CRONICI DIN GERULIA & STIRI FIERBINTI din TREBUCI

Septembrie 10, 2010

Dormi neliniştit, DNA anchetează despre tine by Mantzy

Filed under: Uncategorized — mihaibeltechi @ 9:52 am

Bietul Nae Caţavencu de la Academie primeşte lovitură după lovitură. Mai întâi nu le-a mai dat angajaţilor salariile, apoi şefii lui au plecat în Noua Zeelandă după şpăgi (tocmai ca să mai dea un salariu – două), p’ormă unul dintre simboluri a fost numit pe limbi consul la Marsilia şi, în fine, în ceea ce pare tragicul final, patronul a fost arestat. Cum era şi normal, televiziunea patronului face şezători în care, pe sistemul OTV-pro-Dănuţ, urlă împotriva privării prea uşoare de libertate a unui om care le dă să mănâncă la atâţia oameni. Apropo, am zis televiziunea? Pardon. Am vrut să spun televiziunile. Că OTV-ul a fost lovit a doua oară, săracul. Chiar aşa, să-şi aresteze al doilea patron într-o lună, nu-i de glumă.Dar despre cine vorbim? Ar fi cazul să le amintim şi celor de la Realitatea şi OTV: nu vorbim despre un patron oarecare, acuzat pe drept sau nedrept de favorizarea infractorului. Vorbim despre Sorin Ovidiu Vântu, tăticul FNI, omul care practic a recunoscut că a dat ţeapă la milioane de oameni, dar nu a semnat nimic, aşa că (hahaha, ‘timabililor) nu poate fi prins. Vă amintiţi sigur cum, pe vremea când era sigur că omul lui va conduce România, Vântu poza în mare filosof, live la propria televiziune, şi ne recomanda cu un cinism altfel admirabil să ne întărim statul. Iată că azi Vântu a pozat jalnic, în pielea unui om cu un handicap fizic care este târât şontâc-şontâc de mascaţi spre duba poliţiei. S-ar zice că ne-am întărit statul, sau cum? Chiar am făcut o glumă considerată exagerată de colegii de redacţie, azi-dimineaţă, când ne întrebam dacă Vântu a fost sau nu ridicat. Am spus că Vântu sigur a fost ridicat, pentru că altfel nu se poate deplasa. Mai că-ţi venea să plângi, dacă nu-ţi aminteai cine e personajul. Dar el e, băăă! Nu unul care i-a ajutat pe d’alde Nicolae şi Vlas, ci însuşi creierul şi beneficiarul din spatele întregii operaţiuni.

Să fim serioşi: reţinerea lui Vântu pe motiv de favorizarea infractorului pute a celebra reţinere a lui Al Capone pentru neplata impozitelor. Despre ce infractor vorbim aici? Ah, despre mâna lui dreaptă, un biet Nicolae! Aha! Ferească Sfântul de vreun Eliot Ness autohton, că bietul Vântu nu are tocmai condiţia fizică necesară să se ferească în pârnaie de mânia păgubiţilor FNI care au fost nevoiţi să fure ca să poată trăi şi care sigur îi vor arunca săpunul pe jos.

mantzy.wordpress.com

va sugerez cititi in paralel cu ce scrie Dan Tapalaga

<a href=”http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-7775056-vantule-dormi-linistit-aproape-toata-presa-lucreaza-pentru-tine.htm”&gt;AICI </a> Vântule,dormi liniştit ! Aproape toată presa lucrează penztu tine.

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: