâna unor astfel de oameni, poate fi asasinat pe baza unor

mărturii mincinoase. Inainte de 22 decembrie au fost 162 decedati, din care

73 laTimisoara, 48 la Bucuresti si 43 in restul tarii. In ziua de 22

decembre, după ora douăsprezece,  Ceauşescu a ajuns captiv în mâinile

puciştilor. Din 18 decembrie, până pe  20 decembrie, a fost înIran, într-o

vizită de stat obişnuită, stabilită cu multă vreme înainte. Nu insistăm acum

asupra responsabilităţii directe, cine a dat ordin, cine a tras, din ţarăşi

dintre infiltraţii de din afara României, până pe data de 22, ora

douăsprezece si treizeci de minute. Ne plecăm cu sfiiciune în faţa celor ce

şi-au pierdut viaţa, în aceste zile ale Revoluţiei. Puciştii  ştiau numărul

morţilor  şi  ştiau că acuzaţia principală este mincinoasă. Procesul lui

Nicolae Ceauşescu nu diferă cu nimic de procesele pe care puterea

bolşevică evreiască din România le-a declanşat după 23 august 1944. Aşa

ceva ne confirmă chiar Silviu Brucan. Că procesul lui Nicolae Ceauşescu a

fost în spiritul iudaic bolşevic anticreştin  şi antiromânesc, poporul român

33primind Noul Testament prin propoveduirea Sfântului Apostol Andrei,

reiese  şi din faptul că asasinarea preşedintelui  ţării  şi a soţiei sale a fost

programată şi executată, cu neruşinare, în ziua de Crăciun, 25 decembrie (

Ziua naşterii lui Iisus), sfidând pe creştini  şi pe Iisus, ca Domn  şi

Dumnezeu.

Oferim câteva extrase din articolele scrise de Silviu Brucan, în Scânteia.

Despre politicieni de frunte ai României, membri ai Partidului Naţional

Ţărănesc:  „ Da! Nici o cruţare ”bandiţii manisto-salazişti”( Scânteia, 14

mai, 1947); „Cărţile au fost date pe faţă”( Scânteia, 18 iulie 1947); „

Masele nu vor avea liniştea sufletească, până când duşmanii nu vor fi

nimiciţi”( Scânteia, nr. 873), ( ibidem,p. 623). Si au fost nimiciţi. Şi Iuliu

Maniu, preşedintele partidului.

Mareşalul Ion Antonescu, conform cercetărilor făcute de Alex Mihai

Stoenescu, a fost condamnat la moarte  şi împuşcat, în urma acuzaţiei

principale, premeditat false, cum că ar fi ordonat executarea a 20.000, sau

25.000 de persoane, execuţia având loc la Dalnic, în apropierea Odessei.

Mareşalul, în timpul procesului, a demonstrat netemeinicia acuzaţiei, dar

sentinţa de condamnare la moarte s-a dat pe baza acestei acuzaţii. Ulterior,

în dosar, scenariştii procesului, au modificat cifra, micşorând-o până în

apropierea numărului prin care mareşalul demonstra netemeinicia acuzaţiei.

Sunt  şi alte argumente relevate de  Alex Mihai Stoenescu, în legătură cu

falsitatea acestei acuzaţii.

Mareşalului Ion Antonescu  „i-a fost pus la dispoziţie, în vederea

apărării, o altă variantă a Actului de acuzare, în care erau 20.000 de oameni

duşi la Dalnic. Iată explicaţia mareşalului: <<Dalnicul se află la 4-5 km de

Odessa. 20.000 de soldaţi încadraţi milităreşte, se întind pe şosea, pe 20 de

km. Patru barăci, a căror dimensiune era 25/16 reprezintă 1.200 m. p.

Socotind doi  şi chiar trei oameni pe metrul pătrat, ceea ce este o

imposibilitate, nu depăşim cifra de 3.000 de oameni>>. Intr-adevăr, cifrele

nu se potrivesc şi mareşalul avea dreptate. Acesta este motivul pentru care

consider că în actul de acuzare( varianta 1-1995) s-au operat modificări

după proces, după ce s-a observat că cifrele sunt fanteziste. Folosind

formula de calcul exactă a mareşalului, acuzatorii au optat pentru cifra de

5.000, care ar fi acoperit complet drumul de laOdessala Dalnic! Forţat şi

tratat superficial am putea accepta  şi că 5.000 ar fi intrat  şi în cele patru

magazii”. „Rechizitoriul acestuia dă o altă cifră a celor duşi la Dalnic-

25.000, ceea ce ţine de prostie în forme vizibile, şi a fost pe bună dreptate

ridiculizată de mareşal”. Sunt necesare unele precizări, în legătură cu

varianta 1-1995.  Cititorul se află azi în faţa a două variante, dintre care una

este cenzurată, „prelucrată” după proces  şi publicată cu titlu  Procesul

34Marii Tradari Nationale în 1946, la Editura Eminescu. Varianta aflată în

Arhivele Ministerului de Justiţie a fost publicată de editurile Saeculum I.O.

şi Europa Nova în două volume, la începutul anului 1995 cu titlul Procesul

maresalului Antonescu-documente,  prefaţate  şi îngrijite de MarcelDumitru Ciucă. Textul celor două volume(varianta 1-1995) este compus

din documente reproduse fidel şi din stenogramele transpuse în scris după

înregistrările pe plăci ale procesului ( Alex Mihai Stoenescu, op. cit. p. 404,

411, 413).

Ceea ce s-a întâmplat din 1944, până în 1948, a continuat între 1948  şi

1952, când puşcăriile din România au devenit adevărate abatoare umane.

Gh.Buzatu precizează: „A existat un export de comunism din URSS către

România prin evrei; am găsit în documentele sovietice agenda de telefon a

Anei Pauker în care majoritatea funcţiilor politice ale Cominternului- secţia

română era formată din evrei; în 1948, ambasada SUA la Bucureşti atrăgea

atenţia că la conducerea PCR erau atât de mulţi evrei, încât se îngrijora de

o eventuală reacţie a românilor în viitor”( Alex Mihai Stoenescu, op. cit. p.

211).

Se afirmă  că „la cererea lui Ceauşescu, o estimare făcută de securitate

(N.A: adică de făptaşi), arată că numai în perioada 1948-1952 în închisorile

şi lagărele de concentrare ale securităţii, au pierit peste 80.000 de arestaţi

politici (Florin Mătrescu, op. cit. p. 80). Mii de ofiţeri români, politicieni,

oameni de cultură, zeci de mii de români, torturaţi, lichidaţi. Observaţia că

făptaşii au redus, pe cât a fost posibil, numărul victimelor, este plauzibilă.

Cei ce au furat documentele din arhivele României ştiau că acestea sunt

probe incriminatorii la adresa evreilor. Este uşor de înţeles ce înseamnă

„activităţile serviciilor secrete sovietice pe teritoriul României în pregătirea

atacului din iunie 1940”  şi toate celelalte,  pe care le evidenţiază pasajul

următor:

„In ce mă priveşte, am găsit file albe şi cadre de microfilme ale dosarelor

M. Ap. N. Pe care este notat doar:  filele x, y, z…au fost ridicate de

Departamentul Securităţii Statului la data de…(filele cu cazulIaşiau

fost extrase în perioada 1950-1953, ceea ce mă face să cred că sunt dovezi

ale implicării comuniştilor români, evrei  şi sovietici în evenimentele din

29-30 iunie 1941). Alte file lipsesc cam din următoarele zone:

-lista membrilor PCR, informatori şi agenţi ai serviciilor secrete române

(Ana Pauker, racolată de Mihai Moruzov, Gheorghiu-Dej, Vasile Luca,

Teohari Georgescu, adică Biroul Politic al CC al PCR, după 23 august

1944, dar şi mulţi alţii);

-activităţile serviciilor secrete sovietice pe teritoriul României în

pregătirea atacului din iunie 1940  şi a invaziei din 1941, oprită de atacul

35germano-român; acţiunile diversioniste  şi teroriste sovietice cu sprijin

evreiesc laIaşi, înainte şi după declanşarea conflictului;

-arhiva NKVD capturată de Divizia 10 română laOdessaîn care se aflau

şi planurile de invazie în spaţiul balcanic, precum şi cele privind folosirea

minorităţilor în acest scop;

-dosarele medicale din lagărele de la Târgu Jiu şi Caransebeş, Doftana şi

Jilava ale unor înalţi funcţionari comunişti;

-dosarul Elenei Lupescu, întomit de Mihai Moruzov, care o bănuia că

este agentă sovietică, dar era printre cei puţini care  ştiau că ea nu se

consideră evreică, mama ei fiind rusoaică” ( Alex Mihai Stoenescu, op. cit.

p.230 ).

Evreii „au distrus istoria României …prin sustragerea ( citeşte: furtul şi

transportarea în URSS) a cca. 200.000 dosare privind Basarabia-şi-Evreii!

( după 1990 au apărut câteva copii )- operaţie semnată de generalul Grişa

Nahum, evreu din Ucraina, devenit  şef al Direcţiei contrainformaţii

militare- a securităţii R.P.R., se înţelege”( Paul Goma, op. cit. p. 256 ).

R.P.R. însemna Republica Populară Română. Scoseseră cuvântul România

din uzul oficial, cât  şi cel de român, înlocuindu-l cu cel de cetăţean, de

clasă muncitoare, muncitor, colectivist, ţărănime, ţăran, locuitor,  bolşevic,

oamenii muncii din fabrici  şi uzine, oamenii muncii de la oraşe, oamenii

muncii de la sate, membri de partid, comuniştii, tovarăşii, etc. „ In privinţă

pavoazării, se recomanda, de pildă, printr-o circulară, din 18 aprilie, 1952,

chiar  şi proporţia drapelelor: 75% roşii  şi 25% tricolore”( Marius Oprea,

Moştenitorii Securităţii. Studiu apărut în ANARUL Institutului de Istorie

Recentă, vol. 1, 2002. V. România liberă, Aldine p. IV ). Cum în timpul

rebeliunii iudaice din Basarabia, nordul Bucovinei  şi  Ţinutul Herţa,

drapelul de stat al României, tricolorul, a fost desfiinţat si înlocuit cu cel

roşu, evreii, după 23 august, l-au adus pe tancurile sovietice şi l-au impus

în întreaga Românie. După opt ani de stăpânire bolşevică, s-a emis o

circulară, ca tricolorul să fie, totuşi, tolerat, trei roşii bolşevice  şi un

tricolor.

Din obiceiul de a fura documentele ne vom mai opri asupra unui caz:

„Mai mult, memoriile lui Wilhelm Filderman, cu informaţii esenţiale

pentru perioada 1939-1945, pregătite să fie publicate de Academia

Română, au fost puse sub cheie de autorităţile israeliene  şi interzise atât

publicului, cât  şi specialiştilor” ( Ion Coja,  Protocoalele Kogaionului,

Uniunea Vatra Românească, Editura Ţara Noastră, Bucureşti, 2004, p. 39).

Wilhelm Filderman, a fost preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti

din România, în perioada anilor 1940.

Gheorghe Gavrilă Copil

36

III. A treia lovitură de stat evreiască  din România

Vom prezenta, pe scurt, pe autorii loviturii de stat şi ai preluarii puterii,

începând cu ziua de 22 decembrie 1989. Sunt şi omisiuni.

1. Iulian Vlad. Evreu. General.  Şef al Departamentului Securităţii

Statului, din timpul regimului Ceauşescu,  până pe 31 decembrie 1989.

2. Silviu Brucan (Brukner). Evreu bolşevic care prin presa vremii de

dupa 23 august 1944 întreţinea cultul dictatorial al Anei Pauker şi a trimis

în puşcării şi la Canal elitele românilor. Ataşat atât bolşevicilor evrei aduşi

în România pe tancurile Armatei Roşii, cât  şi urmaşilor acestora, fapt ce

reiese cu uşurinţa din activitatea sa de coordonator în procesul de preluare a

puterii politice, în luna decembrie 1989, de către aceştia  şi în cadrul

Guvernului Petre Roman. „Mie mi s-a părut, mărturiseşte Mihail  Şora,

ministrul învăţământului, 1989-1990, că întotdeauna, Brucan a avut mai

multe orientări, în funcţie de interes. Când am ajuns eu ministru, Brucan

era, oficial, doar un fel de consilier. De fapt avea o influenţă imensă, făcea

figura unei eminenţe cenuşii” (Toma Roman-jr., Mihai  Şora, Roşu de

Paris(II), www. plai cu boi, 10/31/05).

3.Victor Stănculescu. (Absolvent al liceului  evreiesc?). General în

regimul Ceauşescu. Numit de Ceauşescu la conducerea Ministerului

Apărării în locul  ministrului Milea, care încetase din viaţa, în condiţii încă

neelucidate. Până la 27 decembrie, 1989, prim-adjunct al ministrului

apărării naţionale. Ministru al economiei naţionale, 1989-1990. Ministrul

Apărării, în 1990-1991.

4.Teodor Brateş. „-La Televiziune a apărut Teodor Brateş, ginerele

călăului Nicolschi din perioda dictaturii urmaşilor lui Cain, alături de Petre

Popescu şi George Marinescu, transmiţănd o stare de groază în toatăţara.

Potrivit acestora, în Bucureşti nu erau decât terorişti şi securişti, care atacau

şi ucideau, arabi plătiţi ca să ucidă, erau otrăvite apele, aruncate în aer

uzinele termice şi barajul de la Dâmbul Morii, etc.”(Ieronim Hristea, De la

steaua lu David la steaua lui Rothschild, Editura Ţara Noastră, Bucureşti

2004). Numai neadevaruri,  dar care erau de natură  să provoace un razboi

civil. Şi alţii, de la Televiziune, pe care îi ştim cu toţii.

5.  Cazimir Ionescu. Evreu. Pe 22 decembrie la Televiziunea Româna:

„O coloana blindată motorizată se îndreaptă sprePiteşti, pentru a ocupa

punctul atomic, rafinăria, rezervele de cianură, barajul de la Curtea de

Argeş. Odată cu căderea acestor puncte, oraşulPiteştipoate să dispară

complet de pe harta lumii.”

37In pragul haosului, panicii şi a războilului civil.

6. Cico Dumitrescu, contraamiral. Evreu. Tot pe 22 decembrie, tot de la

televiziune, panica pe români, cu acţiunile terorişilor.

7.Ion Iliescu. Bunicul după tată a fost Vasili Ivanovici (botezat Ilici),

evreu rus, bolşevic, puşcăriaş, fugit din Rusia, urmărit de poliţia ţaristă. Şia schimmbat numele în Iliescu, probabil pe la 1900. Alexandru Iliescu

(tatăl lui Ion Iliescu), băiatul cel mare al lui Vasili, s-a căsătorit în anul

1929 cu Maricica, o  ţigancă bulgăroaică, din neamul căldărarilor,

analfabetă, care vorbea prost româneşte  şi care este adevărata mamă a lui

Ilici.

Ilici s-a născut la Olteniţa, la 3 martie 1930, an în care Alexandru Iliescu

a fugit în Rusia, unde a stat până în 1935-1936.

Maricica, mama adevărată a lui Ilici, moare n 1932, fiind înmormântată

la Olteniţa (atenţie la diversiunea cu Maria Ivănuş din Bucureşti, care nu

era mama lui Ilici).

În 1940 Alexandru Iliescu s-a căsătorit cu Mariţa,  ţigancă din

Maramureş, soră bună a mamei lui Ion Cioabă dinSibiu, bulibaşa ţiganilor,

cu care a avut doi băieţi, fraţi vitregi ai lui Ilici (Mircea  şi Crişan, veri

primari ai lui Cioabă). Unul a fost ataşat militar al României la Moscova,

iar celălalt director adjunct la IRSOP.

Însuşi Ion Cioabă a recunoscut, într-un interviu dat cu puţin timp înainte

de a muri, că el şi preşedintele Iliescu erau veri.

Ilici Iliescu, la recepţiile lui Ceauşescu, nu se ducea cu soţia sa , Nina

Bercovici, ci cu Mariţa, mama vitregă. (Ieronim Hristea, De la steaua lui

David la steaua lui Rothschild, Editura Ţara Noastră, Bucureşti, 2004, p.

454. Ieronim Hristea a preluat frazele de mai înainte din cartea luiVladimir

Alexe, Ion Iliescu-biografie secretă).

Nu punem în discuţie dragostea unor tineri, indiferent de originea lor

etnică, ci evidenţiem originea bolşevică a lui Ion Iliescu. Dar pentru că

bolşevicii la care ne referim sunt evrei, se impune şi precizarea apartenenţei

lor etnice. Asa cum există pe lumea aceasta români, francezi, englezi,

germani, italieni, ruşi, etc.  şi atunci cand sunt corecţi  şi când au săvârşit

fapte reprobabile, tot aşa există şi evrei. Numai că oculta evreiască

acţionează cu ameninţări atunci când se precizează cuvântul evrei pentru

cei care au săvârşit fapte reprobabile.

Revenind la Ion Iliescu, se poate constata că se trage dintr-o familie de

evrei din Rusia şi că din cei cinci bărbaţi, patru au trăit mai mulţi sau mai

puţini ani în Rusia, respectiv în URSS.

Ion Iliescu  şi-a făcut  studiile universitare  la Moscova, unde ajunge cu

sprijinul Anei Pauker.

38  Unul din fratii lui după tată, a fost ataşatul militar al României la

Moscova.

Tatăl lui Ion Iliescu, Alexandru Iliescu, kominternist, a participat la

Congresul Partidului Comunist din  România, din 1931, din localitatea

Goricova, de lângă Moscova. Rezoluţia acestui congres cerea

dezmembrarea Romaniei.  La acest congres tatăl său devine membru al

Comitetului Central. Ion Iliescu nu  şi-a dezamăgit tatăl, contribuind, în

1990, la blocarea Reîntregirii României.

Eftimie Iliescu, fratele  lui Alexandru Iliescu, unchiul lui Ion Iliescu,

ofiţer de securitae, a participat la crimele  împotriva poporului roman, ca

adjunct al lui Alexandru Drăghici, ministrul de interne.

Soţia lui Ion Iliescu este evreică. Alături de cei patru bărbaţi, a fost al

cincelea element de siguranţa, pentru cei care au investit din punct de

vedere politic în Ion Iliescu.

Ion Iliescu a avut strânse legături cu familia Valter Roman.

A fost numit, la 26 decembrie 1989, preşedinte al Frontului Salvării

Naţionale, la 13 februarie 1990 preşedinte al CPUN. Din 20 mai 1990,

preşedinte al Republicii.

8.  Petre Roman. Evreu. Tatăl său, Valter Roman, adus pe tancurile

sovietice, pentru implantarea bolşevismului în România. Petre Roman a

fost numit prim-ministru, 26 decembrie 1989-28 iunie 1990, apoi, după

alegeri, tot prim- ministru, 20 mai 1990-26 septembrie 1991. Petre Roman

se plânge că Parlamentul nu i-a fost favorabil la toate legile depuse în

legătură cu agricultura. Constată  că în urma acestui fapt agricultura arată

jalnic, neproductivă-prin parcelarea  pământului, prin abandonarea,

nelucrarea terenurilor agricole, care au ajuns în paragină, de izbelişte, prin

desfiinţarea unor unităţi viabile, aşa, asociaţiile agricole -Cooperativele

agricole de producţie, fostele Gospodării agricole colective. Vicleană

ocolire. Nu faptul că ţăranii  şi-au primit pământul confiscat de regimul

comunist înapoi, desigur în suprafeţe mai mici sau mai mari, dupa cum leau avut, a dus la un dezastru absolut în agricultură, ci confiscarea

mijloacelor de producţie.  Ţăranii, când  au fost obligaţi să intre în

gospodariile agricole de producţie, au fost obligaţi să predea  acestor unitaţi

socialiste  şi animalele, plugurile, tractoarele, batozele  şi alte mijloace de

producţie. In 1990, pe lângă  pământ, le reveneau de drept şi mijloacele de

producţie. Nu li s-au restituit. Ţăranul român s-a văzut în faţa pămantului

doar cu braţele. Lovitură criminală. Sărmanul  şi-a cumpărat cazmale  şi a

început să lucreze. Şi-a cumpărat câte un măgăr, şi-a cumpărat un mânz  şi

a lucrat tot cu braţele, pâna mânzul s-a facut cal de tracţiune. Ca să are cu

tehnica moderna agricolă, care nu i s-a restituit, de fapt i s-a confiscat a

39doua oră, plătea cu produse agricole şi ramânea flamând. Dar nici atunci nu

i se ara tot pământul şi se striga împotriva lui că nu e înstare să fie ţăran,

să-şi lucreze tot pământul. Dar el dovedise cu vârf fi îndesat, de mii de ani,

că el este ţăran, agricultor. Iar pâna  la 23 august 1944, a fost factor de luat

în seamă la stabilirea preţului grâului în Europa, uneori chiar el facea preţul

grâului european. A trebuit să vina o mâna de bolşvici evrei din Rusia,

după 23 august 1944, la putere înRomania,  să lovească de moarte

ţărănimea româna, iar urmaşii lor, din decembrie 1989, să lovească iar, tot

de moarte, aceeaşi ţărănimea română. Nerestituirea uneltelor agricole şi în

consecinţă incapacitatea  ţărănimii române de a-şi lucra pământul, pentru

prima data în existenţa ei multimilenară, a fost programată. A apărut

pământ nelucrat  şi foametea în mediul  ţăranesc  şi în toată tăra.

Cumpărătorii străini, dar  şi politicienii profund certaţi cu moralitatea faţă

de propria ţară, după un timp, au invadat satele României, cumpărând

pământ pe sume de nimica. Probabil  şi finanţarea, din exterior, a unor

cetăţeni români de alta etnie, pentru a cumpăra cât mai mult pământ. Tot

acest pămant va fi naţionalizat, fără despăgubiri. Noii pripropietari  şi-au

scos cu vârf  şi îndesat preţul dat. Dacă ţăranilor li s-ar fi restituit

mijloacele de producţie, cu acestea ar fi arat, semănat   şi recoltat tot

pământul, ca pe vreamea gospodariilor socilaiste de productie  şi fiecare

ţăran ar fi beneficiat proporţional cu suprafaţa pământului său. Intreaga

agricultură a  ţării era mecanizată şi irigată. Politicieni pentru care nici o

pedeapsa nu ar fi fost prea mare, ziarişti, reporteri TV se întreceau să râda

de agricultorul român. Fabrica de tractoare ar fi fost subvenţionată de către

toţi ţăranii din Romania, cu o mica parte din veniturile lor şi nu ar fi fost

falimentată din  lipsă de cumpăratori de tractoare. Localitaţile rurale, cele

mai multe, de la câmpie, în câţiva ani îşi vor fi împrospătat utlajele mai

vechi cu altele noi, fenomen normanl, într-o ţarăcondusă  pentru binele

ţării. In felul acesta România nu ar fi fost depopulată, tot programat, tinerii

locuitori ai satelor având de lucru la ei acasă. Şi la drept vorbind, Fabrica

de tractoare dinBraşovşi  Semănatoarea- de combine, din Bucuresţi, ar fi

trebuit să devină proprietatea  ţărănimii române, reprezentată printr-o

asociaţie peţară. Soluţii pentru progresul României au fost,  dar nu s-a vrut

aşa ceva.

România a fost jefuită şi de finanţele sale, a fost lovită şi pe plan

industrial, negandu-i-se orice capacitate performantă industrială, ceea ce sa vazut că nu e adevarat. Cumplexele industriale, din clipa vânzării lor, au

funcţionat la parametri concurenţionali internaţionali. Modernizarea a fost

si este un proces continuu. Industria petrolului, cu toate fabricile aferente,

complexele energetice nucleare, cu toată  capacitatea industriei românesti

40de a fabrica înţară  utilajele mecesare, producerea de apa grea, industria de

elicoptere, construirea de nave maritime şi altele si altele.

În legatură cu alcătuirea Guvernului provizoriu, Petre Roman scrie:

„…eu n-am propus decât două persoane, pe Gelu Voican  şi pe Mihai

Drăgănescu, numiţi amândoi viceprim-miniştri, aşadar colaboratorii mei

cei mai apropiaţi… Cât despre Mihai Drăgănescu, el era prieten cu tatăl

meu”… (Petre Roman,  Libertatea ca datorie, Editura Paideia, 2000, p.

112).

9. Gelu Voican Voiculescu. Evreu. Viceprim-minstru, din 26 decembrie

1989, iar din 31 decembrie are  şi funcţia de  Comandant al

Departamentului Securităţii Statului.

10. Mihai Drăgănescu. Evreu. Viceprim-ministru, din 26 decembrie

1989.

11. Mugur Isărescu. Evreu. După Revoluţia din decembrie 1989, a fost

titularizat la  Ministerul Afacerilor  Externe. Ambasadorul României în

Statele Unite ale Americii. Din septembrie 1990, Guvernatorul Băncii

Naţionale a României.

12. Ioan Aurel Stoica. Evreu. Ministru al industriei construcţiilor de

maşini,

13. Nicolae Militaru. Evreu. General. Ministrul Apărarii, 1989-1990.

14. Sergiu Celac. Evreu. De reţinut informaţia: „în arhive se descoperise

că tatăl lui Celac, angajat la Consiliul de Stat al Planificării în anii 50,

furnizase informaţii strategice consilierilor sovietici. Sergiu Celac era…

translatorul lui Ceauşescu” ( Emil Berdeli, Microfoanele din dormitor au

dezvăluit  şi situaţii jenente pentru  şeful DIE, în Gardianul, 15 aprilie,

2004). Ministru de interne,  26  decembrie 1989-28 iunie 1990. Ambasador

la Londra, 1990-1996, din 1991 acreditat  şi laDublin, cu reşedinţa tot la

Londra. Guvernul Petre Roman  şi preşdintele  Ion iliescu, au blocat

Reîntregirea Romaniei. Poziţia Guvernului Petre Roman a fost exprimată

public, fără echivoc, de ministrul de externe Sergiu Celac: ” Ministrul de

externe de atunci, al României, declară Agenţiei  FRANCE PRESS că

Podul de flori  constituie o iniţiativă particulară. Adică e  problema lui

Gheorghe Gavrilă Copil  şi atât? Cutremurătoare opinie, din partea unui

membru al guvernului!” (Gheorghe Gavrilă Copil,  Societatea Culturală

Bucureşti-Chişinău, Editura Dacia Eternă, Bucureşti, 1999, p.33. Cartea

deconspiră, pe bază de documente, anexarea Revoluţiei Române  şi a

Podului de flori, de către  casnicii Moscovei. Poate fi accesată pe internet şi

la titlul REÎNTREGIREA ROMÂNIEI.

15. Mihai Chiţac. Evreu.  General-locotenent. Ministru de interne, 1989-

1990.

4116. Moldoveanu Ioan Jean. Evreu. General-locotenent. Adjunct al

ministrului de interne  şi  şef al Inspectoratului General al Poliţiei, 1989-

1990.

17.  Dan Marţian. Evreu. Studii superioare la Moscova. Lector la Ştefan

Gheorghiu. Apropiat al lui Ion Iliescu.

În 1990, preşedintele Camerei Deputaţilor.

18. Alexandru Bârlădeanu. Evreu.  Impus de Moscova, la Bucureşti, în

1947, ca secretar general al guvernului de atunci.

În 1990, preşedintele Senatului.

19. AdrianSeverin. Evreu. Ministru de stat pentru reformă şi relaţiile

cu Parlamentul, 1990-1991, Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru

privatizarea şi Dezvoltarea întreprinderilor Mici şi Mijlocii, 1991-1992.

20.  Corneliu Bogdan. Evreu. Angajat de Ana Pauker la MAE ca

director. Din 26 decembrie 1989, ministru secretar de stat la Ministerul

Afacerilor externe.

21. Teodor Stolojan. Tatăl său, la studii în URSS, a  venit însurat cu o

cetăţeană sovietică.

Ministru de finanţe, 1990-1991. Prim-ministru, 1991-1992.

22. Eugen Dijmarescu. Evreu. Ministru al economiei şi finanţelor, 1991.

23. Mihai Şora. Prieten din tinereţe cu Miron Constantinescu, cu Benno

Hechter, fratele lui Mihai Sebastian s.a. La studii în Franţa, unde, în 1938

devine membru al partidului comunist francez, partid membru al

Kominternului. Angajat, în 1948, de către Ana Pauker, la Minisaterul de

Externe. Admiraţia pentru Ana Pauker nu a reuşit să şi-o disimuleze nici in

anul 2005: ,,Ministrul de externe nu era Ana Pauker? Ba da, am cunoscut-o

personal. Era o persoană dură, puternică, dar bine mobilată intelectual.

Cred că era singura din conducerea PCR din acel timp, care putea vorbi

coerent şi, relativ, logic, bineinteles dupa „logica” lor. Cunoştea foarte bine

limba romană, vorbea foarte corect, spre deosebire de alţi activiţi, mai ales

că mulţi erau de „import”, ajunşi în MAE” (www. plai-cu-,boi, 10/31/05,

Toma Roman jr., Mihai Şora,  Roşu de Paris, II, p. 1). Din 26 decembrie

1989, ministrul învăţământului.

24. Victor Babiuc. Evreu. Expert la Comisia Constituţională, 1990.

Ministru de justiţie, 1990. Ministru de interne 1991-1992.

Dacă vreunul din cei nominalizaţi ca evrei, nu este evreu, în locul lui se

pot aduce  zece nume de evrei din înaltele structuri guvermamentale şi din

alte instituţii. Si chiar de sub directa sa conducere.  Sau condus de către

aceştia şi de către alţii.

25. Sergiu Nicolaescu. Dar acesta este român, cu o creaţie

cinematografica de excepţie, de autentic patriotism. Exista o explicaţie. Sergiu Nicolaescu este nepotul generalului Cambrea, comandantul Diviziei

Tudor Vladimirescu, formată şi instruită în URSS de Ana Pauker.

Beneficiarul regimului Ana Pauker-Silviu Brucan? Sergiu Nicolaescu. În

anul 1947 era în prag de absolvire a Şcolii de Ofiţeri de Marina! Acum are

loc un moment periculos pentru destinul tânărului Sergiu Nicolaescu. Tatăl

sau e arestat, ajunge la Canal. Intreaga securitate română  căzuse în mâna

evreilor. In urma arestării tatălui său, este sfătuit să se interneze în spital şi

neprezentandu-se la examene, a ramas fără Şcoala de Ofiţeri de Marină.

Securiştii evrei nu-l abandonază, dar nici Sergiu Nicolaescu nu-i va părăsi

niciodată. Termină o facultate tehnica  şi ajunge inginer. A lucrat nu

oriunde, ci în întreprinderile Ministerului Apărarii, în Departamentul

Special, în 1954 fiind director la una din acestea. Nu a fost invitat să fie  si

ofiţer de securitate, nici nu a solicitat aşa ceva, dar trăia în chiar mediile

inteligenţei  şi puterii politice evreieşti. Cu aceştia ajunge să acţioneze  în

Decembrie 1989 la înlăturarea  şi împuşcarea lui Nicolae Ceauşescu  şi la

consolidarea  regimului iudaic post decembrist. KGB-iştii bolşevici de

după 23 august 1944, rudeniile, urmaşii acestora, preiau din Decembrie

1989, toate frâiele puterii politice, precum  cei de după 23 august.

Jocul la doua capete, KGB-MOSAD, sau, mai cuprinzător spus, KGBevreimea internaţionala, este de notorietate publica.

Pentru Sergiu Nicolaescu, cel mai mare om politic este Silviu Brucan.

Această opinie şi-a exprimat-o cu claritate, în ultimii ani, de mai multe ori.

 

A d d e n d u m   l a   c a z u l   A n e i   P a u k e r

Terorism evreiesc în România

 

,,În 1915 (în timpul neutralităţii noastre), agentul CĂTĂRĂU,

basarabean, organizează faimosul atentat cu bombe împotriva Episcopiei

ungare de la Hajdudoros (catolică), cu scopul de a provoca un conflict cu

Austro-Ungaria, forţând România să iasă din neutralitate. Ana Rabinsohn

organizează, împreună cu GOLDSTEIN, atentatul de la Senat (1920),

ucigând pe Dimitrie GRECEANU, preşedintele Senatului şi pe un episcop

ardelean. GOLDSTEIN e prins  şi condamnat la ocnă, iar Ana scapă şi se

refugiază în Elveţia […]. După reluarea relaţiilor diplomatice cu Sovietele

(1934), Ana PAUKER revine în România, unde întreprinde o intensă

agitaţie bolşevică. Este judecată şi condamnată la zece ani închisoare, de

unde este eliberată în urma intervenţiei ministrului Germaniei la Bucureşti,

FABRICIUS (alianţa germano-rusă, după pactul din 23 august 1939), şi, de

ochii lumii, schimbată cu Moş Ion Codreanu, pe care îl luaseră ruşii, la

ocuparea Basarabiei. Ana PAUKER este lipsită de cultură, n-are nici talent

43oratoric nici aparenţă fizică atrăgătoare; este însă un agent de execuţie

extraordinar, ca o maşină infernală. Este vanitoasă, de o ambiţie fără limite,

luxoasă, de o cruzime animalică, isterică şi imită pe Caterina a II-a chiar în

aventurile amoroase… Putea demonstra prin politica sa, faptul că era

înainte de toate patrioată sovietică şi că URSS-ul  şi expansiunea acesteia

erau mai importante decât teoriile comuniste  şi mai ales decât aspiraţiile

românilor, pe care îi ura în mod deschis, fapt pe care nu căuta să-l

ascundă… Sentimentul care a dominat intrigile sale politice a fost ura, acea

ură care servea atât de bine scopurilor politice de expansiune prin forţă care

îi plăcea atât de mult, în calitate de  „dictator delegat” (Gh. Buzatu,

România cu şi fără Antonescu,Iaşi, EdituraMoldova, 1991, p. 291-292,

296).

Gheorghe Gavrilă Copil

IV. Evrei în structurile de decizie ale statului român

-Peste  zece mii, uşor de identificatGem târgurile de carte, librăriile,  ştandurile stradale, de cărţi scrise de

evrei, în care, de nenorocirile întâmplate în România,  de la 23 august

1944, până în anul 1989, „sunt de vină doi români”, Gheorghe GheorghiuDej  şi Nicolae Ceauşescu. De ce vor să ascundă ceva cutremurător de

grav?

Responsabilitatea pentru tot ce s-a  întâmplat în comunism aparţine

unicului factor de decizie, partidului comunist, de la factorul centralizat,

la cel teritorial. El hotărăşte ce să se facă şi cum să se facă.

Factorul comunist de preluare a puterii în Basarabia, nordul Bucovinei

şi  Ţinutul Herţa, în timpul rebeliunii iudaice antiromâneşti din 1940, a

fost deţinut de evrei. Tot de ei, în continuare, aşa cum reiese din tabelele

cu repartizarea teritorială a sutelor de evrei comunişti (Vezi Holocaustul

(genocidul) evreilor împotriva românilor). E de ajuns să suprapunem

localităţile din care s-au făcut arestările şi întemniţările românilor, dar şi

deportările  şi ne dăm seama cine a decis ca asupra românilor să se

practice genocidul. Soldaţii sovietici mongoli  şi nu numai, nu  ştiau care

sunt români, sau de alt neam. Şi nici alţi conducători veniţi degrabă din

URSS. Evreii localnici ştiau.

Dar în România din noile ei graniţe, impuse de URSS? Se poate ajunge

cu uşurinţă, după opinia noastră, la un număr de vreo zece mii de tovarăşi

comunişti evrei, care au fost factori de decizie în România, de la factorul

centralizat, la cel teritorial. Ideologii evrei de azi, pentru a evita ajungerea

44evreilor în situaţia de a răspunde în faţa poporului român de holocaustul

săvârşit asupra românilor, îşi amintesc sectorial şi evaziv de unii evrei cu

responsabilităţi, dar  şi atunci arată spre cei doi români, Gheorghe

Gheorghiu-Dej si Nicolae Ceauşescu.

După 23 august 1944 evreii bolşevici s-au trezit într-o situaţie

stânjenitoare. Partidul Comunist din România era un partid al evreilor, dar

cu un număr prea mic de evrei. Români să fi fost câţi să-i numeri pe

degetele unei mâini. De numărul acesta mic de  evrei se prevalează

ideologii evrei, mai reducând numărul. E adevărat,  documentele din

arhiva românească a vremii reţin un număr mic, de evrei bolşevici, până

în 1940. Văzându-se Ana Pauker etCo., că are Armata Roşie la dispoziţie

în toată România, îi iscodi mintea o fabrică de evrei ilegalişti. Doi

ilegalişti dacă depun mărturie pentru al treielea, este  şi acesta ilegalist

(Practica minciunii prin mărturii mincinoase s-a transformat în

“documente”  şi în alte domenii). Adică a desfăşurat activitate în

clandestinitate, în calitate de comunist (bolşevic) al P.C. din România. Şi

fabrica de minciuni a funcţionat. Din mincinoşi, la mincinoşi, la

mincinoşi, până Partidul Comunist din România s-a îngroşat cu cinci mii

de ilegalişti.  Şi cu ceilalţi, de dinainte, vreo mie, în total  şase mii de

bolşevici evrei se instalează brutal  şi sângeros, la pârghiile de conducere

ale României.  Şase mii? Nici vorbă. Ci vreo zece- douăsprezece  mii. Cei

şase mii de evrei şi ce evrei, ilegalişti, n-au mai avut şi ei alţi evrei, care

să dea năvală, la absolut toată bogăţia României? Soţii, fraţi, surori,

nepoţi. Prieteni. Cunoscuţi. Pe un lung  şir de ani. Se regăsesc în

dominarea numerică, în structurile centralizate statale  şi teritoriale, în

instituţii. Acolo, unde, în mod excepţional nu au dominat şi numeric, au

avut funcţiile de decizie, de conducere. Aşa, în agricultură. Întreaga ţară

căzuse  sub dictatura iudaică. Din 1940, până în 1989 (Cu întrerupere în

1942  şi 1943  şi parţial în 1940). Tot ei pot fi identificaţi în structurile

decizionale ale  ţării  şi după 1989. In ultima perioadă, înainte de 1989,

românii urcau printre evrei în structurile centrale, dar  şi teritoriale, spre

disperarea evreilor, care sufereau o anume restrângere de autoritate. În

următorii vreo zece-cincisprezece, românii ani ar fi redevenit stăpâni

deplini în propria lorţară. Aşa se explică lovitura de stat anti românească

şi executarea lui Nicolae Ceauşescu. Tot cu ajutorul Uniunii Sovietice. Si

au pus mâna din nou pe România. Cu siguranţa nu pentru prea multă

vreme. Dar am anticipat destul. Aşa cum în Basarabia, nordul Bucovinei

şi Ţinutul Herţa, unde se cunosc, până  acum,  peste  trei  sute  de  bolşevici

evrei vinovaţi, să  dăm  şi din România cu graniţele de azi, nume de

tovarăşi evrei bolşevici. O mică parte din cei vreo zece mii. Pe cei de azi,

45de după 1989, îi vor trece sudorile reci, ei fiind urmaşii celor din 1940,

până în 1989. 1) Urmaşii familiilor de evrei (tatăl evreu, mama evreică).

2) Urmaşii românilor căsătoriţi (măritaţi!) cu evreicile aduse din URSS,

evreice cărora Ana Pauker le-a dat o destinaţie clară, căsătoria cu acei

români care vor fi toleraţi în funcţii de conducere, necesari. Sărmanii

români le spuneau rusoaice, aşa aveau sarcină  de  la  evrei.  Nu  le    scoteau

în publicul de jos şi la rudenii,  nu ştiau româneşte şi românaşii isteţi, ar fi

înţeles şi ce fel de “rusoaice” sunt. Si acestea au fost spionii propriilor soţi

în favoarea comunităţii bolşevice evreieşti. Si prin soţii lor aflau unele,

altele, pe care le raportau confidenţial. Iar o parte din aceste soţii erau ele

însele,  cu anumite funcţii importante. Si urmaşii acestora sunt înfipţi  şi

azi la cârma  ţării. 3) Si  urmaşii românilor căsătoriţi cu evreice din

România. Se ştie că la evrei, în cazul familiilor mixte, cu mamă evreică,

apartenenţa la comunitatea evreiască, o dă mama. Când tatăl este evreu şi

soţia nu este evreică, aceasta trece la religia mozaică.  Şi se mai  ştie că

Sinagoga de regulă nu permite căsătoria unui evreu cu o creştină, sau a

unei evreice cu un creştin, doar atunci când există anume interese iudaice.

Interesele iudaice pot fi uşor contabilizate şi în cazul căsătoriilor mixte, de

sub controlul evreilor comunişti din România. Si al sinagogii. Este de

ajuns că se  ştiu cei care au fost  înainte de 1989 în structurile

guvernamentale şi teritoriale, în fruntea unor instituţii culturale, ştiinţifice

şi se va descoperi, cu stupoare, că sunt evrei (tatăl evreu, mama evreică),

sau români ajunşi acolo prin faptul că erau căsătoriţi cu evreice. Şi soţiile

lor evreice. O listă cu evreicile din structurile guvernamenmtale si din alte

instituţii ar fi edificativă. Că unii au ajuns cu timpul personalităţi, e firesc.

Au avut toate condiţiile  şi avantajele. Dar românii căsătoriţi cu românce

nu au beneficiat de sprijinul comuniştilor evrei. Ajunşi, în anii de dinainte

de 1989, în instituţiile la care ne-am referit, ori deveneau colaboraţionişti

ai evreilor, ori li se făceau zile fripte. La fel  şi azi. (Sărmanii, unii au

devenit porta vocea evreiască împotriva românilor. Lor le-a fost şi le este

bine. Au ajuns şantajabili.). Că după trecerea unor ani, cei mai mulţi evrei

din România îşi ascund originea, dar continuă  să acţioneze în interesul

evreilor din România şi din întreaga lume, este ştiut. Dacă ar fi fost  loiali

poporului român, n-ar avea de ce să-şi ascundă originea. Simpatia faţă de

confraţii evrei ar fi fost de înţeles  şi facilitarea unor legături culturale,

ştiinţifice, economice, între poporul român   şi evreii de dinafara

României, ar fi fost normală. Iar părerea multor evrei, că nu li se mai ştie

apartenenţa etnică la evreime, este eronată. In continuare să argumentăm

cele de mai înainte, limitându-ne la spaţiul restrâns al unui articol, dar cei

interesaţi, pot afla ei înşişi numele a mii de evrei bolşevici din România.

46Ilegaliştii au primit indemnizaţii mari, sfidătoare faţă de nivelul de trai al

românilor. La rang de demnitari de stat. Unii trăiesc şi azi. Şi urmaşii lor

au primit ajutor de urmaş de ilegalist, de parcă nu aveau beneficii mult

prea mari faţă de nivelul de trai al românilor. Iar deţinuţii politici români,

supravieţuitori ai închisorilor  şi lagărelor, au fost muritori de foame,

situaţia lor financiară fiind  şi azi ofensator de mică, faţă de a călăilor

României. Comparaţi nivelul  financiar al ilegaliştilor în viaţă şi al

deţinuţilor politici  români.

Desigur exista  şi evrei (propriu-zişi, sau din familii mixte) cu un

comportament normal în relaţiile cu românii. Dar şi aceştiea se fac a nu şti

despre activităţile incorecte, intolerabile, ale altora. Îşi păstrează avantajul

unor relaţii.

Sunt  şi excepţii. Cunoaştem cazul lui Bruhis, autorul cărţii  Rusia,

România, Basarabia, Universitas, Chişinău, 1992, în care nu a ezitat să

deconspire activitatea netrebnică a evreilor bolşevici faţă de poporul

român.

În rândurile ce urmează ne vom restrânge la numele unor evrei din

structurile de conducere ale României.

Cele ce urmează sunt extrase din cărţile pe care le vom cita la

sfârşit:

Pe urmaşii lui Cain, destinaţi să instaureze comunismul în România,

capitularea necondiţionată de la 23 august 1944 i-a surprins la Moscova…

Sosind de la Moscova la 17 septembrie 1944, grupul Anei Pauker a dat

peste cap conducerea provizorie a PCR şi de fapt i s-a substituit… Întrucât

din totalul de 900 de comunişti existenţi la acea dată în România, cei de

etnie română puteau fi număraţi pe degetele  de la o mână, “greul” îl

duceau urmaşii lui Cain  şi câţiva comunişti: unguri, bulgari, ruşi,

ucrainieni  şi armeni. Pentru acest motiv, această adunătură se numea nu

Partidul Comunist Român, ci Partidul Comunist din România.

Pentru a spori numărul comuniştilor s-a trecut la completarea Partidului

cu “ilegalişti”. Această măsură a condus la creşterea numărului membrilor

de partid, dar compoziţia naţională nu s-a schimbat, alogenii şi în special

urmaşii lui Cain erau majoritari. Pentru a deveni comunist “ilegalist”

aveai nevoie de doi martori “ilegalişti”  şi cum români nu aveau

precursori, nu deveneau “ilegalişti” comunişti.

In scurt timp, “ilegaliştii” au ajuns la 5000 de membri. În faţa

argumentului de “ilegalist” cădeau toate criteriile de selectare  şi

promovare a cadrelor, inclusiv criteriile de clasă, aplicate cu stricteţe

românilor.

47Fabricanţi, bancheri, negustori şi tot felul de alţi bogătaşi, dar mai ales

descendenţii lor,  care în nici un caz nu aparţineau clasei muncitoare sau

ţărănimii sărace, au revenit la statutul din perioada capitalistă, de

subordonare a muncitorilor  şi  ţăranilor. Au devenit ofiţeri cu funcţii de

comandă care să apereţara, aşa cum orice animal îşi apă prada. Pe mâna

lor au încăput finanţele  ţării, economia, comerţul interior  şi exterior,

producţia, cercetarea,  ştiinţa, cultura, mass-media, politica  şi

reprezentarea diplomatică a  ţării. “Ilegaliştilor” li s-au oferit toate

privilegiile: pensii FIAP, spitale şi policlinici speciale, magazine speciale

şi li s-a deschis calea promovărilor în cele mai înalt funcţii din partid şi

administraţie.

Nici un sector politic, economic, cultural,  ştiinţific nu a rămas

neacoperit de aceşti misterioşi “ilegalişti”. Cine erau ei, unde  şi cum

luptaseră în ilegalitate? Răspunsul era pe buzele tuturor românilor

năpăstuiţi: erau sionişti care desfăşuraseră o activitate specifică acestei

organizaţii de întrajutorare evreiască. Cei mai mulţi dintre ei, fiindcă erau

bogaţi, cotizaseră cu importante sume de bani la ajutorul sionist, pe care,

la recunoaşterea calităţii de “ilegalist PMR” îl transformaseră în “ajutorul

roşu”. Merită a fi amintit cazul baronului  Neuman, patronul fabricii de

textile de laAradşi a prietenului său, bogătaşul Donath Andrei.

Lista “ilegaliştilor” s-a îngroşat cu maghiarii proveniţi din puzderia de

organizaţii existente în Transilvania, inclusiv în partea de nord, cedată

Ungariei prin odiosul Diktat de laViena.

În perioada octombrie 1944-martie 1945, când Ardealul de nord s-a

menţinut sub ocupaţie sovietică, în înţelegere cu Moscova, au fost aduşi

în aceste teritorii aproximativ 200 000 de unguri, care i-au înlocuit pe cei

care au fugit din România, de teamă  să nu fie judecaţi pentru faptele

săvârşite în timpul ocupaţiei hortyste. În categoria “ilegalişti” au fost

incluşi şi foştii agenţi KGB, care în proporţie de peste 90% erau urmaşii

lui Cain.

În Biroul Politic al CC al PCR, cel mai autoritar organism politic la

acea vreme, erau: Gheorghe Gheorghiu-Dej, Ana Robinsohn Puker,

Teohari Georgescu (alias Burach Tescovici)  şi Vasile Luca (alias

Luka Laszlo), respectiv un român şi trei alogeni.

În cartea sa, Primejdii, încercări, miracol e, rabinul-şef din

România, Moses Rosen, scria: Dej  şi Luca erau socotiţi formal,

primii, însă toată lumea  ştia că ea (Ana Pauker n.a.) era numărul

unu…

48In PC(b) urmaşii lui Cain deţineau puterea în proporţie mai mare

de 80%. În compensaţie toate secţiile Comitetului Central erau

conduse de aceştia, astfel:

1. Mihai Roller. A condus sectia de istorie. Este făcut academician.

Nu avea studiile terminate. Iată cei mai apropiaţi colaboratori ai săi:

2. Filipovici (venit şi el din URSS).

3. Onesacu Marcu (nume de împrumut). Absolvent al Facultăţii de

drept din Bucureşti.

4. Marusohn. Studii medii.

5. Krakauer Charlota. Profesoară de franceză.

6. Langfelder Paul. Venit din Occident în 1946. Nu ştia româneşte.

7. Aronovici.Arhitect.

8. Milka Herşcovici.

9.  Iosif Chişinevschi. A condus secţia de propagandă. Evreu

Basarabean. L-a avut alături pe evreul transnistrian

10. Miron Costantinescu. Împreună şi-au adus contribuţia la uciderea

bestială, cu ranga, a lui Lucreţiu Pătrăşcanu, care avea “vina” că se

declarase român.

11.Teodor Rudenco. A condus  secţia de cultură. Evreu din

Basarabia. Acum apar “poeţii muncitori” Ion Păun Pincio, Marcel

Breslaşu, A.Toma, E. Frunză, Th. Neculuţă s. a.

12.Vincze. A condus secţia pentru îndrumarea şi controlul armatei,

justiţiei şi securităţii. Evreu ungur.

13. Ghizela Vass. A condus secţia externe. Evreică maghiară.

Asistată de 14. Lidia Lăzărescu (nume de împrumut), 15. Olga Deuth,

16. Andrei Goanţă (nume de împrumut).

In ministere situaţia era identică:

17. Ana Robinsohn Pauker. Evreică. Ministrul Afacerilor Externe.

Îi avea ca adjuncţi pe 18. Eduard Mezincescu (Mezingher), evreu. 19.

Grigore Preoteasa. Căsătorit cu o evreică, 20. Nicolae Cioroiu.

Căsătorit cu o evreică.

Toţi directorii din Ministerul Afacerilor Externe erau evrei :

21. Lăzărescu, 22. Mircea Bălănescu, 23. B.  Şerban, 24. Clara

Ardeleanu, 25. Ida Felix, 26. E. Păsculescu, 27. Ana Toma, 28. Cornel

Bogdan, 29. Petre Iosif, 30. Dionisie Ionescu, 31. Nicu Şerban.

Ambasadori evrei: 32. Gheorghe Stoica, laBerlin, 33. Davidovici, în

Israel, 34. Simion Bughici,  la Moscova, 35. Mircea Bălănescu, la

Paris, 36. Petre Iosif, la Roma, 37. Silviu Brucan (Samuil Brukner), la

Washington.

49Toamna, când începeau sesiunile ONU, mass-media care anunţa sosirea

delegaţiilor se amuza, anunţând că Israelul a veni la sesiune cu două

delegaţii, una din Israel şi alta din România.

In ministerul de externe singurii români erau femeile de serviciu,

portarii şi şoferii. In rest “poporul ales”.

Circula atunci în minister o vorbă de duh, sau de năduh, conform căreia

în MAN funcţionau 11 sinagogi. Talmudul prevede că unde sunt 10 iudei

(bărbaţi) poate lua fiinţă o sinagogă şi în Ministerul de Externe erau 112

evrei (bărbaţi).

38. Mihai Florescu  (nume de împrumut). Ministrul  Petrolului  şi al

Chimiei. Venit din URSS cu Ana Pauker. S-a strecurat în casa lui Nicolae

Ceauşescu, jucând un rol nefast în toate evenimentele “epocii de aur”.

Şi acesta a avut grijă  să umple ministerul cu oameni de încredere după

modelul Anei Pauker. A înfiinţat celebrul SOVROM-PETROL: altă

pâlnie prin care petrolul românesc s-a scurs fără greutate spre Uniunea

Sovietică. Prin anii 50, o societate sovietică (Cuarţit) a început

exploatarea sălbatică a uraniului din Munţii Apuseni, despre care se

spunea că este cel mai pur din lume. Românii îl scoteau din pântecul

pământului, îl încărcau în lăzi speciale şi lua drumul URSS. Era material

strategic pentru interesul socialismului.

Valoarea uraniului jefuit de sovietici a depăşit trei miliarde de dolari.

La Ministerul Apărării Naţionale, la început a fost ministru ruteanul

Emil Bodnarebko (Botnăraş). Mai târziu,

39. Leontin Silaghi (Sălăjan). Căsătorit cu o evreică.

40. Walter Neulander (Roman). Responsabil cu educaţia politică  a

armatei (îndoctrinare).

Aceştia au fost groparii armatei române din cel de al II-lea război

mondial.

41.  Luka Laszlo (Vasile Luca). Ministrul  Finanţelor. Prieten

apropiat al evreilor unguri Bela Kun şi Mathyasz Rakoczi. Un adept făţiş

al falsei teorii că Ardealul e unguresc. Şi-a văzut  împlinit     visul , după

care râvneşte şi azi UDMR, de a înfiinţa Regiunea Autonomă Maghiară.

În scută vreme  şi acest minister a fost dominat de urmaşii lui Bela

Kun şi ai lu Cain. Un glumeţ spunea că în Ministerul de Finanţe nu mai

vorbeau româneşte decât femeile de serviciu şi portarii.

În timpul războiului, mareşalul Ion Antonescu i-a obligat pe nemţi să

plătească nu cu mărci, ci cu aur masiv, toate exporturile României către

Germania  şi s-au adus în  ţară 40 de tone de aur  masiv. Sovieticii l-au

considerat aur german şi l-au confiscat, drept pradă de război…

50Deşi prin armistiţiul semnat la Moscova, în noaptea de 12-13

septembrie 1944, despăgubirile de război fuseseră fixate la 300 milioane

USD, în realitate, până la semnarea tratatului de pace de la Paris s-au

plătit mai mult de 1,5 miliarde USD. Prin SOVROMURI, România a fost

exploatată mai sălbatic decât coloniile.

42. Ana Toma, evreică. Ministrul Comerţului Exterior. Fostă şefă de

cabinet la Ana Pauker. Soţia lui Bodnarenco Pantelei Pantiuşa (alias

Pintilie Gheorghe) din Tiraspol, şeful Securităţii Române.

Ana Toma a avut sarcina de partid să prezinte la procesul lui Lucreţiu

Pătrăşcanu dovezile fabricate, cum că acesta era duşmanul Uniunii

Sovietice, dovezi care, deşi nu au convins pe nimeni, au stat la baza

condamnării la moarte a celui care a declarat la Cluj, că în primul rând

este român şi apoi comunist.

Şi în acest minister şi în societăţile de comerţ exterior organizate pe

ramuri ale economiei naţionale, majoritatea conducătorilor  şi

funcţionarilor erau evrei. Aceştia afirmau că românii nu au calităţi de

comercianţi.

Pagubele provocate economiei naţionale prin operaţiuni frauduloase în

comerţul exterior au fost fabuloase. Oala era bine acoperită, astfel că nu a

fost dat în vileag decât cazul  de la AGROIMPORT-EXPORT, când

grupul de delapidatori condus de Donath Andrei a furat şi depus la băncile

elveţiene 50 de milioane USD.

43.Alexandru Moghioroş  (evreu din Ungaria-n.n.). Dirija Ministerul

Agriculturii, de la nivelul Comitetului Central.

44. Teohari Georgescu (Burach Tescovici). Ministru de Interne.

45.Alexandru Nicolschi (Grumberg Boris Nicolschi) . Evreu

basarabean. Sovieticii i-au dat gradul de general.  La începutul anului

1945, pentru Grumberg Boris Nicolschi s-a creat o structură specială:

Brigada mobilă, care poate fi socotită nucleul viitoarei securităţi.

Această formaţiune de represiune formal era încadrată în cadrul

Direcţiei Generale a Securităţii Statului, însă acţiona independent  şi

avea misiuni speciale de informaţii, de arestare  şi cercetare a

populaţiei (s.n.).

46.Serghei Niconov.  Şeful spionajului român. Avea o biografie

asemănătoare cu a lui Alexandru Nicolschi.

În anul 1948 s-a înfiinţat Direcţia Generală a Securităţii poporului

(DGSP), condusă de evreii Alexandru Nicolschi,

47. Bodnarenco, 48. Pantelei Pantiuşa, 49. Vladimir Mazuru. Dintre

oamenii care în primii ani de existenţă a DGSP au ocupat funcţii de

conducere, până la  şef de birou inclusiv, atât în compartimentele

51operative cât  şi în cele administrative, erau: Serghei Niconov

(enumerat mai înainte), 50. Cacica Sasa, 51. Oprescu Dorel (nume de

împrumut), 52. Rita (soţia lui Oprescu Dorel), 53. Slechinger Paul, 54.

Chioreanu Magdalena (nume de  împrumut), 55. Blaukenstein

Magdalena, 56. Roza Adalbert, 57. Bichel Ivan, 58. Mişa Protopopov,

59. Bercovici, 60. Ijak Adalbert,  61. Szabo Eugen, 62. Maximenco

Feodor, 63. Hollinger Isidor, 64. Teişanu Eugen (nume de împrumut),

65. Hirch Tiberiu, 66. Friedlander Eugen, 67. Herişan Alina (nume de

împrumut). Tatăl ei era proprietarul unei rafinării  şi al unor sonde

din Moldova. 68. Ebner Silvia, 69. Kovaks Pius, 70. Demeter Şandor,

71-72. Fraţii Ady, 73. Hirch-Haiducu, 74. Fux Beria, 75. Herscovici ,

76. Schmerler, 77. Hary Bogadan, 78. M. Pacepa. Si alţii .

În Direcţia de Cercetări Penale, întregul efectiv, în frunte cu

Dulgheru Mişu, erau evrei:

79.Dulgheru Mişu (Dulbergher), 80.Aritonovici Samy, 81.

Matusevici Nathan, 82. Ficher Simon, 83. Zigler Simon, 84.

Davidovici Leon, 85. Segal Luiza. Si alţii (s.n.).

Şeful de cadre din Ministerul de Interne: 86. Demeter Şandor.

Secretar general al Ministerului Afacerilor Interne:  87. Iosif

Straier.

Unităţile teritoriale aveau în conducere, în majoritatea cazurilor, de

asemenea evrei.

La regiunea Bucureşti: 88. Stancu Aurel. Venit în 1944 de la

Moscova. Avea ca principali colaboratori pe: 89. Weis Isidor, 90.

Kohn Bernanrd, 91. Edelstein, 92. Rodelstein, 93. Hâncu (nume de

împrumut). Şi alţii.

La regiunea Ploieşti: 94. Ştrul Mauriciu, colonel.

La Braşov: 95. Kalausek Koloman, colonel.

La Piteşti: 96. Nedelciu Mihailo, apoi, 97. Wisting Eugen.

La Galaţi: Ijak Adalbert (enumerat mai înainte).

La Cluj: 98. Patriciu Mihail (nume de împrumut).

La Bacău: 99. Câmpeanu (nume de împrumut), colonel.

La Suceava: 100.Popic Adalbert. Paraşutat de sovietici în timpul

războiului).

La Târgu-Mureş: 101. Daszkel Eugen.

La Oradea: 102. Zeller.

La Maramureş: 103. Davidovici- Dascălu. Şi altii.

La Satu-Mare: 104. Ludovik Weiss.

Mişu Dulgheru (enumerat mai înainte)…angajat al Ministerului

de Interne în 1945, apoi trecut la Serviciul Special de Informaţii.

52Între 1948 şi 1952 a fost şeful Direcţiei de Anchete Penale, poziţie în

care a instrumentat cazul Lucreţiu Pătrăşcanu, condamnat la moarte

şi ucis în aprilie 1954. La începutrul anilor 80, călăul a emigrat în

Israel.

Ludovik Weiss…a lucrat în Siguranţă în 1946-1948, iar ulterior la

Securitate (1948-1960), fie ca  şef al Serviciului judeţean Satu-Mare,

fie în cadrul Direţiei Anchete Penale, care i-a încredinţat loturile

Canal şi pe Lucreţiu Pătrăşcanu. Pentru ultima “ispravă, Weiss a fost

decorat cu  Ordinul Steaua RPR. In anii 80 a plecat în Israel. In anul

1949 a împuşcat patru ţărani din Odorhei (Satu-Mare): Andrei Pop, Chira

Gheza, Biro Andrei, Gyla Alexandru.

Regiune Prahova: 105. Iţic Averbach. Comandantul Securităţii.

LaIaşi: 106. David Isidor şi 107.Vasile Dascălu.

108.  Ştefan Koller. Locotenent colonel de securitate. A funcţionat

din 1952, în Ministerul Afacerilor Interne, în Direcţia Generală a

Lagelor, iar între 1954  şi 1957 a fost comandantul închisorilor din

Aiud şi apoi a Văcăreştilor.

Şi justiţia se afla în mâinile urmaşilor lui Cain:

109. Avram Bunaciu, “măritat” cu o evreică. Secretar general la

Ministerul de Interne. Preşedinte al Tribunalului Poporului.

La Parchetul general şi mai târziu, la Tribunalul Suprem:

110. Alexandru Voitinovici. Apropiat colaborator al familiei

Brukner (Brucan).

111. Alexandra Sidorovici (soţia lui Silviu Brucan).

Aceştia au trimis în faţa plutoanelor de execuţie, sau la moarte lentă, în

închisori, floarea intelectualităţii româneşti, care era vinovată de faptul că

şi-a iubitţaraşi a militat pentru înălţarea neamului românesc.

În spatele Anei Pauker şi a baionetelor armatei roşii, având drept model

procesele staliniste din anii 30, acuzatorul public Alexandra Sidorovici şia permis să urle şi să îndrepte arătătorul spre boxele în care se aflau nişte

monştri sacri ai neamului românesc: Iuliu Maniu, Ion Mihalache,

Corneliu Coposu, Gheorghe Brăteanu, Constantin Titel Petrescu şi alţii.

Singurul minister în care predominau români era cel al agriculturii, dar

dirijat, la nivelul Comitetului Central, de Alexandru Moghioroş.

La instituirea acestei stări politico-sociale au contribuit nu numai

Kremlinul, ci şi organizaţiile mondiale evreieşti, interesate de extinderea

comunismului pe întreaga planetă.

În lucrarea sa Contribuţia unor minor ităţi naţionale la bolşevizarea

României, analistul politic,  generalul Neagu Cosma, arată că în România

erau  “instructori” israelieni, care instituiau sarcini speciale pentru

53Ambasada Israelului  şi pentru evreii din România”: 112. Scholmo

Leibovici, 113. Yeschaianu Dan.

Silviu Brucan (Samuil Brukner).  Enumerat mai înainte. Cel mai

teribil acuzator, redactor-şef al ziarului Scânteia.

La Botoşani: 114. Moritz Feller, 115. Ruchenstein,116.Solomovici.

Toată România era ocupată şi torturată de călăi de teapa unui

Feller, Ruchenstein, Solomovici, Grundberg, Nicolschi, Grumberg,

isterizaţi de un Brukner. (Ieronim Hristea,  De la steaua lui David la

steaua lui Rothschild, Editura Ţara noastră, Bucureşti, 2004, p. 326-336,

341, Neagu Cosma,  Cupola-Din culisele securităţii,  Editura Globus,

Bucureşti, p. 44-83).

Numerotarea şi sublinierile de mai înainte ne aparţin-G.G.C.

Să continuam  şi cu alţii, care s-au înscăunat în locul românilor? Să

aleagă cititorii, domeniile care-i  interesează. Noi am precizat că în afara

agriculturii- pe care tot bolşevicii evrei au sovietizat-o, martirizând un

mare număr de ţărani,- evreii dominau numeric în structurile centralizate

şi teritoriale.

Subliniem că nu a fost o cale legală de pătrundere în mecanismele vitale

ale României, ci prin forţă brutală, criminală, apoi abuzând de poziţiile

obţinute. Aşa cum se întâmplă şi azi. Procesul de eliberare naţională, la

care se angajează românii,este legitim  şi de nestăvilit. Au dreptul să

îndepărteze pe uzurpatori şi să preia controlul mecanismelor de control şi

dăinuire ale poporului roman. Evreilor inteligenţi le va fi bine, plecând de

bună voie din locurile pe care le deţin prin abuz criminal, sau le menţin ca

uzurpatori, prin moştenire. Inclusiv cei care s-au revărsat din nou, după

1989, în structurile informative. In locul lor se  vor înălţa românii.

Să presupunem că palestinienii, ajutaţi de o forţă militara straină, ar fi

ajuns în fruntea Israelului şi ar fi lichidat  israelienii valoroşi, politicieni,

oameni de stiinţa, de cultura, rabini  şi ar fi reuşit să-şi prelungeasca

autoritatea la urmaşi, iar acestia să şi-o menţină. Ce ar face evreii din

Israel şi nu numai? Ar actiona cu toate mijloacele pentru eliberare. Pentru

preluarea destinului neamului lor în propriile mâini.

Gheorghe Gavrilă Copil

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: