CRONICI DIN GERULIA & STIRI FIERBINTI din TREBUCI

Iunie 14, 2011

INEDIT-Codex Rohonczy, cronică românească (1100 – 1200)

Filed under: Uncategorized — mihaibeltechi @ 11:59 am

Autor:  Prof. Dr. în istorie Augustin Deac

Codex Rohonczy este o cronică românească din secolele XII-XII, însumând 448 pagini, scrisă în limba română arhaică cu alfabet geto-dacic.

 

Este aproape unanimă aprecierea istoricilor români, după care, din cauza vicisitudinilor vremurilor, a numeroaselor războaie purtate de armatele marilor imperii şi regate vecine, din toate timpurile, pe pământ românesc, a jafurilor şi distrugerilor dc importante bunuri materiale şi culturale, în focul mistuitor al acestora s-au aflat şi multe cronici vechi, manuscrise, documente ale Cancelariilor Ţărilor Române, precum şi altele de acest gen.

Dar, cu toate aceste pierderi uriaşe de valori culturale, istoricii români sunt conştienţi că multe fonduri de arhivă, importante documente, lucrări antice de istorie  şi geografie a pământurilor Daciei antice au fost furate, pur şi simplu, de cotropitorii străini, interesaţi în a ne frustra de cunoaşterea mai aprofundată, mai documentată a istoriei multimilenare a poporului daco-românesc.

Dovada incontestabilă a acestui adevăr sunt descoperirile realizate în ultimele patru decenii ale secolului al XX-lea în arhive şi biblioteci din ţară şi de peste hotare, de importante lucrări de istorie, îndeosebi în marilc centre culturale europene sau în capitalele unor foste mari imperii şi regate vecine.

Este, credem, suficient să amintim, în această privinţă doar câteva exemple mai ilustrative, ca:
• descopenirea de către istoricii români a celei mai vechi cronici turceşti, intitulată Ogusmame, în care se menţionează existenţa în secolul al IX-lea e.n., mai precis pentru anul 839, a unei Ţări a Românilor la nordul Dunării şi în teritoriile din nordul Mării Negre, până spre Nipru;
• descoperirea Atlasului german din anul 1826. în  care pe o hartă ilustrând popoarele Europei de răsărit la anul 900 e.n., pamântul românesc se întindea din Pannonia până la Nipru, specificându-se: Walahen oder Rumuny;
• descoperirea scrisorii unui conducător chazar, referitoare la secolul al VII-lea e.n. din care rezultă existenţa în Transilvania a “ţării Ardil”, adică a ţării Ardealului, termen curat românesc, apărut cu două secole înainte de invazia triburilor migratoare războinice ungare în Bazinul mijlociu al Dunării, ceea ce dovedeşte că ungurii au fost aceia care au împrumutat termenul de Ardeal din limba română, spunându-i, după topica limbii maghiare, Erdély;
• descoperiirea în Biblioteca naţională din Budapesta a lucrării lui Lukacs Karoly, preot romano-catolic şi arheolog. care a păstorit peste zece ani în regiunea Balatonului, unde a făcut cercetări arheologice, identificând urme materiale ale unor conace, biserici şi cetăţi voievodale româneşti în secolul al X-lea, adică tocmai de pe timpul invaziei triburilor migratoare ungare, lucrare care, deşi apăruse în anul 1937 la Tipografia Episcopatului romano-catolic  din Oradea, unde preotul a fost transferat de către autorităţile ecleziastice, această carte nu s-a găsit în nici o bibliotecă din România. Motivul se cunoaşte!
• descoperirea Cronicii împăratului german Friederic Barbarossa în care pentru anul 1189 se atesta existenţa unei ţări româneşti numită “Walahia” între Dunăre şi Munţii Carpaţi condusă de un principe;
• descopenirea surselor documentare privind lucrarea ilustrului cărturar român din secolul al IV-lea, Aeticus Dunăreanu, intitulată Cosmographia, scrisă în limba română cu alfabet geto-dacic şi tradusă apoi în limba latină romană;
• descopenirea în lucrările lui Homer-lliada şi Odiseea, a unor cuvinte, nume de persoane şi alte expresii ca bătălie, Poarta Schciană din limba daco-românească;
• descoperirea a sute de cuvinte daco-româneşti în limba greacă a dorienilor, plecaţi din Transilvania pe la anul 1200 î.e.n.,
• descoperirea, într-o lucrare de studii sociale a învăţatului grec Pithagora din secolul al V-lea î.e.n. a unor cuvinte neaoş românesti, ca spre exemplu cuvântul “moşneni”;
• argumentarea ştiinţifică a folosirii unor cuvinte româneşti ca mied, meiu, colibă etc., în opera ambasadorului bizantin Panites Priscus, aflat în anul 448 la Curtea neîmblânzitului Atila în al cărui blazon figura ca fiind şi “rege al dacilor”. Sunt toate acestea descoperiri semnificative, care corectează aprecierile mai vechi ale unor filologi români şi străini, care după “cercetările” lor, cuvinte româneşti scrise nu apar, chipurile, decât abia din secolul al IX-lea e.n.
Nu de mică importanţă au fost descoperirile privind stema regatului geto-dac, al Daciei antice, precum şi referirile Concrete la Coroana regilor ei, folosirea în unele surse documentare străine a denumirii de “regi” pentru domnitorii Ţărilor Române; descoperirea a sute şi sute de cuvinte vechi româneşti, provenite nu din limba latină romană, ci din fondul autohton geto-dac în vocabularul popoarelor italian, francez, spaniol, englez, irlandez, lituanian etc.; identificarea rostirii rugăciunii Tatăl Nostru atât de românii din cele trei state româneşti -Muntenia, Moldova şi Transilvania, cât şi de neamurile celtice din regiunea Walace-ului (adică a românilor) din Marea Britanie, în întreg Evul Mediu şi explicaţia ştiinţifică a acestei reliătăţi şi, în fine, că termenul de România, ilustrând unitatea celor trei ţări româneşti, a fost folosit în documentele străine, mai ales diplomatice, cu multe secole înainte de cel de-al XIX-lea etc.

Pe acest făgaş al completării istoriografiei româneşti cu importante piese de chihlimbar se înscrie şi aducerea în ţară de către autorul acestor rânduri a unui film color ce conţine texte dintr-o Cronică românească de 448 pagini, din secolele XII-XII, scrisă în  Muntenia în limba română, cu alfabet geto-dacic, aflat în Biblioteca Academiei Ungare de Ştiinţă de la  Budapesta sub numele de Codex Rohonczy, după numele celui care 1-a dat grofului transilvănean Gusztav Battyanyi şi care apoi l-a donat, în anul 1838, amintitei biblioteci, pentru a-l păstra ca Document de patrimoniu.

Din cercetările noastre la Budapesta rezultă că această cronică, deşi a fost studiată de o mulţime de specialişti în materie, îndeosebi unguri, specialişti ai papalităţii şi de către unii istorici şi lingvişti români, nici unul dintre aceştia nu a putut descifra textul şi alfabetul în care a fost scris. Din discuţia directă avută cu regretatul acad. Ştefan Pascu pe această temă a rezultat că spcciaăştii români, cărora nu a dorit să le destăinuie numele, au fost întru totul de acord cu aprecierile altor cercetători străini, că textul cronicii este scris într-o limbăcumană, necunoscută încă.

Probabil că şi din această cauză, a neputinţei descifrării lui, un membru marcant al conducerii statului ungar a fost de acord, fireşte, la insistenţele noastre, să ne dea nu doar câteva pagini xeroxate ale acestui Codex, ci întreaga lucrare de 448 de pagini şi încă un film color.

Despre existenţa unui alfabet prorriu geto-dacic se poate spune că el a fost creat cu multe milenii în urmă, descinzând chiar din scrierea pictografică , descoperită pe tăbliţe aparţinând perioadei neolitice cu peste 5500 de ani în urmă. Vestitul specialist belgian Vulcanius Bonaventura, într-o lucrare de referinţă apărută în anul 1592, precizează, pe baza mărturiilor arheologice scrise în alfabetul geto-dacic pe care le-a văzut, că un alfabet autohton geto-dacic a fost inventat cu mult timp înaintea celui latin roman. Descoperirea unor surse documentare privind existenţa lucrării lui Aeticus Dunăreanu, intitulată Cosmographia, scrisă în limba daco-românească, cu alfabetul geto-dac în secolul al IV-lea din era noastră, este o altă dovadă a existenţei unui alfabet propiu.

Folosirea de către români a acestui alfabet geto-dacic şi în sec. XII-XIII este dovedită de cronicarul ungur Simon de Keza care, în a sa lucrare din 1282, referindu-se la secuii care convieţuiau atunci cu românii la vest de Munţii Apuseni, preciza expres: “De aceea (secuii) amestecându-se cu blackii (românii) se zice că se foloseau de literele lor” fapt trecut cu vederea dc către istoriografia ungară, care considera   chiar constatarea lui Simon de Keza drept o insultă adusă ungurilor “civilizatori”.

În această ordine de idei, merită să mai subliniem şi afirmaţia Papei Inochentie al IV-lea (1242-1258) conform căreia: “De un secol şi jumătate valahii (românii) dinDaciatraduseseră, pe nesimţite, în limba lor, liturghia”. Rezultă, aşadar, cu claritate. ca pe la anul 1100 românii, adică clericii ortodocşi, au tradus şi Liturghia în limba lor proprie.

Descifrând primul document intitulat Jurământul tinerilor vlahi din Codex Rohonczy, de fapt dintr-o Cronică românească, scrisă cu alfabet geto-dacic, cercetătoarea Viorica Mihai-Enăciuc a reuşit să publice numai în revista Institutului de Studii istorice şi social-politice – Anale de Istorie –  doar două pagini şi nimic mai mult, întrucât istoricii românişti influenţi au intervenit la Secţia de Propagandă a CC. al P.C.R. pentru a se interzice publicarea în continuare a textului, pe motiv că se minimalizeaza “romanitatea” în formarea, chipurile, a poporului român.

Aceasta acuzaţie se adaugă şi la acel serial de studii publicat în revista Institutului, intitulat “Pe urmele strămoşilor” din care s-au publicat, cu mare greutate, peste 30 de studii, din care rezulta pe baza documentelor şi aprecierea unor savanţi străini de renume mondial, că poporul român este continuatorul direct al marelui popor al antichităţii, al geto-dacilor, având o vechime de mii de ani, înaintea existenţei Imperiului Roman. Publicarea a două pagini din Codex Rohonczy a turnat şi mai mult gaz pe foc, uneltindu-se din partea celor interesaţi de a nu se cerceta trecutul îndepărtat al poporului ro­mân cu darea afară a unor cercetători implicaţi şi poate chiar cu desfiinţarea Institutului de stu­dii istorice şi social politice, considerat că în­curcă liniştea cercetătorilor de la institutele aca­demice.

Dar iată că a sosit vremea când cititorii pot să afle conţinutul întreg nu numai a Jurământului tinerilor vlahi, ci şi alte importante documente, care ne aşeaza pe noi, românii făuritori de istorie, în inima Europei.

Jurămintul ostaşilor vlahi în secolele XII-XIII

“O viaţă de om, a Dryadelor băutură pentru jertfă. Urmaşii să ne primească! Sa nu primea­scă vechile proorociri ale Dryadelor anuale. Cavalerii, cu strigăte de biruinţă, în templele din tei ale Soarelui pierdut 1) sa nu primească pizma! În acest fel tămăduirea în templu nici unul dintre cavaleri, pentru urmaşi, să nu o primească! şi a ta căciula, marea ta caciulă 2), a ta şi a marilor insoţitori cu căciula îndoită 3), pe calea păcii tale, ca un munte nemuritor în încercările deosebite şi mari, în acest fel va răspunde mântuitorului mare şi folositor! Jertfa oii la triumful cel mic s-o distrugă! Tinerii la 15 ani, băutura Soarelui, în haine de mătase, să nu o ia! Ofranda lui Bachus să nu o primească! Să nu primească prin Klio jertfa către Soare!4). din lemn, templu Soarelui să nu ridice! să nu se jertfeasca în templu pe sine, prin tragere la sorţi! Cu tei, porc-mistreţ sau oaie să nu jertfească cerului în templul de lemn sau să aşeze în templu mirosul marilor ofrande către cer prin mâncare pentru morţi! Strigătul Bacantelor să nu-i momească prin tragere la sorţi pentru moarte! Templul e mort! Aripa unei oştiri are putere dublă dacă nu crede în zeii răsăriteni urăşte vrăjitoria, beţia şi arderea pe sine zeilor; şi fiii nu vor îngrăşa pământul în răsărit şi aripa oştirii nu va avea soarta lui Tityos dacă nu crede în Kotis a cerului, care îmbogăţeşte cu provizii templul desrădăcinat, fapt care nu se împleteşte cu puterea armatei. Să nimicim templul, ca să tămăduim sângele otrăvit care ne dezgustă! Convingerea primeşte-o pc calea ispăşirii! Importanta ta hotărâre să-ţi umple calea! Cu strigăt de şoim umple puternic făgăduiala şoimului tău!5) Cu strigăt de şoim umple puternic făgăduiala!6) Adaugă generaţiei tale o inimă sănătoasă făgăduită, ca şoim sănătos, ţării care te-a crescut! Drumul desfrânării să te dezguste a căpăta; umple cu fapte multe calea şoimului; umple cu iscusinţă drumul generaţiei tale şi drumul tău, al generaţiei tale, să fie calea dezgustării de a umple o viaţă de om cu băutura generaţiei Soarelui sau a pune abnegaţie pentru a merge spre unire cu preoţii romani!7)

Şi marea căciulă a păcii, a luptătorului din tine, cum merge în acelaşi timp hrana din aceiaşi mamă, rugăciunea războinicilor ascult-o! În acelaşi timp umple căciula! Soarele loveşte-l! Nimiceşte băutura, jertfirea pe tine insuţi şi marea pază pune-o la cale aici! Ţine căciula, şi marea căciulă va fi cu tine în loviturile importante! Tiara de tei, cuşma Soarelui e
moartă.

Ţine cu ceilalţi căciula înaltă! Fii hotărât!

Dacă strălucita căciulă va fi nehotărâtă, apărarea sa, apărarea sa va fi împotriva sa. Mergi cu fapte în încercări ori cu cavaleria, cu căciuli încercate şi cu strigăt de şoim, cu căciula îndoită!

Importantă caciulă să înlăture băutura de orz pentru generaţia ta! Căciula ta în acelaşi timp să umple apărarea municipiului tău cu toţi deodată şi căciula să aducă folos! Căciula ta împreună cu ai tăi să izbească, aducând folos! Pentru sine să înveţe a nu lovi marea iubire, în­treaga viaţă, Dryadele întunecate ce ameninţă să nu primească marele strigăt al bacantelor, vai, în apărarea sa, a soţiei şi urmaşilor, să nu primească. Vai, ţie, dacă lupţi pe jumătate! Prăpastia vestitei căciuli va fi pe jumătate pentru armată. Atunci, vai, strigătul bacantelor va sfărâma fiii cu vinul fiert, fiii vor sfărâma apărarea lor! Vai, strigătul bacantelor atunci îi va vicleni! Preoţii romani folosesc tragerea la sorţi ca şi sângele stricat. Garanţia alegerii tale este armata şoimilor! Urmaşii să capete îndoială asupra tragerii la sorţi! Soarele loveşte apărarea; sângele stricat e sprijinit pe templul mort; povara templului te convinge să loveşti Soarele îndoindu-te de templu. Preoţii romani folosesc, vai, şi marele templu mort, lovesc în urmaşi, organizează armata, Vai, cu intrebuinţare rea în răsărit pentru templul de lemn, lovind în ai săi. Vai, dacă veţi bea în templu prin tragere la sorţi prin beţişoare! Şoimii templelor născuţi9) să se îndoiască de templu că marele templu e mort! Băutura, povara templului, vai, armata şi marea îndoială, preoţii romani le folosesc ca pe corăbiile cu două rânduri de vâsle, astfel, vai, vai, să bea armata şoimilor! Urmaşi, loviţi tragerea la sorţi! Când templul buciumă, urmaşi, loviţi tragerea la sorţi! Şi puterea obştei să fie judecată de căciula ta în ale tale drumuri fireşti; ogorul tău, din al obştei, să fie importanta ta învăţătura! Adevărata invăţătura să făurească metal pentru şoimi! Obştea atât de însemnată pentru şoimii tăi să fie tot aşa preţuită şi adunarea armatei pentru tine, ca şi semănatul; şi recoltele importante să umple înalta aşezare! Puneţi copaci în apărarea sa! Sa radem loviturile setei semănăturilor aşezate astfel în obştea şoimilor tăi, semănând copaci aspri templului care doreşte ca o viaţă de om, prin Driadele încovoiate, încovoiate să apere Soarele Său”. 

1) Este vorba de temple păgâne
2) Căciula ţuguiată era atribuită oştenilor la iniţierea ca luptători
3) Căciula îndoită la vârf era purtată de comandanţi, şefi
4) Este vorba de practicarea unor ritualuri ale credintelor vechi, tenite
5) Comandantului tău
6) Legământul, jurământul
7) Preoţii catolici
8) Berea
9) Este vorta de ostaşi care mai păstrau credinţe vechi

 

Procurată şi adusă în ţară sub formă de microfilm color 1) de către autorul acestor rânduri, Cronica Rohonczy a fost descifrată pe baza dicţionarului latin-român a enci­clopedistului român, Ioan Na­dejde, de către specialista în ma­terie, Viorica Mihai-Enăciuc, care a constatat că scrierea codexului este de la dreapta spre stânga şi textul se citeşte de jos în sus.

În cele ce urmează prezentăm un document de importanţă deo­sebită: confruntarea românilor cu armata cotropitoare ungară, docu­ment în care se precizează că, în expansiunea lor către răsărit, ar­mata regalităţii ungare a reuşit să treacă Tisa şi să cucerească Ara­dul, după 54 lupte cu vlahii, de-abia în timpul lui Ştefan al III-lea, în anul 1166. Cu această ocazie, graniţa dintre unguri şi vlahi s-a mutat la Ineu, în apro­pierea Aradului. Pentru recuceri­rea Aradului şi apărarea Streiului, vlahii s-au aliat cu bizantinii, du­când lupte îndârjite în anul 1166 şi cei următori. Mai târziu, regele Emeric (1196-1204) al Ungariei este infrânt – împreună cu armata sa, în timp ce încerca să pătrundă prin porţile Meseşului în Podişul Transilvaniei – de către moţii şi maramureşenii vlahi.

Textele Codexului Rohonczy întăresc afirmaţiile cronicarului Anonymus, completând, întregind datele referitoare la etapele urmă­toare de subordonare a Ardealului şi precizează, printre altele, că Transilvania a fost subordonată doar în parte de către regele ungar Andrei al II-lea, după anul 1204.

Redăm în întregime textul din această Cronică română de la pagi­nile 8-13, care conţine un discurs în limba română veche al condu­cătorului român, rostit în faţa ostaşilor săi, înaintea confruntării lor cu trupele cotropitoare regale maghiare la anul 1166:

“Apărarea noastră; apărarea Streiului (şi a) Ineului împă­durit!; Marii flueraşi să sune la Ineu adunarea în garnizoană!; Apărarea Inăului pe aici s-o îm­pletim cu desăvârşire! Cu lăncile îndoite, ungurii au ridicat cearta; ungurii pe Tisata! Inăul tău gă­seşte calea ta ce-ţi arată dezrobi­rea robilor nenorociţi destul de unguri. Să nu vă placă să fiţi răniţi de unguri! Strămoşii viteji prin luptă au păstrat Inăul! Apă­raţi cu ură şi apărarea Streiului se­mănând puterea ta, nimicind, cân­tând, zăvorând! În răsărit, cu ar­matele vom purta război! Vom fo­losi ca alegerea mică şi alegerea mare 2) aceea să nu încheiem tra­tat! Să ne întoarcem la marea im­portanţă a alegerii! Să zicem da, deşi păgânii tot în aceeaşi stare, în anul 1080 ne-au luat 80 de robi. Tot aşa, pe calea păcii, cei de la răsărit de Rarău, alegând bel­şugul, s-au îmbarcat pe 27 de corăbii pentru Bizanţ3) şi Iber4) prin viclenie mânioasă i-a folosit cu de­săvârşire ca pe nişte păgâni.

E de folos drumul de odi­nioară al lui Vlad la Bizanţ, care loveşte mergerea, pe mai multe căi, a loviturilor laolaltă, şi aici şi la Tisa6), (teritorii) ale lui Vlad, marele şoim!

Prin luptăTisaa fost luată; Aradul lovit7); Mântuitorule! Ne­norocire e drumul încheierii păcii; pentru noi e marea nenorocire! O mare viclenie! Au, vai, viclenia va face fiii pământul umbrelor! Drumul tău e al marelui Mântui­tor lovit (zice), furia profetică înaltă8) Ajută semănăturile 9) când drumul vicleniei se va usca! Bătălia e calea ta! Au a ta cale să fie lovită de mânia profetică vi­cleană 10) Au drumul tău merge spre limpedeaTisă, furios, cu strigăt de şoim! Urmaşi ortodocşi, loviţi însufleţirea profetică, catolică şi marea însufleţire profetică a şoimului, a drumului tău va fi marea luptă şi victoria înaltă! Au, vai, viclenia să fie pământul um­brelor în calea ta!

Apărarea Mântuitorului, a ma­relui Mântuitor este drumul tău lovit, vai, de viclenie!

Să ne amintim de norul ars în anul 1035 Ia Inău, destul! În apărarea sa am adăugat în anul 1050 la Inău ceată temerară! Vitejii fii situaţi în drumul tău s-au împotrivit cu toţii. La Inău margine au pus11)! Apărarea-i sarcină rănită! În apărarea sa, fiii s-au aşezat; şi fiii răniţi astfel ş-au aşezat! Arma­tele rătăcitoare 12) singuri fiii au înfrânt-o; cu strigăt de şoim au apărat Inăul; şi împăratul Ioon, vi­teazul, i-a invins –  după Zonar 13) lor le-a oprit drumul! Cu plăcere (vă anunţ). Că o năvălire nouă, Vi­tejii de la răsărit de Rarău în luptă au învins-o!14)

În apărarea sa, să smulgem, o, să smulgem Aradul rătăcitorilor! Apără îndoit Inăul statornic ţie! de la unguri până la Mare! O, Streiul tău păzeşte-l, cu stigăt de şoim umple-l cu desăvârşire!

Pentru Tisa înşirăm tratate de pace, pentru tine, cum ar fi, pentru mine şi mânia ta; pacea opreşte să se nască drum mâniei tale; o, cu desăvârşire ţine paza moştenită şi cu strigătul tău de şoim umple importanta luptă îm­preună cu ai tăi! Victorialuptei scoate la iveală duşmănia drumu­lui tău şi a lui Isus al tău şi opreş­te şoimii iadului; o mare viclenie saltăţie mare ceartă, ţie, şi în acest fel rătăcirea către Iad! Dru­mul fratilor tăi, al tău drum e Tisata! Corăbiile la drum 15) să se aşeze, în drumul trudei tale! Fiii au purtat războaie trecute, ajun­gând la 54 victorioase pe Tisa şi, adeseori, şi pe drumul Momei 16)  Drumul celor cu ochii cenuşii ba­tând în galben va tace ca pămân­tul; în faţa luptătorilor tăi, se vor usca! Cei cu pantaloni lungi şi largi17) merg ca Ulise şi ţie aşează, aici, azi, marii profeţii rău lovite în apărarea sa, în apărarea lor cu desăvârşire şi a marii pro­feţii rău lovite, grâu, transportân­du-l cu ambarcaţiuni, binevoitori pentru marea ta victorie; şi Ma­rele Bizanţ aşează corăbii şi lup­tători binevoitori 19); şi pentru tine importantul Aiud coboară cu toţi luptătorii în drumul tău; în drumul şi în marea luptă pentru apărarea Aradului, cu Marele Mântuitor în importanta luptă, vin de la Rarău armii; şi cu marii Sahara 20), împreună cu ajutoru1 Mântuitorului.

Să-i oprim, cum spun piesele de teatru că l-am oprit pe Atila, cu corăbiile din drumul lor!” 21)

Iată dar, un autentic document românesc, care dezvăluie tendin­ţele cotropitoare ale regatului ungar, în căutarea lor nestăpânită de noi jafuri şi dominaţii.

Conţinutul Discursului conducătorului român dezvăluie o seamă de date, fapte, evenimente, cu totul necunoscute până acum de istorie.

În primul rând, rezultă cu cla­ritate că Ţara Românească era UNA, de la Marea Neagră, până la Rarăul nordic moldovenesc şi dincolo de Carpaţi, până la Mara­mureş şi râul Tisa. Fireşte, după cum reiese din textul documen­tului, în cadrul acestei Ţări uni­tare, fiinţau o seama de organi­zaţii politice locale, subordonate domnitorului, care îşi avea re­şedinta în Muntenia, demonstrând prin aceasta că de aici, din Ţara Românească a Munteniei, domnitorul român îi chemă la luptă, la organizarea rezistenţei faţă de cotropitorii Regatului ungar, care, din nefericire, după cum se con­semnează în discursul amintit, ocupaseră teritoriile strămoşeşti de la Tisa, ba şi localitatea Arad.

Chemarea la mobilizare a tu­turor românilor din toate colţurile ţării, adresată în discursul domni­torului, este o dovadă că pericolul ce venea din partea acestui regat cotropitor era mare, urzea la cuce­rirea de noi tenitorii aparţinând gliei strămoşeşti a românilor şi era sprijinit de papalitatea catolică. 22) În discurs se redă chiar o cifră  impresionantă de 54 de bătălii, pe care românii le-au purtat cu armatele Regatului ungar şi cu alţi cotropitori din răsăritul ţării. Şi aceasta într-o perioadă mai redusă decât un secol, luptele având loc până în anul 1166 – împotriva hoardebor barbare ungureşti. Acest lucru dovedeşte că statul român de atunci era puternic, bine organizat, capabil să înfrunte pe duşmani.

Dar ceea ce intrigă mult este faptul că istoriografia ungară n-a publicat până acum nici un docu­ment din cele peste 10 000 aflate în Arhiva Academiei de Ştiinţe Ungare în manuscris, necunoscute înca de opinia publică, sau nici vreo cronică veche ungară, despre nici unul din cele 54 de războaie, confruntări sângeroase dintre cele două state. Aceasta este o dovadă, care arată până unde merg denatu­rările şi falsificările ştiinţei isto­rice ungare, cât de vinovată poate fi tăinuirea acestor documente.

Discursul domnitorului român răstoarnă toate enormităţile ungu­reşti privind aşa-zisa “întâietate” a ungurilor în Transilvania, ca în Pannonia, precum şi orgoliile lor absurde care susţîn orbeşte că ei, ungurii, au fost în Transilvania “primii intemeietori de stat”. La fel se dezumflă şi balonul falsifi­cărilor privind întemeierea de către unguri a tuturor localităţilor din Transilvania. În Discursul ţinut de domnul românilor se menţionează denumirile de Tisa, Arad, Inău, Rarău, precum şi nu­mele inedit al unui domnitor ro­mân Vlad pentru anul 1037 toc­mai în timpul domniei regelui ungar Ştefan cel Sfânt.Aşadar, Ştefan cel Sfânt se confruntă cu un domnitor român pe nume Vlad, la est de Tisa.

Limba în care este scris acest discurs este o limbă daco-românească curată, clară, domnitorul care a ţinut discursul dând dovadă de cunoştinţe temeinice, vaste, istorice, politice, diplomatice. El amintea de împăratul bizantin Ioan aI II-lea Comnenul, de croni­carul Zonaris, de străbunul Ulise, de Atila.

Dîn discurs rezultă că românii îşi apărau cu străşnicie a lor strămoşească ortodoxă, cerând ajutorul mântuitorului Iisus ca să poată infrânge armatele ungare în cârdăşie cu catolicismul papli­tăţii. Semnificativ este faptul că, în discurs, doinnitorul foloseşte pentru inamic doar numele de unguri, hungari, în înteles de netrebnici, parşivi.­

În fine, discursul reprezintă un mesaj de îmbărbătare patriotică, mobilizatoare pentru a învinge hoardele hungariste.

Mai pot oare spune istoricii unguri că la invazia triburilor războinice ungare în Bazinul mij­lociu al Dunării, ca şi mai târziu înVoievodatul Transilvania, stat românesc, că toate aceste vaste te­ritorii au fost pustii, fără locuitori, chipurile, fără nici o organizare politică statală, şi că hungarii ar fi fost primii locuitori ai acestor ţi­nuturi, unde, prin cultura tribu­rilor sălbatice ungare, au orga­nizat primele state şi au insuflat aici cultură şi civilizaţie?

Discursul, după cum se vede, este un imn patriotic, un îndemn adresat românilor paşnici, autohtoni care, în momente deosebit de grele ce ameninţauţaralor, îi chema să se adune cu toţii şi să lupte eroic, cu vitejie strămoşească pentru a pune stavilă cotropitorilor unguri.


Pagini din Cronica românească , din secolele XII-XIII e.n. scrisă în limba română, într-un alfabet dacic, referitoare la luptele românilor de apărare a Transilvaniei împotriva armatelor regale ungare cotropitoare (Originalul se află în Arhiva Academiei Ungare de Ştiinţă, sub denumirea de “Codex Rohonczy”).

1) Arhiva Academiei Ungare de Ştiinţe, cota A1 173/II;
2) Sfatul restrâns şi Sfatul lărgit;
3) Români plecaţi ca mercenari la Bizanţ;
4) Iber – probabil o căpetenie cumană
5) Î
n acel moment era necesară încheierea alianţei cu Bizanţul, ca şi pe vremea lui Vlad;
6) Ţara lui Vlad era de la Mare la Tisa; formularea şi aici, şi la Tisa de­nonstrează că discursul s-a rostit în Muntenia;
7) Aradul luat de Ştefan al III-lea (1162-1172) în anu1 1166;
8) Religia ortodoxă;
9) Se întrerup muncile agricole deoarece ţara se află în pericol;
10) Profeţie romano-catolică;
11) În urma luptei vlahilor cu ungurii conduşi de Ştefan al III-lea, în anul 1166, Aradul a căzut sub stăpâni­rea ungurească; românii au pus atunci graniţa la Inău;
12) Invadatoare;
13) Se face aluzie la Împăratul Ioan al II-lea Comnenul al Bizanţului (1118-1143), care i-a înfrânt pe un­gurii conduşi de regele lor, Ştefan al II-lea, în anul 1128 – după cronicarul Zonaras loan, care a trăit în prima ju­mătate a secolului al XII-lea şi a deţi­nut chiar funcţia de protosecretis (prim secretar) al Cancelariei imperiale bizantine greceşti;
14) Românii de la răsărit de Ra­rău au înfrânt o năvălire a cumanilor, probabil în anul 1166;
15) Este vorba de ambarcaţiunile care duceau pe luptătorii ce se îndrep­tau spre Tisa, pe Dunăre şi Mureş
16) Codrii Momei;
17) E vorba de oşeni şi maramu­reşeni;
18) Marea profeţie lovită este re­ligia ortodoxă, lovită de catolici;
19)  Este vorba de ajutorul dat de împăratul Manuel I Comnenul (1143-1180) al Bizanţului vlahilor, în anul 1166, împotriva ungurilor con­duşi de Ştefan al II-lea, Ioan Kin­namos, scriitor şi secretar imperial, redă acest ajutor, subliniind faptul că se va materializa în trimiterea a trei ar­mate: una venea pe Dunăre, fiind con­dusă de comandantul Alexie; a doua, condusă de Leon, numit Vatatzes, a trecut în Transilvania pe Valea Pra­hovei, iar a treia armată a fost condusă de Andronic Lampardas şi Nichifor Petraloiphas şi a trecut în Transilvania pe la Rodna; comandant suprem al celor trei armate era Ioan Ducas. În această perioadă, domnitorul vlahilor era Sotas, eliberat de Manuel I Comnenul din captivitate de la cumani;
20) Sarara – adică cei cu panta­loni lungi şi largi – oşenii şi maramu­reşenii;
21) Vezi Codex Rohonczy, paginile 8-13, în Arhiva istorică a Bibliotecii Academiei Române, fond Ma­nuscrise.
22) Papalitatea de la Roma a sprijinit acest război cotropitor, ca de altfel şi altele multele pentru simplul motiv că era vorba de oţara ortodoxă,  ai cărei locuitori îi vedea trecuţi prin forţă la catolicism pentru a-şi rotunji veniturile băneşti prin dijmele pe care le încasa. Această politică josnică dusă de papalitate împotriva unei ţări creştine a fost criticată deschis de Papa Ioan Paul al II-lea, într-o cuvântare mai recentă, prin care şi-a cerut scuze şi iertare din partea tuturor acelora care au fost crunt loviţi de politica acaparatoare a Sfântului Scaun, manifestată făţarnic în veacurile trecute.

Cronicile şi lucrările de istorie ale ungurilor nu con­semnează numeroasele în­cercări ale regalităţii ungare pentru a-şisubordona Voie­vodatul Transilvania, considerând, probabil, că el ar fi fost subordonat în întregime, dacă nu sub Arpad, atunci, cu siguranţă, sub regele Şte­fan I. Or, adevărul este cu totul altul.

Lupte, adevărate răz­boaie, sunt consemnate în Cronica română, intitulată Codex Rohonczy, desco­perită în Arhiva Academiei de Ştiinţe a Ungariei. În această cronică, la paginile de la 14 la 22, se rememo­rează ample episoade ale acestor lupte, menţionân­du-se mai ales marea înfrân­gere a armatei ungare sub regele Emeric, în anul 1198.

Redăm şi acest document istoric, prin excelenţă ro­mânesc, descifrat din alfa­betul geto-dacic de specialista Viorica Mihai-Enăciuc, care este tot un discurs ţinut în faţa armatei românilor, rostit după înfrângerea unor migratori din Răsărit, precum şi a ungurilor, conduşi de regele lor, Emeric, discurs al domnitorului românilor, din care rezultă că românii se aflau mai departe, în continuare, în faţa altor atacuri ale războinicilor cotropitorilor unguri:

“Stăpânii neamului mişel în taină au năvăăt din răsăritul păgân! Tăgăduieşte cineva?
Să nu primeşti să se amestece inva­datorii cu urmaşii şoimilor.
Nimiceşte întreaga oaste în marş a păgânilor! Vrei să porţi plaga supunerii pe viaţă? Loveşte-i!
Trezeşte-te la luptă, prin ea vei topi şi focul şi marea barbarilor. Ţipatul de mânie al şoimului ager va întoarce pu­hoiul, sămânţa vlăstarelor tale te va apăra. Doboară pe veneticii eretici şi idolii lor.
Poţi să înfrunţi şi iadul!1)
Ostaşii noştri atinşi de demnitatea lor pot culca idolii la pământ.
Nu crede amăgitorilor. Pacea ade­vărată se dobândeşte prin luptă.
Şoimul nu ia în seamă falşii zei, cum n-a luat nici în 1027, când s-a sculat marele voievod Vlad, conducătorul nostru!2)
Calea ta, nerăbdarea ta, e calea luptei, calea strămoşilor dârji.
Te vor abate din drum nomazii, te vor duce hoţii de drumul mare în im­periul umbrelor?
Urgie şi blestem! Cei de la răsărit de Rarău vîn în şir din munţi şi văi şi fac stavilă năvălitorilor.
Să nu stai pe loc! Gândul tău să fie înfruntarea cinstită, nu da înapoi, să nu cazi în cursă! Nu primi acum, în 1198, ca marea năvală să întâmpine tăcerea şi resemnarea ta şi să-ţi ia locul!
Răspunde vicleniei. Toarnă smoală pe chipurile smolite! Loveşte! Rostul tău este să zdrobeşti.
Nu te teme! Nu sta la îndoială! Nu ieşi din luptă! Vom învinge. Pământul e al nostru, săriţi să-l apărăm!
Izbiţi de două ori pe cei ce vor să ni-l ia, vom izbândi, fii ai şoimilor!
Să izgonim pe blestemaţii care vor să pătrundă pe la Inău, avem pilda voievo­dului nostru VIad. 3)
Nu vă încredeti în poveşti! Nu vă la­saţi târâţi în minciuni! Luaţi armele. E timpul să mergi în apărarea alor noştri, cum şi-a dus Vlad oştenii, cum moţii au ucis duşmanii păgâni la Inău. Acolo Gita va fi cu şoimii lui la primăvară. Nu ne vom lăsa pângăriţi. Vom triumfa în luptă. Vom râde de cotropitori cântând. Întărindu-ne apărarea, vom spori nu­mărul bătăliilor câştigate. Profeţiile celor ce se vedeau învingători vor fi dezmin­ţite. Ungurii să nu pună mâna pe pămân­turi! E scris ca fiii noştri să nu odih­nească, să nu lâncezească,
Ce de suliţi erau pe Tisa, când VIad a sunat din trâmbiţă, poruncind atacul! I-am tăiat pe mulţi.
Ni-i teamă oare de îndemnuri? Ţi-i frică? Loveşte cu sete, aceasta-i porunca în luptă. Dacă nu vom fi hotărâţi, vom fi ucişi.
Voinţa noastră de a lupta l-a învins pe Ladislau 4), mai marele lor, voinţa ne-a apărat şi tot ea ne duce la biruinţă. Să mergem către ea cântând, zările s-au luminat!
Sai înainte fără preget, cu putere în apărare şi în atac, precum şoimul aruncă-te!
Nu şovăiţi, ci cu furie călcaţi în pi­cioare duşmanul, curajul e leacul în­doielii, răspunsul la provocarea vicleană.
Trebuie să luptăm pe două fronturi? Pe neînfrânatul Kegenes 5) şi pe uzi, Vlad i-a bătut de 23 de ori.
Împotriva ungurilor uneşte suferinţa cu încordarea. Fii scutul pământului transilvan.
Iţi este cerul împotrivă, n-ai în­credere în forţa ta? Mânia pământului şi a apelor te va mântui.
Avântă-te în luptă. Să răsune lovituriIe. Fă-i să plângă amar pe invadatori!
Cerule, Răsăritule, îngăduie şi spo­reşte victoriile noastre. Nu asculta stri­gătul jalnic al lui Emeric. 6)
Dacă sunetele morţilor s-au îndoit dc victorie, cerul de prisorul ei s-a dat mişcat înapoi.
Puternica oaste a celor cu iţari largi şi lungi (a maramureşenilor) s-a aruncat ca şoimul în luptă, a lovit de două ori ceata nevolnică!
O, război nenorocit, şoimii prind a lovi pe cei ascunşi în lunci, ocrotind şi mlaştinile, în vreme ce Tisa se revarsă cu mânie. Strecoară-te prin locurile ştiute şi luptă fără milă cu urgia, nu te lăsa copleşit, nu pierde speranţa. Vitejii întaresc drumurile ajutătoare.
La Piatra unde Sfatul (ţării), pe cul­mea Rarăului, dă din strămoşi lumină, fiii să se îndrepte. Acolo se va hotărî calea şoimului, nu la Târnova ce pacea n-o va aşeza. Străbate drumul ferigii spre răsărit. Un nu pentru Ioniţă acum aflat în primejdie şi care nu pentru pace lucrează.
Înveti în şcoală cum să loveşti pe câmpul de luptă, nu te deda la răniri neîngă­duite. Luptă cu sânge rece, dar cinstit, altfel nu rabdă pământul, vai, nu rabdă. Luptele sunt folositoare când cugeţi. E sănătos să lupţi în apărarea hotarelor Bizanţului. Şcoala scoate în evidenţă strălucirea răz­boiului curat, cu sânge rece, cu cântec despre un ţel hotărât”7)
   Acest discurs patetic al unui principe român adresat luptătorilor poate constitui un adevărat scenariu de film. Nu credem că necesită un comentariu amplu. din el se distinge sobrietatea, precum şi o claritate deosebită a si­tuaţiei în care se aflau ro­mânii în acea vreme, ame­ninţati în tot timpul de cotro­pitorii Regatului ungar.

Este şi acest discurs o dovadă istorică de necontestat, nu numai a prezenţei românilor în Voievodatul Transilvaniei, dar şi la răsărit şi sud de Munţii Carpaţi, organizaţi într-un stat, cu conducători de oşti, cu o înalta con­ştiinţă naţională românească, punând în evidenţă vitejia strămoşească care să le dea imbold în luptele pentru apărarea gliei stramoşeşti. Este acest document is­toric un argument în plus, care atestă justeţea aprecierilor grofilor şi baronilor unguri, la anul 1784, care, fiind ame­ninţaţi de revoluţia naţională a românilor transilvăneni conduşi de Horea, Cloşca şiCrişan, de a-i scoate afară din ţara lor de baştină, aceşti grofi şi baroni s-au adresat printr-un Memoriu Comandantului armatei habsburgice din Marele Pnincipat al Transilvaniei pe care împă­răteasa Maria Teresa îl numise “româ­nesc” pentru a le veni în ajutor ca să în­frângă revoluţia valahilor, pentru a putea, pe mai departe, domina şi exploata ţara româneasca a Transilvaniei şi pe locuitorii ei autohtoni, pe români:

“Părinţii noştri – apreciau grofii şi baronii unguri venetici în Transilvania – venind din Schitia, au cucerit cu lupte victorioase şi cu sângele lor această scumpă patrie şi după ce au supus şi au făcut iobagi pe părinţii românilor care s-au revoltat astăzi (1784) asupra noastră, dânşii (adică strămoşii grofilor şi baronilor unguri – A.D.), au domnit li­niştit peste ei, ţinându-i totdeauna într-o aspră discipăna 8), adică într-o cruntă exploatare şi umilire.

1) – În sens de duşman.
2) – Este vorba de luptele purtate cu armata ungară, condusă de regele Ştefan cel Sfânt.
3) – Care anterior luptase împotriva ungurilor în peste 54 de bătăăi.
4) – Este vorba de regele Ungariei, Ladislau, zis şi “ccl Sfânt” (1077-1095).
5) – Kegenes, conducătorul triburilor mi­gratoare ale pecenegilor între anii 1046-1049.
6) – Emeric, regele Ungariei (1196-1204).
7) – Codex Rohonczy, vezi Arhiva istorică a Bibliotecii Academiei Române, fond manuscris.
8) – Nicolae Densuşianu, Revoluţia lui Horea în Transilvania şi Ungaria, 1784-1785, Bucureşti, 1884, p.357. Vezi şi prof. dr. Au­gustîn Deac, Revizionismul ungar permanent factor destabiăzator în Europa, vol.1, Editura Bravo Press Bucureşti, 1996, p 14.

 

Spre marea surprindere a întregii lumi occidentale, dar mai ales a veci­nilor noştri bulgari, slavi, unguri (care se faccă uită că strămoşii lor îndepăr­taţi, adevărate triburi primitive migra­toare, care s-au aşezat în părţile mărgi­nave ale pământului nostru strămoşesc şi care s-au înfruptat din plin din cul­tura materială şi spirituală a poporului român, şi aici înţelegând şi din limba română, împrumutând cu toţii sute şi mii de cuvinte) care, după decembrie 1989, ne în­deamnă pe noi, românii, chipurile, urmaşii unor păs­tori nestatornici, “să intrăm în Europa”, căci doar acolo există o societate civilizată. Din aceeaşi Cronică româ­nească, amintită mai sus care poartă denumirea dată de arhivarii budapestani de “Codex Rohonczy” rezultă nivelul ridicat de cultură şi civilizaţie al românilor înca şi în primele secole ale mileniului al doilea. Românii foloseau nu numai limba română în scris, şi într-un alfabet autohton geto-dacic, strămoşesc, dar această Cronică istorică însumând 448 de pagini, mai are nu mai puţin de 86 de minia­turi, ilustraţii executate “în peniţă”, în care sunt prezentate scene diferite, reli­gioase, mai multe, dar şi laice din tre­cutul istoric al poporului român.

De menţionat că materialele pe care această Cronica românească le conţine sunt apreciate de specialişti ca aparţi­nând secolelor XI-XII e.n. Iată, aşadar, cum păstorii valahi “vagabondând cu turmele lor peste văi şi munţi”, după aprecierile ofensatoare ale unor istorici maghiari, pe lângă faptul că erau creş­tini de peste un mileniu, ei aveau şi o clasă intelectuală de înaltă valoare, care folosea de secole şi milenii scrisul într-un alfabet propriu strămoşilor lor au­tohtoni geto-dacii, consideraţi “bar­bari”, în scrierile vechi.

Dar nu numai scrisul, adică literele erau cunoscute de români, ci, după cum se vede din cele 81 de miniaturi care insoţesc această Cronica românească, aceştia ştiau chiar să şi deseneze scene din viaţa religioasă şi laică a poporului roman, încă din secolele XII-XIII.

Dar, spre surprinderea multora, nu numai atât!

Mai mult, la pagina 212 a acestei Cronici româneşti s-a descoperit şi o “notaţie muzicală veche de tip gre­gorian” – după afirmaţia specialistului muzicolog român, profesor universitar dr. Gh. Ciobanu, de la Conservatorul “Ciprian Porumbescu” din Bucureşti, care nu numai că a studiat notaţia mu­zicală ce se află introdusă între două rânduri scrise ale cronicii, dar a transcris melodia, caracteristică marilor şi renumitelor repertorii ale corurilor româneşti de pe vremea strămoşilor noştri autohtoni, şi care poartă textul unui jurământ al tinerilor vlahi ce-şi apărau patria, aflată în mare primejdie.

Prof. univ. Gh. Ciohanu subliniază că notaţia muzicală în care s-a transmis melodia era folositiă în secolele X-XII e.n. Concluziile acestuia, publicate în revista “Muzica” nr.2/1990, sunt edifi­catoare pentru relevarea vechimii şi a nivelului cultural al poporului român din vechea vatră a Daciei. “Mărturiile privitoare la cultura muzicală de pe teri­toriul vechii Dacii – subliniază prof. univ. Gh.Ciobanu – atestă, fără îndoială, că aceasta este anterioară erei noastre. Pentru că dacă Hora noastră tradiţională strămoşească şi dacă avem în vedere că Hora practicată în vechime era însoţită, ca şi astăzi, de muzică, trebuie să admitem că muzica este practicată de popu1aţia de pe aceste meleaguri cu cel puţin 2000 de ani înaintea erei noastre”. Dacă la aceste concluzii, deosebit de valoroase, adăugăm şi cercetările spe­cialistei Viorica Mihai-Enăciuc, care a comparat conţinutul melodiei din Cronica românească cu textele asemă­nătoare existente din Europa Occiden­tală, se ajunge la con­cluzia că textul, scrierea şi melodia din Cronica ro­mână sunt dintre cele mai vechi de acest gen din Eu­ropa. Până în prezent, pre­cizează Viorica Mihai-­Enăciuc, sc cunoaşte pe întregul mapamond numai muzica unui singur vers, datând din secolul al XII-lea, găsit într-o pa­rohie, după un cântec de Gesta Andigier, şi figu­rând printre digresiunile muzicale din Jeu de Robin et Marion de Adam de Halle. După cum consem­nează amintita cercetă­toare, “avem întreaga di­mensiune a nivelului de cultură spirituală româ­nească”. O dovadă incon­testabilă a adevărului istoric că poporul român este unul dintre cele mai vechi popoare ale lumii, din ale cărei cultură materială şi spirituală s-au în­fruptat din plin multe alte popoare, precum şi seminţii migratoare, printre care şi triburile barbare slave, bulgare şi ungare.

Portativul muzical, compus atunci doar din două linii paralele, apreciat de specialiştii în materie ca fiind printre primele de acest fel din Europa, semni­fică şi faptul că românii mai aveau versuri scrise pe care poporul le cu­noştea, le declama şi le cânta, întocmai ca strămoşii lor autohtoni, vestiţii geto-daci. De remarcat că melodia tran­scrisă de pe portativul muzical de prof. univ. Gh. Ciobanu a fost interpretată înainte de decembrie 1989 de către un ansamblu coral şi instrumental din Capitală, stârnind emoţii profund patrio­tice.

Această cronică romănească, care se află în Arhiva Aca­demiei de Ştiinţe a Ungariei sub denumirea de Codex Rohonzy, reprezentând un manuscris vechi păstrat la cota cu indicaţia A 1 173/II care, la insistenţele autorului acestor rânduri, aflat de mai multe ori la cercetare ştiinţifică în arhivele şi bibliotecile din Budapesta, a fost procurat şi adus în ţară. În între­gimea lui, sub formă de microfilm color, însumând 448 de pagini, prin bunăvoinţa şi înţelegerea unor înalţi conducători ai statului ungar. Înre­gistrat în Arhiva fostului Institut de Studii istorice şi social politice, acest Codex a fost dat spre cerce­tare şi descifrare unicei specialiste din ţară, d-na Viorica Mihai-Enă­ciuccolaboratoare sezonieră a In­stitutului. După o studiere deosebit de atentă, d-sa a publicat în revista Institutului de Studii istorice şi social politice, – “Anale de Istorie”, numărul 6/1983 un valoros material intitulat “Cercetări preliminare asupra Codexului Rohonczy” şi în care se subliniază semnificaţia şi valoarea inestimabilă a acestui Codex, de fapt o adevărată Cronică românească din secolele XII-XIII.

Iată unele consideraţii ale cerce­tătoarei Viorica Mihai-Enăciuc: “În urma unui studiu detaliat asupra structurii scrierii folosite în redac­tarea textului şi a felului cum sunt realizate miniaturile intercalate, suntem în măsură a comunica ur­mătoarele rezultate preliminare:

Codexul Rohonczy are 448 de pagini. Pe fiecare pagină se află scrise circa 9-14 rânduri. În text sunt intercalate 86 miniaturi execu­tate cu pana, care prezintă diferite scene laice şi religioase. Ductul scrierii este de la dreapta la stânga şi textul se citeşte de jos în sus, pri­mul rând fiind deci ultimul din fiecare pagină.

Unele semne au analogii în scrierile silabice folosite de populaţiile indo-europene înca din epoca bronzului. Alte semne au analogii în scrierile fonetice ale aceloraşi popu1aţii datând din secolele VII î.e.n. – IX e.n.

Aceste observaţii, coroborate, demonstrează că textul Codexului avut în discuţie a fost redactat de români într-o scriere proprie, ale cărei rădăcini, în dezvoltarea sase pot urmări pînă în epoca bronzului şi care se mai pot încă identifica în secolul al XIV-lea e.n…

Se pune întrebarea: Când a fost redactat Codex Rohonczy?…

Pe parcursul secolelor XI-XII, semnele iconografice, care se referă la Geneza, sunt ex­plicate cu ajutorul unor reprezentări cosmogonice legate de relaţii între pa­mânt, soare, stele. În Codexul Rohonczy este redată o repre­zentare cosmogo­nică şi se precizează o eclipsă totală de soare. Textele bi­zantine consem­nează faptul că o eclipsă totală de soare s-a observat în timp ce îm­păratul Alexie Comnenul se afla la Dunăre, într-o expediţie împotriva pecenegilor, în anul 1090.

Miniaturile laice din Codex consemnează faptul că întâmplările laice se desfăşoară într-un teritoriu marcat de munţi, câmpie şi apă şi pun în evidenţă elemente de arhi­tectură specifice pentru teritoriul României. Centrele monahale de la poalele munţilor, imortalizate în codex, se pot iden­tifica în biserica ru­pestră de la Corbi-­Argeş şi în com­plexul mănăstiresc din Munţii Bu­zăului.

Faptul că în cadrul vieţii reli­gioase, botezul este consemnat numai pentru copiii nou născuţi şi nu pentru adulţi conclude că Codexul aparţine unei populaţii sedentare creştine, şi nu în curs dc creştinare.

În iconografie apar, de­seori, şi elemente ale reli­giei vechi, care nu ţin de religia creştină, dar această coroborare între creştinism şi elemente mai vechi se remarcă şi în iconografia reaăzată în cadrul bise­ricilor rupestre din Capa­docia, datate în secolele XI-XII.

Toate aceste observaţii, coroborate cu persistenţa unor semne de scriere exis­tente în Codex şi identi­ficate ca fiind inserate în cadrul legendelor unor monede redactate în limba latină sau slavonă, la sfârşitul secolului al XIV-lea, conclud că textul Codexului Rohonczy a fost redactat în a doua jumătate a secolului al XII-lea sau, eventual, la începutul secolului al XIII-lea, într-un complex mănăstiresc situat în nordul Câmpiei Române, la poalele munţilor, de unde se poate urmări şi mişcarea aparentă a ste­lelor, aşa cum se subliniază într-un detaliu de text. Acest complex mă­năstiresc se poate identifica cu cel aflat în comuna Corbi, satul Jghia­buri judeţul Argeş. (Fig.4-5)

În ce limbă a fost redactat Codex Rohonczy?

Având în vedere rezultatele obţinute în descifrarea diferitelor capi­­tole ale Codexului Rohonczy puterm preciza cătextul a fost redactat înlatinavulgară, cu elemente de scriere transmisă, prin evoluţie, direct de la daci. Acest fapt nu ne surprinde, deoarece textele religioase folosite la creştinarea dacilor au fost în limbalatină. Faptul că nu s-a folosit scrierealatină, ci cea moştenită de la daci, ne aminteşte de un caz si­milar când, în secolul al VIII-lea, un Evangheliar a fost scris în Imperiul bizantin, în limba greacă dar cu litere latine.

Existenţa Codexului Rohonczy demonstrează că în bisericile vechi româneşti cultul ortodox se exercita în limbalatinăvulgară, până în se­colele XII-XIII, când s-a trecut la oficierea cultului în limbile greacã şi slavonă. Restrângerea treptată a folosirii scrierii vechi româneşti cu caractere transmise prin evoluţie de la daci s-a produs datorită faptului că scrierile greacă şi slavonă aveau mai puţine caractere faţă de cea avută în discuţie, care însuma, îm­preună cu ligaturi, circa 150 de ca­ractere.

În concluzie, Codexul Ro­honczy este un document al ro­mânilor care ne transmite unele date social politice, ştiinţifice şi religioase din secolele XII-XIII, pe­rioadă pentru care, până în prezent, se aducea în discuţie doar  “lipsa do­vezilor scrise”.

Co consemnează Codexul Rohonczy?

         Se consemnează păstrarea tradi­ţiei de iniţiere a băieţilor la majorat şi investirea lor cu calitatea de luptători. În cadrul ritualului, aceştia jurau să lupte pentru păstrarea cre­dinţei ortodoxe şi să nu ţină seama de tradiţiile vechi ale vlahilor care fuseseră reactivate, înca din secolul al VIII-lea, de atitudinea împăraţilor iconoclaşti bizantini; ca urmare a luptei împăraţilor împotriva icono­grafiei au apărut diferite erezii.

Astfel, la pag.9 a Codexului (Fig.5), se remarcă, în dreapta, trei personaje de sex bărbătesc care depun jurământul de iniţiere cu calitatea de luptător în faţa crucii. În spatele personajelor se remarcă o secţiune verticală într-un templu vechi, în care se oficiau tradiţii în legătură cu cultul Soarelui. Preci­zarea unor asemenea tradiţii este subliniată şi de ideograma aflată deasupra secţiunii verticale, care se întâlneşte cu acelaşi conţinut până în epoca bronzului sau chiar mai înainte. Cu această ocazie se poate cunoaşte, pentru prima dată, compartimentarea unui interior al unui templu închinat Soarelui; până acum se cunoştea doar modelarea în lut a unui aspect exterior de astfel de templu, existent încă în neoli­ticul mijlociu (vezi Fig.4).

Deasupra miniaturii, realizate cu pana, se remarcă un text scris de la dreapta la stânga: TIIRLAK REN MITA BLAK, ceea ce, în traducerea textului , înseamnă: “Luptătorii nu vor primi miturile Blahe”.

În viaţa social-politică a vla­hilor, preoţii aveau o poziţie impor­tantă în ceea ce priveşte consolidarea ortodoxismului şi întărirea autorităţii voievozilor în rândul ma­selor: Preoţii captau atenţia celor din jur şi prin prevestirile pe care le anunţau în legătură cu diferite eve­nimente pe care ei pretindeau că le cunoşteau prin legăturile directe cu Dumnezeu. Astfel, la p. 133, mi­niatura pune în evidenţă un preot care stă la poalele unui munte pe un scaun şi primeşte prevestirea unui înger sosit pe apă (Fig.6). Deasupra scenei este realizat următorul text: ERRDY, VLAD URA ETA SOBID. Traducerea tex­tului: “Prîn învăţătură Vlad va fi mare, (Proorocire) Vlad va fi mare şi urmaşii săi”.

Întrebarea care se pune este: Cine era Vlad? *)VLAD numc străvechi de la strămoşi! La fel ca VLAD ŢEPEŞ de mai târziu.

La pagina 214, în dreapta, se remarcă o mi­niatură (Fig.7), în care o solie a unei comunităţi de migratori comunică îm­păratului bizantin anumite ştiri pe care le aflăm prin intermediul textuiui alăturat:

ERA VLAD/ NEK TIUZ/ VLAD URA/ GER BLAK/ LAKER FIU/ TIAO ATERIO/ TUI NEK/ AO ATERIO NIVLIT.

Descifrarea textuIui: “Mâniosul Vlad / a înfrânt pe tiuzi / Vlad marele / cârmuitor al Blahilor / A tăiat pe fiul / lui Tiao care se teme/Ai tăi înfrânţi vai/ se tem de îngheţ”…

Textul ne informează că Vlad, câr­muitorul vlahilor, a învins în timp de iarnă pe tiuzi. Lupte ale românilor cu mi­gratorii sunt amintite şi de scriitorul bizan­tîn Mihail Psellos în opera sa Crono­grafia, VII, LXVIII care, refenindu-se la trecerea pecenegilor în masă în Impeniul bizantin, sub conducerea lui Tyrach, în iarna anului 1048/1049, subliniază faptul că aceştia au plecat de la nord de gurile Dunării, deoarece i-au silit geţii (adică românii) vecinii lor.

Numeroase lucrări ale scrii­torilor bizantini amintesc despre luptele românilor cu migratorii, iar geografii precizează că ţara pecenegilor, şi apoi a cumanilor, era diferită de cea a vlahilor.

Codexul Rohonczy ne transmite ştiri în legătură cu reprezentările cosmogonice ale vlahilor. Astfel, la pagina 83 (Fig.8), minia­tura ne demonstrează că în centrul universului se află soarele, în faţa căruia pământul se roteşte parţial în jurul axei sale, alternând astfel ziua cu noaptea. Poziţia pământului şi a soarelui, în reprezentarea cosmogonică, redă timpul zilei. În partea superioară a pământului, care are formă rotundă, se află mormântul lui Isus Hristos şi ţările cunoscute de vlahi. În partea inferioară a pă­mântului se aflăŢara moţilor, care este învăluită de un întuneric ab­solut. Razele care flanchează discul solar, ce se află în poziţie fixă în centrul universului, notează un an vag agricol de 360 de zile şi unul lunar de 352 de zile. La pagina următoare, 84 (Fig.9), ni se face cu­noscută consemnarea unei eclipse totale de soare care, potrivit textelor bizantine, a fost observată la Dunăre în anul 1090.

Concepţiile vlahilor asupra universului depăşesc limitele repre­zentării sistemului geocentric al lui Ptotomeu şi este, de fapt, începutul demonstraţiei că pământul se învârteşte în jurul axei sale şi în jurul soarelui, fapt care a fost demonstrat matematic mult mai târziu de către Copernic.

Tot în textul Codexului Rohonczy, marele cârmuitor al blahilor, Vlad, este prezentat, printr-o miniatură, ca fiind ctitor de biserici. Este important faptul că în comple­xul mănăstiresc creştin descoperit în Munţii Buzăului, pe unul dintre pereţii unei biserici este consemnat, în paleoslavă, numele unui ctitor pe nume Vlad. În apropierea corn­plexului mănăstiresc rupestru de la Aluniş, cercetările arheologice au pus în evidenţă fragmente de ziduri de cărămidă plată şi bolovani, ce pot fi datate în feudalismul tim­puriu. Acest fapt poate confirma că biserica creştină care sprijinea statul vlah ce era organizat pe teritoriile Munteniei, sudul Moldovei şi sud-estul Transilvaniei avea ca centru religios complexul mănăsti­resc amintit mai sus. Centrul politic al statului vlah putea fi Curtea de Argeş, unde s-au descoperit vestigii arheologice care pot fi datate înainte de secolul al XIII-lea. Pa­ralel cu sprijinirea religiei creştine, statul vlah susţinea şi dezvoltarea ştiinţelor, cum ar fi matematica, as­tronomia etc., care se învăţau în Ca­drul mănăstirilor”…

Iată, aşadar, relevată semnifi­caţia deosebită a descoperirii şi des­cifrării acestui document istoric, autohton românesc, care ilus­trează existenţa unui popor multimi­lenar, cult, luptător până la sacrificiu pentru apărarea ţării lor în faţa duşmanilor.

Codexul românesc cuprinde mai multe texte, redactate între secolele XII-XII1, ca Jurământul tinerilor vlahi, diferite discursuri rostite în faţa ostaşilor vlahi înaintea luptelor cu migratorii pe­cenegi, cumani, unguri, o Cronică privind viaţa voievodului Vlad, care a condus Vlahia între anii­ 1046-1091, Imnul victoriei vlahi­lor, conduşi de Vlad asupra pece­negilor, însoţit de o notare muzi­cală din secolele XII-XIII, diferite texte religioase promovate de Bi­serica creştină românească, de rit ortodox, care sprijinea statul ro­mân şi lupta vlahilor pentru păs­trarea integrităţii teritoriale a pa­mântului lor strămoşesc.

Descifrarea şi prezentarea de către cercetătoarea Viorica Mihai­-Enăciuc a primului document, care conţine Jurământul tinerilor vlahi, adică români, cu care se deschide acest Codex, care se află în Arhiva Academiei de ştiinţă a Ungariei şi care a fost adus în ţară sub formă de microfilm color, de către autorul acestor rânduri, a produs in rândul specialiştilor o mare surpriză, întrucât conţinutul acestui Codex completează multe goluri din cunoaşterea adevăratei istorii a poporului român, dar, în acclaşi timp corectează multe afir­maţii ale unor oameni de ştiinţă români şi străini referitoare la mo­mente semnificative din istoria poporului nostru, evidenţiindu-se astfel vechimea lui multimilenarã, continuitiatea lui neîntreruptă în spaţiu1 strămoşilor lui autohtoni, geto-dacii, ca şi nivelul deosebit de ridicat al culturii lui materiale şi spirituale, dovedindu-se, fără putinţă de tăgadă că poporul român era unul dintre cele mai vechi popoare ale Europei.

Comentând primele pagini descifrate ale acestui Codex, spe­cialistul român de marcă, I.C.Chiţimia, într-o prezentare intitulată Cultură şi scris românesc în vechime, sublinia valoarea istorică deosebită a conţinutului acestui Codex, scriind printre altele:

“Se face din ce în ce mai mult dovada căpe lângă elcmente de cultură străveche, poporul român a avut şi un scris de veche moş­tenire, care s-a dezvoltat progresiv până la a turna în el, cu vremea, chiar limba română, în di­verscle ei faze de evoluţie. Epoca noastră va rămâne, probabil, însemnată, foarte însemnată, tocmai prin această cunoaştere ştiinţifică cu mult înainte, faţă de datele cu­noscute până acum, a elementelor de cultură şi a scrisului românesc…

Acest codice de 448 de pagini, copie a unui original, care se referă la evenimente foarte vechi, va deveni senzaţional la publi­carea integrală. Deocamdată, pri­mele pagini transpuse în limha ro­mână curentă, pe care le avem în faţă, referitoare la jurăimântul os­taşilor “blahi”, surprind, prin ideile de initiere şi înalta educaţie civică şi patriotică a tineretului, prin creşterea lor în realitatea vieţii pe pământ, şi prin forme re­torice, ce ating timbrul poeziei, mai ales dacă se restructurează puţin topica frazei pentru urechea cititorului de azi şi se traduc pentru înţelegerea lui expresiile simbolice. Este, nici mai mult, nici mai puţin, o desprindere de obiceiuri şi practici vechi…

Dacă n-am avea literele greu de interpretat, nu la îndemâna oricui, precum şi structura stră­veche a scrisului de la drcapta spre stânga şi de jos în sus (la lec­tură), s-ar putea bănui că este vorba de o mistificare târzie. Scrisul acesta nu se putea inventa, de aceea nici nu s-a descifrat.

Nu avem de-a face însă numai cu un scris exersat foarte devreme si în forme moştenite, ci şi cu in­culcarea unui mod de viaţă, dez­bărat de obiceiuri străvechi, cu o altă înţelegere a virtuţilor umane.

Suntem in faţa unui document monumental !“

Şi profesorul universitar dr. Anton Vraciu, de la Universitatea “Al.I.Cuza” – Iaşi, Facultatea de Filologie, apreciind munca deo­sebit de migăloasă a cercetătoarei Viorica Mihai-Enăciuc de desci­frare a textului cu alfabet geto­-dacic ca şi valoarea deosebită a conţinutului Codexului Ro­honczy, publica in revista Anale de Istorie nr.6/1983 următoarea consemnare:

“Lucrarea expune unele rezultate ale încercării de a descifra semnele scrierii şi limba Co­dexului Rohonczy. Pânã în pre­zent se cunoştea, pe de o partefaptul că textul reprezintă un man­uscris recopiat în prima jumătate a sec. al XVI-lea, pe hârtie de pergament fabricată în nordul Italiei, pe de alta, că, pe Ia sfârşitul seco­lului trecut, au fost sistematizate semnele, fără însă ca textul să fi putut fi citit.

Importantă este constatarea autoarei că semnele arhaice din ­acest Codex au analogii în scrierile silabice indo-europene din epoca bronzului, iar altele se întâlnesc în scrierile fonetice ale aceloraşi populaţii, ceca ce ar dovedi că scrierea aparţine unor populaţii indo-europene, nu cumanice. Faptul că unele semne asemănătoare sunt inserate în legende ale monedelor din secolul al XIV-lea, emise pe teritoriul Ţării Româneşti în chirilică şi latină, şi persistenţa altora în arta populară unde au pierdut valoarea fonetică, dar şi-au păstrat valoarea de comunicare, demonstrează că acest Codex a fost redactat in Valachia. Comparaţiile între miniaturile Codexului Rohonczy şi alte miniaturi din secoleleXI-XII, intercalate în diferite codexuri, cat şi păstrarca unor elemente de scrierc până în a doua jumătate a sec. al XIV-lea, ne pot duce la concluzia că manuscrisul avut în discuţie a fost redactat în secolele XII-XIII. Relevăm şi faptul că unele valori fonetice acordate semnelor din Codexul Rohonczy au lost date în funcţie de valorile fonetice, pe care acestea le aveau – în legendele monedelor din secolul al XIV-lea, unde acestea înlocuiau anumite litere chirilice sau latine. Valorile astfel obţinute în confruntare cu textul au pus în evidenţă texte laice şi religioase în latina vulgară. Deci, textul a fost redactat în latina populară şi realizat cu caracterele scrierii dacice, a cărei evoluţie psote fi urmarită din epoca bronzului.

Situaţii similare se mai întâlnesc în istoria civilizaţiilor: de cxemplu, în Imperiul bizantin, în seeolul al VIII-lea e.n., un Evan­gheliar, redactat in limba greacă a fost scris cu litere latine.

Considerăm că publicarea pri­melor rezultate preliminare, pre­cum şi a descifrării integrale a textelor, va pune în evidenţă un document extrem de important în viaţa laică şi religioasă dintr-o perioadă pentru care nu dispunem de texte scrise. Oportunitatea ti­păririi este incontestabilă”.

Aşadar, specialiştii români în materie remarcă semnificaţia is­torică a descoperirii şi descifrării acestei vechi Cronici româneşti, ca fiind un “document monumental” şi “extrem de important” pentru cunoaşterea reală a istoriei multimilenare a poporului român, dintr-o sursă autohtonă.

Regretăm însă faptul că insti­tutele de specialitate ale Acade­miei Române au rămas nu numai pasive la descopenirea şi desci­frarea acestui document istonic, scris in limba română, latină du­năreană într-un alfabet geto-dacic existent de milenii, cu mult înaintea celui latin al romanilor, după cum marturiseşte enciclope­distul belgian V. Bonaventura în anul 1592dar, după orientarea ideologică ce o au, ar fi preferat ca acest chihlimbar să nu se fi descoperit şi pentru care Prezidiul Academiei Române ar fi trebuit să organizeze o mare sesiune ştiinţifică, cu caracter naţiona1. Dar, vremurile!

De altfel, dezinteresul neînte­meiat în nici un fel al “ştiinţifi­cilor”, cum îi stigmatiza B.P. Haşdeu pe cei de la institutele Academiei Române, s-a mani­festat şi după decembrie 1989, când în luna februarie 1990 au apărut în Editura Ştiintifică şi En­ciclopedică din Bucureşti cele patru volume Documentele Unirii Transilvaniei cu România – 1918, însumând peste 4000 pagini, în care mandatele deputaţilor aleşi în circumscripţiile electorale de pe întreg cuprinsul Transilvaniei au fost însotite de facsimile, pentru a se dovedi autenticitatea lor, şi despre care primul Preşedinte al Academiei Române de după eve­nimentele din decembrie 1989 le aprecia ca formând un excelent Corpus de Documente, de nee­galat încăalcătuit prin efortul deosebit al unui colectiv de is­torici, doctori în istorie. Şi, cu toate acestea, în nici o publicaţie dc specialitate a Acadcanie Ro­mâne n-a apărut, după informaţiile pe care le deţinem nici măcar o simplă

Codex Rohonczy este scris, după toate cercetările intreprinse, pe pamântul nostru strămoşesc. Descoperirile arheologice din anul 1962 de la Tărtăria (Transilvania) a tăbliţelor de lut ars, conţinând o scriere pictografică, veche de peste 6500 de ani, ca şi cele peste o sută de tabliţe descoperite la sfârşitul secolului al XIX-lea la Turdaş, tot în Ardeal, însa mai vechi decât cele de la Tărtăria cu peste 1500 de ani, dovedesc că pe teritoriul patriei noastre au apărut primele semne de comunicare, mai vechi cu o mie de ani – după aprecierea specialiştilor străini şi români, decât cele descoperite în Sumer (Mesopotamia).

Arheologii români au constatat apoi că, din perioada neoliticului şi până astăzi, pe vasele de lut ars, descoperite în spaţiul carpato-dunăreano-pontic, se găsesc o sumedenie de simboluri incizate sau pictate de iscusiţi meşteri olari, care nu au numai un rol decorativ, ci trădează şi o scriere aflată în diferitele ei faze de dezvoltare. Aceasta este o dovadă nu numai a existenţei neîntrerupte a aceleaşi populaţii etnice autohtone, dar şi a nivelului de cultură şi civilizaţie atins.

În acelaşi timp, arheologii au descoperit aceleaşi caracteristici şi pe vasele unor locuitori din ţinuturile marginaşe ale spaţiului carpatin, până unde mlădiţe, neamuri ale băştinaşilor din cetatea carpatină, plecaseră cu milenii înainte. Astfel că acum nu mai poate fi nici un semn de mirare că asemenea analogii se găsesc şi în cultura cretană, troiană, hitită, căci purtătorii acelor culturi materiale şi spirituale au fost neamurile locuitorilor băştinaşi din spaţiul nostru strămoşesc.

Semnele scrierii din textul Codexului întăresc aceste concluzii. Aceste semne sunt asemănătoare cu semnele scrierilor din epoca bronzului de pe teritoriul patriei noastre şi din teritoriile până unde au ajuns, în migrarea, în roirea lor, mlădiţe ale locuitorilor ancestrali din spaţiul carpatin. În acest sens, sunt deosebit de edificatoare tabelele fig. 1, 2 şi 3 realizate de cercetătoarea Viorica Mihai-Enăciuc.

Aici am vrea doar să subliniem că similitudinile dintre semnele din Codex Rohonczy şi scrierea alană, spre exemplu, se explică prin faptul că alanii au fost urmaşii puternicului şi vigurosului neam geto-dacic, cel al masageţilor, care locuia în ţinuturile din nordul Mării Negre şi chiar dincolo de Marea Caspică, care încă în secolul al V-lea î.e.n. aveau un puternic regat, condus de regina Tomyris, întemeietoarea oraşului cetate Tomis, adică Constanţa noastră românească de pe malul Mării Negre şi care s-a confruntat într-un sângeros război cu Imperiul Persan.

http://www.enciclopedia-dacica.ro/webring/codex_rohonczi/Codex%20Rohonczy8.htm„>sursa

 

 

 

Anunțuri

3 comentarii »

  1. […] incontestabilă a acestui adevăr sunt….. integral,AICI Lasă un comentariu LikeBe the first to like this […]

    Pingback de INEDIT-Codex Rohonczy, cronică românească (1100 – 1200) « Cronici Geruliene — Iunie 14, 2011 @ 12:05 pm | Răspunde

  2. Abnormally well written piece of writing…

    Comentariu de action, proses bisnis — Noiembrie 25, 2011 @ 6:14 pm | Răspunde

    • Are you kidding me? It even has spelling and grammar errors. Not to mention historical abberations. I am no scholar, but to admit that there had been a Romanian alphabet that evolved directly from the first pictographical writings is impossible, and simply stating such notions is insulting the reader.

      Comentariu de Anon — Martie 16, 2013 @ 9:19 pm | Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: