ianuarie 31, 2011

Middle East:a call,another smoke[Orient Mijlociu :una spunem,alta fumăm ]

Filed under: Uncategorized — mihaibeltechi @ 12:40 pm

Beyond sounding public speeches of political leaders and Western sraelieni a reality it must be the record: the so-called “apostles” Western democracy leaders are in fact some cynics button transnational companies, the politico-military complex national and transnational and not least the terrible omnipresent Israeli lobby in the West and discrete-effective in other areas of the planet.
What they are interested in reality the mighty planet?
• Access to resources primarily to the energy.
• markets and weapons test polygons produced by national and transnational military complexes.
• Redrawing the post-Cold War spheres of influence.
• Stopping or slowing the rise of emerging markets.
U.S. WALTZ WITH oppressive regimes and dictate
U.S., who claim to be apostles declarative level of democracy (which they wanted to implement for example in Iraq and NATO bayonets Aghanistan the top) is actually in a position of a python that swallowed prey too large and must somnoleze to loot and burn even if the reality would require to stay awake all the senses. To maintain or, why not expand spheres of influence in the Middle East (and beyond), but also to spare Israel’s hegemonic interests and ambitions in the area have supported and still supports oppressive regimes, usepotential to organize the destabilization by open war or covert operations (as is done in Yemen).
• U.S. support for the Shah of Iran and then Saddam Hussein of Iraq;
• For 30 years, Hosni Mubarak of Egypt was the second recipient on a planetary scale U.S. military aid after Israel;
• For 23 years SUAau Tunisian President Ben Ali backed dictatorship that ended recently.;
• In Yemen, the poorest country in the Arab world, led by Ali Abdullah Saleh, a dictator who has been in power since 1978, the U.S. sponsored war on it’s war against its own people, etc..
Israeli political leaders, voices of the Diaspora Hebrew, journalists, television commentators have already hoarse repeating like a scratched gramophone records song with “nuclear Iran is a threat to world peace, openly or quietly accepted view of a number of Arab despots Gulf. Public opinion in the Arab world is extremely anti-Israel, anti-American and pro-Iran. In 2009, a poll showed that 29% of those polled said a nuclear-armed Iran would be positive for the region, the number of those who believe that crescîndîn 2010-57%. While America, Israel and the leaders of Arab states supporting Iran is the biggest threat to peace and stability in the Middle East, Arabs in the area disagree. A question from the two surveys above the biggest threat to peace in the region has received the following responses:
• 88%-Israel
• 77%-American
• 10%-Iran.
Israel and the West in statements supporting their support for democracy in Gaza regiune.Atunci but when democratic elections were held in 2006 and Hamas won, the election was seen as “wrong” by Israel and America, and Israel has imposed amerciless blockade of Gaza. Israel obstinately clamează wish for peace with the Arab world but in the meantime obstruct peace negotiations, to accelerate the dispossession of the Palestinian lands in collusion with Mahmoud Abbas and other Palestinian collaborators.
In the 30 years it has ruled Egypt, Mubarak was a bloody despot within the country and a true American yionisto satellite. It was almost a certainty that Mubarak is about to end. In these circumstances, Washington is desperately seeking solutions to the crisis Egypt and Israel, which has undermined yesterday uninspired excellent relations with Turkey is increasingly isolated finds in the Middle East. Egypt is the linchpin of peace in the Middle East. As long as Egypt refrain hostile actions against Israel, other Arab states, Israel can not initiate actions militareîmpotriva. As long as it remains Cairo pro-Western, it serves as an anchor for other governments friendly to the geo-strategic Israel.Miza is huge. Israel sees its role as hegemon threatened Turkey and Iran’s regional ambitions. Washington sees various local and national conflicts in the Middle East, as part of a battle for regional hegemony between the U.S. and Iran. The security environment in the region has changed dramaticîn recent years. Iran has proved agile enough to align with the rise of new forces that enjoys the support of millions of people. United States of America, meanwhile, were uninspired in allied nations ruled by despots against aceştia.Iranul supports Hezbollah, Hamas, and Shiite parties in Iraq. These are the popular forces who wins the election. Hezbollah emerged as champion of the heroic resistance to invasion of the Israeli invasion of Lebanon in 2006, winning the admiration of the Arabs, not only for itself but also for its Iranian backers. Many Arabs also admire Hamas for its refusal to leave power in Gaza despite Israeli presinuii. Marked pro-Iranian forces also major gains in Iraq. They effectively control the Iraqi government, and their most incendiary leader, Moqtada al-Sadr, recently returned to a hero’s welcome after a prolonged stay in Iran. By invading Iraq in 2003, and removing Saddam Hussein from power, the U.S. offered Iran Iraq on a platter of gold .. Now, Iran is preoccupied with consolidating its position in Baghdad. All this explains the latest developments in Tel Aviv deep concern across the latest political developments in Egipt.Fără Egypt, Israel will be left without a friend in the Middle East. Without controlling Mubarak Egypt and relations with Turkey încădere free Israel will be forced to seek new allies in the region potential.
American public opinion increasingly aware that for decades U.S. foreign policy was dictated by the Zionist forces in their administration. . Gilad Atzmon, a dissident Jew and an extreme voice of criticism of Israeli government says the “Releasing the American people” that for decades, America has exhausted its resources to combat the enemies of the state Jew, it sends its boys and girls for to fight and die in wars Zionist. The second war in Iraq was, obviously, such a war and American policy makers have sacrificed the interests of the American people conclude Gilad Atzmon. In concluziepentru United States, an Egyptian Islamist would be a strategic disaster.But the most affected would be Israel, which has focused on national security strategy in its treaty with Egypt, signed by Menachem Begin, then treated aggressively criticized the Israeli right.


apologize for the quality of translation, not speakingEnglish I went to google translate



3 comentarii »

  1. textul in limba romana
    Orient Mijlociu :una spunem,alta fumăm

    Dincolo de discursurile publice sforăitoare ale liderilor politici sraelieni şi occidentali ,o realitate se impune a fi de domeniul evidenţei : aşa zişii “apostoli “ occidentali ai democraţiei sunt în realitate nişte lideri cinici butonaţi de companiile transnaţionale ,de complexele politico-militare naţionale şi transnaţionale şi nu în ultimul rând de teribilul lobby israelian omniprezent în occident şi discret-eficient în alte zone ale planetei .
    Ce îi interesează pe puternicii planetei în realitate ?
    • Acces la resurse ,în primul rând la cele energetice.
    • Piete de desfacere şi poligoane de încercare pentru armamentul produs de complexele militare naţionale şi transnaţionale .
    • Redesenarea sferelor de influienţă post războiul rece.
    • Stoparea sau încetinirea ascensiunii statelor emergente .
    SUA,care la nivel declarativ se pretind apostoli ai democraţiei ( pe care au vrut să o implementeze de pildă în Irak şi Aghanistan în vârful baionetelor NATO ) în realitate se află în ipostaza unui piton care a înghiţit o pradă mult prea mare şi este obligat să somnoleze pentru a-şi mistui prada chiar dacă realitatea i-ar impune să stea cu toate simţurile treze . Pentru a-şi păstra sau ,de ce nu ,a-şi extinde sferele de influienţă în Orientul Mijlociu ( şi nu numai ) , dar şi pentru a menaja interese şi ambitii hegemonice ale Israelului în zonă au sprijinit şi sprijină în continuare regimurile opresive, utilizează potenţialul de a organiza o destabilizare prin operaţiuni sub acoperire sau război deschis (cum se face în Yemen).
    Rememorăm :
    • Sprijinul acordat de americani sahului Iranului iar apoi lui Sadam Husein al Irakului ;
    • Timp de 30 de ani Hosni Mubarak al Egiptului a fost al doilea beneficiar la nivel planetar după Israel de ajutor militar american ;
    • Timp de 23 de ani SUAau sprijinit dictatura presedintelui tunisian Ben Ali care recent sa încheiat.;
    • În Yemen, cea mai saraca tara din lumea arabă, condusă de Ali Abdullah Saleh ,un dictator care a fost la putere din 1978, război SUA l-a sponsorizat pe acesta în războiul împotriva propriului popor, etc.
    Lideri politici israelieni , voci ale diasporei evreieşti ,ziarişti ,comentatori de televiziune au răguşit deja repetînd ca şi o placă de patefon zgîriată melodia cu “Iranul nuclear este o ameninţare la adresa păcii mondiale, opinie împărtăşită deschis sau în surdină de o serie de despoţi arabi din zona golfului. Opinia publică în lumea arabă este extrem de anti-Israel, anti-americană şi pro-Iran. În 2009, un sondaj de opinie a evidenţiat că 29% dintre cei chestionati au spus un Iran înarmat nuclear ar fi pozitiv pentru regiune, numărul celor ce cred asta crescîndîn 2010 la 57%.În timp ce America, Israel şi liderii unor state arabe susţin că Iranul este cea mai mare ameninţare la adresa păcii şi a stabilităţii în Orientul Mijlociu, arabii din zonă nu sunt de acord. O întrebare din sondajele sus menţionate care cele două privind cea mai mare ameninţare la adresa păcii în regiune a primit următoarele răspunsuri :
    • 88% -Israel,
    • 77% -America,
    • 10% -Iranul.
    Israel şi Occidentul susţin la nivel declarativ sprijinul lor pentru democraţie în regiune.Atunci însă când în Gaza au avut loc alegeri democratice în 2006 şi a câştigat Hamas, alegerea a fost văzută ca „greşită” de către Israel şi America, iar Israelul a impus o blocada nemilosă în Gaza. Israelul clamează cu obstinaţie dorinţa sa de pace cu lumea arabă dar între timp obstrucţionează negocierile de pace , continuă în ritm accelerat deposedarea de pămînturi a palestinienilor în complicitate cu Mahmoud Abbas şi alţi colaboraţionişti palestinieni.
    În cei 30 de ani în care a condus Egiptul ,Mubarak a fost un despot sângeros în interiorul ţării şi un satelit yionisto-american fidel. A devenit aproape o certitudine că era Mubarak e pe cale de a se încheia. În aceste împrejurări Washington caută cu disperare soluţii la criza egipteană iar Israelul ,care şi-a compromis în mod neinspirat excelentele relaţii de mai ieri cu Turcia se trezeşte tot mai izolat în Orientul Apropiat. Egiptul este pivotul păcii în Orientul Mijlociu. Atât timp cât Egiptul se abţine de acţiuni ostile împotriva Israelului, alte state arabe nu pot iniţia acţiuni militareîmpotriva Israelului . Atât timp cât rămâne Cairo pro-occidental, aceasta serveşte ca o ancora pentru alte guverne prietenoase faţă de Israel.Miza geo-strategică este imensă .Israelul îşi vede ameninţat rolul de hegemon zonal de ambiţiile Turciei şi Iranului .Washingtonul vede diferitele conflicte locale şi naţionale în Orientul Mijlociu, ca parte a unei bătălii pentru hegemonie regională între SUA şi Iran. Mediul de securitate în regiune sa schimbat dramaticîn ultimii ani. Iranul sa dovedit suficient de agil pentru a se alinia cu creşterea unor forţe noi care se bucură de sprijinul a milioane de oameni. Statele Unite ale Americii, între timp, în mod neinspirat s-au aliat cu despoţii împotriva popoarelor guvernate de aceştia.Iranul sprijină Hezbollah, Hamas, şi partidele şiite din Irak. Acestea sunt forţe populare care câştigă alegerile. Hezbollah a apărut ca campion eroic ale rezistenţei la invazia invazia israeliană din 2006 în Liban, castigand admiratia arabilor, nu numai pentru sine, ci, de asemenea, pentru susţinătorii săi iranieni. Mulţi arabi admira, de asemenea, Hamas pentru refuzul său de a pleca de la putere în pofida presinuii israeliene în Gaza. Forţele pro-Iran au marcat, de asemenea, câştiguri majore în Irak. Ei controlează efectiv de guvernul irakian, şi liderul lor cel mai incendiare, Moqtada al-Sadr, revenit recent la bun venit ca un erou, după un sejur prelungit în Iran. Prin invadarea Irakului în 2003, şi eliminarea lui Saddam Hussein de la putere, SUA au oferit Irakul Iranului pe tipsie de aur..Acum, Iranul este preocupat de consolidarea poziţiei sale în Bagdad. Toate aceste evoluţii de ultimă oră explică îngrijorarea profundă de la tel Aviv vizavi de evoluţiile politice de ultimă oră din Egipt.Fără Egipt, Israel va fi lăsat fără nici un prieten în Orientul Mijlociu .Fără Mubarak controlînd Egiptul şi cu relaţiile cu Turcia încădere liberă, Israel va fi obligat să caute în zonă noi aliaţi potenţiali.
    OPINIA PUBLICĂ AMERICANĂ conştientizează tot mai mult faptul că timp de decenii politica externă americană a fost dictată de către forţele sioniste din cadrul administraţiei lor. . Gilad Aţmon,dizident evreu şi o voce extreme de critică la adresa guvernului israelian scrie în “ Eliberarea poporul american “ că timp de decenii, America şi-a epuizat resursele sale pentru a combate duşmanii statului evreu,că aceasta îşi trimite băieţii şi fetele tinere pentru a lupta şi muri în războaie sioniste. Al doilea războiul din Irak a fost, evident, un astfel de război iar factorii de decizie Americii au sacrificat interesele poporului american conchide Gilad Aţmon. În concluziepentru Statele Unite, un Egipt islamist ar fi o catastrofă strategică. Dar cel mai afectat ar fi Israelul care şi-a centrat strategia de securitate naţională pe tratatul său cu Egiptul, semnat de Menachem Begin, tratat intens criticat atunci de dreapta israeliană.

    Comentariu de mihaibeltechi — ianuarie 31, 2011 @ 12:41 pm | Răspunde

  2. Israelul exercită presiuni asupra SUA şi Europei pentru a-l susţine pe Hosni Mubarak

    Israelul a transmis un mesaj confidenţial Statelor Unite şi unor ţări europene, cerându-le să susţină stabilitatea regimului egiptean al lui Hosni Mubarak, care se confruntă cu un val de contestare, a anunţat luni cotidianul israelian Haaretz.
    În acest mesaj, oficialii israelieni subliniază că este „în interesul Occidentului” şi „întregului Orient Mijlociu să se menţină stabilitatea regimului din Egipt”, a adăugat cotidianul.

    „Trebuie, în consecinţă, frânate criticile adresate în mod public preşedintelui Hosni Mubarak”, a subliniat acest mesaj, trimis la sfârşitul săptămânii, potrivit cotidianului.

    Postul israelian militar de radio, care a preluat această informaţie, a apreciat că această iniţiativă constituie o critică la adresa Statelor Unite şi ţărilor europene, care nu mai susţin regimul preşedintelui Mubarak.

    Un purtător de cuvânt al premierului Benjamin Netanyahu a refuzat să confirme sau să dezmintă aceste informaţii, în timp ce purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe nu a putut fi contactat.

    Haaretz, citând oficiali israelieni, a anunţat, de asemenea, că Ministerul Afacerilor Externe a emis directive destinate unui număr de aproximativ zece „ambasade-cheie”, în Statele Unite, Canada, China, Rusia şi mai multe ţări europene.

    Aceste directive cer ambasadorilor să sublinieze, în cadrul unor discuţii cu interlocutorii lor, „importanţa stabilităţii Egiptului” şi să transmită acest mesaj cât mai rapid posibil.

    Până în prezent, liderii israelieni au adoptat o atitudine discretă faţă de valul de manifestaţii din Egipt. Netanyahu a ordonat miniştrilor săi să se abţină să facă declaraţii.

    Duminică, Netanyahu s-a mulţumit să afirme că Israelul vrea să păstreze pacea cu Egiptul, dar şi „stabilitatea şi securitatea regională”.

    Comentariu de Joker 2009 — ianuarie 31, 2011 @ 2:06 pm | Răspunde

  3. Egyptian Police Redeploying
    Egypt’s internal security forces are reportedly redeploying across the country Jan. 30 after abandoning the streets the previous day in a demonstration, showing what chaos would ensue should they be undermined by the military. As the protests show early signs of dwindling, Egyptian President Hosni Mubarak and Interior Minister Habib al-Adly, who have negotiated a stay in power so far, are likely betting that the protesters, who thus far have been unable to coalesce into a unified group, will clear the streets under pressure. However, serious potential for clashes remain, especially considering hostilities between the army and the police and between the police and protesters. The coming hours will thus tell whether Mubarak’s bet on the opposition was a wise one.

    The Egypt Unrest: Full Coverage
    Egyptian Interior Minister Habib al-Adly reportedly ordered Egyptian police patrols to redeploy across Egypt during a Jan. 30 meeting with the commanders of the Central Security Forces (CSF) in Nasr city east of Cairo.

    The decision to redeploy the internal security forces follows a major confrontation that has played out behind the scenes between the Interior Ministry and the military. The animosity between Egypt’s police and soldiers was amplified Jan. 28 when demonstrators overwhelmed the CSF and plainclothes police and the army stepped in to attempt to restore order.

    Fearing that he and his forces were being sidelined, al-Adly was rumored to have ordered the police forces to stay home and leave it to the army to deal with the crisis. Meanwhile, multiple STRATFOR sources reported that many of the plainclothes policemen were involved in a number of the jailbreaks, robberies of major banks, and the spread of attacks and break-ins into high-class neighborhoods that occurred Jan. 29. In addition to allowing the police to blow off steam, the implicit message that the Interior Ministry was sending to the army through these actions was that the cost of undermining the internal security forces was a complete breakdown of law and order in the country that would in turn break the regime.

    That message was apparently heard, and, according to STRATFOR sources, the Egyptian military and internal security forces have coordinated a crackdown for the hours ahead in an effort to clear the streets of the demonstrators. The interior minister has meanwhile negotiated his stay for the time being, in spite of widespread expectations that he, seen by many Egyptians as the source of police brutality in the country, would be one of the first ministers that would have to be sacked in order to quell the demonstrations. Instead, both Egyptian President Hosni Mubarak and al-Adly, the two main targets of ire for the demonstrators, seem to be betting that they can ride this crisis out and remain in power. So far, the military seems to be acquiescing to these decisions.

    The real test for the opposition has thus arrived. In spite of a minor reshuffling of the Cabinet and the military reasserting its authority behind the scenes, Mubarak and al-Adly remain in power. The opposition is unified in its hatred against these individuals, yet divided on most everything else. The Muslim Brotherhood’s Islamist platform, for example, is very different from opposition figure Mohamed ElBaradei’s secularist campaign, which explains why no one has been able to assume leadership of the demonstrations. In evaluating the situation on the streets, the regime appears willing to take a gamble that the opposition will not cohere into a meaningful threat and that an iron fist will succeed in putting down this uprising.

    Within the next few hours, police and military officials are expected to redeploy in large numbers across major cities, with the CSF taking the first line of defense. Tensions are still running high between the internal security forces and the military, which could lead to serious clashes between the army and police on the streets. The size and scope of the protests appear to be dwindling into the low thousands, though there is still potential for the demonstrations to swell again after protesters rest themselves and wake up to the same government they have been trying to remove. Moreover, as the events of Jan. 28 and 29 illustrated, protesters are far more likely to clash with the CSF than with the military.

    A deadly clash in front of the Interior Ministry Jan. 29 demonstrated the varying tensions between the protesters on one side and the military versus the police on the other. According to a STRATFOR source, Al-Adly was attempting to escape the Interior Ministry under heavy protective detail Jan. 29 when he came under attack. The CSF reportedly shot dead three protesters attempting to storm the building. Eyewitness reports later came out claiming that the army had to step in and set up a barrier between the protesters and the CSF to contain the crisis.

    The demonstrators are still largely carrying with them the perception that the military is their gateway to a post-Mubarak Egypt and the CSF is representative of the regime they are trying to topple. It remains to be seen how much longer that perception of the military holds. A curfew in Cairo, Alexandria and Suez has been extended from 3 p.m. to 8 a.m. local time. In the hours ahead, it will become clearer whether the redeployment of the internal security forces will contribute to improving security and the government’s control or whether their presence will simply further stoke the flames.

    This report may be forwarded or republished on your website with attribution to

    google translate
    Egiptului forţele interne de securitate sunt relatărilor redistribuirea în întreaga ţară 30 ianuarie, după abandonarea străzi ziua precedentă într-o demonstraţie, arătând ce haos ar rezulta ar trebui să le fie subminată de către forţele militare. Ca protestele arata primele semne de scădere, preşedintele egiptean Hosni Mubarak şi Ministrul de Interne al Habib-Adly, care au negociat un sejur la putere până în prezent, sunt probabil pariuri că protestatarii, care până acum au fost în imposibilitatea de a fuziona într-un grup unit , va şterge pe străzi sub presiune. Cu toate acestea, potenţial serios pentru ciocniri rămân, în special având în vedere ostilităţile între armată şi poliţie şi între poliţie şi protestatari. Orele de vin va spune, prin urmare, dacă pariul lui Mubarak pe opoziţiei a fost un înţelept.

    Unrest Egipt: Acoperire completa
    Ministrul de Interne Habib egiptean al-Adly ordonat relatărilor, patrule de poliţie egiptean să redistribuie peste Egipt în timpul unei 30 ianuarie întâlnire cu comandanţii Forţelor de Securitate Central (CSF) în oraşul Nasr la est de Cairo.

    Decizia de a redistribui forţelor de securitate internă urmează o confruntare majoră, care a jucat în spatele scenei între Ministerul de Interne şi militare. animozitate între poliţie Egipt şi soldaţi a fost amplificat 28 ianuarie când demonstranţi copleşit CSF şi poliţie în civil şi armata a intervenit pentru a încerca pentru a restabili ordinea.

    Temându-se că el şi forţele sale au fost marginalizată, Al-Adly fost zvonuri ca s-a ordonat forţelor de poliţie să rămână acasă şi lăsaţi-l la armata pentru a face faţă crizei. Între timp, mai multe surse STRATFOR a raportat că mulţi dintre poliţişti în civil au fost implicate într-o serie de jailbreaks, jafuri de bănci importante, şi a răspândirii de atacuri şi break-uri în clasa cartiere mare care a avut loc 29 ianuarie. În plus, pentru a permite poliţiei să lovitură de pe aburi, mesajul implicit pe care Ministerul de Interne a trimis în armată prin intermediul acestor acţiuni a fost faptul că costul de subminare a forţelor de securitate internă a fost o defalcare completă a legii şi ordinii în ţară, care ar rândul său, rupe regimului.

    Că mesajul a fost aparent auzit, şi, potrivit unor surse STRATFOR, forţele egiptene militare şi de securitate internă au coordonat o represiune de ore înainte într-un efort pentru a goli strazile de demonstranţi. Ministrul de Interne a negociat între timp şederii sale pentru moment, în ciuda aşteptărilor larg răspândită că el, văzut de mulţi egipteni ca sursă de brutalitatea poliţiei în ţară, ar fi unul dintre miniştri primul rând, că ar trebui să fie demis în vederea pentru a înăbuşi demonstraţiile. În schimb, atât preşedintele egiptean Hosni Mubarak şi al-Adly, cele două obiective principale ale iritarea pentru demonstranţi, par a fi pariuri că pot merge la această criză şi să rămână la putere. Până în prezent, armata pare a fi cedând la aceste decizii.

    Adevăratul test pentru opoziţia a ajuns astfel. În pofida unei minore remaniere a Cabinetului militar şi reafirma autoritatea sa în spatele scenei, Mubarak şi al-Adly rămâne la putere. Opoziţia este unificat în ura sa împotriva acestor persoane, dar împărţit pe cele mai multe orice altceva. Platforma islamist Fratia Musulmana, de exemplu, este foarte diferit de campanie secularist figura opoziţiei lui Mohamed ElBaradei, care explică de ce nimeni nu a fost capabil să îşi asume conducerea demonstraţiilor. În evaluarea situaţiei de pe străzi, regimul pare dispus să ia un joc de noroc că opoziţia nu va coerent într-o ameninţare semnificativă şi că un pumn de fier va reuşi în punerea în jos această revoltă.

    În câteva ore următoare, poliţia şi oficiali militari se aşteaptă să redistribuie în număr mare în oraşele mari, cu LCR a lua prima linie de apărare . Tensiunile sunt încă rulează mari între forţele de securitate internă şi militare, care ar putea duce la conflicte serioase între armată şi poliţie pe străzi. Dimensiunea şi domeniul de aplicare al protestelor par a fi în scădere, în mii de scăzut, deşi există încă potenţial pentru demonstraţii de a se umfla din nou după protestatari de odihnă şi se trezesc la acelaşi guvern care au fost încercarea de a elimina. În plus, ca evenimentele din 28 ianuarie şi 29 ilustrate, protestatari sunt mult mai probabil să intre în conflict cu LCR decât cu militare.

    Un conflict mortal în faţa Ministerului de Interne 29 ianuarie demonstrat tensiunile variind între protestatari pe de o parte şi militare faţă de poliţie pe de altă parte. Potrivit unei surse STRATFOR, Al-Adly a fost incearca sa scape de Ministerul de Interne în detaliu de protecţie grele, 29 ianuarie, când a intrat sub atac. CSF împuşcat relatărilor morţi trei protestatari încearcă să ia cu asalt clădirea. Rapoartele martorilor oculari mai târziu a ieşit susţinând că armata a trebuit să intervină şi a înfiinţat o barieră între protestatari şi LCR să conţină criza.

    Demonstranţii sunt încă în mare măsură purtand cu ei percepţia că armata lor este poarta de acces la un post-Mubarak Egipt şi LCR este reprezentative ale regimului pe care încearcă să răstoarne. Rămâne de văzut cât de mult mai mult că percepţia militare deţine. O stare de asediu în Cairo, Alexandria şi Suez a fost prelungit de la 15 la 8, ora locală. În ore înainte, acesta va deveni mai clar dacă redistribuire a forţelor de securitate internă va contribui la îmbunătăţirea securităţii şi de guvern de control sau dacă prezenţa lor vor pur şi simplu în continuare Stoke flăcări.

    Acest raport poate fi transmis sau republicat pe site-ul dvs. cu atribuţia de a

    Comentariu de mihaibeltechi — ianuarie 31, 2011 @ 2:19 pm | Răspunde

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:


Comentezi folosind contul tău Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )


Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: