Se pare că economia mondială se găseşte în situaţia catastrofală de a se prăvăli într-un hău. Euro se află în colaps. Demersurile foarte agresive ale Israelului şi ale Statelor Unite, iminenta lor ameninţare de atacare a Iranului sunt pe cale să arunce omenirea în încleştarea celui de-Al Treilea Război Mondial, cu urmări imprevizibile pentru întreaga planetă. După reeditarea episodului Pearl Harbor – cacialmaua de la 11 septembrie 2001 – s-a dorit inocularea ideii că cel mai mare duşman al omenirii este terorismul extremiştilor islamici. O vreme, chiar şi azi, americanii şi o covârşitoare parte a lumii occidentale au crezut. Timpul a scos la iveală dovezi incontestabile ale inamicului real, aflat chiar în interiorul structurilor de conducere ale statelor puternice, ale S.U.A. Corporaţiile – marile imperii multinaţionale – cu bugete substanţial mai consistente decât cele ale multor ţări, dictează multor guverne, cum este şi cazul României postdecembriste. Românii nu se pot revolta împotriva lor. „Nu văd pădurea din pricina copacilor”! Zilnic, pe canalele naţionale, fel de fel de „specialişti-anal-işti” economici anunţă sfârşitul crizei, de fapt, un fel de a fura căciula poporului. Modul în care marile puteri ne aburesc şi ne mint că au rezolvat criza din 2008, este de neacceptat. Reţeta de „rezolvare”, găselniţa „genială” şi salvatoare au fost tiparniţa de bani „electronici” pentru şmecheri şi creditul de la F.M.I. pentru fraieri (România). Cum ar putea lua sfârşit această criză provocată, când majoritatea statelor sunt supraîndatorate? Cum ar putea plăti România datoriile, când ne aflăm în deficit bugetar? Datoriile cresc şi ne afundăm din ce în ce mai adânc în mlaştină. Când şi cum vom plăti datoria? Vreme de decenii ar trebui ca România să aibă excedent bugetar. De unde? Într-un sistem politic şi social defectuos, precum cel actual, în care F.M.I.-ul ordonă jaful privatizării şi concedieri masive, când alocarea de investiţii şi crearea de locuri de muncă este nulă, nu este posibil. Am urmărit, ca atâţia alţii, întâmplările începutului de an 2012. Iniţial m-am bucurat că răbdarea românilor a ajuns la capăt şi a declanşat „explozia mămăligii”, că demnitatea a scos capul ascuns timp de 22 de ani sub gluga umilinţei. Zadarnic! Totul s-a transformat într-o derutantă manifestare a teatrului absurd, un fel de război al românilor împotriva românilor. Lipsa de speranţă a declanşat paranoia galopantă pe stradă, pe internet, în ziare şi în studiourile de televiziune, unde protagoniştii au cântat sau au jelit după propriile partituri. Noi nu am ştiut – sau poate am uitat – cine ne-a legat lanţul de grumaz şi ne-a pus în jug în 1989. Nu avem puterea să aruncăm lanţul şi să ne revoltăm împotriva dictaturii F.M.I., care „taie şi spânzură în România”, împotriva „iluminaţilor” care doresc instaurarea Noii Ordini Mondiale – New World Order (N.W.O.), pe întreaga planetă, care doresc instituirea unui stat poliţienesc total şi a controlului absolut asupra individului.[1] Este „ordinea” lor, nu a noastră!

Pentru a înţelege mai bine „fenomenul” N.W.O. şi conexiunea cu România, vă propun să aruncăm o succintă privire retrospectivă asupra situaţiei de după Al Doilea Război Mondial, din perioada aservirii absolute Moscovei (1944-1958). În posturile-cheie de conducere, de represiune, în direcţiiile ideologice şi culturale veţi constata prezenţa majoritară a unor elemente alogene, în special evrei sau proveniţi din familii evreieşti. Indivizi care au acţionat nu în calitate de evrei, ci de comunişti-evrei, slugi fanatice ale Moscovei, pentru distrugerea majorităţii intelectualilor români – uneori chiar a altor evrei. Se pare că abuzurile comise în anii ’50 de către unii dintre cei menţionaţi au fost uitate de evreii de azi, iar responsibilitatea, fie ea numai morală, ar trebuii recunoscută şi asumată. Pe cei de teapa impostorului zice-se dovedit, Ellie Wiesel, nu-i interesează decât Auschwitz-ul şi nu vor să ştie nimic de Basarabia şi Transilvania anului 1940, de Aiud, Sighet, Piteşti sau Canal. Este firesc să-i preocupe soarta evreilor în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, dar, în mod regretabil şi de nepermis, au „uitat” de crimele şi persecuţiile comise de confraţii lor contra românilor. Pentru înţelegere şi comparaţie, o lectură a numelor celor instalaţi în scaunele decizionale ale diferitelor domenii de activitate de atunci este edificatoare:
Ana Pauker (Hannah Rabinsohn), Teohari Georgescu (Burach Teskovich), Gheorghe Apostol (Aaron Gershwin), Lothar Rădăceanu (Lothar Wuertzel), Iosif Kişinevsky (Ioska Roitman), Liouba Kişinevschi, Leonte Răutu (Lev Oigenstein), Petre Borilă (Iordan Dragan Russev), Vasile Luca (Lukacs Laszlo), Alexandru Moghioroş (Balogh Joszef), Silviu Brucan (Saul Brukner- zis şi “Oracolul de la Dămăroaia”), Emil Bodnăraş (Emilian Botnarenko), Walter Roman (Ernő Neuländer), Miron Constantinescu (Mehr Kohn), Alexandru Bârlădeanu (Saşa Goldenberg), Leontin Sălăjan (Szilágyi Leon), Gheorghe Gaston Marin (Ghiuri Grossmann), Leonid Tismăneanu (Leon Moiseevici Tismeneţki), Dionisie Patapievici (sau Dionis, sau Patapiewicz Denys, sau Patapicovici), Avram Bunaciu (Abraham Gutman), Gheorghe Stoica (Moscu Kohn), Maxim Berghianu (Maximilian Bergmann), Gheorghe Pintilie (Pantelei Bodnarenco) zis Pantiuşa, Dumitru Coliu (Dimităr Kolev), Ion Vinţe (Vincze János), Alexandru Nicolschi (Boris Grünberg), Mihai Dulgheru (Mişa Dulbergh), Mihai Florescu (Misha Iakobi), Ana Toma (Ana Grossman), Alexandru Sencovici (Szenkovits Sàndor), Ştrul Mauriciu, Moises Haupt, Ştefan Coller (Koller), Feller Moritz, Mirodan (Alexander Zissu Saltman)… Aurel Baranga (Ariel Leibovich), Marcel Breslaşu (Mark Breslau), Jules Perahim (Iulis Blumenfeld), Nina Cassian (Renée Annie Cassian), Veronica Porumbacu (Veronika Schwefelberg), Alexandru Graur (Alter Brauer), Alexandru Toma (Solomon Moscovici), Ion Călugăru (Ştrul Leiba Croitoru), Maria Banuş (fiica lui Max Banush de la Banca Marmorosch Blank), A.E. Bakonsky (Anatol Eftimievici Baconsky), Ovid S. Crohmălniceanu (Moise Cohn), Alexandru Jar (Alexander Avram), Mihail Davidoglu (Moise Davidson), Ion Vitner (Iţic Wittner) ş.a. Dar să nu-i neglijăm nici pe contemporani: Petre Roman, Mugur Isărescu, Vladimir Tismăneanu, Horia Roman Patapievici, Mihai Răzvan Ungureanu… şi de ce nu, cei trei preşedinţi ai României de după ’89.

Dacă în perioada de după război, ucazurile veneau de la Moscova, astăzi ordinele ni se transmit de la Washington, de la Bruxelles, mâine, cine ştie?, de la Tel Aviv. Trăim, repetăm drama anilor postbelici şi suportăm consecinţele dramei postdecembriste. Din moment ce am fost îmbrânciţi pe poarta U.E. şi N.A.T.O.!, adio suveranitate naţională! Revenind la borna prezentului, în aceeaşi zi în care F.M.I. a lăudat reformele guvernului, Primul Ministru în exerciţiu a depus mandatul guvernului. Vi se pare că s-a produs ca urmare a presiunii străzii? Fals! Aşa s-a ordonat. „Nu protestele l-au silit pe Emil Boc să demisioneze, ci propriul său partid”, scrie Karl-Peter Schwarz în editorialul intitulat „Teatru absurd la Bucureşti”, din ziarului german Frankfurter Allgemeine Zeitung. Editorialistul afirmă că propoziţia de rămas-bun a premierului demisionar: „Am luat decizia de a depune mandatul pentru a detensiona situaţia politică şi socială din ţară, dar şi pentru a nu pierde ceea ce românii au câştigat cu atâtea suferinţe, şi anume stabilitatea economică a ţării”, ar fi inspirată din opera „compatriotulului său, Eugen Ionesco”.[2] Politicienii şi guvernanţii noştri sunt simple marionete, banali pioni ai Ocultei mondiale, uşor de inlocuit. Din nou, imposibilul a fost posibil. Numirea noului premier stă sub semnul ambiguităţii, al nesiguranţei. Deşi tânăr, se află sub „umbra” multor semne de întrebare. Serviciile româneşti de contraspionaj consideră că M.R.Ungureanu „este agent al unei puteri străine”. În conjunctura în care Masoneria este tot mai implicată în derularea evenimentelor, strânsa prietenie cu şeful masoneriei germane (evreu polonez) nu pare a fi simplă coincidenţă. În unele medii se afirmă că printre misiunile noului premier s-ar număra şi înstrăinarea aurului României către firma evreiască din Canada, Roşia Montana Gold Corporation. În condiţiile menţionate sumar, un personaj a cărui experienţă este discutabilă, iar conexiunile sale cu diverse organizaţii străine nu constituie un „certificat de bună purtare”, a fost numit de Preşedinte ca să conducă destinele Ţării. Poate veţi spune, asemenea altora: „nici nu s-a instalat bine şi este contestat”. În situaţia dezastruoasă în care administraţiile de după ’90 au adus România, nu ne mai putem permite să facem experienţe. Avem nevoie de certitudini, iar noul premier nu ni le va oferi! Nu-i rău să ascultăm şi vocea târgului, să ne luminăm puţin şi să vedem ce hram poartă urmaşul „la tron”.

Mihai Răzvan Ungureanu – de la C.C. al U.T.C., la Ministerul de Externe, la Serviciul de Informaţii Externe, la şefia Guvernului României.

Vă previn că C.V.-ul istoricului M.R. Ungureanu este impresionant, mult prea „impresionant”, pentru a fi atribuit unui om de 44 de ani, cu precizarea că spaţiul nu ne permite relatarea biografiei integrale. Istoric şi diplomat român, fost membru supleant al C.C. al U.T.C., a deţinut funcţia de ministru de externe al României între anii 2004-2007. Până la numirea sa ca Prim ministru a fost director al Serviciului de Informaţii Externe al României. După comentariile apărute în mass-media, Mihai Răzvan Ungureanu se trage dintr-o familie de evrei intelectuali din Iaşi. Mama, evreică născută la Bălţi – cel mai rusificat oraş din Republica Moldova în perioada existenţei U.R.S.S.; tatăl său, Ştefan Ungureanu, a fost profesor de chimie-fizică la Universitatea din Iaşi, viceprimar şi director la Agenţia Locală de Conservare a Energiei. În anii ’90 M.R. Ungureanu a fost lansat în viaţa publică românească de către de Iosif Sava, în Seria seratelor muzicale, care includeau dialoguri cu oameni politici, oameni de artă, filozofi, muzicieni, instrumentişti, în 1990, aflaţi la începutul carierei. Tot din presa românească reiese că studiile şi cariera sa au fost/sunt conectate cu organizaţiile Sörös şi cu cele iudaice ale magnatului Mark Rich. „Apartenenţa sa ca lider al organizaţiilor Sörös din România, ca şi ale organizaţiilor sioniste, a permis ca, neavând nici un fel o viaţă politică activă postdecembristă (după cum singur mărturiseşte), să fie numit, în 2004, ministru de externe al Romaniei.”[3] De altfel, al treilea volum al cărţii lui Cornel Dan Niculae -„Politica Filo-Sionistă a României în faţa Europei şi a lumii”, are ilustrată pe copertă fotografia ministrului Ungureanu cu mâinile pe Zidul Plângerii şi cu chipa pe cap. „Ofiţer de-al nostru sau de-al lor?”[4]
Ar mai fi de reţinut câteva elemente importante din activitatea precedentă, „în interesul României”(?), a actualului premier:
- 2004 – chiar la investirea ca Ministru de Externe, a dispus montarea în sediul Ministerului de Externe Român a portretului Anei Pauker (cetăţean sovietic şi agent N.K.V.D., cu grad de colonel;
- 2004 „La numirea mea ca ambasador în Federaţia Rusă reprezentanţi ai Parlamentului României au insistat pe o misiune permanentă a noastră legată de Federaţia Rusă, şi anume urmărirea problemei Tezaurul României. Total surprinzător şi de neînţeles pentru mine, nici acum, în aprilie 2005 am primit ordin scris de la M.A.E., trimis de dl Leuştean în numele lui Mihai Răzvan Ungureanu, să nu mai abordez în nici un fel şi sub nici o formă problema Tezaurului!” (Dumitru Prunariu);
- 2005 prin prevederile acordului dintre guvernele României şi Ungariei, conceput de Mihai Răzvan Ungureanu, o parte din averea Fundaţiei private Gojdu a fost trasferată ilegal statului ungar, în ciuda opoziţiei Bisericii Ortodoxe Române, executoare testamentară, care a cerut respectarea Testamentului lui Emanuil Gojdu;
- 2006 – ca Ministru de Externe al României, Mihai Răzvan Ungureanu a declarat public că cetăţenii din aşa numita Republică Moldova vorbesc „o variantă a limbii române”;
- 1997 – 1998 M.R. Ungureanu a primit de două ori premiul „Felix Posen”, acordat de Universitatea Ebraică din Ierusalim, Israel (?!);
- 2009 – M.R. Ungureanu a fost acuzat de fostul purtător de cuvânt al S.R.I., Nicolae Ulieru că ar fi agent al unei puteri străine. „Eu, când am auzit numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu la S.I.E., am avut o tresărire. Mi-am spus: oare preşedintele chiar nu ştie cine e omul ăsta, sau S.R.I. nu l-a informat?”; Gravitatea excepțională a acestei declaraţii poate fi completată cu o alta, aparţinând aceleiaşi surse: „Dacă Comisia parlamentară de control a S.R.I sau S.I.E. vrea să mă asculte, aş putea spune lucruri interesante”.
- 2005 – Mihai Răzvan Ungureanu, ca ministru de externe al României, a semnat împreună cu ministrul de externe rus, Lavrov, cel mai păgubos acord postdecembrist – „Legea pentru ratificarea Protocolului dintre Romania si Rusia privind inventarierea relaţiilor bilaterale”. Astfel, România, prin „omisiune” (de fapt prin trădare) a renunţat oficial, la România de Est (Basarabia), la Tezaurul României sechestrat la Moscova de Lenin în 1918. şi „uitat/pierdut” de sovietici/ruşi. etc, în favoarea Rusiei şi spre enorma pagubă a României![5]

După demiterea din funcţia de Ministru de Externe, s-a autosuspendat din calitatea de membru al P.N.L. pentru a pleca la Viena ca reprezentant special la Iniţiativa de Cooperare în Sud-Estul Europei (o şcoală europeană de spioni). Surse din cadrul Serviciului de Informaţii Externe au relatat că „Mihai Răzvan Ungureanu hoinărea în voie încă de când era secretar de stat, prin birourile Centralei S.I.E. şi prin unele case conspirative din jurul Ministerului Afacerilor Externe”. Întrebat dacă vreun secretar de stat sau ministru are dreptul să se plimbe hai-hui prin clădirile S.I.E., fostul şef al spionilor externi, Cătălin Harnagea, s-a arătat extrem de surprins: „Nici măcar angajaţii instituţiei nu au voie să se plimbe de capul lor prin birouri, iar, în ceea ce priveşte casele conspirate, acestea sunt frecventate numai de agenţii sub acoperire sau ofiţerii care îi coordonează. Prim-ministrul dacă vine, îşi anunţă din timp vizita”. Din motive lesne de inţeles, şeful statului – „patronul”, serviciilor speciale – nu şi-a abandonat protejatul, propunându-l la şefia spionajului extern (S.I.E.), dar după „Episodul japonez”, Mihai Răzvan Ungureanu a ieşit cam „şifonat”. Fapt deloc neglijabil, prea-eminentul Mihai Răzvan Ungureanu a fost/este „sponsorizat” de Marc Rich, numitor comun al oligarhilor ruşi cu interese în România, deţinător de triplă cetăţenie: israeliană, spaniolă şi elveţiană (la cea americana a renunţat, după ce, în 1983, a fost acuzat de evaziune fiscală, „comerţ cu inamicul sovietic” şi conectat la Mossad, serviciul israelian de spionaj).[6] Prea multe incertitudini! Precedentul fusese deja creat. Doi ex miniştri postdecembrişti au fost acuzaţi de spionaj în favoarea unor ţări străine şi subminarea economiei naţionale. Aţi auzit cumva să fi fost judecaţi şi/sau condamnaţi? Nici nu veţi auzi. Sunt bine-merci şi-i doare-n cot de gura lumii. În lipsa unor judecăţi drepte şi de aplicare a legilor, ce garanţie avem că infracţiunile nu se vor repeta? Pentru a completa peisajul confuz în care „marele timonier” şi-a aruncat peste bord propriul echipaj şi a „năşit” cabinetul Ungureanu, nu poate fi trecut cu vederea un aspect aparent insignifiant: în doar patru zile – am inclus şi ziua demisiei fostului premier – noul guvern a fost nominalizat, validat şi investit cu prerogativele oficiale, deci pus în drepturi. Ritmul alert – justificat de altfel – în care s-au derulat evenimentele, demonstrează că scenariul a fost conceput în culise, că lista noului cabinet fusese deja întocmită şi acceptată de şeful statului, iar demisia la ordin a fostului premier a fost prezentată post factum, transformând palatul Victoria într-un apendice al Cotroceniului. Ca să fiu în ton cu editorialistul de la Frankfurter Allgemeine Zeitung, restul spectacolului de teatru absurd a putut fi urmărit la Tv, dar întrebarea nerostită încă, rămâne: cine este autorul scenariului şi cu ce scop a fost pus în scenă? Nu de alta, însă „Trădare să fie, dar s-o ştim şi noi!”

Poporul român a ajuns să cerşească un bănuţ, o fărâmătură de la masa noilor ciocoi, plini de bani furaţi tot de la el. Pentru un loc de muncă a ajuns să stea în genunchi ca sclav al mileniului trei. Ne lăsăm călcaţi în picioare şi exploataţi ca nişte vite. Regretabil şi reproşabil, în Piaţa Universităţii nu s-a cerut decât „ceva mai mult fân, un staul mai curat şi un stăpân un pic mai bun, care să ne mulgă mai tandru”. Nu sunt anti-evreu, nu sunt xenofob, nu am nimic cu nici un alt popor al lumii, dar, parafrazându-l pe René Descartes, cuget, deci trăiesc şi mă tot întreb, „sine ira et studio”: dintre atâtea milioane de ROMÂNI numai alogenii ne pot conduce destinele? Umilitor pentru condiţia de român! Ce ne-a mai rămas de făcut? Ne răspunde Radu Gyr: „Ridică-te, Gheorghe! Ridică-te, Ioane !”
——————————

Mossad

Ei bine, de toate aceste afaceri, şi încă altele, se leagă numele unui mic grup de destoinici comersanţi [precum]: colonelul Toma – fost director de importuri pe «relaţia Israel», mutat după 1992 ca director general la ROMTEHNICA (Regia de Stat ce asigura toate afacerile Ministerului Apărării din România)… Şi, în sfârşit, dar deloc neimportant, Mihai Burlacu, fost secretar de stat pe vremea lui Ceauşescu, devenit după ciuntirea din decembrie [1989], director general al Institutului de Proiectări 0111 al M.Ap.N. N-am putea să vă spunem ce poziţie mai are astăzi, ştim doar că are un sediu în vecinătatea guvernului şi că prin mijlocirea sa se poate comunica uşor cu firme din Israel. Că veni vorba de poporul ales, nu-ş’ cum se făcu, dar şi acesta şi-a ales în conducerea firmei ELBIT [SYSTEM] un domn Ciubotaru. Luaţi acum şi număraţi: nu sunt mai mult de 10 cei care au hotărât – până în 1996 – ce să cumpărăm pentru armăţica noastră degrab privitoare spre NATO. Ce modificări de cadre credeţi că s-au petrecut în acest club select şi bine ferecat după venirea Emilului [preşedintele Emil Constantinescu]?”Nu putem conchide decât că numirea colonelului Toma în fruntea regiei armatei române, Romtehnica, fost director de importuri pe “Direcţia Israel” în vremea lui Ceauşescu, se datorează mai degrabă Mossad-ului, prin agenţii săi infiltraţi în guvernul român. Unul dintre cei mai importanţi pioni guvernamentali direct responsabili de aceste acţiuni este masonul Victor Babiuc, fost ministru al apărării României, al cărui nume de cod printre agenţii SPP era chiar Mossadiuc, şi care se numără printre oamenii de legătură ai ofiţerului israelian Shimon Nahor (cel inculpat pentru trafic de arme).Despre modul cum serviciul secret al spionajului israelian are obiceiul de a se implica în desemnarea miniştrilor apărării altor ţări, este semnificativ celebrul episod, relativ recent, din războiul cu Siria al Israelului. Astfel, Mossad-ul a reuşit la un moment dat să schimbe identitatea şi biografia unui evreu sirian, pe care îl recrutase ca agent, şi astfel l-a propulsat până în funcţia de ministru al apărării al Siriei. De pe poziţia de şef al armatei siriene, acesta a transmis Israelului toate informaţiile “de front” în momentul declanşării ofensivei Siriei asupra acestuia.Evident că ofensiva siriană a fost un fiasco, iar Israelul şi-a lărgit teritoriile chiar.Îi vom reda însă cuvântul specialistului George Dora, care în 1998, sub titlul Interesele strategice israeliene decid în Iugoslavia, relata că în urma unor tratative secrete dintre Turcia şi Israel s-a încheiat o axă strategică Ierusalim-Ankara, care reprezintă o alianţa militară cu caracter ofensiv, îndreptată împotriva refacerii sferei de influenţă a Rusiei în Estul Europei şi în Balcani. Pentru atingerea acestor deziderate, politicienii şi staff-ul serviciilor secrete din Israel şi Turcia au declanşat o adevărată ofensivă în scopul fărâmiţării statelor naţionale din Balcani, prima victimă fiind fosta Republică Socialistă Federativă Iugoslavia.În paralel, cu acordul tacit al S.U.A. şi al Germaniei, se acţionează împotriva României, pentru obţinerea autonomiei Ardealului. Totuşi, în concepţia serviciilor secrete din cele doua ţări menţionate, în acest acord (axa strategică Ierusalim-Ankara) urma să fie inclus şi Bucureştiul.În ceea ce priveşte România, Israelul era interesat atât de porturile strategice de la Marea Neagră (fie chiar şi pentru trupele americane), cât şi de viitorul spaţiu de complementaritate al Transilvaniei. Anihilarea unei posibile alianţe ortodoxe, cuprinzând Rusia, Grecia, România, Bulgaria, Serbia, se află de asemenea pe unul dintre primele locuri în planurile serviciilor secrete ale Israelului, cu binecuvântarea S.U.A. şi a Germaniei.

MIG

“În domeniul militar – scria G. Dora -, semnalăm cooperarea româno-israeliană în ceea ce priveşte transformarea a 40 de elicoptere I.A.R. Puma în configuraţie de atac. Acestui contract în valoare de peste 100 de milioane dolari, executat de firma israeliană Elbit, i se va adăuga un nou aranjament privind modernizarea în totalitate a celor 200 de avioane MIG 22 româneşti. Dependenţa industriei româneşti de apărare şi a înzestrării armatei faţa de Israel este un lucru ascuns de actuala guvernare opiniei publice… Poziţia anti-constituţională a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (C.S.A.T.), de a pune practic România în stare de război cu Republica Iugoslavia sub acoperirea unei misiuni umanitare, nu este atât o cedare în faţa presiunilor N.A.T.O., ci reprezintă subordonarea conducerii de la Bucureşti intereselor strategice ale Israelului în Balcani.”Tot aşa se întâmplă şi în anul 2003 când, înainte de a exista o acţiune militară a NATO împotriva Irakului, înainte de a exista o rezoluţie ONU care să aprobe declanşare războiului, guvernarea Iliescu-Năstase bagă România în război alături de S.U.A., sfidând Uniunea Europeană chiar, în folosul real al… Israelului, care acţionează din răsputeri ca puterea Irakiană să fie distrusă.Care este însă fiasco-ul din industria de apărare a României?La sfârşitul anului 2001 în industria de apărare românească mai lucrau cca. 45.000 de salariaţi, iar Ministerul Industriei şi Resurselor anunţa în ianuarie 2002 că urmează importante disponibilizări de personal din această ramură, numărul total de salariaţi din industria militară urmând să rămână de numai 19.000 de oameni. Motivarea măsurii, conform ministerului român al industriei: “Numărul de persoane angajate în unităţile din industria de apărare a fost stabilit în acord cu nevoile strategice ale României”, ori acestea ne-au fost stabilite şi impuse de “Parteneriatul” cu NATO şi de forurile internaţionale occidentale.Chiar din ianuarie 2002 au avut loc mari disponibilizări de personal din industria de armament românească. Dezvăluim acum procedurile diabolice prin care a fost distrusă o întreagă ramură a economiei naţionale. Iată faptele! În cei 12 ani de “tranziţie”, cu începere din anul 1990, România a devenit din mare exportator de armament un mic producător, valoarea exporturilor sale reducându-se de la 750 milioane de dolari în 1989, la numai 31 milioane de dolari în anul 2001. O importantă cauză a acestui dezastru, este situaţia creată de cele două companii româneşti de stat – Romtehnica şi Romarm – care s-au concurat reciproc la licitaţiile internaţionale. Au existat chiar situaţii când cele două companii româneşti au licitat separat, oferind la vânzare aceleaşi produse, fabricate de aceeaşi uzină românească. Dintre aceste faultări reciproce între români nu au avut de câştigat decât străinii. Bulgarii, de exemplu, au ajuns pe locul cinci în lume în topul exportatorilor de arme şi muniţie, chiar dacă în 1989 nici nu figurau în acest clasament, în timp ce România ocupa chiar locul cinci, iar acum a ajuns pe locul 80 şi se află în cădere liberă. Aproape toate pieţele de desfacere ale armamentului românesc au fost pierdute deoarece miniştrii români ai Apărării au renunţat de bunăvoie la ele, respectând întocmai condiţiile impuse de NATO şi Comunitatea Europeană, adică s-a renunţat la exporturile de armament de tip sovietic cu mare desfacere până atunci în Asia (India, Pakistan) şi Egipt. Astfel, fabrica de armament Tohan Zărneşti şi-a pierdut pieţele de desfacere pentru focoasele de rachete, pentru rachetele de fregate şi pentru piesele de artilerie. Adaptarea industriei militareromâneşti la standardele NATO s-a dovedit a fi dezastruoasă. Exemplu: Uzina Mecanică Sadu s-a retehnologizat pentru cartuşele compatibile NATO, având o capacitate de producţie zilnică de cinci milioane de cartuşe, dar această producţie reprezintă exact numărul total de cartuşe ce l-a exportat în întreg anul 2001.

Bell Helicopters

BELL HELICOPTERS, RULETÃ A AFACERILOR EVREIESTI.
În cadrul “democraţiei americane”, slujba de ambasador al Statelor Unite ale Americii este, fie răsplata preşedintelui nou ales al S.U.A. pentru unii dintre susţinătorii săi din campania electorală, fie pur şi simplu este o demnitate cumpărată de cei interesaţi în a-şi promova interese de grup, preponderent economice, în ţările unde Statele Unite ale Americii au deschise ambasade.În privinţa României, preşedintele Comunităţii Evreieşti din New York, Alfred Moses, totodată membru B’nai B’rith, şi-a cumpărat de două ori această poziţie. Prima oară pe vremea lui Nicolae Ceauşescu, iar a doua oară pe vremea lui Ion Iliescu. În ambele cazuri, motivele sale au fost acelea de promovare a intereselor oligarhiei evreieşti asupra României, în timpul celui de-al doilea mandat al lui Moses acestea fiind preponderent economice.Una dintre afacerile în care Alfred Moses s-a implicat peste măsură, alături de senatorul american Tom Lantoş, evreu ungur, este aceea de a impune României cedarea Întreprinderii de Avioane din România de la Ghimbav-Brasov firmei americane Bell Helicopters-Textron, căreia să îi şi comande 96 de elicoptere Cobra, rebotezate “Dracula” după dotarea cu sistemul electronic de ghidare israelian Şocat. Toată afacerea urma să coste România peste 2,5 miliarde de dolari.Celebrul film al lui Oliver Stone, JFK, a demonstrat cu succes că asasinarea preşedintelui S.U.A., John F. Kennedy, este legată de interesele C.I.A. şi ale “complexului industrialo-militar” de declanşare a războiului din Vietnam.Autorul R. Stich, independent de sursele scenariului lui Stone, în lucrarea sa Defrauding America (Înşelarea Americii), dezvăluie cum un ofiţer C.I.A. sub acoperire (cu numele de cod “Pegas”) de la Departamentul de Contraspionaj a realizat o înregistrare audio cu planul de asasinare a preşedintelui Kennedy ce demonstrează implicarea chiar a C.I.A., în cadrul căreia activa şi el. Conspiratorii înregistraţi discutând erau Nelson Rockefeller (clanul magnaţilor bancheri), Allen Dulles, Lyndon Johnson (Texas), George Bush (C.I.A. şi viitor preşedinte al S.U.A.) şi J.Edgar Hoover (C.I.A.). Prezenţa lui Nelson Rockefeller (din clanul bancherilor evrei implicaţi în crearea organizaţiilor oligarhice semi-oculte mondialiste, precum Consiliul Afacerilor Externe, a Grupului Bilderberg şi a Comisiei Trilaterale, toate controlate în mare măsură de ordinul masonic evreiesc B’nai B’rith) la discuţia cu şefii C.I.A. (”Central Information Agenties”, serviciul secret principal al Statelor Unite, numit sugestiv de O. Stone şi “Armata Invizibilă a Capitalismului”) legat de planul de asasinare a preşedintelui, denotă fantastica putere şi cinismul fără limite pe care le-a dobândit, în S.U.A. şi în lume, clica oligarhică a bancherilor evrei.O secvenţă din filmul lui Oliver Stone arată cum un personaj misterios, total iniţiat în politica ocultă a S.U.A. (”Domnul X”), îi relatează prim-procurorului S.U.A. că asasinarea preşedintelui Kennedy a intervenit datorită împotrivirii acestuia de a declanşa operaţiunile de anvergură din Vietnam, concomitent cu o masivă comandă de către Pentagon de elicoptere Bell. În urma scandalului declanşat de filmul său, O. Stone a fost nevoit să-l prezinte public pe realul “Domn X”, în persoana colonelul ® L. Fletcher Prouty, ex-şef al serviciilor secrete ale Pentagonului. Ulterior, colonelul Prouty a relatat în cartea sa publicată sub acelaşi nume cu filmul lui Stone, JFK, amănunte privind implicarea uneia dintre cele mai mari bănci evreieşti din S.U.A. în asasinarea preşedintelui Kennedy, banca First National Boston.Aceeaşi bancă, redenumită Credit Suisse First Boston, se oferea să acorde mari împrumuturi României în perioada 1997-1998, când România era condiţionată de F.M.I. şi Banca Mondială să obţină importante credite private, iar politicienii americani evrei (tandemul Moses-Lantos) condiţionau intrarea României în blocul militar NATO de realizarea afacerii cu cele 96 de elicoptere de la firma americană Bell.În mod foarte direct, colonelul Prouty demonstrează cum S.U.A. au fost conduse spre războiul din Vietnam de către “elicopter şi cerinţele sale economico-militare” şi că aceste cerinţe au fost realizate “prin reorientarea aproape totală a politicii Statelor Unite în Vietnam la numai câteva zile după moartea preşedintelui”. Iată pe scurt tezele acestui asasinat, în viziunea Stone-Prouty, doi americani reamarcabili.Kennedy a fost înlăturat prin asasinat, în primul rând pentru că el constituia o ameninţare pentru sistemul economic instituţionalizat al “USA Inc şi Noua Ordine Mondială instaurată de aceasta”,chiar şi prin politica sa ezitantă faţa de Cuba şi Vietnam. “Kennedy a subminat nu numai Federal Reserve Board, ci chiar şi C.I.A. şi meduza cu o mie de capete reprezentată de aceasta. Dar mai presus de toate, el a subminat ordinea economică mondială a înaltei Cabale şi a complexului său militaro-industrial, asupra căruia am fost avertizaţi de scrisoarea de adio a [preşedintelui S.U.A.] Eisenhower” – Oliver Stone, Istoria Secretă a Statelor Unite (1943-1990).

L.F. Prouty

Colonelul ® L.FIetyher Prouty, ex-înalt ofiţer în cadrul Biroului de Operaţiuni Speciale (O.S.O.) din cadrul Biroului Ministerului Apărării (O.S.D.), respectiv din cadrul Serviciilor Secrete ale Pentagonului, are cuvântul:“Planurile lui Kennedy [privind retragerea armatei americane din Vietnam] ar fi însemnat sfârşitul războiului din Indochina, pe care Statele Unite îl susţinuseră vreme de aproape două decenii. Ar fi însemnat sfârşitul unor proiecte foarte importante ale lumii marilor afaceri.,. First National Bank din Boston îl trimisese pe William F. Thompson, un vicepreşedinte, la cabinetul meu din Pentagon în 1959, probabil după discuţii avute cu C.I.A., ca să exploreze viitorul utilizării elicopterelor în operaţiunile militare (clandestine)…

Unul dintre clienţii băncii era Textron Inc. Banca le sugerase responsabililor de la Textron ca achiziţionarea aproape falimentarei Bell Aircraft Company, în special a secţiei sale de elicoptere, ar putea fi o afacere bună. Ceea ce trebuiau să afle banca şi Textron era în ce măsură erau folosite elicopterele în momentul respectiv de către armată şi C.I.A. şi în ce măsură ar putea fi utilizate în viitor în Indochina. [ ...]Prima tentativă a C.I.A. de a transfera aceste elicoptere în Vietnam, pentru a le introduce în luptă, s-a consumat la mijlocul anului 1960, căutând să ignore sistemul. Generalul Charles P. Cabell, directorul adjunct al C.I.A., l-a contactat pe unul dintre oamenii săi de legătură (care s-a întâmplat să fie chiar autorul acestei cărţi – colonelul L.F. Prouty) din «Biroul de Operaţiuni Speciale» (O.S.O), un compartiment din Pentagon, să vadă dacă aceste elicoptere puteau fi transferate rapid şi
secret, ca măsură de urgenţă generată de răspândirea revoltelor în tot Vietnamul… Cererea a fost respinsă în baza faptului că aceasta ar fi reprezentat o operaţiune secretă şi că nu s-a ordonat să se facă aşa ceva în Vietnam, în timpul administraţiilor Eisenhover şi Kennedy, litera legii era respectată cu stricteţe… În aceeaşi perioadă, C.I.A. trebuia să formeze o unitate civilă de elicoptere, cu mult mai multe aparate decât deţineau unităţile de infanterie marină… De reţinut că apelul iniţial din 1960, de la generalul Cabell din C.I.A. a survenit la scurt timp după ce First National Bank din Boston înlesnise achiziţionarea companiei Bell Helicopters de către trustul Textron, înainte de a recomanda fuziunea responsabililor de la Textron, C.I.A. organizase la Pentagon o întrunire cu vicepreşedintele băncii din Boston, pentru a discuta despre utilizarea şi cererea de elicoptere în Războiul Rece.
Aparatele Huey, fabricate de Bell aveau să devină elicopterele cele mai mult folosite în Vietnam……Pentru aceste influente grupuri private de industriaşi şi oameni de finanţe, continuarea războiului din Vietnam era de o însemnătate vitală. Şi, desigur, elicopterele au reprezentat doar o parte din costul total de două sute douăzeci de miliarde de dolari al participării americane în acel conflict. Cea mai mare parte a acestei sume a fost cheltuită, de fapt, după 1963 [adică, după asasinarea preşedintelui Kennedy]; numai două sau trei miliarde de dolari fuseseră consumate în acţiunile militare americane directe din Vietnam, în toţi anii scurşi de la Cel de-al Doilea Război Mondial până în 1963 inclusiv. Dacă ar fi trăit Kennedy, nu s-ar fi ajuns la mai mult decât atât… Succesul afacerii dintre First National Bank din Boston, Textron şi Bell, depindea de escaladarea războiului din Vietnam… Kennedy anunţase un buget militar redus şi sfârşitul participării americane în Indochina… Persoane interesate considerau propunerea lui Kennedy de dezamorsare a războiului din Vietnam şi de reducere a programelor puternic stipendiate extrem de primejdioasă pentru propriile lor proiecte… ¬.

Ultimele momente ale presedintelui J.K. Kennedy

În cele 500 de pagini ale cărţii sale, JFK, colonelul L.F. Prouty demonstrează cu amănunte tehnice şi informative implicarea directă a C.I.A. în atentat. Existenţa conspiraţiei la cel mai înalt nivel de stat pentru asasinarea preşedintelui a fost de altfel demonstrată şi de primul procuror al Statelor Unite ale Americii (vă recomandăm vizionarea peliculei JFK de Oliver Stone în acest sens). Ceea ce, totuşi, nu au spus nici unul dintre aceşti americani curajoşi, este faptul că băncile ce au creat evenimentele, declanşând şi întreţinând războaiele şi crima în scopul profiturilor proprii, sunt băncile magnaţilor bancheri evrei din America.Un altamănunt ce a scăpat acestor analişti, este implicarea directă în evenimente a altui evreu decât bancherul Nelson Rockefeller, sau a băncii evreieşti. Este vorba de înlăturarea marionetei Lee Harvey Oswald, anunţat public de către autorităţi ca fiind asasinul preşedintelui, de către afaceristul evreu Ruby, care l-a împuşcat pe Oswald la câteva ore de la atentat, în văzul întregii lumii. Oswald ar fi murit imediat la acelaşi spital din Dallas, unde s-a declarat şi moartea preşedintelui Kennedy. După ce a fost arestat, Ruby a început să protesteze, invocând în apărarea sa apartenenţa la organizaţiile evreieşti din America. A fost transportat din arest la acelaşi spital in Dallas, deoarece nu se simţea bine. În foarte scurt timp a decedat în spital.(?)Pentru a pătrunde înţelesul paginilor ce vor urma, din toate cele relatate mai sus rămâne important pentru România informaţia că Bell Helicopters Textron din Dallas, este creaţia acelei mari bănci evreieşti care astăzi se numeşte Credit Suisse First Boston, şi că banca nu se dă înapoi de la nimic pentru a-şi atinge scopurile de profit şi dominaţie asupra lumii. Aşa cum s-a arătat mai sus, surse dintre cele mai credibile, persoane dintre cele mai respectabile asociază numele băncii cu asasinatul politic şi cu declanşarea războaielor.Israelul nu a criticat niciodată războiul din Vietnam, deoarece scopurile sale nu au fost servite de către preşedintele John F. Kenedy, ci de către urmaşul acestuia, Lyndon Johnson.
Un diplomat israelian scria, legat de asasinarea lui Kenedy: “Am pierdut un mare prieten. Dar am găsit unul mai bun… Johnson este cel mai bun dintre prietenii pe care statul evreu i-a avut la Casa Albă.” Şi, într-adevăr, Johnson a sprijinit total Israelul în războiul de şase zile din 1967. Prin urmare, Israelul şi-a extins suprafaţa anexând noi teritorii arabe. Franţa şi Congresul S.U.A. instituie atunci embargoul asupra Israelului, dar preşedintele Johnson îl ridică şi livrează avioanele Phantom comandate de Israel, în această perspectivă, asasinarea lui Kenedy a apărut, totodată, ca o salvare a Israelului.Trebuie iarăşi spus despre puternica companie Bell că, cu complicitatea guvernului S.U.A., a înzestrat Irakul pe ascuns cu aparate Bell Helicopters pentru ca războiul din Golf să poată fi cât mai costisitor. Iată şi situaţia din Croaţia din anul 1995 privind achiziţia de echipament de luptă pe baza traficului ilegal de arme (fără implicarea guvernelor statelor respective): printre altele, 10 elicoptere de lupta Bell direct de la compania Bell Helicopters Textron. În acest fel au fost alimentate războaiele din Iugoslavia, de ambele părţi, fiind implicate în trafic mai multe firme israeliene. Mulţi români îşi amintesc de perioada 1991-1993 când băncile iugoslave din Belgrad acordau dobânzi lunare de până la 200% la dinar şi de 15% la valută (faţă de 3-4% dobânda anuală la dolarul american la orice altă bancă occidentală). Masivă înghesuială la depuneri. Pentru o minte lucidă însă puteau exista numai două explicaţii: era vorba de spălare de bani sau de un joc piramidal destinat falimentului. La vedere era vorba de concurenţa dintre două bănci iugoslave, Banca Jugoskandic şi Banca Dafiment. În realitate însă era vorba de finanţarea războiului devastator (traficul de armament) ce s-a abătut asupra Iugoslaviei. Şeful Băncii Jugoskandic era Jesdomir Vasilejic, care trăise 20 de ani în străinătate şi era cunoscut, conform cotidianului britanic Observer, pentru afacerile sale în “regiunile de război ale Orientului îndepărtat”. Coproprietar şi şef al celeilalte bănci din Belgrad, Dafiment, era evreul Israel Keman din Tel Aviv. Ei foloseau banii deponenţilor pentru a finanţa traficul ilegal de armament pe care îl livrau apoi forţelor naţionaliste ale popoarelor Iugoslaviei, scoţând un profit uriaş.

Alfred Moses

AFACEREA DRACULA
De cele mai multe ori când, prin anii ‘90, vreun prieten i se adresa ambasadorului S.U.A. la Bucureşti, Alfred Moses, pentru vreo afacere dubioasă pe seama românilor, acesta îl îndruma să-şi deruleze interesele prin firma prietenului său, evreul american Philip Bloom, adică prin firma Global Bussines Group amplasată, la vremea aceea, în sediul Ministerului Transporturilor. Este atât cazul privatizării Romaero-Băneasa, a Hotelului Bucureşti, a achiziţiilor “de utilaje americane” efectuate de către Ministerul Transporturilor, dar nu şi al afacerii cu Bell Helicopters, care a presupus implicarea totală a unor personalităţi din comunitatea evreilor americani, membre ale lojei B’nai B’rith, în frunte cu congresmanul american Tom Lantoş (evreu ungur de origine).Afacerea Bell Helicopters a demarat în cursul anului 1995 prin vizite asidue la Cotroceni, la preşedintele Iliescu, continuate şi în 1996, din partea ambasadorului Alfred Moses însoţit de un apropiat al preşedinţiei, Marius Opran. Încă de atunci au fost introduse în joc şantajul politic, precum acordarea României, de către S.U.A., a clauzei naţiunii celei mai favorizate, dar şi comisioane bine plasate, fapt ce a făcut subiectul unui scandal de presă al acelei vremi. Se cerea în schimb României să cumpere un mare număr de elicoptere Bell Helicopters. Totodată a fost aranjată şi vizita preşedintelui Ion Iliescu în S.U.A., în septembrie 1995. (Vizită aranjată cu concursul B’nai B’rith, de la sediul din New York, al căreia, mai apoi, Ion Iliescu l-a declarat pe senatorul Corneliu Vadim Tudor “Jirinovschi al României”, scoţând astfel partidul România Mare de la guvernare.)
S-a dovedit că această afacere, ca şi cedarea Hotelului Bucureşti, ca şi alte “gheşefturi” ale lui Moses, nu constituiau condiţii reale ale S.U.A. pentru statul român în acordarea clauzei naţiunii celei mai favorizate. Toate aceste implicări ale lui Alfred Moses în şantajul politic pentru susţinerea unor interese de grup (prietenii şi aliaţii săi) l-au determinat pe congresmanul David Funderburk, fost ambasador S.U.A. la Bucureşti, să declare că: “în nici un caz dl. Moses nu este ambasadorul guvernului american pe lângă poporul român”. Poziţii similare sunt luate şi de congresmanii americani Frank R.Wolf şi Christopher Smith, care i se adresează în scris secretarului de stat al S.U. A., Warren Christopher.

Tom Landos

Cu totul altă poziţie adoptă congresmanul Tom Lantoş (cum am arătat, evreu ungur, membru B’nai B’rith), care a manifestat în ultimii ani un interes obsedant pentru România, inclusiv în promovarea unor proiecte economice dezavantajoase României, susţinute şi de Moses. Aşa se face că, în favoarea acestor proiecte, el se implică personal pe lângă puterea politică instalată după alegerile din decembrie 1996, şantajând cu condiţionări de contracte intrarea României în blocul militar al NATO, sau cu aranjarea vizitei preşedintelui Emil Constantinescu în S.U.A. Nu românii au fost cei care şi-au închipuit că afacerea Bell Helicopters era un paşaport pentru NATO, acest fapt le-a fost sugerat de către politicienii veroşi americani.În filmul lui Oliver Stone, J.F.K., referitor la asasinarea preşedintelui american John F. Kennedy, poate fi urmărită secvenţa consternantă în care prim-procurorul S.U.A. (care a demonstrat public complotul guvernamental privind acest asasinat) este chemat la Washington de către un personaj misterios, ex-şef al unor servicii speciale din cadrul armatei S.U.A. pentru a-i dezvălui că John Kennedy încurca interesele Bell Helicopters deoarece se opunea declanşării războiului din Vietnam, aşa că a trebuit să dispară. O concluzie logică ar putea fi aceea că aceeaşi complotişti din S.U.A. au pus ochii pe România, aşa cum altădată puseseră ochii pe Vietnam pentru a-şi realiza interesele, şi că pe lista neagră pe care se aflau Kennedy şi poporul vietnamez, poate încăpea şi poporul român.“Sperăm – scria în 1998 periodicul bucureştean Ultima oră – ca acei oameni cinstiţi pe care din totdeauna i-a născut S.U.A. vor fi de această dată alături de noi în drumul spre iad pe care am pornit prin Draculizarea întregii ţări”, referindu-se direct la afacerea de 2,5 miliarde de dolari americani (plus fabrica de la Braşov, IAR.), atât cât trebuia să ne coste construirea în România a 96 de elicoptere “Dracula” (variantă a aparatului Cobra îmbunătăţit cu ghidaj electronic israelian) de către“americanii” de la Bell Helicopters.Afacerea s-a demarat efectiv atunci când, la data de 21 mai 1997, a fost semnat contractul dintre statul român (Fondul Proprietăţii de Stat) şi Bell Helicopter Textron Roumania Ltd. (cutie poştală creată de Bell-Dalas în statul american Delaware) pentru vânzarea a 70% din acţiunile I.A.R. Ghimbav (Braşov) contra sumei de 70 milioane de dolari. Acest contract avea însă o clauză – condiţie prealabilă cumpărării fabricii – ce prevedea că Ministerul Apărării Naţionale al României va cumpăra 96 de elicoptere Cobra ce se vor construi la Braşov sub numele de Dracula, după ce vor fi dotate cu sisteme de ghidaj de către firma israeliană Elbit System, pentru ca şi evreii israelieni să aibă partea lor de ciolan românesc, alături de cei americani. Ca şi în celelalte afaceri patronate în România de Alfred Moses, cele efectuate prin prietenul său Philip Bloom, pe lângă clienţii americani apar şi nişte interese israeliene.

Mirel Tariuc

Negocierile au fost purtate din partea româna de Mirel Ţariuc (membru al consiliului de administraţie al F.P.S. şi ministru secretar de stat în Guvernul Ciorbea) şi Tudorel Dumitraşcu (reprezentantul statului român privind privatizările cu străinătatea, director F.P.S.), aceeaşi echipă, în esenţă, care s-a ocupat şi de privatizarea Hotelului Bucureşti.În ce îl priveşte pe Mirel Ţariuc, cu care aveam relaţii profesionale în acea perioadă, acesta ne-a declarat că poziţiile sale în aceste privatizări i-au fost dictate direct de la nivelul preşedinţiei.În ceea ce îl priveşte pe Tudorel Dumitraşcu, acesta era, însă, adevăratul prieten al evreilor. Înainte de a fi director la F.P.S. el fusese director general la Romaero – Băneasa, unde împreună cu evreul Phillip Bloom au dat societăţii româneşti de stat un “tun financiar” de un milion de dolari (ulterior, în urma unui control al Curţii de Conturi din România, lui Dumitraşcu i s-a pus sechestru pe avere). După ce a devenit şeful Direcţiei Relaţii Internaţionale din cadrul F.P.S., Tudorel Dumitraşcu a continuat prietenia cu evreul Phillip Bloom.
Pentru privatizarea economiei româneşti, sub direcţia sa din F.P.S., s-a, deschis o reprezentanţă a statului român în Israel, reprezentanţă condusă ca salariat al României de către un afacerist evreu provenind din serviciile secrete israeliene, Fredy Robinson (şi care astăzi deţine în România, printre altele, Cazinoul Vernescu, Eurom Bank – fosta Bancă. Dacia Felix – şi postul de televiziune Tele7ABC. Tot Tudorel Dumitraşcu este cel care l-a însoţit în 1997 pe şeful privatizărilor din România de la acea data, Sorin Dimitriu, la Londra, la o întâlnire cu fostul şef al serviciului secret israelian Shin Beth, Sammy Ofer (evreu provenit din România, fost Horowitz, în prezent proprietar important în România, prin intermediul unor firme fantomă). Fiind proprietar al unor mari companii navale transnaţionale, precum Marmon Group, israelianul Sammy Ofer s-a bucurat la reşedinţa sa de la Londra şi de vizita ministrului transporturilor, Traian Băsescu, “care a avut astfel ocazia să admire un Picasso de doi metrii pe unu”, se lăuda Philip Bloom. Tot Dumitraşcu este cel care în 1997, în numele statului român, a instalat ca preşedinte la cea mai puternică bancă românească, Bancorex, pe un evreu numit Ionescu (nume menit a-i travesti identitatea etnică), şi al cărui mandat a declanşat falimentul băncii.Odată semnat contractul afacerii “Dracula-Bell Helicopters”, el mai trebuia şi împins de la spate. Era rândul evreului Tom Lantoş să mişte lucrurile. El soseşte la Bucureşti în data de 25 mai 1997, ca congresman american şi, împreuna cu Alfred Moses şi cu alţi clienţi ai lor avizi de bani făcuţi în România, au o întrevedere cu premierul Victor Ciorbea. Au fost prezentate deschis intenţiile “oamenilor de afaceri americani şi canadieni” de a-şi dezvolta afacerile în România. Lantoş cere ca aceştia să fie trataţi favorabil de oficialii români, arătând ca în schimb se va ocupa de intrarea României în NATO, şi sfârşeşte prin a-l invita pe Ciorbea în S.U.A., la expoziţia de fotografii a soţiei sale.

Banca Merrill-Lynch

În acelaşi timp, se indică ca sursă care să împrumute România cu cele cca. 1,5 miliarde dolari necesari demarării achiziţionării elicopterelor, banca Merryl Linch, care cere însă garanţii guvernamentale. Cu tot cu dobânzi această afacere urma să coste România în realitate peste 2,5 miliarde de dolari, de aceea apare o opoziţie iniţială la afacere din partea Fondului Monetar Internaţional, care considera că România nu îşi poate permite asemenea aventuri economice. Curând însă, primul-ministru român Victor Ciorbea participă în S.U.A. la un somptuos dineu oferit de Bell Helicopters şi Merryl Linch, compania şi banca preocupându-se de întreaga şedere în S.U.A. a premierului român.Un fost prim-ministru al României la acea dată, Teodor Stolojan, declara probabil propagandistic (de pe poziţia iniţială a Băncii Mondiale, al cărei salariat era?), după demararea afacerii Dracula:“Contractul cu Bell Helicopters a fost o imbecilitate. Eu nu sunt o ţară care să îmi permit să cumpăr de 1,5 miliarde de dolari o sută de Cobre, şi ce să fac cu ele, împotriva cui să lupt?… Cine vrea să devenim luptători de bază, să asigurăm, să zicem, un flanc NATO, trebuie să dea şi bani, nu să ne vindem şi pantalonii de pe noi ca să cumpărăm Cobre. E un lux pe care nu ni-l putem permite”.În schimb, congresman-ul americano-evreu Tom Lantoş, revine în România şi declară public: “Am fost încântat să aud că prietenii mei de la Hyatt au reuşit să facă o investiţie la Hotelul Bucureşti [la acea dată se semnase contractul de privatizare al hotelului, dovedit însă fraudulos de experţii Poliţiei Capitalei], şi ţin să îl felicit pe Sorin Dimitriu [preşedinte F.P.S., la acea dată] pentru curajul pe care l-a avut de a înfrunta birocraţia [şi legea, după cum s-a demonstrat! - n.n.]… Rapiditatea acestei tranzacţii este un exemplu de ceea ce poate face în mod inteligent un guvern… Sunt nerăbdător să văd punerea în practică şi a contractului cu Bell Helicopters.” “Prietenii de la Hyatt” ai lui Lantoş, erau evreii Prytzker şi Ofer (Horowitz), iar proiectul “Dracula-Bell” avea în spate câteva bănci americane evreieşti.Se impun câteva precizări legat de aspiraţia României de a intra în blocul militar NATO. Primul pas efectiv în această direcţie, în mai 1992, a aparţinut masonilor români, prin înţelegerea de la Istanbul a marelui comandor Marcel Schapira (evreu) cu Fred Kleinkneght, reprezentant la masoneriei americane apropiată ordinului evreiesc B’nai B’rith.
Tot masonii sunt cei care vor continua în România această acţiune. Sunt şi români care cred că intrarea României în NATO reprezintă o apropiere militară de S.U.A. şi, deci, o garanţie pentru stabilitatea unei economii româneşti de tip capitalist. Dar evreii sunt cei care au văzut cel mai mare avantaj în aceasta angajare politico-militară. O ţară membră NATO face o serie de angajamente, atât publice cât şi secrete, mai ales faţa de S.U.A., unul dintre acestea fiind aservirea parţială a serviciilor secrete ale respectivei ţări faţă de serviciul special extern american al Statelor Unite ale Americii (C.I.A.). Acesta este şi motivul pentru care s-a pus problema, în 2002 (anul invitării oficiale a României la aderarea în Alianţa militară NATO), dacă occidentalii din NATO mai pot accepta sau nu ca ofiţeri ai S.R.I., lucrători din fosta securitate. Răspunsul final al C.I.A. a fost ca… da! (O puternica colaborare între C.I.A. şi S.R.I., demarată din 2002, pe linia anti-terorismului internaţional, maschează mai mult decât atât).

Costin Georgescu

PĂCĂLIREA SERVICIILOR SECRETE ROMÂNEŞTI.
În toamna anului 1997, noul director al Serviciului Român de Informaţii (S.R.I.), Costin Georgescu, demarează căutările pentru achiziţionarea unui sistem de interceptare a convorbirilor telefonice în reţeaua GSM. Şi iată că apare un prim interlocutor, anume firma COMVERSE din Israel, reprezentată de directorul de vânzări al acesteia, Eytan Zucker.În acelaşi timp, firma franceză THOMSON, oferea S.R.I.-ului un sistem special conceput pentru centralele GSM de tip Alcatel, Ericsson, Nokia etc., timp în care apare chiar şi o ofertă britanică. După mai bine de 6 luni de multiple întâlniri cu reprezentanţi ai firmei COMVERSE – Israel, conduşi, ca şi până la acea data, de Eytan Zucker (perioadă în care a mai avut loc doar o singură întâlnire cu firma franceză de profil), pentru ca totul să capete aspect de legalitate, în primăvara anului 1998 s-a luat decizia de a se organiza o licitaţie pentru achiziţionarea sistemului de interceptare a convorbirilor telefonice. Aşa cum era şi “firesc”, după îndelungate discuţii cu israelianul E. Zucker, caietul de sarcini al licitaţiei s-a întocmit de parcă ar fi fost dictat de specialiştii de la COMVERSE – Israel. Licitaţia a fost bineînţeles câştigată de firma din Israel.De ce înainte de licitaţie s-au purtat îndelungi discuţii – numeroase întâlniri pe parcursul a 6 luni – numai cu firma din Israel, în timp ce cu firma Thomson a avut loc o singură discuţie, în decembrie 1997, mai degrabă cu caracter protocolar, s-ar putea bănui. Poate fi vorba de corupţie, sau poate mai degrabă de o voluntară obedienţă a serviciilor secrete româneşti faţă de serviciile israeliene. Acest fapt poate fi probat de scandalul provocat de tehnica de ascultare a convorbirilor telefonice cumpărată în anul 2002 de către serviciului de spionaj al Ministerului de Interne, respectiv UM 0962, de la o firmă…din Israel.Aparatura cumpărată de S.R.I. în 1998 de la israelieni a fost instalată şi au început probele. Dar, imediat, apare o primă dificultate! Deşi este obligaţie contractuală, partenerul israelian nu vrea, nici în ruptul capului, să arate omologarea sistemului. Apare firesc întrebarea dacă sistemul este omologat sau nu. Specialiştii care utilizează sistemul constată apoi, cu surprindere, că acesta funcţionează la mai puţin de 50% din parametrii ceruţi în caietul de sarcini şi promişi de câştigătorul licitaţiei. Mai mult, atunci când se doreşte up-grade-ul sistemului, dorinţa trebuie amânată pentru vremuri mai bune. Sistemul dă numeroase rateuri, cel mai mult pe reţeaua Dialog (Orange) şi nu prea răspunde la comenzi. Pe ce s-au cheltuit atunci 12 milioane de dolari? Ulterior s-a aflat ca acesta ar fi un experiment făcut în România pe banii cetăţeanului român.Ca o simplă coincidenţă, toţi ofiţerii S.R.I. implicaţi au fost avansaţi “la excepţional” în grad şi funcţie, la puţin timp după ce şi-au pus semnătura (în calitate de membri ai aşa-zisei comisii tehnice care a avizat achiziţionarea sistemului israelian) pe hârtia ce consfinţea calităţile “excepţionale” ale dezastruosului sistem “OMEGA”. Pentru că au fost “băieţi buni”, şi pentru o cât mai bună… “documentare” asupra problemei, au urmat “câteva” deplasări în străinătate (Israel, Suedia), efectuate de toţi aceia care au fost în comisia de licitaţie.Aşa cum am spus, serviciul de filaj şi spionaj al Ministerului de Interne, UM 0962, s-a străduit în anul 2002, în acelaşi timp în care S.R.I. se străduia să achiziţioneze echipamente din import pentru reţelele Cosmorom şi Zap, să achiziţioneze o aparatură de interceptare a convorbirilor GSM, în bandă largă de cuprindere, respectiv între 900 şi 1800 de megahertzi. Toate aceste negocieri s-au purtat în secret, reprezentanţii Ministerului de Interne neanunţând nici o licitaţie publică. Pentru furnizarea echipamentelor a fost aleasă firma Cellphone Group Impex srl, care are drept acţionar majoritar cetăţeanul israelian Yossef Gil Cooper. Aparatura este de tip G-Track GSM, şi este produsă de firma germană Track Technology. Astfel, jucându-se cu milioane de dolari pe seama bugetului statului român, Ministerul de Interne a preferat să cumpere (fără licitaţie) de la un intermediar evreu, decât de la producătorul german.

Sursa: Blogosfera -Ion Coja

Dovezile şocante prezentate mai jos dovedesc încă o dată (dacă mai era nevoie !) că de-a lungul ruşinoasei lor istorii, evreii (europeni – în special) au uzat cu succes de arma victimizării – în scopul obţinerii de foloase necuvenite.

În zilele noastre…

Svastici si mesaje antisemite, scrise pe cladirile dinNew York! David Haddad, EVREU AMERICAN, autorul acestor mesaje! In felul acesta au reusit sa manipuleze miliarde de oameni…

20 iulie 1921 –  ”Rusii albi” castiga teren in fata evreilor bolsevici si in incercarea de a ascunde implicarea lor in bolsevism,evreii pun iar rola cu cei “sase milioane” de victime.

29 decembrie 1931

1933 -Adolf Hitler vine la putere si imediat incepe sa isi tipareasca propria moneda,retragand Germania de pe orbita financiara a sistemului bancar evreiesc condus de Rothschild.

Evreimea mondiala declara razboi economic Germaniei,incercand sa inabuseasca astfel Germania si regimul national socialist.

Actul de tradare al evreilor duce la declararea lor “dusmani ai statului” de regimul national socialist si eventual sunt internati in lagare de munca.Acelasi lucru se petrece si cu japonezii de pe teritoriul american dupa atacul de la Pearl Harbour.

9 ianuarie 1938 – Cu 9 luni inainte de Noaptea de Cristal,evreii pretind ca 6 milioane de evrei sunt victime ale persecutiei guvernelor statelor europene.

26 iunie 1940 -Evreii afirma inca o data ca sase milioane sunt condamnati la distrugere,chiar inainte ca taberele de concetrare sa fie construite.

8 ianuarie 1945 -Inainte ca cineva sa fi stiut numarul exact al victimelor,evreii deja avanseaza cifra de sase milioane.

Meir Amit

„Mossad-ul este ca gâdele oficial sau ca medicul din Camera Morţii care administrează injecţia letală. Acţiunile voastre sunt toate aprobate de Statul Israel. Când ucideţi, voi nu violaţi legea. Voi executaţi o sentinţă aprobată de primul ministru în exerciţiu.” Meir Amit (Director General al Mossad 1963-1968)

Cartea  care face obiectul acestei recenzii poartă titlul „GIDEON’S SPIES – The Secret History of the Mossad” şi a fost publicată de Editura St. Martin’s Griffin din New York. Tradusă în 16 limbi şi prezentată sub forma unui serial la Canalul 4 al televiziunii britanice, cartea este rezultatul unor cercetări minuţioase pe o durată de 3 ani, în care autorului i s-a permis un acces fără precedent la persoane cheie din structurile Mossad. Gordon Thomas este un scriitor britanic cu 53 de cărţi publicate până acum şi vândute în 45 de milioane de exemplare pe tot globul, iar două au fost ecranizate.

Într-un interviu, autorul a mărturisit că nu ar mai scrie o asemenea carte despre spionajul israelian, din cauza ameninţărilor de tot felul primite de la diferite grupuri de interese. Autorul a fost sigur că va fi arestat pe aeroportul din Tel Aviv la plecarea sa din Israel, motiv pentru care a încredinţat manuscrisul unor prieteni pentru scoaterea lui din ţară. Asta explică, poate, de ce despre Mossad nu au fost publicate până acum cărţi de referinţă cum există despre alte servicii de spionaj ale lumii.

Despre spionajul american, CIA, sunt publicate peste 200 de cărţi, iar despre cel britanic, MI5, sunt 51 de cărţi în vânzare. Pe coperta cărţii este tipărită următoarea concluzie:„Aceasta este una dintre puţinele cărţi care a captat adevărata natură a guvernului Israelului şi procesul de gândire al elitei politice israeliene” (Ari Ben-Menashe, consilier al primului ministru Yitzhak Shamir).

„MOSSAD” sunt iniţialele din ebraică ale instituţiei de stat israeliene, create la 2 martie 1951 pentru spionaj etern, instituţie care în traducere se cheamă Institutul pentru Coordonare. Acesta este pus sub jurisdicţia Ministerului de Externe al Israelului şi include în structura personalului său ofiţeri superiori reprezentând celelalte organizaţii ale comunităţii de informaţii ale Israelului: Shin Bet (siguranţa internă), Aman (spionajul militar al aviaţiei şi marinei militare). Funcţiile acestor ofiţeri superiori sunt de informare a Mossad-ului asupra nevoilor specifice ale clientelei sale.

În caz de dezacorduri asupra oricărei cereri formulate Mossad-ului de către clienţii săi, obiectul dezacordului este supus examinării primului ministru. Pentru exemplificare, Ben Gurion, primul ministru la naşterea organizaţiei a dat următoarea clarificare: „Voi veţi da Mossad-ului lista de cumpărături a instituţiei pe care o reprezentaţi, Shin Bet sau Aman. Mossad va merge să obţină marfa cerută de voi. Nu este treaba voastră să ştiţi de unde s-a cumpărat sau ce preţ a plătit Mossad pentru informaţiile cerute de voi” (pag. 39). Tot Ben Gurion a definit în scris ordinul de funcţionare a Mossad-ului: „Mossad va acţiona sub conducerea mea, va lucra conform instrucţiunilor mele şi va raporta direct mie”.

În concluzie, în orice acţiune a Mossad-ului trebuie văzută mâna invizibilă a primului ministru în exerciţiu la acea oră. În acest context autorul aduce detalii inedite despre Benyamin Netanyahu, cel mai tânăr prim-ministru din istoria Israelului. Fiind un om cu experienţă în domeniul spionajului, se aştepta din partea lui să ştie cum funcţiona din interior Mossad-ul, când să asculte, cât de departe se poate merge în acţiuni externe etc.

De la început însă, Benyamin Netanyahu şi-a uimit ofiţerii cu lungă experienţă în spionajul extern, prin amestecul lui în detaliile operaţionale. La început a fost interpretat acest amestec ca fiind un zel exagerat, dar lucrurile au devenit alarmante când nu doar primul ministru Netanyahu, dar şi soţia sa, Sara, dorea să privească în spatele paravanului de protecţie al Mossad-ului. Sara invita în locuinţa ei privată, ofiţeri superiori ai Mossad-ului pentru a răspunde întrebărilor ei, argumentând că ea urmează exemplul lui Hillary Clinton, când era Prima Doamnă şi se interesa despre acţiunile CIA.

Sara Netanyahu a cerut să vadă profilul psihologic al conducătorilor lumii pe care ea şi soţul ei urmau să îi viziteze sau să îi primească în vizite de stat. „A cerut în mod special detalii despre activităţile sexuale ale lui Bill Clinton” (pag. 3). A mai cerut, de asemenea, să vadă dosarele ambasadorilor Israelului ale căror ambasade urmau să le fie gazde în călătoriile lor externe. Amuzaţi de cererile ei, ofiţerii Mossad-ului au replicat soţiei primului ministru că obţinerea unor asemenea informaţii nu intra în atribuţiile lor de serviciu.

Holocaust

Mossad-ul face SUA părtaşă la Holocaust

Detalii şi mai neaşteptate sunt aduse de această carte în privinţa primului ministru Yitzhak Shamir, sub a cărui conducere a explodat scandalul Jonathan Pollard, ofiţer al marinei militare americane, prins spionând pentru Israel. Acest prim-ministru avea o teorie, potrivit căreia SUA erau în parte responsabile pentru Holocaustul evreilor din timpul războiului. El era convins că preşedintele Franklin Roosevelt ar fi trebuit să cadă la învoială cu Hitler pentru înlocuirea Angliei cu Germania în Orientul Apropiat. Ca răsplată, Hitler ar fi permis evreilor germani să emigreze în Palestina şi Holocaustul nu ar mai fi avut loc vreodată.

Oricât de neverosimilă este această teorie, ea a înveninat vederile lui Shamir privind America până aproape de ură. El a ordonat Mossad-ului „ca gest de bunăvoinţă”, să trimită în URSS o parte din cele 500.000 de pagini secrete furate de Jonathan Pollard din SUA. Shamir spera că acest gest va ameliora relaţiile Israelului cu URSS. Documentele furate cuprindeau informaţiile la zi ale americanilor privind apărarea spaţiului aerian sovietic precum şi evaluările anuale ale CIA ale întregii capabilităţi de război a URSS, fotografii din satelit, interceptări de comunicaţii şi rapoarte ale agenţilor CIA din interiorul URSS.

Când Nahum Admoni, directorul general al Mossad-ului, a avertizat pe Shamir că transmiterea acelor rapoarte va permite în mod sigur sovieticilor să captureze pe spionii americani din URSS, primul ministru Shamir a ridicat cu indiferenţă din umeri (pag. 193). Acelaşi prim-ministru apare în carte implicat în asasinarea lui Robert Maxwell, proprietarul ziarelor „Daily Mirror“ din Londra şi „Maariv“ din Tel Aviv.

În decursul anilor, Maxwell devenise un agent de influenţă major al Israelului în Occident. Pe yahtul său, şeful Mossad-ului, Nahum Admoni l-a întâlnit în secret pe Vladimir Kriucikov, şeful KGB, în anul 1990, înaintea loviturii de stat contra lui Gorbaciov. Kriucikov venise în numele conspiratorilor de la Moscova să propună Israelului următoarele: Mossad va uza de influenţa sa în SUA şi Europa pentru recunoaşterea noului guvern ce se va instala după debarcarea lui Gorbaciov. La schimb, Kriucikov promitea Israelului libera emigrare a evreilor sovietici.

Un an mai târziu, la 30 septembrie 1991, când Kriucikov se afla în închisoare pentru eşecul complotului, Robert Maxwell ameninţa Mossad-ul că va dezvălui lumii secretul întrevederii lui Kriucikov cu Admoni de pe yahtul său, dacă nu i se returnează milioanele de dolari furate împreună din fondul de pensii al jurnaliştilor de la ziarul „Maariv“ din Tel Aviv. Urmare acestui şantaj, Robert Maxwell este ucis.

Cartea explică succesul constant al Mossad-ului în culegerea de informaţii la scară mondială prin inventarea SAYANIM-ului de către Meir Amit, directorul Mossadului între 1963 şi 1968. În traducere din ebraică, Sayamin înseamnă „ajutor voluntar de la evrei”. Fiecare SAYAN a fost şi este un exemplu al coeziunii istorice a comunităţii evreilor din lume. Indiferent de jurământul de credinţă al evreului faţă de ţara în care se află, „ÎN ULTIMĂ INSTANŢĂ UN EVREU VA ADMITE EXISTENŢA UNEI LOIALITĂŢI MAI MARI: CEA MISTICĂ FAŢĂ DE ISRAEL ŞI A NEVOII DE A AJUTA ISRAELUL CONTRA DUŞMANILOR SĂI”. Sayanim a îndeplinit multe funcţii: un sayan care lucrează la o firmă de închiriat automobile, va furniza unui ofiţer Mossad un vehicul fără actele legale necesare închirierii (actul de identitate, permisul de conducere, cartea de credit etc.).

Un sayan de la un hotel va oferi cazare fără actele de rigoare. Un bancher sayan va descuia uşa băncii în afara orelor de program şi va furniza banii necesari. Un medic sayan va acorda ajutor medical, tratând o rană de glonţ, fără informarea poliţiei. Sayanii nu primesc bani, decât pentru acoperirea cheltuielilor generate de serviciile lor, restul efortului lor este strict voluntar şi gratuit. Ei colectează date tehnice şi tot felul de informaţii „la vedere”: un zvon aflat la o petrecere selectă, o ştire de la radioul local, un paragraf dintr-un ziar, o poveste cu tâlc la o cină din „lumea bună”. Sayanii oferă gratuit şi voluntar piste noi de investigaţie pentru Mossad. În anul 1998 erau 4.000 de persoane sayan în Anglia şi aproape 16.000 în SUA.

Vatican

Vaticanul, cel mai mare adversar al Mossad-ului

Un sayan care lucra ca mic funcţionar la un bogătaş creştin din Roma, face o copie în anul 1979 de pe un document primit de la Vaticande stăpânul lui. Era o propunere a Papei Ioan Paul al II-lea către O.N.U. de transformare a Ierusalimului în oraş internaţional, patrolat de căştile albastre ale trupelor O.N.U. şi în care Vaticanul urma să aibă răspunderea tuturor lăcaşelor de cult creştin. În câteva ore, acest document ajunge pe biroul lui Menachem Begin, primul ministru al Israelului, unde provoacă consternare. Conducătorii Israelului se temeau cel mai mult de acţiunile Vaticanului, după cum declara primul ministru Golda Meir:„Sunt fascinată de structura marxistă a papalităţii. În primul rând este puterea ei financiară care e aproape fără precedent. Apoi, papalitatea acţionează fără partidepolitice sau sindicate. Întregul aparat este organizat pentru control. Curia Romană controlează episcopii, episcopii controlează clerul, clerul controlează pe laici. Cu multitudinea lor de secretariate, comisii şi structuri, papalitatea este un sistem croit special pentru spionaj şi informare”(pag. 213). Israelienii sunt permanent cu ochii pe Vatican pentru că ştiu că au un adversar de temut, cu peste 500 de ani de experienţă informativă. În plus, Vaticanul este ostil Israelului şi un prieten declarat al palestinienilor. De aici, eforturile constante din partea Israelului de a găsi cu Vaticanul un modus vivendi.

Preşedintele Ronald Reagan a stabilit cu Papa Ioan Paul al II-lea un acord fără precedent în istoria SUA, în baza căruia Papei va fi complet informat în toate aspectele politicii americane pe plan militar, politic şi economic. Concret, în fiecare vineri la orele 20, şeful rezidenţei CIA din Italia aducea Papei ultimele secrete obţinute de SUA de la reţeaua de sateliţi şi de la alte dispozitive de ascultare electronică sau de la agenţii CIA din lume.Niciodată în cei 500 de ani de istorie diplomatică, nu a fost mai implicat Vaticanul în acţiuni internaţionale ca în timpul Papei Ioan Paul al II-lea.

Papa Ioan Paul al II-lea

Desigur, natura umană distorsionează orice mesaj trimis de religie. Dar în pofida faptului că oamenii pot apuca pe căi greşite din cauza viciilor şi a obiceiurilor rele, creştinătatea aspiră la pace şi iubire. Islamul este o religie care atacă. Dacă se începe prin propovăduirea agresiunii la întreaga comunitate, se va sfârşi prin cultivarea elementelor negative în fiecare om. Se ştie unde duce asta: asemenea oameni ne vor asalta violent” (pag. 238). Papa a reacţionat prompt la aflarea veştii şi a surprins întreaga lume prin vizita sa inopinată la închisoarea din Roma, unde era încarcerat Agca.La 13 mai 1981, Papa era să fie ucis pentru activismul său, prin atentatul comis de turcul Mehmet Ali Agca. Mossad-ul a aflat din acţiuni proprii cine a ordonat turcului Agca să comită atentatul la viaţa Papei şi a comunicat Vaticanului rezultatul investigaţiei sale. Atentatul a fost pregătit în detaliu la Teheran, cu aprobarea şi sprijinul ayatolahului Ruhollah Khomeini, care vedea în asasinarea papei prima salvă în războiul contra Occidentului şi a valorilor sale, pe care Khomeini le considera aprobate de cea mai mare biserică creştină a lumii. Drept justificare erau citate la Teheran cuvintele Papei la o întrevedere de la Roma: „Ceea ce învaţă pe oameni Coranul este agresiune. Ceea ce învăţăm noi pe oameni este pacea.

Turcul a confirmat că totul a pornit de la Teheran. Astaa influenţat atitudinea Papei faţă de Islam şi faţă de Israel. În mod frecvent, Papa va prezice în cercul lui intim de la Vaticancă noul conflict al lumii nu va fi dintre Est şi Vest, adică dintre SUA şi Rusia, ci între Islamul fundamentalist şi creştinătate (pag. 242). În decembrie 1993 Papa Ioan Paul al II-lea a recunoscut statul Israel şi a stabilit relaţii diplomatice cu acesta.

Yizhak Rabin

Asasinarea lui Yizhak Rabin, un mister

Un capitol surprinzător al acestei cărţi este cel privind asasinarea în Israel a primului ministru Yizhak Rabin de către Yogal Amir. Un renumit jurnalist, Barry Chamish, a strâns şi a publicat pe Internet toate rapoartele medicale şi balistice, precum şi depoziţiile făcute la tribunal de cei care îl păzeau pe Rabin, de medicii, care au încercat să îi salveze viaţa şi interviurile luate israelienilor din comunitatea de informaţii.

Concluziile sunt şocante: „Teoria unui asasin, acceptată de Comisia de Anchetă a guvernului este falsă şi are scopul acoperirii unui atentat regizat, cu acordul primului ministru, atentat proiectat să eşueze, dar să refacă popularitatea în scădere a lui Rabin cu electoratul Israelului. Yogal Amir a acceptat faţă de stăpânii săi din comunitatea de informaţii să joace rolul de puşcaş unic. Amir a fost echipat cu gloanţe oarbe şi a tras un singur foc, nu trei cum se credea.

Yizhak Rabin nu avea sânge pe el, a mers fără sprijin pe picioarele lui la automobilul care îl aştepta. În timpul cursei stranii spre spital, Rabin a fost împuşcat de două ori cu gloanţe adevărate, care au fost trase din pistolul propriului său bodyguard, Yoram Rubin. Arma sa a dispărut la spital şi nu a mai fost găsită vreodată. Rubin se va sinucide ulterior” (pag. 133). Independent de ancheta lui Barry Chamish, există depoziţii sub stare de jurământ care susţin acuzaţia lui Chamish că „ce s-a întâmplat acolo este profund ascuns şi conspiratorial”. La proces, Yogal Amir a declarat: „Dacă vă spun adevărul, întregul sistem se va prăbuşi. Cunosc destul pentru a distruge această ţară” (pag. 134).

Printesa Diana

Mossad-ul ştia cine a omorât-o pe prinţesa Diana

Cele mai fascinante pagini ale cărţii de faţă rămân totuşi cele privind moartea prinţesei Diana. Mossad-ul recrutase în serviciul Israelului, cu câteva zile înaintea decesului Dianei, pe Henri Paul, şeful agenţilor de pază şi supraveghere informativă de la Hotelul Ritz din Paris, care va duce cu el în mormânt atât pe Diana, cât şi pe fiul proprietarului hotelului Ritz. Este o lungă listă a indiciilor unei conspiraţii contra Dianei şi autorul le înşiră pe toate în mod metodic şi fără menajamente.

Menţionez un singur indiciu edificator. Un fost ofiţer britanic din spionajului extern, MI6, pe nume Tomlinson, refugiat în Elveţia, a pus pe Internet numele reale a 12 colegi de la MI6 a căror misiune era uciderea Dianei, fapt care a provocat un imens scandal în Anglia. Guvernul britanic a emis un mandat de arestare pe numele lui Tomlinson şi a retras în Anglia pe cei 12 ofiţeri din misiunile lor externe.

În încheiere, amintesc şi alte subiecte incendiare abordate de autor în această carte: precum faptul că Vaticanul şi Mafia italiană au strâns 200 de milioane de dolari pentru sindicatul polonez SOLIDARNOST, bani furaţi de Mossad pentru finanţarea operaţiunilor lor „negre”; Mossad-ul avea în anul 1998 o echipă de ofiţeri asasini de 48 de persoane dintre care şase erau femei – media lor de vârstă avea 25 de ani şi erau în perfectă condiţie fizică (pag. 123); Israelul este a patra putere nucleară a lumii, cu un arsenal de 200 de bombe atomice.

 Sursa: “The Secret History of the Mossad” de Gordon Thomas

Deloc surprinzator, MRU considera criza drept o oportunitate pentru o mai mare integrare europeana

• Vezi si: Noul premier: Mihai Razvan Ungureanu, SEFUL SIE SI OM DE BAZA AL AMERICII IN ROMANIA. SEMNAL DE FORTA: condusi pe fata de serviciile secrete!

• Basarabia Literara.ro (4 oct. 2011): ARMA SECRETĂ PENTRU 2014: MIHAI RĂZVAN UNGUREANU , VIITORUL PREŞEDINTE AL ROMÂNIEI?

Se vorbeste din ce in ce mai des depre seful SIE, istoric, evreu la origini, Mihai Razvan Ungureanu ca viitorul preşedinte al României.
MIHAI RAZVAN UNGUREANU

este cea mai proasta alegere pentru sefia SIE din intreaga istorie a serviciului secret presupus romanesc. In primul rand, la nivelul de suprafata, din considerente morale dar si politice. Unul dintre principiile pentru care se bat cu pumnul in piept partidele momentului, aceleasi care il aclama azi pe Ungureanu – PD, PNL, UDMR – este legat de sustinerea Legii lustratiei.Mihai Razvan Ungureanu este lustrabil: facea parte din pepiniera partidului comunist si, fara indoiala, chiar daca nu ar fi existat revolutia din decembrie 1989 el s-ar fi aflat tot in structurile puterii. A fost membru supleant al CC al UTC. Se lauda colegilor de clasa dupa o manifestare de la Bucuresti ca nu isi va mai spala mana sa dreapta, pe care a strans-o “Tovarasul Nicolae Ceausescu, Secretarul General al Partidului nostru”.
In timpul evenimentelor de la Iasi, din 14 decembrie 1989, monitoriza studentii care aruncau manifeste in incercarea declansarii unei revolte in camine. De altfel, Ungureanu, care, dupa ce a fost instalat la MAE prin concursul lui Andrei Plesu de la Trustul media al Rompetrol se visa viitorul presedinte al Romaniei, era poreclit “mini-Ceausescu” in centrala Ministerului Afacerilor Externe. Aroganta era o alta caracteristica a personajului cu care o sa trebuiasca sa se confrunte spionii Romaniei. La prima sa intalnire cu toti ambasadorii straini din Romania a intarziat o ora, fara sa-si mai ceara scuze la aparitie. Diplomatii occidentali de la Bucuresti au sarbatorit momentul cand Ungureanu a fost silit sa demisioneze. Apoi, in profunzime, Mihai Razvan Ungureanu, fost membru al conducerii Fundatiei Soros in Romania, bursier al magnatului rus Marc Rich – considerat cel mai mare infractor al spatiului ex si post sovietic – si membru al “board”-ului Colegiului Noua Europa al lui Andrei Plesu, a dovedit in toate activitatile sale in vreo pozitie de stat o aplecare adanca pentru actiuni impotriva intereselor nationale romanesti. (…). Ironic, demisia sa a fost fortata la inceputul anului acesta de presa dupa ce aceasta primise informatii despre lapsusurile sale legate de doi cetateni romani in Irak chiar de la serviciul pe care se presupune ca il va conduce acum: SIE. Relatia lui Ungureanu cu presa care prefera sa-si pastreze independenta a produs interventii de-a dreptul dictatoriale din partea ministrului si a ministerului.
Din cauza lui Ungureanu, care a blocat prin interveniitle serviciilor secrete un site-pamflet al adresa sa si a solicitat datele persoanale ale autorilor, Romania a fost condamnata international in ultimele Rapoarte al libertatii presei elaborat de Reporters sans Frontiers, International Federation of Journalists si South East Europe Media Organizations. Actiunile sale in contra statului roman ar fi trebuit sa intre in atentia organelor de aparare a tarii in urma unei eventuale aplicari a Legii asumarii responsabilitatii ministeriale sau a Codului Penal. Pe scurt, acestea sunt: Romanii din jurul granitelor – abandonati in ciuda declaratiilor pompoase de la inceputul mandatului privind sprijinirea romanilor de pretutindeni si din jurul granitelor, MAE a tinut contactul doar cu gastile care servesc interese anti-romanesti, prin intermediul unor corupti cu legaturi in SIE. Coordonatorul Civic Media, Victor Roncea, a declarat ca s-a despartit complet de Mihai Razvan Ungureanu, inca de la inceputul mandatului sau, dupa ce acesta i-a propus sa ocupe pozitia de secretar de stat in MAE pentru a conduce Departamentul pentru Relatiile cu Romanii de Pretutindeni. Conditia lui Roncea a fost ca acesta sa reformeze complet Departamentul dupa un audit independent urmat de demiterea cadrelor cu legaturi coruptibile in zona serviciilor secrete si cu afaceri oneroase pe banii contribuabililor si, apoi, angajarea prin concurs a unui alt personal profesionist. Ungureanu a refuzat aceasta intiativa, in prezent Departamentul continuand o politica cel putin defectuasa pentru romanii din jurul granitelor si cei de pretutindeni. Aceasta a constituit dovada ca Ungureanu, in ciuda mastii sale pro-occidentale, era si este subordonat grupului din SIE care a blocat constant o politica nationala pe spatiul rasaritean romanesc, Basarabia si Bucovina, preferand sa sustina – prin inactiune sau chiar operatiuni favorabile – politica Rusiei in zona. Cedarea Mostenirii Gojdu Ungariei Prin Acordul din octombrie 2005 dintre guvernele Romaniei si Ungariei, conceput de Ungureanu si plasat pe sub mana la semnat in cadrul primei reuniuni guvernamentale Bucuresti Budapesta, o parte din averea Fundatiei private Gojdu ramase in Ungaria a fost transferata ilegal statului ungar, in ciuda opozitiei Bisericii Ortodoxe Romane, executoare testamentara, care a cerut respectarea Testamentului lui Emanuil Gojdu.

“Acest ministru de Externe nu pare roman”, avea sa afirme profesorul Raul Sorban, detinator al titlului de Drept intre Popoare de la Yad Vashem si aparator al Fundatiei Gojdu.
Minciuna ministeriala de la Moscova. In cadrul unei vizite intreprinse in 2006 in Federatia Rusa a sustinut ca a transmis Patriarhului Alexei un mesaj din partea Patriarhului Teoctist – afirmatie respinsa imediat de Biserica Ortodoxa Romana. Patriarhia Romana s-a aratat ultragiata de o asemenea intruziune abuziva si mincinoasa in afacerile externe ale Bisericii, intr-un moment in care relatiile dintre cele doua Biserici erau la fel de incordate ca intodeauna, din cauza pretentiilor Bisericii Ruse asupra Basarabiei. Austro – Ungureanu “Romania ca si un nou land federal (al Austriei)” a titrat cotidianul austriac Die Presse pe 4 martie 2006 un interviu cu ministrul Mihai Razvan Ungureanu, care a declarat “Austria este azi cel mai important investitor strain din Romania. Trebuie sa priviti Romania aproape ca si un nou land federal”. In acelasi registru se inscrie si o intalnire misterioasa avuta cu seful Bundes Nachrichten Dienst (BND), la prima sa vizita in Germania, in calitate de ministru de Externe, informatie pe care a incercat sa o blocheze de la publicare in presa romana. Marea Neagra si diplomatia schioapa. In ciuda anunturilor entuziaste privind realizarea cooperarii la Marea Neagra si a milioanelor de euro cheltuite, diplomatia condusa de Ungureanu a incasat esec peste esec in zona. Desi Romania a detinut presedintie OCEMN, nu a reusit sa puna pe agenda organizatiei nici un proiect. Dupa ce Rusia a preluat presedintia, Moscova a concretizat teme care fusesera propuse si refuzate de catre MAE de la Bucuresti: o retea energetica, o autostrada in jurul Marii Negre, si reluarea legaturilor maritime intre porturile Marii Negre, act neglijat de Romania inclusiv pe relatia Constanta-Istanbul. Pierderea relatiilor cordiale cu Vaticanul. Romania s-a indreptat catre un conflict diplomatic cu Vaticanul dupa ce intr-un document adresat Guvernului, ministrul Ungureanu recomanda masuri de publicitate pentru a-l pacali pe Suvernul Pontif in privinta afacerii din jurul Catedralei Sf Iosif. Biserica Catolica a protestat oficial la Guvern si Presedintia Romaniei fata de aceasta atitudine.
UNGUREANU SI LIMBA ROMANA. In mai 2006, Ungureanu a declarat ca cetatenii de peste Prut vorbesc “o varianta a limbii romane”, un fel de “light Romanian” (”romana usoara”). Critica unor ziaristi fata de aceasta exprimare care intarea teza “limbii moldovenesti” a declansat un razboi murdar la adresa acestora si a libertatii de expresie in Romania. Contribuind la intretinerea confuziei dintre romi si romani, in ianuarie anul acesta, cu ocazia “Saptamanii Romaniei in cadrul Comisiei Europene si Consiliului UE”, MAE a aranjat un “concert de gala” desfasurat la Bruxelles. Concertul a fost sustinut, conform afisului si promovarii MAE de: Elvis the Bear (Elvis Ursul), Mariana Bidon, Sile the Philosopher (Sile Filosofu), The Tornado Rose (Trandafir Vijelie) si Leo Cascarache ca “invitati speciali ai lui Damian Draghici si Fratii sai – Filarmonika Rromanes”. Cabinetul lui Ungureanu anunta la acea data: “Printre invitati se numara inalti oficiali comunitari, ambasadori ai reprezentantelor permanente pe langa Uniunea Europeana si ai misiunilor diplomatice de la Bruxelles. Sunt asteptati peste 700 de invitati, printre care si directori de think-tank-uri, ONG-uri de prestigiu, reprezentanti ai mass-media internationale si show-business etc”. Cei 18 membri ai familiei muzicale a lui Draghici – un reprezentant valoros al culturii _____esti universale – s-au deplasat la Bruxelles pe banii contribuabililor unde au defilat cu drapelul Romaniei alaturi de reprezentantii noilor state ale UE. Lista este mult mai lunga si priveste, inclusiv, distrugerea unei institutii de elita a Romaniei cum ar fi trebuit sa fie Ministerul de Externe, alterat prin promovarea incompetentei si a favoritismelor specifice unui sistem institutionalizat de coruptie. Nominalizarea sa pentru ocuparea pozitiei de sef al Serviciului de Informatii Externe a alarmat deja membrii onesti ai aparatului de securitate al Romaniei, ai comunitatii de informatii pro-atlantice. Ramane de vazut in ce masura Serviciul Secret Roman va sti sa-si gaseasca anti-corpii si antivirusii pentru ca Romania sa nu ajunga in scurt timp un cadavru pe masa de disectie a cooperativei anti-romanesti.
de Civic Media
ALT MATERIAL INFORMATIV: Mihai Razvan Ungureanu de la CC UTC la Externe si SIE

De la sefia UTC, in capul diplomatiei romanesti si apoi al Serviciului de Informatii Externe Dupa informatiile aparute in presa centrala , Mihai Razvan Ungureanu se trage dintr-o familie de evrei intelectuali din Iasi. Tatal sau Stefan Ungureanu a fost profesor de chimie-fizica la Universitatea din Iasi, viceprimar si mai apoi director la Agentia Locala de Conservare a Energiei. Fiul, fost membru supleant al CC al UTC este doctor in istorie. Revolutia l-a prins la conducerea Uniunii Studentilor Comunisti din Romania, zdrobindu-i cariera de partid. In anii 90 tanarul Ungureanu a fost lansat in constiinta publica, drept o stea a intelectualitatii romanesti de regretatul Iosif Sava. Seria seratelor muzicale includea dialoguri purtate cu oameni politici, oameni de arta, filozofi, muzicieni, instrumentisti, care in ani 1990 erau la inceputul carierei. CV-ul istoricului M.R. Ungureanu este impresionant. Presa a relatat ca studiile si cariera viitorului secretar de stat, apoi sef al diplomatiei romanesti sunt strans legate de organizatiile Soros si de cele iudaice ale magnatului Mark Rich. Apartenenta sa (ca lider) la organizatiile Soros din Romania, ca si la organizatiile iudaice, a facut ca, fara sa fi avut in nici un fel o viata politica activa (dupa cum singur marturiseste), sa fie chemat a fi ministru de externe al Romaniei in 2004, noteaza Cornel Dan Niculae in cartea sa intitulata Politica Filo-Sionista a Romaniei in fata Europei si a lumii. Dealtfel, volumul trei al cartii este ilustrat pe coperta cu poza ministrului Ungureanu cu mainile pe Zidul Plangerii si cu chipa pe cap.
Ofiter de-al nostru sau de-al lor ?
Cat a fost la conducerea Ministerului Afacerilor Externe, Ungureanu a respectat intrutotul omerta securitatii. Nu s-a facut nici un fel de reforma in MAE, ba chiar mai mult, sub ministeriatul lui s-au petrecut evenimente ingrijoratoare. Rapirea din Irak si scandalul declansat de scrisoarea semnata de ambasadorul Cristian Colteanu sunt doar doua din evenimentele care au dovedit fidelitatea Ungureanului fata de presedinte. Totul a culminat cu arestarea celor doi muncitori romani acuzati de spionaj intr-o baza americana din Irak, despre care premierul Tariceanu a aflat din… presa. M.R. Ungureanu, prins in lupta dintre palate, demisionatul Ungureanu parea o victima sigura, un soi Petre Roman al peneleului surghiunit la Institutul de Studii Liberale. Ulterior, el s-a autosuspendat din calitatea de membru al PNL pentru a pleca la Viena ca reprezentant special la Initiativa de Cooperare in Sud-Estul Europei. Nimic altceva decat o scoala de securisti europeana si, in acelasi timp, prilejul unui nou scandal financiar de aceasta data. Surse din cadrul Serviciului de Informatii Externe ne-au relatat ca Mihai Razvan Ungureanu hoinarea in voie inca de cand era secretar de stat prin birourile Centralei SIE si prin unele case conspirative din jurul Ministerului Afacerilor Externe. Intrebat daca vreun secretar de stat sau ministru are dreptul sa se plimbe hai-hui prin cladirile SIE, fostul sef al spionilor externi, Catalin Harnagea s-a aratat extrem de surprins: Nici macar angajatii institutiei nu au voie sa se plimbe de capul lor prin birouri, iar, in ceea ce priveste casele conspirate, aceste sunt frecventate numai de agentii sub acoperire sau ofiterii care ii coordoneaza. Prim-ministrul daca vine, isi anunta din timp vizita. Asadar, stapanul serviciilor Traian Basescu nu si-a lasat sluga din brate, din motive lesne de inteles. L-a propus pe Ungureanu la sefia spionajului extern.
Ungureanu si Episodul japonez
Directorul SIE cunoaste problemele grave cu care se confrunta diplomatia si spionajul extern romanesti, inca de pe vremea cand era secretar de stat MAE. In aceasta calitate, Ungureanu a avut parte in anul 1999 de o prima vizita oficiala in Japonia, unde a dat piept cu gerontocratia japoneza si cu mafia securista din cadrul Ambasadei Romaniei la Tokio. O reprezentanta condusa la vremea aceea de generalul Marin Valcea, un greu al Securitatii comuniste. Desi avea datoria sa aranjeze toate detaliile vizitei, Valcea nu a miscat un deget. Presa centrala a comentat pe larg esecul vizitei. Japonezii sunt conservatori. Varsta inseamna o garantie a experientei si profesionalismului. Pozitiile de top din diplomatia nipona sunt ocupate de persoane cu varste inaintate. Varsta si fizionomia lui Razvan Ungureanu nu le inspira competenta. Fara o pregatire prealabila, codul diplomatic japonez nu a fost respectat Japonezii nu au dat doi bani pe tanarul secretar de stat, care a stat umil prin ambasada. Securistul, doar s-a facut ca ii aranjeaza intalnirile tanarului diplomat. Ion Iliescu, venit in vizita oficiala in acelasi timp, a fost tratat imparateste, consulul onorific Kobaiashi functionand pe post de sponsor. Reteau generalilor din ambasada (Staicu Ştefanel, Valeriu Ruset, Nicu Manolache) avea relatii excelente cu fostul presedinte Iliescu, dar si cu Traian Basescu. Valcea si niponul iau aranjat fostului presedinte, conferinte de presa la universitati din Tokio si Yokohama. Ungureanu a zacut in ambasada. Desi a iesit sifonat din aceasta experienta, tanarul secretar de stat a avut parte de noi prieteni. Domnisoara Anca Mantulescu (de care nu s-a mai lipsit nici cand a ajuns ministru de externe), traducatoare de limba japoneza in locul lui Petre Stoian si familia Neagu. Aurelian Neagu secretar II in ambasada se avea la cutite cu Marin Valcea, dar era prieten la catarama cu Basescu. Fostul sef MAE a evitat orice comentariu despre pataniile sale nipone. Cuplul Basescu-Ungureanu l-au numit in 2005 ambasador in Japonia pe Aurelian Neagu, un individ care nu trecuse la data numirii in post de gradul de consilier MAE. Gabriela a ajuns sefa de directie in MAE. A fost mazilita odata cu protectorul ei, la inceputul anului 2007.
Sponsorii eminentului Mihai Razvan Ungureanu. Numele: Marc Rich.
El este numitorul comun al oligarhilor rusi cu interese in Romania. Are tripla cetatenie: israeliana, spaniola si elvetiana. La cea americana a renuntat, fiind urmarit 18 ani de FBI, dupa ce in 1983 a fost acuzat de evaziune fiscala si „comert cu inamicul sovietic”S-a ridicat din tranzactii internationale tenebroase si este conectat la Mossad, serviciul israelian de spionaj. .Majoritatea firmelor anonime ale „elitei de carton” rusesti au fost infiintate in cantonul elvetian Zug.Acesta este locul de unde, ca un paianjen, Rich si acolitii sai isi conduc operatiunile mondiale.Tot in Zug sunt inregistrate si companiile paravan prin care oligarhii rusi au preluat o felie din economia Romaniei ajutati de oligarhia tradatorilor din Romania. Rich a incercat sa obtina rafinaria Petromidia, plasata strategic: aproape de spatiul ex-sovietic, dar si de Orientul Mijlociu, zone foarte bogate in titei. Liderul sindical Tancau: „Era prin 1993 cand s-a terminat contractul pentru modernizarea rafinariei. A fost o afacere serioasa, Rich a vrut sa cumpere. Nu s-a ajuns fiindca n-au vrut sa vanda. S-a opus, din cate stiu eu, un secretar de stat pe domeniul petrochimic”. Petre Roman completeaza: „Rich nu a reusit sa cumpere fiindca guvernul Vacaroiu nu era atasat de ideea de privatizare in sine”. Contra privatizarii au fost si sindicalistii lui Tancau, care se temeau ca isi vor pierde, multi dintre ei, locurile de munca. De la momentul acesta s-au acumulat pierderi imense, pana la privatizare, adauga fostul premier Roman. In iunie 1997, „gaura neagra” Petromidia avea datorii de 300 de milioane de dolari, fiind, practic, in sapa de lemn. In acelasi an, compania controlata din umbra de Rich, Glencore AG, face un parteneriat strategic in Romania. Asociatii lui Rich erau Dan Voiculescu si Stefan Margineanu (fost ofiter DIE), patron in industria metalelor. La sediul companiei lui Voiculescu, „locotenentul” lui Rich, Willy R. Strothotte, anunta perfectarea consortiului Glencore-Grivco-Metanef (firma lui Margineanu). Trioul punea la bataie 650 de milioane de dolari pentru privatizari in Romania in petrol si metalurgie feroasa si neferoasa. Oficiosul PDSR „Dimineata” din 28 august 1997 consemna sec: „Nu a fost dezvaluit nici numele consortiului si nici aportul de capital, in procente, al celor trei societati”. Voiculescu si paravanul lui Rich s-au inscris in cursa pentru Petromidia, rafinaria ravnita de magnat inca dupa Revolutie. De data aceasta, in perioada 1998-2000, escrocul international a pierdut cursa in fata Rompetrolului lui Dinu Patriciu. Glencore a pierdut si cursa pentru Petrom, care a revenit, in anul 2004, austriecilor de la OMV. “Luati mana de pe controlul politic al tarii!” Aceasta a fost fraza cheie a unui mesaj public al presedintelui cu adresa directa catre Cartelul Oligarhiei. Cartelul burgheziei rosii, a oportunistilor si fostilor nomenclaturisti s-a constituit in cadrul Marelui Jaf National care a debutat sub patronajul lui Iliescu si Roman si a continuat neincetat pina astazi.
SEFUL SIE, MIHAI RAZVAN UNGUREANU, ACUZAT CA ESTE AGENT MOSSAD DE FOSTUL PURTATATOR DE CUVANT AL SRI, NICOLAE ULIERU. EXPLOZIV

Directorul numit de Traian Băsescu la cîrma SIE, Mihai Răzvan Ungureanu, se vede confruntat cu o acuzaţie de cea mai mare gravitate, formulată de fostul purtător de cuvînt al SRI, lt.col.Nicolae Ulieru, anume că ar fi agent al unei puteri străine. Acuzaţie apare, interesant, exact cînd se vehiculează tot mai tare informaţia că Ungureanu ar urma să fie premier al unui guvern PDL-PNL, în cazul unei noi victorii a lui Traian Băsescu.
Racolarea lui Ungureanu de către SRI, blocată din afara ţării
Nicolae Ulieru, cel care a avut cel mai lung mandat de purtător de cuvînt al SRI, după revoluţie, afirmă că actualul director al SIE, Mihai Răzvan Ungureanu, este agent străin – practic, o acuzaţie de trădare naţională – şi spune că e gata să ofere probe în acest sens, dacă va fi audiat de comisiile parlamentare de resort, de control al SRI şi SIE. Prezent la Realitatea TV, lt.col. Ulieru a declarat că şeful SIE ”a avut o ascensiune fulminantă pentru condiţia lui de tânăr istoric anonim de la Iaşi. A fost adus de Pleşu secretar de stat în Ministerul de Externe, a rămas secretar de stat şi în Guvernul Năstase, apoi a fost numit ministru de externe de către liberalul Călin Popescu Tăriceanu, recuzat de acesta pentru că nu i-a dat nişte documente, şi după ce a fost recuzat de premier, preşedintele l-a numit şeful SIE. Eu, când am auzit numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu la SIE, am avut o tresărire. Am spus „oare preşedintele chiar nu ştie cine e omul ăsta, sau SRI nu l-a informat?” ” a spus fostul aghiotant al lui Virgil Măgureanu.
El a adăugat: ”înainte de a fi secretar de stat, Mihai Răzvan Ungureanu a avut, ca istoric la Iaşi, o poveste, un scandal care l-a scos din anonimat. El a făcut o conferinţă de presă în care a denunţat faptul că un ofiţer de la secţia judeţeană al SRI a încercat să îl racoleze. Şi ca urmare a acestei conferinţe de presă s-a constituit o celulă de criză în careul SRI, care a hotărât să îl demită pe ofiţerul respectiv, iar purtătorul de cuvânt din vremea aia, Nicolae Ulieru, să dea un comunicat care să condamne practicile nelegale ale acelui ofiţer. Relevanţa e următoarea, că acel ofiţer nu a fost un ageamiu. El a încercat recrutarea lui Mihai Răzvan Ungureanu pe nişte motive foarte întemeiate. Iar sacrificarea acelui ofiţer a fost făcut la dorinţa expresă a unui serviciu străin şi stat străin”.
Şeful SIE a tras sfori în cazul Hayssam
Ulieru a explicat, metaforic, mecanismul respectiv, prin care s-a blocat racolarea lui Ungureanu: ”Dacă eu, cetăţeanul Popescu, cad cu tronc unui serviciu străin pentru că sunt simpatic şi mă descurc bine în lume, când eu păţesc un asemenea necaz e normal ca acel serviciu să intervină şi la serviciul similar din România, respectiv la SRI”. Ulieru a mai spus că e gata să furnizeze date concrete comisiilor parlamentare de resort: ”Dacă Comisia parlamentară de control a SRI sau SIE vrea să mă asculte, aş putea spune lucruri interesante”. El a mai dezvăluit că acelaşi Mihai Răzvan Ungureanu a făcut intervenţii pentru ca un avocat, exponent al unui grup israelian de lobby, să aibă acces de trei ori la Omar Hayssam în celulă fără ca procurorul de caz să îi dea aprobare, lucru care, în opinia lui Ulieru, nu face decît să confirme apartenenţa lui Ungureanu la un serviciu străin.
Ipoteză: SRI încearcă să blocheze numirea lui Ungureanu la şefia Guvernului
Acuzaţiile lui Ulieru, un om care vine din sistemul serviciilor secrete sunt de o maximă gravitate, în condiţiile în care Răzvan Ungureanu a fost ministru de Externe în trecut, iar acum conduce al doilea mare serviciu secret al ţării. Care ar putea fi substratul acestui nou scandal? Foarte probabil, un nou episod al luptei între servicii care a marcat pe de-a-ntregul acest an.Despre Mihai Răzvan Ungureanu se vehiculează tot mai intens, în ultimele zile, că va fi premierul desemnat de Traian Băsescu în cazul unei victorii în alegeri şi al constituirii unei alianţe PNL-PDL, în legătură cu care şeful statului a început, deja, să dea anumite semne de deschidere. Ungureanu ar avea avantajul că este un apropiat al lui Băsescu, dar, în acelaşi timp, provine din PNL, ceea ce ar avea ca rezultat o coagulare mai solidă a grupării de dreapta pe cale să renască la guvernare, în două-trei săptămîni. Pe de altă parte, s-ar putea ca SRI să nu îi convină ca marele rival, SIE, să obţină, peste noapte, o ”pilă” atît de puternică în conducerea statului, adică un premier, în pixul căruia stau atît bugetele serviciilor cît şi alte posibilităţi. Oricum ar fi, declaraţiile lui Ulieru nu pot şi nu trebuie să rămînă fără urmări, dată fiind gravitatea lor excepţională.
Bogdan Tiberiu Iacob
INPOLITICS

• Cotidianul [Vineri, 04 noiembrie 2011]: Succesorul lui Traian Băsescu

Dislocarea lui Mihai Răzvan Ungureanu de la SIE şi antrenarea lui pentru prezidenţialele din 2014. Acesta este, pe scurt, ultimul scenariu.
Barack Obama îl îndeamnă pe Traian Băsescu să-şi găsească repede un succesor de soi la tronul Cotrocenilor.
Informaţia referitoare la aruncarea actualului şef al SIE în arena politică vine după vehicularea directorului SRI, George Maior, pe post de posibil premier. Iar de luarea în calcul a „decapitării” principalelor Servicii de informaţii în favoarea politicii sînt vinovate partidele noastre, incapabile să producă personalităţi şi lideri. Şi, cum România face parte din NATO şi UE, partenerii noştri externi se arată la rîndul lor preocupaţi încă de pe acum de cine va conduce România în epoca post-Băsescu.
Rocada Cristian Diaconescu – Răzvan Ungureanu
Cristian Diaconescu – Dovada vie a faptului că orice diplomat are în raniţă bastonul de şef al SIE
Subiect pe larg dezbătut de Traian Băsescu, Hillary Clinton, Joe Biden şi Barack Obama în timpul recentei vizite efectuate de şeful statului peste Ocean, susţin voci informate. Cînd, pe post de succesor al lui Băsescu la Preşedinţie, a fost pomenit Răzvan Mihai Ungureanu, nume bine primit de gazde.
Răzvan Ungureanu – Mulţi îl văd „moştenitorul” lui Traian Băsescu
Ca dovadă, nici nu au trecut două săptămîni şi despre Ungureanu se aude că va fi dislocat din dispozitivul SIE şi aruncat pe scena politică. Scopul: antrenarea lui pentru Cotroceni. Iar locul său ar urma să fie luat de Cristian Diaconescu. Care, culmea coincidenţei, se întîlneşte taman în aceste zile, la Washington, cu boşi din Serviciul Secret, CIA şi Departamentul de Stat pentru Apărare. Ceea ce seamănă al naibii de bine cu luarea binecuvîntării de la „marele licurici”.
Sătul de Boc, Washington-ul l-ar prefera pe G. C. Maior sau pe Călin Georgescu.
G. C. Maior – A ascultat suficient de mult pentru a deveni un bun premier
O dată „rezolvată” Preşedinţia, mai marii Americii şi Romaniei au trecut la Guvernul Boc. De care toţi s-au declarat sătui, ne asigură sursele. Conform ecourilor revărsate pînă pe malurile Dîmboviţei, partea americană ar fi sugerat o schimbare rapidă şi majoră, context în care au fost rostite două nume: Călin Georgescu (despre care tot acolo s-a spus că este agreat şi de Germania, Franţa şi Anglia) şi George Maior (tot Serviciile, săracele!). Cum „Naţional” a detaliat deja varianta Maior (foarte bine văzută la Washington de cînd cu parafarea instalării scutului antirachetă), ne vom referi acum la „prospătură”. Care este vechi „client” al zvonerilor preocupaţi de urmaşul lui Emil Boc la Palatul Victoria. Intens pronunţat după alegeri, cînd mai toată lumea aştepta înlocuirea lui Boc (singurul premier postdecembrist căzut victimă unei Moţiuni de Cenzură), numele lui Călin Georgescu, personaj legat de marea finanţă internaţională, a fost bine primit de mediul de afaceri.
Călin Georgescu – Un finanţist bine văzut în marile cancelarii ale lumii
Clasa politică, în schimb, a strîmbat din nas (în frunte cu PDL-ul) atunci cînd a auzit de „stranger”. Insensibili la orgoliile politicienilor dîmboviţeni, americanii i-ar fi explicat însă lui Băsescu despre un Georgescu premier, care ar putea uşor obţine împrumuturile necesare acoperirii deficitului înregistrat de bugetul necesar achitării pensiilor în 2012, de exemplu. Şi nu numai, din moment ce cifra avansată la Washington, în momentul în care s-a vorbit despre creditul pe care l-ar avea un guvern condus de Călin Georgescu, a fost de 19 miliarde de dolari. Ca să vezi „coincidenţă”, cam în acelaşi timp cu vizita lui Traian Băsescu în SUA, „Washington Post” i-a luat un vast interviu lui Georgescu, în care a opintit de la început şi pînă la sfîrşit să-i ridice mingea la fileu. Iar americanii în mod sigur nu-l „încălzeau” pe Georgescu ca să-i ia locul lui Obama…

• National.ro [September 29, 2011]: S-a spanzurat in casa sefului SIE!

[...] Sub protectia Preafericitului
Peafericitul Daniel l-a ajutat pe Ungureanu la greu

„Zburat” de la Bucuresti, Mihai Razvan Ungureanu intrase deja intr-un con de umbra profesional. Deja „aripile” junelui diplomat fusesera taiate, urmand, probabil, sa fie un nou tanar politician despre care s-ar fi spus, cine si-ar mai fi adus aminte de el, ca s-a nascut talent si a ajuns … speranta. Numai ca, acesta a fost recomandat cu insistenta pentru a fi reprimit in MAE de nimeni altul decat Preafericitul Daniel, pe atunci Mitropolitul Moldovei si Bucovinei. Care, dupa cate se poate vedea, a avut mana buna, din moment ce Ungureanu se afla acum in vederile lui Traian Basescu si chiar a cancelariilor internationale pentru preluarea functiei de presedinte al Romaniei din 2014.

• Adevarul [10 moiembrie 2011]: VIDEO Mihai Răzvan Ungureanu, directorul Serviciului de Informaţii Externe: „Nici nu ştiţi cât de amplu poate fi răul”

(…) „Criza ajută Europa să se întărească”
George Radulescu: Cum credeţi că va arăta Europa după acest al doilea val al crizei?
Mihai Răzvan Ungureanu:Europa, în opinia mea… Sper că nu-mi cereţi o profeţie.
George Radulescu: Nu. O previziune.
Mihai Răzvan Ungureanu: Va fi greu s-o pun şi în felul acesta. În opinia mea, orice criză de creştere ajută Europa să se întărească. E un set de experienţe prin care această formulă asociativă trebuie să treacă. La capătul crizei, în mod natural, ar trebui să se găsească o asociere cu un grad ridicat de integrare. Îmi era aproape simplu să vorbesc despre Statele Unite ale Europei. Nu merg până la a cita o asemenea formulă, care este profund încărcată de sens politic, însă integrarea sporită a statelor membre ale Uniunii Europene salvează şi Uniunea Europeană, salvează şi membrii în sine. (…)
George Radulescu: S-a vehiculat în mai multe rânduri că veţi candida la Preşedinţie. O veţi face?
Mihai Răzvan Ungureanu: Eu n-am să vă răspund acum la această întrebare. În momentul în care voi considera că acest lucru reprezintă opţiunea mea, va fi evident opţiunea mea şi veţi şti imediat. Deocamdată, ştim în ce poziţie sunt, iar ceea ce am de făcut se recunoaşte prin intermediul acestei ocupaţii administrative. Cred că, la un moment dat, lucrurile vor putea căpăta şi o altă turnură. Sunt un om la 43 de ani. Răspunsul meu va veni la momentul oportun. (…)
George Radulescu: Românii nu privesc cu atât de multă încredere acest angrenaj instituţional. Recensământul a demonstrat-o şi prin faptul că mulţi au refuzat să-şi declare codul numeric personal…
Mihai Răzvan Ungureanu:Credeţi?
George Radulescu: Am putea interpreta lucrurile şi de maniera aceasta. De ce credeţi că oamenii n-au vrut să le spună recenzorilor CNP-ul?
Mihai Răzvan Ungureanu:Şi eu aş fi curios de ce n-ai oferi CNP-ul atâta vreme cât nu poţi să faci nici măcar o tranzacţie sau să-ţi iei o reţetă compensată fără să oferi codul numeric personal.
George Radulescu: Una dintre temerile exprimate în spaţiul public a fost aceea a fraudării voturilor…
Mihai Răzvan Ungureanu: N-aş putea să mă pronunţ asupra acestei chestiuni. N-a fost vorba de fraudarea voturilor de foarte mult timp încoace. Dar în instituţii ca atare e greu să-ţi pierzi încrederea pentru că întotdeauna funcţionează un raţionament puternic în spatele acestei întrebări. Poţi să trăieşti în absenţa instituţiei? Poţi să trăieşti în absenţa Poliţiei? Nu. Poţi să trăieşti în absenţa unei instituţii cum este Armata? Nu. Poţi să trăieşti în absenţa unei instituţii cum este, să spunem, Agenţia de plăţi în agricultură, în situaţia de faţă? Nu. Poţi însă să-ţi doreşti optimizarea activităţii lor. Da, acest lucru se poate. (…)

NOTA:
Nu avem de unde sa stim daca toate evenimentele relatate in aceste materiale sunt reale. Am subliniat ceea ce ni s-a parut a fi mai relevant si probabil adevarat. Unele din alegatii e posibil, insa, sa fie fabulatii. In orice caz, este foarte ciudat ca unele surse stiau ce se va intampla cu MRU inca de anul trecut…
Si inca ceva: nu originea etnica a lui Mihai Razvan Ungureanu este relevanta si nici nu ne intereseaza, ci acuzatia adusa, totusi, de un fost purtator de cuvant al SRI asupra relatiilor necuvenite cu servicii secrete ale unor puteri straine. 
Acest lucru, de altfel, nici nu este …secret. E vorba despre agenda prin care Romania slujeste unor interese strict straine, americane in principiu.

http://forum.realitatea.net/showthread.php?t=60159

Gândul: ANUNŢUL delegaţiei FMI la Bucureşti: CALENDARUL CREŞTERII PREŢURILOR la energie, stabilit cu GUVERNUL BOC

Gândul: Jeffrey Franks: Sunt mormon. Nu beau alcool, nu fumez. Conştiinţa mea e curată

Gândul: Ialomiţianu: „Fără majorări de preţuri anul acesta la electricitate şi gaze. Nu privatizăm pachetele majoritare de acţiuni de la Electrica”

RL: Franks: O schimbare de guvern nu ar trebui să ducă la schimbarea politicilor care asigură stabilitatea economcă câştigată în ultimii ani

Puterea: Misiunea FMI, la final: Liberalizarea preţurilor la gaze şi energie, amânată

Gândul: Prognoza de creştere economică a României în acest an, revizuită de FMI în scădere uşoară, la 1,5-2%

Antiromânism

Ziare.com: Orban: Romania, multumita de tratatul bugetar – vezi ce dilema avem

Să plece Boc, să vină alt boc!

Adevărul: Demisia lui Emil Boc, cerută pe mai multe voci. Şeful SIE, favorit să devină premier

Adevărul: Lăzăroiu: Ar trebui să plece și premierul și miniștrii. Ar putea avea loc o remaniere

Adevărul: Udrea: ”Discuțiile în interiorul partidului vor avea loc repede și decizia va fi cumva conformă așteptărilor oamenilor”

Gândul: PDL nu mai are răbdare cu Boc. Senator PDL, pentru Gândul: E nevoie de o mişcare de forţă şi la guvern, şi la partid. Berceanu: Trebuie făcută o analiză cât mai repede

Gândul: Udrea, despre o demisie a lui Boc: Discuţiile în PDL vor avea loc repede şi decizia va fi conformă cu aşteptările oamenilor

Adevărul: Reacţii la posibila demisie a lui Emil Boc: “Este nevoie de schimbare în Guvern”, declară Roberta Anastase

Gândul: Plecarea lui Boc de la Guvern, dorită de cei mai mulţi lideri PDL; o decizie e aşteptată în curând

Adevărul: Boc despre posibila demisie: “ Nu comentez asemenea speculaţii”

Hotnews: Soarta Guvernului, clarificata la inceputul saptamanii. Dupa consultarile de la Cotroceni, PDListii asteapta solutii: demisia lui Boc sau remanierea profunda

Adevărul:  Cristian Preda: „Preşedintele nu trebuie lăsat singur, ştie că are nevoie de prieteni şi adversari”

Adevărul: Anastase: “Este nevoie de schimbare în Guvern”

RL: Lăzăroiu: Ideal ar fi să plece toţi, şi miniştrii şi premierul

Adevărul: Deputatul PDL, Costică Canacheu, despre demisia lui Boc: „În partid nu s-a vorbit, nu s-a decis”

Adevărul: Demisia lui Boc, aşteptată de mai mulţi lideri PDL

Adevărul: Scăpăm sau nu de Boc? Premierul şi-ar putea da demisia miercuri! Află cine îi va lua locul

Partidul, Băsescu, nebunia!

Adevărul: Sulfina Barbu: Demisia lui Teo Trandafir nu afectează majoritatea din Camera Deputaţilor

Curentul: Băgați limba română în dubă!

Ziare.com: Igas, de la imunitate lingvistica la fals in declaratii

Adevărul: Teo Trandafir demisionează din Parlament

Adevărul: Cum a ajuns Teo Trandafir în Parlament şi ce probleme de sănătate a avut

Ziare.com: Mircea Toader: Stiam de intentia lui Teo Trandafir, PDL nu are nicio problema

Ziare.com: Teo Trandafir a demisionat din Parlament “cu mahnire” – Nu e o forma de protest

Ziare.com: Berceanu nu e de acord cu ideea de premier tehnocrat

Curentul: Oltean, amenințat cu judecată de 40 de primari din Bistrița-Năsăud

Ziare.com: Ionel Blanculescu, tatonat de PDL, ar accepta o functie executiva

Ziare.com: PDL discuta luni posibile sanctiuni pentru esecul comasarii, inclusiv pentru Igas

Hotnews: C. Preda: Ideea comasarii alegerilor nu a fost doar o proasta situare in raport cu Constitutia, ci si o greseala politica grava

Ziare.com: Ce avere au strans fostii consilieri ai presedintelui Traian Basescu

Ziare.com: Udrea: Opozitia ar risca Romania ca sa vina la guvernare. Probabil remanierea se va face

Ziare.com: Ministrul Finantelor, despre marirea averii sale: Este o crestere sanatoasa

Ziare.com: Disperarea Robertei Anastase (Opinii)

Ziare.com: Traian Igas lamureste “nametii mai mari ca in 1954″: Ziarista a facut o confuzie

USL, ciuma roşie

Curentul: Mândria PNL, deputatul-violator Dan Bordeianu, contracte de peste 90 de miliarde cu statul

Ziare.com: Unii liberali vor in guvern cu PDL

Curentul: Ultrașii liberali, în război cu protestatarul-vopsit Claudiu Crăciun

xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx

Agerpres:

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, spune că întâlnirea şefului statului cu partidele care va avea loc la Palatul Cotroceni “face parte dintr-o încercare scenografică a lui Traian Băsescu de a se abstrage crizei politice, de a se face că nu înţelege cine este ţinta principală a contestării publice, a contestării din stradă”.

RTV:

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu apreciază că o eventuală demisie a lui Emil Boc, urmată de instalarea unui guvern de tehnocraţi nu va aduce efectele scontate de către PDL, oamenii putând fi satisfăcuţi doar de către convocarea de alegeri anticipate.

Ministrul Muncii, Sulfina Barbu, a declarat că varianta numirii unui prim-ministru tehnocrat este o ipoteză de lucru, în condiţiile în care actualul guvern cunoaşte o erodare puternică în ochii electoratului.

Ziare.com:

Potrivit fostului ministru de Externe Teodor Baconschi, în PDL “există o stare de nervozitate care trebuie corectată” cât mai repede, prin decizii concrete, întrucât partidul are nevoie de “un respiro”, pentru a se putea pregăti pentru alegeri.

Realitatea:

Europarlamentarul PDL Cristian Preda susţine că discuţiile de luni de la Cotroceni vor fi “probabil cele mai tensionate din istoria noastră post-decembristă”, iar şeful statului nu trebuie lăsat singur “tocmai acum când e conştient că are nevoie şi de prieteni politici, şi de adversari”.

Adevărul:

Directorul Serviciului de Informaţii Externe, Mihai Răzvan Ungureanu, pare a fi soluţia preşedintelui Băsescu pentru şefia unui nou Guvern şi pentru a restabili încrederea publicului în actul de guvernare.

FMI cere scumpirea energiei încă din acest an şi liberalizarea pieţei până în 2017, deşi calculele autorităţilor române din acest sector arată că populaţia nu-şi poate permite preţuri ca în UE mai devreme de 2020.

Jurnalul:

În timp ce atenţia publică în România era îndreptată asupra protestelor antiguvernamentale şi antiprezidenţiale, europarlamentarul Tökés László, în calitate de preşedinte, a convocat, de urgenţă, Consiliul Autonomiei Maghiarilor din Bazinul Carpatic, în scopul elaborării unei legi privind autodeterminarea minorităţilor.

Mediafax:

Şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, spune că are conştiinţa împăcată în ceea ce priveşte petrecerea de la sfârşitul săptămânii trecute, la care a participat alături de alţi membrii ai delegaţiei FMI, CE şi BM la invitaţia Ministerului Finanţelor şi BNR.

Cotidianul:

Experţii FMI au ajuns la un acord cu autorităţile române la cea de-a patra evaluare a acordului preventiv, iar Fondul va pune la dispoziţie o nouă tranşă de 505 milioane de euro după aprobarea Board-ului instituţiei.

7 februarie 2012

Adevărul: Operaţiunea Ungureanu

Adevărul: Ungureanu, alesul lui Băsescu

Adevărul: Şeful spionilor, noul premier în România- subiect dezbătut în presa internaţională

Adevărul: Cabinet Ungureanu: Predoiu, Udrea, Boagiu, Oprea, Orban rămân

Adevărul:  Averea ieşeanului Mihai-Răzvan Ungureanu, premier desemnat

Adevărul:  Ungureanu: “Intenţionez să folosesc experienţa MAE şi a SIE în eficientizarea guvernării”

Gândul: Ce guvern îi pregăteşte Coaliţia lui Mihai Răzvan Ungureanu. LISTA MINIŞTRILOR

Gândul, Florin Negruţiu: Mihai Răzvan Ungureanu, în serviciul unui dependent de război. COMENTARIU LIVE

Gândul, Rodica Ciobanu: Ungureanu – un Boc updatat

Gândul,Indirea Crasnea: Mihai R. Ungureanu şi limbajul de mahon lustruit

Gândul, CTP: Băsescu îşi schimbă televizorul

Gândul: Începe războiul în PDL. Frunzăverde, ATAC DUR la Udrea şi la Oprea

Gândul: Boc spune că şi-a propus să ridice PDL de la 17-18% la 30% din preferinţele electoratului

Gândul: ANALIZĂ: Cum a preluat România guvernul Boc, ce şi-a propus să facă şi ce a făcut în realitate

Gândul: Experienţa unui tehnocrat într-un Guvern politic: “Eşti luat de prost. Am fost transformat într-o paiaţă”

Gândul: Militarul care a mers să protesteze în Piaţa Universităţii a fost judecat. Iată “sentinţa”

Gândul: LOCOTENENTUL PROTESTATAR, propus pentru a trece în rezervă

Curentul: România trebuie să scoată din buzunar aproape un milion de euro pentru condamnările la CEDO din 2011

Curentul: Urban îi predă drept constituțional juristului Ponta

Curentul: Evaziune fiscală la TVR după modelul Realitatea Media

9 FEBRUARIE

Cotidianul: Corina Vințan, purtătoare de cuvânt înainte de a fi numită

Adevărul: Programul electoral al Guvernului Ungureanu

Jurnalul: Programul de guvernare Băsescu/FMI. Cabinetul Ungureanu duce mai departe ideile asumate de Emil Boc în faţa Fondului

Gândul: PROGRAMUL DE GUVERNARE. Coaliţia i-a dat lui Ungureanu prima măsură economică: MAJORAREA SALARIILOR ŞI PENSIILOR

Adevărul: Ungureanu a primit un program electoral

Cotidianul: 10 miniştri vor fi validaţi ilegal

Adevărul: Gabriel Oprea, validat fără cvorum

Adevărul: Răzvan Mustea a fost validat fără cvorum

Adevărul: Victor Ponta: USL nu merge în Parlament, vom sesiza CC în privinţa comisiilor fără cvorum

Adevărul: Analistul Radu Tudohttp://bataiosu.wordpress.com/wp-admin/post.php?post=53302&action=edit&message=1r: O cursă charter Bucureşti-Constanţa a fost trimisă să adune parlamentarii puterii pentru a vota Guvernul

Cotidianul: Noul Guvern, populat cu sponsori PDL și personaje exotice propulsate de liderii Puterii

Cotidianul: Ungureanu, în afara legii. Câtă legitimitate are Guvernul propus de el?

Cotidianul: Stratfor: România este guvernată de FMI

RTV: Nazare, osanale pentru Boagiu: m-a format, m-a susţinut politic, ea va fi în echipa mea

RTV: Fuia, de la Agricultură: Aş consuma oricând organisme modificate genetic

RTV: Răzvan Mustea vrea internet în toate localităţile României până în 2015

RTV: Guvernul Ungureanu vrea să prevină cutremurele şi performanţe la Olimpiadă în 2012

RTV: Propunerea lui Stelian Fuia ca ministru al Agriculturii, contestată de Coaliţia pentru Mediu

RTV: Cine stă în spatele miniştrilor propuşi de PDL

Adevărul: Toţi miniştrii desemnaţi au primit aviz favorabil din partea comisiilor parlamentare. Aleşii USL au absentat

Gândul: Cristian Petrescu, după ce a luat 1,7 milioane de euro din bugetul ministerului pe care îl va conduce: “A trebuit să vin cu 2% de acasă”

Adevărul: Vanghelie, numărul doi în PSD Bucureşti

Gândul: EXCLUSIV. Iliescu sare la Ponta: Dacă nu te descurci cu Crin, VIN EU SĂ VORBESC CU EL

Gândul: Replica lui Crin Antonescu după declaraţiile NERVOASE ale lui Ion Iliescu: Nu vrem să reluăm o negociere care s-a încheiat

Gândul: Mihai Răzvan Ungureanu a demisionat din funcţia de director al SIE

Gândul: Ungureanu şi-a prezentat guvernul. LISTA OFICIALĂ A MINIŞTRILOR

13 februarie 2012

Ziare.com: Guvernul marioneta (Opinii)

RTV:  Cât a pus la ciorap Emil Boc în timpul mandatului de premier

Ziare.com: Coalitia Johannis – inceputul sfarsitului (Opinii)

RTV:  Război Iliescu-Crin Antonescu. “Cârlanul” PNL atacă “ferma” PSD

RTV: Iliescu: Ponta e matur, Crin e acum cârlanul

Ziare.com:  Adevarul, mai greu de suportat ca viscolul

Ziare.com: Critici pesediste la adresa lui Ponta

RTV: A început campania: Pungi electorale cu hrană şi instrucţiuni de partid au ajuns la Ploieşti

Ziare.com:  Oltean, despre o eventuala candidatura a lui Boc la primaria Cluj

Ziare.com:  Ponta: Voi propune ca invitatia lui Basescu sa fie declinata

RTV: Ion Iliescu: Declaraţiile lui Ungureanu denotă lipsa de experienţă, nu ştie ce înseamnă viaţa

Ziare.com:  UNPR se duce la consultarile de la Cotroceni

RTV: Ce zic bancherii că ar trebui să facă noul guvern

Ziare.com: Vinovatia lui Ponta s-a parafat acasa la Voiculescu (Opinii)

RTV:  Ponta: Ungureanu e viitorul lider al opoziţiei, al PDL. USL merge mai departe

Ziare.com:  Ioan Oltean: PDL, deschis pentru cooperarea cu Basescu

RTV: Ce spun politicienii despre situaţia dramatică a oamenilor blocaţi în nămeţi

Cotidianul: Cu ce se ocupă Oprea în vreme ce mii de sinistrați se chinuie să supraviețuiască

Ziare.com:  Basescu sa mai dea o lovitura! Lui insusi

Cotidianul: Ungureanu, cu elicopterul în Vrancea: “Ceea ce se întâmplă astăzi aici e absolut normal”

Ziare.com: Guvernul Ungureanu, unul de tranzitie (Opinii)

Cotidianul: Guvernul lasă miile de sinistrați la mila întreprinzătorilor din turism

Ziare.com: Diaconescu: Prin demisie, ministrii PDL au facut un gest curajos

Cotidianul: Scene demne de Apocalipsă în România lui Băsescu și Ungureanu

15 februarie 2012

RTV: Antonescu se disculpă: “Nu m-am hlizit şi nu am râs de Emil Boc”. Vezi explicaţiile politicianului

Ziare.com: Coalitia va adopta tratatul de guvernanta fiscala prin procedura parlamentara

Curentul: Cum a ”umflat” primarul Nichita costurile reabilitării unui parc de 10 ori

Ziare.com: S-a dat liber la pescuit rechini: Remes, Muresan, Nastase (Opinii)

Curentul: Certuri noi pe ciolan în interiorul USL

RTV: Deszăpezirea, în cartier la premier. “Ce-l doare pe el de alţii? S-a ajuns domnul prim-ministru”

Ziare.com: PSD trece Prutul. Mai urmeaza PNL si PDL? (Opinii)

Curentul: Parlamentul, blocat de zăpezi și chiul

Ziare.com: Alcoolul care decongeleaza PDL (Opinii)

Ziare.com: Deputatii fac economii – vezi la ce renunta pentru a pastra oamenii

Ziare.com: Preda, atac dur la Antonescu: E treaba USL daca sustine un asa candidat la prezidentiale

Ziare.com: Victor Ponta in Revista 22: Exclud orice intelegere cu PDL in urmatorii 5-7 ani

Ziare.com: Lazaroiu, atac la Antonescu: Votati-l presedinte si se va uita pe gaura cheii sa va barfeasca

Ziare.com: Deputatii USL continua boicotul

Ziare.com: Opozitia ar reveni in Parlament “macar pe unele masuri”, dar cu conditii

Ziare.com: Toader cere scuze pentru declaratia despre “betivi”: Regretabila eroare

RTV: Raluca Turcan, despre declaraţiile lui Toader: Scuzele sunt insuficiente

16 FEBRUARIE 2012

Adevărul: Interviu-eveniment cu Neagu Djuvara: „Îmi scot pălăria în faţa lui Boc. La putere, aş fi un Vlad Ţepeş“

Adevărul, Mălin Bot: Capatos, Crin şi Vadim în fundul gol. CTP derapat

Adevărul: „Băieţii deştepţi“ riscă să piardă tot

Adevărul: Regulile UE nu vor fi prinse în Constituţie

Adevărul: Europarlamentarii PSD îi cer premierului retragerea sprijinului pentru ACTA

Adevărul: Ce i-a plăcut lui Băsescu din programul lui Ponta

Puterea: Guvernul „Poftă bună”

Puterea, Andi Topală: Geaba se gudură Paul pe lângă Mihai I

Puterea: Protocol pentru Băsescu în casa cumătrului

Curentul: Primarul vasluian Vasile Puiu, care și-a transformat comuna într-un SRL, a fost dat pe mâna Parchetului

Curentul: Crin încearcă să se șteargă la gură după ce a mâncat la Capatos

RTV: EBA, preocupată de “conexiunile în banda largă” şi “sistemele de acces wireless”

RTV: Becali despre scandalul difuzării imaginilor cu Boc gol: M-a enervat că l-au dat la televizor

RTV: Scandalul nudităţii lui Boc ajunge şi în Parlament

RTV: Iliescu, despre Tratatul fiscal: De ce graba? Cât pricepe Băsescu, câtă economie cunoaşte el?

RTV: Topul judeţelor care au dat cei mai mulţi şefi de Guvern şi miniştri

RTV: Parlamentarii, nici în plen, nici la audienţe cu cetăţenii VIDEO CAMERA ASCUNSĂ

N. IORGA,
membru al Academiei Române

ISTORIA EVREILOR ÎN ŢERILE NOASTRE

Şedinţa de la 13 septembrie 1913

În ultimele timpuri, în legătură cu o anume campanie politică, a cărei legitimitate n-avem s-o discutăm aici, s-au tipărit în româneşte şi în franţuzeşte o sumă de scrieri, până la proporţii de volume cu pretenţii ştiinţifice, în cari se înfăţişează trecutul evreilor în România. Unele dintre ele, ca teza de doctorat din Paris a d-lui Bernard Stambler, care e şi diplomat al Şcolii de Ştiinţe Politice (L’histoire (sic) des Israélites roumains et le droit d’intervention, Paris, Jouve, (1913), sunt aşa de superficiale, încât iau numerele de ordine ale unor documente, 1164, 1292, 1293, 1327, ca probe că în Principate trăiau evrei la anii 1164, 1292, 1293, 1327, înainte de înfiinţarea chiar a ţerii respective.
Adeseori mi se face onoarea de a se cita lucrări de-ale mele – câteodată şi în felul arătat mai sus. Din motive cari se pot înţelege de cine cunoaşte principiile de cari se îndreaptă activitatea mea politică, am evitat să tratez ca istoric vieaţa evreilor în ţerile noastre, unde astăzi, pe temeiuri ca acelea de mai sus, reclamă drepturile autohtoniei, prezentându-se ca a doua naţiune a patriei1.  Încă de acum trei ani, dădusem la sfârşitul unei broşuri, Problema evreească la Cameră, o interpelare, însemnarea unui mare număr de menţiuni documentare ale prezenţei evreilor la Dunăre şi a împrejurărilor speciale  în cari se întâmpină această problemă. Cartea n-a atras atenţia, căci unele greşeli grosolane s-ar fi evitat şi unele falsificări n-ar fi apărut în public. Mă văd, deci, silit să dau, într-o lucrare anume istoria evreilor în ţerile noastre – aşa cum a fost într-adevăr.
Ea poate servi şi străinilor, ca să judece problema.

I

Să mi se dea voie a nu mă opri asupra evreilor „idumeeni” şi „itureeni” din inscripţii găsite în Dacia după cucerirea lui Traian. Îi cred îndoielnici, aşa cum s-a făcut menţionarea lor, deşi nu tăgăduiesc că în amestecul de latini de limbă care a fost adus în noua provincie, sau atras de dânsa, de minele de aur şi argint ale acestui Transvaal roman, că între aceşti uitlanderi au putut fi şi evreii cei mai autentici2. Dar contopirea lor cu poporaţia cealaltă era împiedicată de motive religioase, iar de menţinerea ca naţiune a acelor aventurieri sporadici nici vorbă nu poate fi. Naţiunea care s-a format la Dunăre nici n-a avut a face decât subsidiar cu coloniştii orăşeni care se duceau şi veniau după câştig şi în marginile siguranţei garantate de un stat victorios, ea vine desigur dintr-un vechi amestec făcut la sate între ţăranii traci, străvechi locuitori ai pământului, şi tovarăşi de ocupaţie, strecuraţi cu încetul, alături de cronici, decrete şi inscripţii, din Italia rezervată oraşelor luxoase şi vilelor de bogătaşi şi hrănită din producţiile lumii întregi aduse pe corăbii.
Tot aşa putem fi siguri că, după lichidarea oraşelor prin încetarea marelui negoţ, strâns legat de siguranţa publică între sătenii cari, păstrându-şi numele şi amintirea de romani, de partea aceastălaltă a Dunării, au format trecerea la generaţii viitoare, ce erau să trăească în forme politice proprii, evreii târgoveţi legaţi totdeauna de gospodăria banului, nu se puteau păstra. Nume ca Jidva, Jidovştiţa3, legendele în legătură cu jidovii consideraţi uriaşi, aşa cum îi considerau tatarii pe genovezi ca întemeietori ai cetăţilor enorme în ruină4 – cf. Mormântul Uriaşilor pomenit la 17595 – n-au a face cu cazarii din stepa Rusiei, un timp evrei de religie, dar cari nu s-au numit vreodată evrei, ci mai probabil cu confundarea celui mai depărtat trecut prin Biblie în numele etnic al jidovilor6. Venim astfel în veacul al XIV-lea, când, dezvoltându-se din forma voevodală şi cnezială, au luat fiinţă, în condiţii mai favorabile ale vecinătăţii, întâi principatul Ţerii Româneşti (c. 1300), apoi al Moldovei (c. 1360).
Aceste ţeri n-aveau oraşe create din însăşi desvoltarea naţiunii care le întemeiase şi le sprijinia. Toate oraşele ce se întâlnesc pe urmă vin dintr-o colonizare. De peste Dunăre, unde fuseseră, veacuri întregi, acele emporii cari, prin bâlciurile lor, făcuseră posibilă o vieaţă curată de ţară, în părţile noastre, această colonizare nu veni, ele însele fiind cu totul decăzute sau absolut ruinate. Rămânea colonizarea orăşenească din regiunile vecine ale Ardealului şi Galiţiei.
Erau însă poate evrei pe atuncea în Braşov, Sibiu, Bistriţa, cari ne-au trimes, încă înaintea de fundarea Principatelor (Câmpulungul muntean şi Baia Moldovei sunt de la începutul veacului al XIII-lea), cele dintâi elemente urbane, saşi şi câţiva unguri? Oricine va cerceta colecţiile de socoteli din Sibiu şi Braşov (Quellen zur Geschichte der Stadt Kronstadt) se va convinge că nu erau. Lucrul se şi înţelege uşor când ne gândim că oraşele săseşti din Ardeal nu sunt o prelungire a vieţii orăşeneşti din Germania, care de multă vreme era pătrunsă de iudaism, ci formaţiuni proprii, spontaneu răsărite din vieaţa ţăranilor mutaţi de la Rin în aceste locuri de hotar ale Ungariei, unde nu erau numai câmpii mănoase, dar şi pasuri de munte, foarte însemnate pentru negoţul cu Răsăritul.
Altfel e cu centrele galiţiene cari au influenţat alcătuirea celor dintâi oraşe moldovene (afară de Baia, mai sus pomenită). Ele au fost făcute, cu scopuri pur fiscale, de noii stăpâni ai ţerii, regii Poloniei, atrăgând, printr-o situaţie privilegiată, pe lângă armeni din Caffa, mijlocitori fireşti cu Levantul, şi germani, cari aduceau cu dânşii şi o poporaţie evreească. În socotelile Lembergului, tipărite de d-l Alexandru Czolowski, o şi găsim, încă din al XIV-lea veac, în rosturi comerciale.
A trecut şi ea la noi? Ne îndoim, şi iată de ce: nici unul din actele noastre din veacul al XV-lea – şi sunt în număr destul de mare – nu pomeneşte pe vreunul. Şi e de înţeles când ne gândim că la un comerţ începător ajungea unul singur din elementele ce se luptau pentru câştig în oraşele Galiţiei. Acela au fost armenii, destui de tari pentru a reduce la o infimă minoritate până şi pe germani, cari apar în Moldova pentru a dispărea îndată cu totul, pe când ei, armenii, reprezentă, două, trei veacuri, ca străini cu organizaţie specială, forţa activă în negoţul de transit al ţerii.
Evreii se întâlnesc numai în porturile tatarilor, cum, de altminterea, localităţile din Anatolia şi Siria aveau, ca şi cele italiene, cartierul lor evreesc, Iudaica Zuecca. Astfel evreii din Cetatea Albă, vechiul Moncastro genovez, supus acum Hanului, îşi păstrau „locuinţile” lor deosebite, pe lângă aceia cari stăteau în jurul guvernatorului ca medici – în care calitate atâţia evrei se îmbogăţiră în Orient, până la acela pe care Mengli-Ghirai, căpetenia separatistă a crâmlenilor, îl trimise ca să aline suferinţele lui Ştefan cel Mare bolnav? Să amintim şi rolul de călăi pe care-l joacă evreii din Târnova, la uciderea tatarului Ciochi, fiul lui Nogai, care voise să se facă ţar al bulgarilor la sfârşitul veacului al XIII-lea.
Se citează de Hasdeu, şi de aici în literatura recentă a evreilor din România8, un fragment din însemnările lui Elias Kapsali, aproape contemporan (scrie în Creta, la 1523), despre „negustorii ce călătoriau cu mărfuri în Valahia” şi pe cari domnul îi opreşte trei zile, cerându-le apoi o mie de aspri sau arginţi9 ca preţ de răscumpărare; ca supuşi turci li se făcuse această jignire, fiind ameninţaţi şi cu scoaterea ochilor. Se pare că e vorba de Ştefan cel Mare care n-a fost deloc blând faţă de turci şi de supuşii lor, cari puteau fi bănuiţi ca spioni.
Asemenea evrei turceşti, pe care-i găsim la Lemberg încă din 146710, se făceau, de altminterea, negustori de robi, şi astfel se descoperi, de un ambasador al regelui Alexandru Bogusz, la unul din ei, în Moldova, o doamnă polonă pe care o cumpărase de la tatari; Ştefan cel Mare însuşi se ocupă de această afacere şi, deoarece, nu se putură răspunde de către ambasador cei 120 de galbeni ungureşti ceruţi, rămase chezăş Teodor, starostele de Hotin11.
În aceste menţiuni ale evreilor din Balcani şi din Crimeea se mărgineşte tot contactul cu naţiunea până la 1500. Pe vremea lui Petru Rareş, Reicherstörffer12, care pomeneşte în Moldova pe ruşi (ruteni), poloni, sârbi, armeni, bulgari, tatari şi saşi, n-are nici o menţiune despre evrei. Actul din 1553, adus în aceeaşi literatură polemică13, al lui Petraşcu cel Bun, domn muntean, privitor la evreul ucis în satul oltean Vianul subt Mircea Vodă, pentru care se impune satului, după principiul de drept românesc al responsabilităţii colective, o gloabă de 40.000 de aspri, pe cari domnul, fiindu-i milă de sărăcia ţăranilor, îi dă din punga sa soţiei şi mamei evreului – nu priveşte un caz din vremea lui Mircea cel Bătrân, cum s-a afirmat, ci din a lui Mircea Ciobanul, predecesorul imediat al lui Petraşcu, Şi acest evreu era un negustor ambulant, şi nu un locuitor al ţerii, ca şi „jidovul” ucis pe la 1700 în marginea satului Cuciur, lângă Cernăuţi, care, de frica „gloabelor şi altor cheltuiale”, se risipeşte până la dovedirea vinovaţilor cari-l „lepădaseră pe acel jidov mort pe taină asupra târgului Cernăuţilor”14.
În a doua jumătate a veacului al XVI-lea, subt sultanul Selim al II-lea, pătrund, cu un rol tot mai mare în vieaţa turcească, evreii spanioli şi portughezi, şi falşii convertiţi creştini, maranii. Din patria lor, ca şi din Ţerile de Jos, unde fac întinse afaceri, ei aduc mari capitaluri şi o deprindere seculară de a le pune în valoare. Astfel, încă de la început, ei îşi ieau locul la negocierile pentru tronurile româneşti şi pentru alte situaţii înalte, la jocul de bursă al caftanelor şi cârjelor. Fără să poată înlocui pe greci, a căror situaţie e o continuare a celor vechi, pe turci, cari se înscriu în ordinul Ienicerilor ca să aibă mai multă autoritate în speculaţiile lor, ei ajung îndată, în urma acestora, un element însemnat în acordarea de împrumuturi riscate cu dobânzi mari. Evident că aceasta trebuia să aducă strânse legături între domnii noştri şi aceşti şefi ai finanţei evreeşti din Constantinopol.
Desigur că un Mircea Ciobanul, dacă nu şi un Petru Rareş, s-a sprijinit pe dânşii, cu atât mai mult, cu cât se ştie că cel dintâi a venit cu o ceată întreagă de creditori, cari stăteau la Curtea lui din Bucureşti. Alexandru Lăpuşneanu a plătit concursul lui don Jose Nassi, vestitul duce de Naxos, care visa să devie rege al Ciprului15, şi căruia, în momentul când se plângea de pagubele făcute insulelor sale de galerele veneţiene, sultanul i-ar fi oferit în schimb Ţara Românească, după chiar mărturia bailului16. Petru Vodă, fiul lui Mircea, a avut pe lângă sine numai din aceşti împrumutători care-şi aşteptau plata întreagă sau numai dobânzile: pe unul îl vedem întorcându-se la Nicopol cu care de bani şi cu „vase”, pe altul, din Salonic, furând la mazilic, pentru a se despăgubi, probabil, o parte din averea fostului domn17. Moldoveanul Petru Şchiopul caută bani, pentru el şi fiul lui Ştefan, ridicat de copil în scaunul ţerii, la turci şi la greci, dar şi la evrei, ca acel Moise fiul lui Eliezer, care-şi primeşte plata de la Galaţi, de la gelepi, şi de-a dreptul de la domnie18, sau ca David fiul rabinului Abraham, căruia-i zălogeşte domnul birul curtenilor şi o dijmă a ţerii. Pentru asemenea datorie fu luat în slujba sa şi un Solomon, care ar putea să fie influentul medic Solomon Aschenasi, zis Tedeschi19. Până şi postelnicul lui Petru, Iuraşco Vartic, are datorii la un evreu din Constantinopol, „Iacob Jidovul” de Ţarigrad20. Însă mai mult de la ieniceri împrumută acel Aron Vodă, pe care numai necunoscători din Constantinopol l-au putut împodobi cu o origine ebraică, fără a-şi da seama că acest fiu al lui Alexandru Lăpuşneanu, acest ctitor al mănăstirii care lângă Iaşi îi poartă numele, se chemă, ca mulţi alţii, într-o vreme când, după Biblie, atâţia buni creştini şi adevăraţi români se numiau Moise, Avram, David, Samoilă21 ş.a. Când acelaşi Aron şi Mihai Vodă din Ţara Românească îşi măcelăriră, ca semn  crunt de răscoală, în Iaşi şi Bucureşti creditorii, erau însă şi câţiva evrei, în ce priveşte pe ai lui Mihai, se şi spune anume.
În acelaşi timp, se constată din opreliştea de la 8 ianuarie 1579 a lui Petru Şchiopul că, subt acelaşi domn, evreii poloni pătrundeau în Moldova pentru a cumpăra vestitele vite albe ce se hrăniau din păşunile ţerii şi cari se exportau până la Danzig şi în Anglia22. Ei aduceau şi postavuri leşeşti. Prin aceasta însă stricându-se rostul iarmaroacelor de la Şipinţi, apoi Lenţeşti şi Hotin, şi păgubindu-se negustorii cei mari ai Moldovei, domnul nu mai îngădue acest comerţ, deci nici prezenţa evreilor pe pământul său23. Dar şi mai departe vin prin Iaşi evreii străini pe cari Botero-i pomeneşte24 îndată după armeni şi înainte de saşi, unguri şi raguzani pe la 1590. „Marele Evreu”, ducele de Naxos, îşi oprise lui monopolul aducerii vinurilor cretane în Moldova, 1.000 de buţi25.
La atâta se reduceau legăturile noastre cu dânşii şi la trecerea vreunui evreu constantinopolitan, ca Haim Cohen, din 1571, care venia de la Lemberg şi mergea la Chilia pentru a lua alte mărfuri, întrebuinţând în Moldova cărăuşi poloni26. Ori la Lemberg vreun fecior de pribeag lăsa să cadă ceva de pe fereastră în capul vreunuia din mulţii evrei locali cari treceau, şi era dat în judecată pentru acesta27. De un rol în comerţul interior al unor evrei indigeni sau măcar aşezaţi de mult în ţară nu poate fi vorba: între marii vameşi, cari erau şi marii negustori ai Moldovei, găsim cretani, alţi greci, raguzani, levantini, dar niciodată un evreu28. Constantin Corniaci, cunoscutul mare vameş al Lăpuşneanului, are ca procurator pe evreul Leonin Servo din Canea, dar la Constantinopol numai29. Aşa e şi în Ţara Românească. Subt Petru, fiul lui Mircea, se face o încercare a evreilor de a cămătări prin sate. După plângerea lui Alexandru Vodă, urmaşul aceluia, se ieau măsuri de Poartă, în octomvrie 1568: sătenii neputând plăti marile dobânzi şi plângându-se domnului, se recunoaşte de turci că „astfel s-a săvârşit ruina poporaţiei sărace de la ţară” şi se interzice şi aici prezenţa evreilor, „cari se deosebesc esenţial de ceilalţi locuitori, pentru că sug prin camătă sângele raialelor şi, unde merg, fac mii de supărări subt cuvânt de bani”30.

II

Astfel am ajuns la 1600 fără a găsi menţiunea unui element evreesc aşezat în părţile noastre. Totuşi, dacă e autentică ştirea şederii la Iaşi, pe la 1618, a rabinului, expert în cabală, Solomon ben Arayo, la care vine să înveţe şi un evreu candiot, Iosif Solomon del Medigo31, existenţa unui mic popas de evrei spanioli, în necontenită prefacere – căci acei cari-l compuneau făceau continuu drumul de la Constantinopol în Polonia, ca del Medigo însuşi – ar trebui să se admită. Între ei însă şi masele evreieşti de astăzi nu e nici o legătură.
În adevăr, nici o constatare de evreu în Moldova şi Ţara Românească nu se întâlneşte până în epoca lui Vasile Lupu, când răsboiul de desrobire economică al cazacilor poloni aruncă în Moldova pe unii dintre exploatatorii lor evrei, ca arendaşi şi cămătari, cum a aflat-o un călător sirian32 din gura unuia din fugari. Iancăl. Ba încă, în istoria răscoalei lui Gaşpar Vodă Gratiani, la 1620, răscoală care imită pe a lui Aron în ce priveşte jertfirea creditorilor străini din Iaşi, se spune numai că turcii au fost tăiaţi33.
Când, cu prilejul căsătoriei Ruxandei, fiica lui Vasile Vodă cu Timuş Hmilniţchi, fiul Hatmanului, cazacii, veniţi în Iaşi, dau cu ochii de duşmanii lor creditari, ei îi pun pe fugă: „Oastea căzăcească stă subt vii şi făcu multă pagubă ieşenilor, pentru care evreii se ascunseră, căci, pe cari-i prindeau, trebuiau să se răscumpere scump de dânşii”34. „Pe evrei, scrie Pavel de Alep, „cazacii îi băgau în turnuri şi-i chinuiau acolo nopţi întregi, pentru ca să-i facă să spună averile lor; inimile ni se umpleau de amărăciune la plânsul atâtor femei şi copii”35. De luptătorii care fugiră înaintea lui Timuş, în 1653, se zice că s-au luptat „jidoveşte”36. Totuşi, medicul lui Vasile era un evreu, desigur din Turcia37, Cohen, care-l servi până la moarte.
Sentimentele de repulsie faţă de evrei le împărtăşiau moldovenii, căci urmaşul lui Vasile, Gheorghe Ştefan, se blăstămă într-o scrisoare aşa: „să nu hiu creştin, să hiu jidov, şi de legea mea să hiu scăpat”38. Pe vremea lui găsim pe orândarul din Popricani pe Jijia, Mosco Jidovul, care a luat de la proprietar, vistierul Iordachi Cantacuzino, şi dreptul de a „vîna heleşteul”, de a pescui39.
Lipsesc până şi evreii împrumutători ai domniei, căci acum, mulţumită răscoalei din 1594, mulţumită rezultatelor lungului răsboi germano-turc şi mulţumită grelelor campanii în Asia ale sultanilor, ţerile noastre au domnii lungi, din cari profită toată lumea, şi Vasile Lupu poate plăti astfel şi datoriile Bisericii constantinopolitane40; ba lipsesc şi evreii mijlocitori între provinciile turceşti şi Galiţia polonă, căci elementele orientale, turci, greci ca şi evrei, au dispărut mai cu totul, lăsând această ramură de câştig în mâna părţilor direct interesate, poloni şi moldoveni, cari strâng averi ca ale lui Balaban, lui Ursachi, a lui Duca Vodă însuşi şi agenţilor întrebuinţaţi de dânşii. În actul din Ucraina căzăcească, încredinţată de turci, la 1681, administraţiei lui Duca Vodă, care face înainte de toate un mare negoţ cu vite şi produse, act datat din Ţicanovca la Nistru41, se întâlnesc greci, români, ruşi, dar nici un evreu, în acest mediu care putea fi mai prielnic activităţii acestei naţii.
În calitate de „orândari” – româneşte se zicea la cârciumari; vinărsari42 -, arendaşi la sate, având şi dreptul proprietăţii de a vinde, exclusiv, vinul şi horilca şi mai ales aceasta, o specialitate a lor din Polonia – apar evreii localnici în Moldova. Dar şi în aceea de cârciumari în oraşe, pe urma armenilor, se ivesc ei, în Iaşi, în 1663, prin porunca de a nu se băni de păhărniceasca cea mare (păharnicul, ca şi vodă, era la război) şi de „feciorii” ei „vinul armeanilor sau jidovilor”43. Alţii dădeau bani cu dobândă, ca iezuiţilor din Iaşi, la 167944”. Peste câţiva ani, vedem evrei – poate străini – pârând pe un ardelean la vornicul din Câmpulungul Moldovei45. La celălalt hotar, de către Ţara Românească, în legătură cu vama şi cu contrabanda, pe acelaşi timp, un orândar, Lazor, al cărui fiu se chiamă Herşul, cumpără de la moşnenii din Stoieşti, pe pământul cărora se întemeiase de curând, ori, mai bine, se întinsese târgul Focşanilor, un „loc de dugheni”, care trecu apoi la nepoata lui de fiu, Ana, şi la soţul ei, Avram46.
Trebue să se însemne şi aceea că, afară de Iaşi, poate de Botoşani şi de unităţi răzleţe, evrei nu mai erau prin oraşele Moldovei; nicăiri nu-i pomeneşte pe la 1650 călătorul italian Bandini, care notează cu îngrijire toate naţiile, nici cel sirian Paul de Alep. Era vremea când despre bârlădenii creştini se putea scrie că „se îndeletnicesc cu negoţul mai mult decât cu orice altă muncă”47.
Încă şi mai scăzută e situaţia evreilor dincolo de Milcov. Nu-i găsim aicea nici ca orândari, nici ca vânzători de vin, nici ca împrumutători de bani. Un călător dinaintea vremii lui Matei Basarab, care vede, subt Leon Vodă, piaţa din Bucureşti, recunoaşte ca negustori de lucruri scumpe pe italieni, pe români, pe turci şi pe armeni48, dar pe evrei nu. Subt Brâncoveanu se privesc toţi evreii ca străini: „măcar să fie turcu, ver ovreaiu, au arbănaş, au oameni de ţară”, sau „ori fie turcu, au ovreaiu, au armean, au arbănaş, au grec, au sârbu, au ungurean”49, în al treilea loc din aceeaşi condică de porunci: au ovreai, au moldovean, au ungurean”49; apoi, în altele: veri neguţitori creştini, ver turci, ver armeani, ver papistaşi, ver neamţi, ver ovreai”, „au turcu, au armean, au jidov, au ţăran”50. Stăteau numai la Bucureşti şi la Focşani, cum se vede din condica de cheltuieli tipărită de Aricescu, şi răspundeau un bir fix, de străini, ca şi al armenilor, cari în acest principat nu erau aşezaţi, ci veniau din Turcia şi se întorceau acolo. Evreica din Bucureşti, care acorda împrumuturi pe la 1700, rămăsese cândva acolo pentru camătă51. În sfârşit, pe lângă Brâncoveanu, ca şi pe lângă Vasile Lupu, nu lipsia medicul evreu, Avram Jidovul51. Se clădise o sinagogă într-un colţ din Bucureşti, dar ea fu distrusă din porunca lui Ştefan Vodă Cantacuzino, urmaşul lui Brâncoveanu53. Ceea ce nu împiedecă pe Nicolae Mavrocordat de a ţinea ca medic pe evreul „maran” Fonseca, întrebuinţat, ca şi Cohen al lui Vasile Lupu, şi în negociaţii la Constantinopol54. Evrei din Silistra veniau la Slănic să-şi rea sarea55. La 1737 apare cel dintâi evreu din Ploieşti56.
O sinagogă, cu un rabin permanent – o inscripţie de mormânt din 1678 ar pomeni pe Arie fiul lui Samuil57 – se află desigur şi în Iaşi, unde Neculce pomeneşte, la 1711, „mormintele jidovilor”, cimitirul evreesc, în marginea oraşului, deşi la Cantemir evreii vin tocmai în urma locuitorilor străini ai ţerii, înaintea ţiganilor numai58. Era, după mărturia aceluiaşi o „şcoală” de lemn, clădirea în piatră a sinagogilor fiind oprită după datină, şi aparţinea micului grup de birnici, de „sudbiti” supuşi ai domniei, cari plătiau însă un impozit mai greu decît cel obişnuit (gravius ordinario), pe când armenii, şi ei „sudbiti”, răspundeau aceeaşi sumă ca moldovenii. Autorul domnesc al Descrierii Moldovei spune lămurit că evreii nu erau deloc meşteri, ci negustori, de o anume categorie, pe care vom cunoaşte-o odată, şi cârciumari59.
În adevăr, oraşele noastre erau pe atunci pline de breslele, bine organizate, ale meşterilor creştini, strânşi în jurul bisericilor de hram (astfel Sf. Paraschiva din Păcurarii Iaşilor era a croitorilor, Sf. Andrei a precupeţilor, Sf. Ilie din Botoşani a blănarilor, Precista din Galaţi a bogasierilor şi abagiilor, Sf. Vineri din Iaşi a pitarilor etc.). Creditul îl aveau în mână mai mult turci, cari străbăteau şi prin sate60 şi „cumpărau” şi moşii pentru a-şi face câşle de vite61, uneori şi chiproviceni, bulgari, vreo sută de familii în Ţara Românească62. Turcii aveau, ca la Dorohoi, şi dugheni şi ţineau cafenele63. Arendarea moşiilor nu se practică încă, şi, când va începe, după 1750-70, acei cari se împărtăşesc de acest câştig sunt greci, armeni din Galiţia ş.a.64. Până la 1750, puţine cazuri de „vânzare cu anul” la evrei: în 1710 când Berheştii (Cernăuţi) sunt trecuţi de un anume Cerbul lui Ioan Paladi, în 174165, în 1744, când orânda Rărencii e vândută unui evreu din sat de mănăstirea Slatina. În acelaşi an, marele logofăt dă evreilor Iuţco Leiba, Israel pescuitul la Calafendeşti. Prin sate evreii nu apar ca orândari nici cât în veacul al XVIII-lea, odată găsim pe unul care, pe la 1700, cumpără miere de la boierii Moldovei66.
Se spune că întemeietorul unei secte evreieşti mai aproape de creştinism, Iacob Iosif Frank, care predică în Polonia şi muri la Offenbach, s-ar fi născut la 1728 în ţerile noastre67. Nici un izvor intern nu ştie de el sau de legea lui cea nouă. De pe atunci încă, o mare parte din evreii Moldovei nu erau turci, „frânci” de limba spaniolă, ci polonezi, a căror invazie, datorită şi deselor turburări de peste Nistru, se făcea tot mai puternică. Supuşi, „precum le iaste obiceiul lor de vac”, unei plăţi speciale pentru comunitate, „corupca” (pol. krupka), ei erau încasaţi – şi măcelarii sau „meserciii” şi ceilalţi – de haham şi de un agent special, cum vedem că se face „la otacile de la iarmaroc”, după porunca domniei, în 172768. Din Polonia era desigur acel „Cerbu Jidovul, feciorul ceauşului”, care, la 1736-7, făcea vodcă pentru domnie69.
Din Raşcov, târg în mare parte locuit de români, pe malul polon al Nistrului, ei se strecoară mai des în centrele basarabene vecine, pentru a-şi exercita profesiunea obişnuită: vânzători de horilcă70. Îi găsim în această calitate – certându-se pentru câştig şi datorii cu fraţii lor rămaşi acasă – în ţinutul Sorocei71, deşi oraşul însuşi era locuit „mai ales de moldoveni, între cari se află puţini greci, evrei şi turci”72. În părţile Lăpuşnei în acest timp, o evreică se judecă la tatari cu un coreligionar73. Cei de la Căuşani, supuşi Hanului, aduc şi acestor musulmani băutura neprevăzută de Coran74. Sunt învinuiţi şi de tovărăşie şi cu hoţii de la hotar75.
Încă de prin anii 1740 ei se împărtăşesc şi din negoţul de vite, după armeni şi turci76. Îi vedem cumpărând junci la bâlciurile din Suceava şi Siret77. Niciodată însă această importantă ramură de negoţ nu ajunse în mâinile lor.
Dintre aceşti evrei pribegi, unii se furişează până departe: Marcu din Bârlad, care se leagă tovarăş cu omonimul din Iaşi şi cu Herş din Focşanii munteni pentru a aduce horilcă peste Milcov, face parte măcar din această stricătoare societate a horilcarilor78, care-şi aveau la Bârlad şi strada, dughenile jidoveşti”, pomenite în 176779. Marfa celor ce se aşezau prin târguri se alcătuia din cele ce le trebuiau ţăranilor: tutun, bumbac tors, fier, orez, frânghii, dohot, aramă, ciubote, oale, sare80. Câştigul de la vaduri îi făcu să le cumpere de la boieri şi răzeşi81. Îi găsim la Soroca, Orhei, Mohilău, Chişinău, Lăpuşna, Vijniţa82. Negustori români, ca Manoli din Botoşani, fac învoeală cu evrei din Sniatyn83. Tot aşa aflăm şi pe Cerbul84 din Roman, care duce vin la Movilău fără a plăti cărăuşilor pentru daune85 şi Herşcu din Botoşani, unit cu Bercu din Movilău86. Din raiaua Hotinului, Avram şi Burăh trec la Bacău, unde-şi fac case pe loc domnesc87. Căruţele lor încep să străbată ţara, uneori scutite de olac şi podvezi: negustorii cumpără grâu de la boieri, ei împrumută cu bani pe săteni, şi, după sistemul din veacul al XVI-lea, la munteni, îi prăpădesc cu dobânzile88. Pe drum pier adesea de cazaci, de hoţi, ca în pădurile Dracşanilor şi Herţei89. Cu sau fără voia boierului, răspunzându-i sau ba venitul, ei se aşează ici-colo şi prin sate, plătind birul cu ţăranii, unul face şi un puţ lângă cârciuma lui90. În munte ei îşi aşează (un caz la 1765, al lui Isac Sora) căşării pentru fabricarea caşcavalului, dând în schimb pentru „brânză de oi şi de vaci”, nu numai bani, dar şi zahăr şi „colane de fir”91, precum se face şi la munteni, unde evrei din Silistra, de multe ori cu bani româneşti, ai vreunui tovarăş boiernaş care-i „colăcise”, lucrau astfel caşcavale în munţii Buzăului până la 180092. Mai târziu, ei sunt întrebuinţaţi şi ca spioni în Polonia93. În legătură cu hahamii din Cracovia şi Dubăsari, ar fi fost cei din satul Oniţcani, pe cari sătenii îi pârâră că au săvârşit (1726) în dauna unui copil omorul ritual – vestită afacere, care fu întrebuinţată de unii boieri şi de domn pentru stoarceri de bani şi aduse intervenţia Porţii, solicitată de evreii „moldoveni”, cari pretindeau, fără dreptate, că li s-au stricat sinagogele şi li s-au ars cărţile95.
Aceia dintre dânşii cari nu aduc cu ei experienţa comerţului de spirtoase, a precupeţiei şi cametei, sunt prea puţini: astfel Avram, neguţitor striin, din Ţara Leşească, de marfă scumpă, care e bine primit de domnie, „poftind domnie me a veni şi alţi oricâţi de mulţi neguţitori ca aceşti, să se afle la ţara aceasta de acest fel de oameni”96. Astfel David Argintarul, pe care tot aşa îl pofteşte cârmuirea, „poftind domnie me a veni şi a afla la oraşul acesta oricâţi de mulţi oamini meşteri cu bun meşteşug”97 – deşi chiar tipsierii, fabricanţi de tipsii, ţin acasă de vânzare şi câte „un poloboc, două de băutură”98. Aşa poate şi „ţămbelanul”, muzicantul cu ţimbală, la Iaşi, tot în 174199.
Deosebite de aceşti noi veniţi era cele câteva familii de evrei aşezate în Iaşi şi Botoşani, dintre care unii se botezară, ca Solomon Botez, care fu şătrar şi vornic de Câmpulung100, ca Ion şi Nicolae Botezatul din 1735-6, ca Smaranda care iea pe paicul Stati Grecul101. Ieşenii făceau şi ei cârciumărit, închiriind pivniţe şi hrube, ca acela care-şi vindea, la 1741, vinul pe Podul Hagioaii, „unde se vinde peştele cel proaspăt”102. Găsim doar o dată un cuiumgiu şi un proprietar de velniţă de rachiu103. Nu lipseşte câte un negustor de miere104. Plătiau şi ei corupca”, „pentru folosul şi ajutorul şi chiverniseala breslii, a tuturor, pe obiceaiul lor”, după „zapis”105, şi ea se ridică de baş-staroste, de starostele al doilea – se ceru, la octomvrie 1741, să se revie la datina unui singur starote – de „căpitani”, de haham106 şi de „peveţul şi credinciosul breslii jidoveşti”, ca şi de „bătrănii jidovilor”. Aveau situaţia unei bresle, după datina turcească introdusă de fanarioţi, şi staroştii erau puşi „pă obiceaiul cel vechi, pentru slujba Mării Sale lui Vodă şi a ţărăi”, pentru legăturile fiscale cu cârmuirea. Alături de nume vechi ebraice, găsim şi altele pe româneşte: Cerbul, Novac, Craful (Croitorul). Comunitatea se împrospăta necontenit şi ea cu pribegi, căcii în plîngerea menţionată găsim un evreu de la Hotin şi altul de la Soroca107; între inscripţiile înmormântale e a unui învăţat venit din Poloţe108. O întindere a ei era îngreuiată şi de măsurile pe cari, încă de la 1731, le luase domnia în folosul „neguţătorilor celor de loc”, contra „neguţitorilor streini, cari vin aice dintr-alte părţi de loc cu marfă de tot feliul”109. Aşezământul din 1741 al lui Constantin Vodă Mavrocordat hotărî în acelaşi timp ca de acum înainte „copii slugi au fete slujnice de vârstă până la 30 de ani la jidovi să nu se mai afle slujind”110. Se opria, în acelaşi interes al moralităţii, şi vânzarea băuturilor „de femei cârciumăriţe, precum moldovence, aşa şi jidoavce”, „de vreme că s-au cunoscut că pricinuiesc multe lucruri fără de cale, fiind într-adins femei şi fete tinere”111. Breslele locale nu puteau vinde produsele evreilor, cum nici pe ale armenilor112. Noii veniţi erau adesea „oameni gâlcevitori între mahalagii”, cum se plâng preoţii de la Sf. Nicolae, cari cer să se înlăture pentru aceasta Mindilă (Mendel), chiriaşul lor113. Nici între dânşii nu era o solidaritate adevărată; nebunind, la 1776, Zalmăn Caşcaval din Iaşi, ai lui cerînd îndată a i se vinde casa din Muntenimea-de-Mijloc, pentru a-şi răstoarce banii daţi pentru despăgubirea celor răniţi de el114.
Comunitatea cealaltă, şi ea hrănită cu câte un evreu din „Ţara Leşească care s-au aşezat în Botoşeni”115, se pomeneşte în 1723 întâiaşi dată, ea fiind alcătuită din prea puţini membri, aşa încât se întâmplă că vreun act domnesc, ca acel din 1757, nici nu pomeneşte pe evrei între ceilalţi locuitori ai oraşului116. Ei erau în rândul întâi orândari, luând case şi de la călugării Mănăstiri-Doamnei117. Având casele lor, plătesc, fac „mâzdă” pentru a se muta Târgul-Făinii în sus, unde le venia lor la socoteală, ceea ce aduce intervenţii ale domniei118. Documentele contemporane îi arată plini de toate păcatele: trec cai de furat tovarăşilor din Iaşi, „iese mufluzi”, cumpără mărturii, fac „iscălituri viclene” şi, „ca să poată jura la şcoală înaintea hahamului”, „ieau condeiul cu cerneală şi-l poartă peste acea iscălitură”, îşi siluesc fetele etc.119. Guvernului i se plângeau de cislaşii lor şi pretextau că sunt oameni săraci120.
Afară de aceasta, câte un evreu apare la Suceava, ca orândar pe locul Mitropoliei, şi alţii ca mici negustori121, la Ocna122, la Hârlău123, la Siret124, la Galaţi125 şi, cum am spus, la Bârlad, apoi la Roman, unde la 1741 nu se ştia decât de „moldoveni şi armeni”126, la Târgu-Frumos, unde în 1755 se pomenesc „ două crâcime şi orândă jidovească, ce sunt acolo în târg127. Să adăugem pe evreii turceşti din Chilia şi Cetatea Albă128. La Neamţ, câţiva evrei se aşezară unul lângă altul pe pământurile mănăstirii între 1764 şi 1766129. Erau să aibă locul de casă cu drept de moştenire – „iar eu să nu vândzu casa nimănui, numai eu să trăiesc într-însa şi după mine copiii mei” – plătind pe an două ocă de ceară sau zece orţi egumenului.

III

O mare schimbare năprasnică veni din anexarea de către Austria a părţilor Moldovei-de-Sus, aşa-numita Bucovină. În acele ţinuturi ale Cernăuţului şi Câmpulungului, la care se aduseseră părţi din ale Hotinului şi Sucevei, nu erau înaintea aşezării stăpânirii împărăteşti decât 206 familii, cu 986 capete, iar în timpul răsboiului ruso-turc din 1769-74 numărul crescu până la 298 familii, cu 1346 capete. Statistica, făcută după 1775, găseşte doar 526 de evrei; În Siret erau de tot puţini, „câţiva”, spun actele oficiale. La 1775 însă, ajunseseră a fi, prin scurgerea din Galiţia, 780-800 de familii. Cel dintâi guvernator al ţerii, generalul Enzenberg, constată că ei se îndeletnicesc în rândul întâi cu cârciumăritul, cu vin, holercă şi bere, având şi velniţe, apoi şi cu arendarea de moşii, ca acel Moşco care, împotriva altui evreu, ţinu, venind din Hotin, la 1774, Cruglicul, din raia130; de adevăraţi negustori, de meseriaşi, nu se vorbeşte nimic, ci numai că, „înmulţindu-se mai tare ca ţiganii”, „au acaparat, tot negoţul şi meşteşugul, mai ales în Suceava, Siret şi Cernăuţi”, unde totuşi Boscovich, pe la 1770, deşi aminteşte de mulţi evrei (molti Ebrei), recunoaşte „că cea mai mare parte din locuitori sunt creştini ortodocşi”. De altfel, numărul total al meşteşugarilor la 1783 încă era numai de 103. Sunt, spune generalul, „neamul cel mai de-a dreptul stricat, dedat trândăviei; se hrăneşte, fără a fi prea mult supărat, din sudoarea creştinilor muncitori”. O comisiune, care funcţiona în 1781, arată că „aici în ţară evreii obişnuiesc a cumpăra ţăranului dinainte puiul în ou, mierea în floare şi mielul în pântecele mamei, pe un preţ mic, şi prin această camătă a suge cu totul pe locuitori şi a-i aduce la sărăcie, aşa încât, ţăranii împovăraţi, astfel de datorii şi pentru viitor, nu află alt mijloc de mântuire decât să fugă din ţară; cu acest chip evreii dai aici prilej la emigraţie şi sunt deci primejdioşi poporaţiei şi agriculturii. Evreii de aici se hrănesc mai mult cu cârciumele şi dau prilej poporului să bea şi să se strice; prin expulzarea lor ar fi hrana mai ieftină, beţiile s-ar mai opri, înşelătoria în negoţul cu mărfurile ar înceta, preţul arenzilor ar scădea şi satele s-ar păstra”131. Săracii, „vagabonzi, cerşitori” (Müssigganger, Beueljuden), pe cari Enzenberg îi expulzează de fapt, 365 de familii, aveau de strâns de la ţărani 6.000 de florini  datorie de băutură, şi el adaugă: „îşi poate cineva închipui cât au de cerut evreii cei bogaţi, cari au rămas, numai pe grâne, de la ţărani”. „Până acum n-am văzut evrei la plug, nici pe unul îndeplinind munca ţărănească, dar am văzut creştini arând pentru evrei, şi anume pe câmpiile cele mai roditoare, pe cari evreul orândar le ţine pentru el şi bietului ţăran îi dă desigur cele mai rele. Totuşi stăteau „mai mult în colibe ticăloase” şi nu adăugeau nimic, deşi se lăudau a fi „oameni cinstiţi, oameni ireproşabili, în parte aşezaţi”, „hahami, belferi, cântăreţi şi scriitori ai celor Zece Porunci”, nici la cultura ţerii, cum nu adăogeau nimic la bogăţia ei132. Consiliul de Răsboi, la care se îndreptară, deşi pentru cei păstraţi se dăduse prielnica patentă imperială din 13 mai 1781133, recunoaşte specularea rafinată a populaţiei, acapararea negoţului cu camătă nemăsurată, stricarea prin holercă a sănătăţii şi moravurilor naţiei, şi împăratul, luminatul Iosif al II-lea, umanitarul, răspingea, la 7 octomvre 1782, pe deputaţii comunităţii ai Ober-Kahalului, trimeşi la Viena „pentru a se înlătura orice reprezentaţii care ţintesc la egoism şi la apăsarea locuitorilor”; nach ihrer Bestimmung zu instradiren134. Din Cernăuţi, după o inspecţie personală, acelaşi suveran, destul de larg în ce priveşte deosebirile confesionale, scrie la 19 iunie 1873: „Să se urmeze cu evreii acelaşi sistem (de constrângere la agricultură; ei obiectau că „sărbătorile lor cad pe vremea celor mai însemnate munci ale câmpului)135; „ori se fac negustori şi meşteşugari cinstiţi, ori se consacră plugăriei, ori trebue scoşi din ţară”136. Cârciumele fuseseră oprite de Enzenberg însuşi, se hotărî acum ca arenda să fie mărginită la 20 de ani şi dreptul de proprietate să se recunoască numai evreilor botezaţi137.
Ne putem închipui care a fost efectul imediat al acestor măsuri. Expulzaţii, în parte supuşi turci şi ruşi138, nu erau primiţi, fireşte, în alte provincii ale monarhiei. Veniţi din Galiţia şi Polonia, ei erau trimeşi în Moldova. Aici găsiau un tratament pe care guvernatorul Bucovinei îl califică aşa: „în nici o ţară evreii nu se bucură de atâtea privilegii şi drepturi şi nu plăteşte mai puţin”139.    Cinci galbeni de familie, „o căpăţână de zahăr sau două oca de cafea” la nuntă înlocuiau şi capitaţia şi patenta140. Vedem pe Divanul acestei ţeri, apoi pe domni, mai ales pe Constantin Moruzi, apărându-se cu desperare împotriva lor. „Divanul moldovenesc” (1774), scrie Enzenberg, „a luat evreilor toate arenzile şi cârciumele”141. Grigore Alexandru Ghica, de două pri, Moruzi adăugiră pentru aceia cari s-ar mai apuca de această speculă a viciului şi luxului absenteist pedeapsa „cu ştreangul”142. Ceilalţi fură puşi la dări nouă, 10 lei de ogeag, fumăritul, pe lângă cei 60 de lei daţi anual pentru toţi marelui cămăraş143, care-i judeca precum şi pe armeni şi pe „negustorii străini”144. Cum i se oferiseră lui Enzenberg, de cahaluri, în scris, 5.000 de galbeni pe an pentru a tolera vechea stare de lucruri, se încercă şi cumpărarea domnului, dar acesta respinse banii „mai bine decât să expuie ţara pierii totale”145. Răspunzând tocmai lui Enzenberg la 1782, guvernul moldovenesc arăta că „Armenii şi jidovii n-au avut după dreptate a cumpăra moşii la ţară de veci, nici au; iar casă, dugheni la târguri au putut şi pot cumpăra – însă armenii numai, pot cumpăra şi vii”146. Urmând hotărârilor luate de înaintaşii săi, Alexandru Constantin Mavrocordat, după ce întreabă din nou Divanul, care-i semnalează abuzul ce fac evreii prin sate cu datoriile pentru băuturi, hotăreşte, în interesul păcii şi dreptăţii, ca evreii să nu mai poată fi cârciumari, ba chiar să nu mai poată sta în sate, unde fac înşelătorii şi jafuri147.
Menţiunile evreilor din Iaşi sunt pe la această dată mai rare, deşi se vede cum ei se aşează tot mai mult pe locurile de dughiană ale bisericilor şi pe ale bisericii catolice, plătind chiriile înainte, la iunie şi la decemvrie148, ba chiar şi pe locurile Mitropoliei, care e de la o bucată de vreme cu totul blocată de evrei. Cei mai bogaţi ajung încă de pe la 1785 să împrumute şi Cămara domnească149; se spune anume că aceşti Lupu şi Avram sunt evrei poloni. Ca şi înainte, meşterii de folos sunt preţuiţi, ca acel „Dănilă Jidovul”, argintar, care lucrează, în 1786, probabil policandrele chioşcului domnesc de la Copou150; dar astfel de cazuri sunt extrem de rare. Spionii agenţilor străini se recrutează dintre evrei, şi în litere evreeşti sosesc şi informaţile serviciului de spionaj al Domnului Moldovei la Viena151. Vedem chiar pe câte un evreu, ca la 1811, făcând tovărăşie cu români pentru negoţul de pescărie152. Dar cei din Botoşani se înmulţesc foarte răpede, ca şi cei din târguşoarele vecine – pe vremea lui Boscovich, Dorohoiul era numai un sat – hrănite fiind toate aceste colonii prin astfel de expulsaţi bucovineni ca şi prin fugarii înaintea tulburărilor pe cari le provoacă în Polonia confederaţiile de partid. Să adăugăm că trimiterea în Moldova a galiţienilor poposiţi pentru scurt timp în Bucovina ajunse o măsură de uşurare pentru guvernul imperial, puţin bucuros de asemenea oaspeţi.
La 1779 găsim pe „dascălul” din Botoşani, Avram sin Iosăp, cu case în Târgul-Nou, unde apare atunci un evreu galiţian, cu numele german, cel dintâi pe care-l conferă documentele cunoscute până acum: Wigder, un Marcul sin Şămon, un Nusim zet (ginere) Şimon şi alţi evrei iscălesc ca martori153. La 1780, aflăm apoi pe unul din vechii membri ai comunităţii, căruia scriitorul moldovean îi zice Drăgan Jidovul154. Pe atunci staroste e Cerbul şi Iosif „vechiul haham”155. Mai târziu, evreii apar pe Uliţa Veche, spre Sf. Gheorghe156.
În apropiatul Hârlău, se menţionează fabrica de sticlă a unui evreu157. La Folticeni hrisovul de întemeiere face loc şi imigraţiei jidoveşti, şi chiar boieri, ca Ienachi Cantacuzino, când vor să-şi cumpere locuri, întrebuinţează mijlocitori evrei158. Actul de fundaţie al acestui târg, zis întâi Şoldăneşti, pe locul lui Ioniţă Başotă (1780), prevede că evreii îşi vor păstra ereditar locurile, că au voie a-şi face velniţe fără bezmen pentru proprietar, că ei pot „să ţie o casă pentru închinăciunea lor de o parte, iar nu între creştini, care să fie asemenea ca şi a celorlalte case, iar nu într-alt chip”; „mormânturile” lor vor fi la un loc afară, ales de ispravnici, lung de 6 stânjeni şi lat de 8159. Dar ei nu se mulţumiră cu atâta, în curând răsăriră trei havre de piatră, dărâmând case vechi româneşti, şi evreii se amestecă şi la turburări160. „Jidovii târgoveţi”, se mai spune, „la adunările de iarmaroace, îndărătnicesc pe neguţătorii şi locuitorii străini ca să nu dea nimic pentru vitele ce pasc, nici pentru trăsuri, nici pentru dugheni, ce dau cu chirie la zile de târg în Moldova”161. Principele de Ligne află pretutindeni „colibele” „evreilor”, şi secretarul lui Alexandru Mavrocordat, care-i scoase din sate, contele de Hauterive, descriind „figura lor extraordinară”, îi declară oameni fără cinste şi meşteri proşti la tâmplărie, croitorie şi ceasornice163.

IV

Cu aceasta am ajuns la altă fază din istoria evreilor la noi. Orândarii din veacul al XVII-lea, micii negustori acaparanţi din al XVIII-lea, cuprinşi în bresle de supuşi, de clienţi ai Cămării domneşti, proprietate rentabilă a principilor, ajung a fi acum meşteşugari liberi, fără vreo asociaţie forţată de corporaţie, cari, pe o vreme când se schimbă casa, mobila, haina, încălţămintea, acoperirea capului, concurează înverşunat pe meşterii noştri, pe cari breasla începea să-i încurce, şi ajung a-i înlocui aproape cu totul.
Încă din 1786, ordonanţa imperială din 20 martie, care cerea ca evreii să poată dovedi un capital, în bani sau imobile, de măcar 250 de florini, făcu să năvălească asupra Moldovei încă un stol de evrei săraci164. Răsboiul din 1789-91, în cursul căruia austriacii ţinură ocupată ani de zile Moldova de Vest, până din jos de Roman, şi mai târziu toată Ţara Românească165 şi Oltenia, ajută mult la acest nou şi puternic aflux de galiţieni. Şase din aceşti negustori fură ucişi în Muntenia de arnăuţi, în 1790166.
Îndată după încheierea păcii din Şiştov, aceşti imigranţi, „evrei mizerabili”, spune chiar Internunţiul, „pe cari austriecii nu voiau odată să-i mai ţie în Bucovina”167, străini căsătoriţi cu evreice din Moldova şi supuşi sarcinilor ţerii, se gândesc a se pune subt protecţia agenţiei, ca să capete sprijin în desele lor conflicte cu localnicii, provocate, spune însuşi reprezentantul austriac, nu numai de antipatia religioasă a locuitorilor invadaţi, ci şi de caracterul gâlcevitor al evreilor, împărtăşirii lor simpatetice (sic), adesea exagerate, la tot ce priveşte pe un evreu, necinstei, adesea dovedite, a evreilor faţă de creştini”168. N-aveau paşapoarte în regulă, cei mai mulţi, dar înfăţişau certificate de provenienţă de la fraţii din Snyatin, Horodenka şi Stanislau169. Dacă nu fură primiţi toţi în această situaţie asigurată de sudiţi, „Unterhane”, de unde îi vine şi porecla de târtani, unul în fiecare familie nu lipsia, şi câteodată se boteza vreo soră, pentru ca să fie legături în toate părţile. Numele se schimba la luarea sudiţiei (fratele lui Avram Moise se cheamă Iosif Lisse), pentru a se pierde mai uşor în caz de judecată. Pe cei odată înscrişi în liste, pe „evreii germani” care-şi aveau starostele şi hahamul lor anume, Agenţia-i apăra, bineînţeles, când vreun ispravnic sau alt agent al domniei se atingea de averea sau de persoana lor170.
Se adauseră în curând evreii ruşi, evreii prusieni şi chiar, ca la Botoşani, evreii francezi171.
La 1796, domnia trebui să ia măsuri. Ea despărţi pe evreii săi, dându-le hrisovul după care se numiră hrisovuliţi şi cerându-le în schimb pentru autonomia lor fiscală plata a 16 pungi (8.000 de lei) pe an, pe lângă 8.000 ai „angariilor”, cotul de postav al cămăraşului şi venitul de la cârciume al agăi. O creştere de bir, „cu ceia ce se va căde”, se impune încă în iulie 1804, şi domnul, Alexandru Moruzi, o hotărî: divanul legitimează măsura prin aceea  că jidovii cu hrisoave atrag zilnic pe alţii, cari „să adună mulţime din toate părţile”, şi „s-au umplut toate târgurile” „cari nimic alta nu folosesc, decât numai că pricinuiesc în mare scumpete hazareaua”, cei săraci căzând chiar povară celorlalţi172. În acelaşi timp se luau măsuri pentru oprirea imigraţiei, înştiinţându-se şi guvernul austriac173. Sudiţii găsiră condiţiile celorlalţi bune şi se învoiră a face parte din tovărăşie, aducând laolaltă cu ceilalţi daruri cămăraşului şi agăi, precum făceau în Muntenia numai raialele171. Deoarece însă această sumă se scotea, după vechea datină, de pe taxa prelevată asupra cărnii cuşer, „pământenii” şi „sudiţii” se luară la ceartă, trimiţându-şi anatemele rabinilor respectivi şi încercând cei dintâi a închide căsăpia celorlalţi175. Birul „hrisovuliţilor” se plătia în patru rate: la 1806, fiecare era de 11.363-16.933 de lei176. Mai târziu el scăzu însă la 5.000 (1813-4), pentru a se ridica peste puţin la 9.150177.
Pe aceşti vechi evrei îi mai întâlnim în mica lor prăvălie cu de toate cele, ori după taraba cârciumei lor de la oraş. Avem actul prin care se numeşte de domn la 1801 starostele unui târg oarecare, scutindu-l de „dări şi angării” şi îndatorându-l a primi de la ispravnici poruncile domneşti, cu voia de a pedepsi pe recalcitranţi”cu pravila legii noastre”178. Încă din 1800 şi 1804, şi „străinii iubitori de turburări” fuseseră supuşi haham-başei176. În Botoşani mai ales, menţiunile lor nu încetează. La 1794 apare Calman Jidovul cu casele lui, în 1802 doi alţii, cari ieau pe 15 ani casele lui David Goilav, cu 380 de lei înainte, sunt agenţi ai imigraţiei celei noi180. Aceeaşi viaţă de certe, de zapise măsluite, de iscălituri – şi de mitropoliţi – falsificate, ca în cazul de la 1794 al lui Israil, ce are judecată cu Calman181. Osebiţi de coreligionarii lor subt raportul fiscal, ei răspundeau Cămării, ca „hrisovuliţi din târgul Botoşenilor”, 450 de lei pe lună182. Când oraşul căpătă, în 1819, un larg privilegiu de cârmuire prin organele sale, se recunoscu, pe lângă „tagma boierească” şi „tagma negustorească creştină”, cu „lăcuitori moldoveni”, breasla armenilor, breasla jidovilor, fiecare cu cassierul ei183. În faţa lor se ridicară însă atunci, ajutaţi de câte un localnic, „adevărat târgoveţ, unde sânt născut şi crescut şi unde îmi sânt acareturile şi interesele”, ca Laba-Faibiş, prihănitor şi pricinuitor de smintele”, ceilalţi, „jidovii sudiţi”, ca Bercu Lozisianul, „striini supuşi, de puţină vreme adunaţi în Botoşani”, cari refuză a plăti, după doi ani de primire, taxa pe holercă. Ei „se găteau de Eşi”, de plângere la domn, şi trebuiră măsuri aspre pentru a-i astâmpăra, Faibiş fiind ameninţat şi cu „depărtarea din târg”184. Un Nathansohn, un Ohrenstein, pe cari-i găsim la 1823185, fac parte din categoria noilor veniţi. Nici o categorie de evrei, nici cealaltă nu fu admisă, ca armenii, la paritate în conducerea oraşului.
Aş vedea – şi după nume – tot evrei de cei noi în o parte din proprietarii dughenelor evreeşti din Chişinău şi alte oraşe basarabene186, din Huşi, unde au sinagogă187, din Dorohoi: Herşeu Mităr188, din Focşani, negustorul de lână Leiba David (1803)189, din Roman, unde inventează pe acest timp un act din vremea lui Ioan Vodă cel Cumplit, în care episcopul de Roman, Gheorghie, e arătat ca ars de domn după plângerea lor190. Despre „evreii despoiaţi în răscoala din Galaţi” la 1797 se spune că erau sudiţi191, ca şi Marcu, cumpărător de porumb, în 1815, de la un boier din Neamţ192, ca şi David Leiba, care face o sticlărie la Comăneşti (Bacău) şi dă faliment, păgubind 13 creditori193. Dacă evrei se creştinează în Bucureşti, la începutul veacului al XIX-lea194, sunt desigur spanioli, dintre cei cari, după mărturia lui Raicevich195, aveau, pe la 1760, două sinagoge. Însă acei cari, pentru bănueala unui omor ritual, sunt atacaţi, în 1801, de mulţimea bucureşteană, apăraţi fiind de Agie196, par a fi dintre poloni, nesuferiţi tuturora, pe cari guvernul muntean îi primi la 1794197. Căci, în 1804198, apoi în 1815, acuzaţiile revin, acum împotriva unui Wolf Tettelbaum, care izgonit odată de Agenţie, se întorsese pentru a întemeia o casă de desfrâu199 şi la urmă provocă o gravă ceartă între reprezentantul împărătesc şi episcopul catolic, la care se adăpostise subt cuvânt că, fiind aplecat la convertire, îl prigonesc coreligionarii200. Şi mai târziu, în fruntea negoţului evreesc din Bucureşti stau un „Erşăl” (Herscht) Finkelstein şi alţii, cari scriu însă româneşte marii case Hagi Constantin Pop din Sibiu201. În 1818, clerul muntean, care ceruse, în 1813, a se lua aceeaşi măsură ca în Moldova în 1804, cu privire la slugile creştine ale evreilor202, se plângea mitropolitului de continuele încălcări evreeşti203.
Pe lângă negustori şi cămătari, cari strică preţurile şi „ucid comerţul, descurajând pe puţinii negustori cinstiţi cari ar vrea să-l facă să înflorească” (consulul francez Parant, iunie 1798)204, meşterii „europeni” făceau din fugă lucru de tot felul: odată postăvari205 ori fabricanţi de „răsuflători la o samă de ferestre de la Curte”, ca în 1806206, tapiţeri la reşedinţa lui Scarlat Callimachi207, altă dată, ca pietrarul Moscul Schifter şi Leiba dulgherul, lucrând case negustorilor din Botoşani (1816)208, ori rochii de mireasă pentru fetele de boieri (1824)209, ori ghete, ca evreii din Focşani (1806)210. Dar ei izbutiseră a se strecura iarăşi în sate – unde-i semnalează călătorul englez Adam Neale -, cu ajutorul boierilor lacomi de areunzi mari. La 1793, acel care luase pe un an orânda băuturii şi a morii, precum şi a unor părţi de moşie la Căbuji şi Ţoleşti (Suceava), se învoiră cu nescrupulosul proprietar, Ienachi Cantacuzino, că, „de va fi poruncă gospod ca să se scoată jidovii de prin sate, după tocmeală să fie îndatorit a-şi tocmi crâşmar la orânzi şi a-şi ţinea osânzile până la împlinirea anului cumpărat, plătind dumisale banii deplin”211. Încă de la 1806, în locul măsurii de care se temea arendaşul lui Ienachi Cantacuzino, se recunoşteau oficial „jidovii orândari de prin sate”, puindu-i să dea bir la un loc cu „târgoveţii”, cu „mahalalele”212. În această calitate ei erau priviţi ca sudiţi, şi nu ca evreii, siliţi însă, ca şi aceştia, a se supune ispravnicilor şi a oberva „privilegiurile păzite de obştie la acest fel de pricini”, după ordinul domnesc din aprilie 1803213. Căci la 18 mai 1804, se hotărâse, în urma plângerilor pentru „nu puţine asuprelnice supărări” făcute ţăranilor şi considerând că e „cu totul împotriva legii creştineşti şi a domniei noastre bunăvoinţă de a ave jidovii prin chipul acesta stăpânire asupra creştinilor”, că evreii nu mai pot „prinde locul stăpânului moşiei şi puterea stăpânirii asupra venitului”, păstrând dreptul de a avea „orânzile băuturii”214. Un imaş e luat în arendă, de fapt, la 1816215. Sau Leiba Jidovul iea în al doilea rând arenda Şcheii (Roman) şi „încarcă cu sume de bani pentru băutură pe locuitori”, sechestrându-le fără ştirea ispravnicilor „vite şi alte lucruri”, deşi Cârmuirea luase măsura de a nu se credita pentru băutură decât până la o anumită sumă. 15 bani fruntaşul, 10 mijlocaşul şi 5 codaşul216. Din acelaşi judeţ vine plângerea  unor ţărani, cari înşiră creşterea tuturor sarcinilor, stricarea obiceiurilor şi maltratările din partea arendaşului evreu, pe care administraţia îi înlătură îndată217. Un Şmil Focşăneanu e la 1824 arendaş la Liveni, pe trei ani, cu 2.000 de lei daţi înainte218. Mai târziu, acelaşi „Şmil Focşăneanu, supus austriecesc din Fălticeni”, iea în arendă pe 7 ani şi Săvenii de la Constantin Canta, înainte de 1827219. În timpul răsboiului din 1806-12, între ruşi şi turci, găsim ca arendaşi ai moşiilor luate de ruşi în raiaua Hotinului şi supuse de ei tot administraţiei moldoveneşti, evrei 220. Cei din Herţa pretindeau chiar că au de la înaintaşii lor dreptul de a ţinea moşia târgului în arendă221. Evreii cumpărau, împotriva datinei arătate lui Enzenberg, vii la Odobeşti (Lupul Jidovul, în 1804)222. Străbăteau satele pentru a tocmi potaş (cei din Suceava şi Cernăuţi) ori pentru a face lucrări de tâmplărie223.
De la 1812, în principatul Moldovei, lipsit de judeţele basarabene, având acum aceleaşi sarcini cu mijloace mai puţine, taxa anuală de 8.000 de lei, cu daruri de alte 8.000, fu ridicată la 28.000. Deşi venitul cărnii cuşer era simţitor mai mare, ajungând la 32.000 de lei, totuşi sudiţii se plânseseră la Agenţie, care refuză să le iea parte, insistând asupra vinovăţiei lor în conflictele ce au cu administraţia224. La 1816, 20.000 de evrei poloni izgoniţi de guvernul rusesc stăteau gata să năvălească în Moldova. „Dar Domnul (Scarlat Callimachi), departe de a voi să se împoporeze această ţară”, scrie agentul austriac, „cu un aşa de mare număr de vagabonzi, a dat cele mai aspre porunci pentru a li se opri intrarea în ţară”225.
Aceasta era situaţia evreilor în amândouă Principatele la izbucnirea mişcărilor revoluţionare din 1821, cari pregătiau o nouă stare de lucruri, ce era să ducă, şi pentru dânşii, la regimul Reglementului Organic.
În cursul turburărilor provocate de năvălirea şi aţâţările lui Alexandru Ipsilanti, evreii din Iaşi închiseră întâi prăvăliile şi fugiră înaintea „volintirilor”. Sudiţii avură însă şi ciocniri cu dânşii, deşi cea mai mare parte căutară adăpost la consulatul respectiv. Ei apărură însă îndată pentru a lua, pe nimic, de la turcii armatei de ocupaţie fructele din grădinile boiereşti şi altă pradă, mai scumpă decât aceasta. „Ce au fost mai bun la turci, spune un izvor contemporan, le-au cumpărat jidovii şi armenii din Roman şi din Iaşi şi din celelalte târguri ce le-au stat în cale”. Dar, la plecare, în Strada Evreească şi aiurea, tovarăşii de negoţ nelegiuit al musulmanilor trebuiră să se răscumpere de la aceştia226. Aşa păţiră, de altfel, şi cei din Bucureşti, raialele, cari-şi aveau sinagoga lor şi pe cari turcii îi băteau cu cnutul (1823)227, ca şi ceilalţi, cu cari stăteau într-o continuă rivalitate228.
Noul regim al domniilor pământene era însufleţit de un pronunţat spirit naţional, care se întări şi în prigonirea grecilor, supuşi acum ca represalii urmăririlor turceşti în toate provinciile Împărăţiei. Evreii continua a face, ca la Botoşani, bani falşi229, a lua orânzile la sate, a cuceri, ca stoleri, croitori, cârciumari, pitari, olari, terenurile din jurul bisericilor, până într-atâta, încât un contemporan, îndurerat de priveliştea mitropoliei asediate de prăvălii infecte, striga, cu gândul la strălucirea şcolilor elineşti de pe vremuri, cari funcţionaseră pe acelaşi loc:

Acolo unde-au şezut Theotoke şi Evghene,
Astăzi vând jidovii marfă, făcându-se tot dughene230.

Dar oarecari măsuri de apărare se ieau acum împotriva lor, fără a se ţine seamă numai de interesele, prea mult avute în vedere până acum, ale Cămării domneşti. Se opresc, la 1826, evreii, după cererea mitropolitului Veniamin, de a face lumânările de ceară pentru biserici, în cari ei puneau „săruri şi alte lucruri pricinuitoare de mârşăvie, neiertată cu totul întru săvârşirea sfintelor slujbe”231. În acelaşi an se hotăreşte „să contenească lucrarea pânii pentru creştini de către jidovi şi să lipsească jidovii din isnaful acesta”232. Dar cea mai însemnată măsură fu aceea, din acelaşi timp, prin care bunul domn ocrotitor Ioan Sandu Sturza ceru Porţii să împiedice pe sudiţi, între cari pomeneşte pe evrei, împotriva cărora mai ales se îndreptă cererea, de a ţinea „prăvălii şi case de locuinţă cu chirie, trăind liberi, întru toate apăraţi de consulate”, de a cumpăra, nu numai imobile orăşeneşti, dar şi grădini şi vii, de a lua în arendă moşiile pe vieaţă, şi „pentru tot neamul lor”, de a face împrumuturi împovărătoare, speculând şi asupra cursului schimbător al banilor, ceea ce le îngăduiră să capete mai pe nimic pământuri, să se ferească de toate sarcinile ţerii, scutind în acelaşi timp pe oamenii lor de serviciu, să provoace necontenite certuri cu negustorii şi meşterii pământeni şi agenţii guvernului233. Hrisovul de la I-iu fevruarie 1823 îndatori pe sudiţi să-şi cumpere carnea de la pământeni234. Ceea ce nu împiedică pe evreii din Basarabia, recrutaţi în 1827 pentru întâiaşi dată, să se refugieze în Moldova prigonirilor235; când se începu recrutarea în Moldova, la 1831, ei înteţiră apoi, la Hârlău, pe ţărani împotriva cazacilor lui Kiselev236.
Se pronunţă totuşi un curent de emigraţie dincolo de Milcov, unde venirea lor fu însă oprită; marele spătar Alexandru Ghica spunea lămurit că ei n-au voie să intre „în nici un caz, pe când au voie a se aşeza ceilalţi străini, ce se îndeletnicesc cu plugăria”237. De altmintrelea, înmulţirea sudiţilor, de origine galiţiană, cari străbăteau şi satele, pândiţi de hoţi238, fiind meşteri iefteni, şi pe la mânăstiri – învelesc în tinichea Hurezul la 1827239 – trebuia să îngrijească guvernul muntean240. Murdari, nesupuşi măsurilor contra ciumei241, gîlcevitori faţă de evreii raiale, sărind şi la români, ca în 1823, pentru că fuseseră „insultaţi” la serbătoarea Cuştilor, lovind şi pe oamenii Agiei, ei provoacă declaraţii ca acestea, ale agăi: „n-au decât să se ducă de unde au venit, căci n-avem nevoie de ei, cari sunt spioni şi ne trădează la Poartă; trebuie să fim stăpâni aici, şi vom fi”242. În stare de a cumpăra – dintre ucenicii zarafi ai creştinilor – case cu 27.000 de lei în Bucureşti243, ei pregătiau, ca şi la Iaşi, la Bucureşti luarea în stăpânire cu orice preţ a imobilelor244.

VI

Regulamentul Organic, care derivă în cea mai mare parte din desvoltarea proiectelor constituţionale ale boierilor noştri, mai ales a celor din Moldova, aşeză pe evrei între străinii pe cari numai Adunarea Obştească îi putea împământeni, pentru merite deosebite faţă de ţară. Ţinând seama de aceea că „jidovii sunt împrăştieţi prin Moldova”, că „numărul lor creşte din zi în zi, că „cea mai mare parte din ei trăiesc cu vătămarea interesurilor pământenilor, folosindu-se de toate mijloacele speculaţiilor, cu scăderea industriei şi a fericirii obşteşti”, se hotărî catagrafia lor, păstrarea celor cu stare şi expulsarea pentru totdeauna a celor ce, neavând un „meşteşug folositor”, „trăesc fără căpătâi”245.
Şi în această epocă vedem însă pe evrei desvoltându-se în dauna elementului creştin indigen pe toate terenurile atacate până acum de dânşii. Un act oficial din Moldova arată că ei au toate prăvăliile stradelor principale din Iaşi: „Uliţa Mare, începând de la Curtea Veche, până la marginea Copoului, Uliţa Academiei, a Consulatului rusesc, a Curţii Domneşti şi a Teatrului, până la Uliţa Golia, apoi uliţa care începe de la Sf. Ioan în faţă cu Paladi, uliţa hatmanului Alecu Roznoveanu, uliţa Sf. Spiridon până la Cabinetul Natural”; la o mie de prăvălii aparţineau în 1843 [evreilor], creştinilor numai 15246. La Botoşani breslele se desfac, din concurenţa lor, şi blănarii se plâng domnului Grigore Ghica, în cuvinte mişcătoare că „de la o vreme naţia evreiască, aceea ce cu semeţie se amestecă fără îndrituire în toate, s-au nărăvit a intra şi în acest meşteşug”, smomind calfele, nu pentru a le învăţa247, ci pentru a ruina pe patronii lor, „împiedicând alişverişul”, aducând pe breslaşi la cerşitorie248. La Iaşi, unde ei formează pe la 1848 două treimi ale poporaţiei, în mâna lor e totul: camăta, misitia, comisionul, cărăuşia, zidăria, lemnăria, fierăria, tapiţeria, croitoria, pe cari le fac rău pe toate, dar fac tot („ils font tout mal, mais ils font tout”249). În Bârlad erau pe la 1820 numai vreo zece case jidoveşti, faţă de o mie creştine, acuma acestea din urmă pare că s-au topit. În Roman, rezistenţa Episcopiei, atacată şi cu acte falşe, e complet sfărâmată. Pretutindeni e aşa.
Şi arenzile, până la Regulamentul Organic, şi cu toată oprirea Regulamentului, cad pe încetul în mâinile lor. La Botoşani ei se asociază şi cu armenii pentru a le lua250. Proprietarii sun buni bucuroşi de câştig mare fără muncă, doar de-şi asigură în contracte ocrotirea oamenilor curţii şi ai bisericii unde le dorm înaintaşii251.
Apărarea ţerii se fac în chipul cel mai stângaci de guvernul lui Mihail Sturza, care avea şi temerile sale politice şi apetiturile sale personale. Se înviară în Moldova anilor 1840 vechile măsuri aplicate ceva mai bine în Austria lui Iosif al II-lea, măsuri asemenea cu acelea pe cari le lua şi Rusia lui Nicolae I: acte de legitimare, „închezăşluire”, cerere de a-şi arăta existenţa capitalului şi exerciţiul profesiunii, supunerea călătoriilor dintr-un loc în altul la un permis administrativ, ameninţarea cu expulzarea252. Se căuta, în 1847, a se aduce părăsirea vechiului port galiţian cu perciuni, barbă, pălării de pâslă şi papuci. De aici nu rezultară evrei mai puţini, dar fără îndoeală funcţionari mai bogaţi.
Dimpotrivă, Mihai Sturza a fost învinuit, cum se ştie, că a favorizat imigrarea altor elemente fără folos pentru ţară. „Cine a fost acela”, se spune într-un memoriu al tinerilor revoluţionari, „care a dat proiectul Obşteştei Adunări pentru a se hotărî luarea la oaste şi din naţia israelită şi care, ca să nu puie în lucrare această legiuire, a luat mită de la israeliţi 40.000 de galbeni?”253.
Un gălăţean observă: „Înălţimea Sa a îmbrăţoşat pe greci, şi mai cu seamă pe jidovi, de i-a pus asupra bietului moldovean”254. În sfârşit, alt „memoar” semnalează că 30.000 de galbeni au fost daţi de „o tovărăşie de jidani”, „pentru ca să facă nepedepsit contrabantul rachiului”255.
Căci e vremea clasică a aşezării pe moşiile boierilor, câştigaţi acum cu totul de luxul apusean, a unui număr de jidovi pentru a face târgurile, cu caracterul absolut evreesc. Încă subt Ioan Sandu Sturza, Ioan Greceanu capătă voie a-şi fac târg la Drăguşeni în Covurluiu256. Din satul Totoieşti răsare astfel Podu-Iloaii257, din Frumuşica Botoşanilor se face la 1845 cloaca de astăzi258; din Negreştii Vasluiului, un popas de străini; pe locul de la hotar al domnului însuşi se înfiinţează Mihăileni, al cărui act de fundaţie se păstra la suditul Marcu Zaharia, prigonit pentru aceasta259. Şi cu zecile se numără aceste aşezări de exploatare şi depravaţie, cârciumă lângă cârciumă, cu stilclele de rachiu de cartofi şi alte otrăvuri, în tot cuprinsul Moldovei, istovind o rasă pentru hrănirea viciilor „civilizate” ale clasei dominante.
Erau aceşti oameni, al căror număr se ridică în 1848, după socotelile lui N. Şuţu, la 11.056 familii260 – în Iaşi avem la 1845 aproape 7.000 de capi de familie261, jumătate din populaţia oraşului262 – urmaşii lui Ursul, Cerbul şi Drăgan de la 1700-50? Răspundem: cu siguranţă nu, sau, altfel, ei îşi pierduseră vechiul caracter pentru a se face o apă cu năvălitorii, evrei germani din Galiţia. La 1856 consulul francez Place scrie: „În fiecare zi intră evrei cu miile în Principate, şi mai ales în Moldova. Ştiu de la consulul general al Austriei chiar că are în acest moment subt protecţia sa peste 35.000 de indivizi de această religie”263.
Dar mai e un argument: evreii lui Dimitrie Cantemir nu vorbiau limba ebraică, dar desigur cea spaniolă, ca şi cei din Ţara Românească, şi o puteau părăsi numai pentru limba ţerii. Evreii lui Mihai Sturza însă, ca şi imensa majoritate a evreilor de astăzi, vorbesc acel jargon german, al cărui caracter264 arată timpul foarte recent când unele elemente româneşti au pătruns în el. Evrei ca aceia cari în Bucureşti aclamară la 1848 steagul tricolor, pe care Eliad Rădulescu scrisese „emanciparea israeliţilor” – câtea mii în tot Principatul – şi colaborau la „Pruncul Român” al lui Rosetti, un dr. Barasch, un cunoscut scriitor, un Hilel B. Manoach, prezident al Municipalităţii revoluţionare, donator de burse Universităţii265, un Iscovici şi Rosenthal, prieteni ai corifeilor mişcării, lipsiau dincolo de Milcov cu desăvârşire.

VII

Tinerii ieşeni care încercară la 1848 o revoluţie, cari aşezară pe unul din ei, Vodă Cuza, pe tronul amânduror Principatelor, realizând Unirea, şi cari avură în mâni de acum înainte soarta nouăi ţeri România, veniau cu ideologia romantică particulară, adusă fără critică din Apus. Ca Junii turci din 1908, ei credeau că un Stat naţional se poate întemeia prin subita înfrăţire festivă a tuturor elementelor aduse de vântul vremurilor cu acel element indigen care singur are tradiţia şi dreptul de a imprima pecetea sa Patriei.
Încă în vremea lui Grigore Ghica, îndreptat de dânşii, se dăduse voia de a face cârciume în sate, se redusese dreptul de expulsare la noii veniţi, se aplicase legea recrutării şi la evrei (1852) – deşi doi ani după aceasta evreii, cari subt Mihai Vodă se răscumpăraseră prin mită, căpătau, pe căile ştiute, la sfârşitul anului 1854, dreptul de a se face înlocuiţi, plătind un moldovean în loc266. Fără a preciza nimic, comunitatea din Iaşi cerea Caimacamului Balş, în 1856, iscălind bancherii, în frunte cu vestitul Mihail Daniel, „reforma legii privitoare la soarta deplorabilă a obştii jidoveşti din Moldova”267.
În şedinţele Divanului ad-hoc al Moldovei ca şi în consfătuirile de saloane se ceru deci primirea de cetăţenie, fără deosebire, a tuturor străinilor. Cracti, în declaraţia sa de principii din 1858, cerea astfel268 împământenirea în masă a evreilor născuţi în ţară, „cari niciodată nu se vor fi bucurat de protecţia vreunei puteri străine”269, ceea ce, adaugem, era şi o lovitură ce se dădea Austriei, duşmană a Unirii şi care ţinea în atârnare de dânsa miile de sudiţi – 100.000 încă după 1870 – una din principalele raţiuni de a fi ale Agenţiei. Nu o dată Kogălniceanu însuşi a făcut declaraţii în acest sens270, pe cari, cu firească recunoştinţă, le înseamnă aceia cari, în vremea noastră, duc lupta pentru aceeaşi naţionalizare în bloc pe tema umanitarismului – neaplictă însă şi ţăranului, minor economic şi politic, exploatat până la stingere de mica burghezie evreească.
Congresul de la Paris însă nu înţelese, cu toată predominarea ideilor „umanitare” în Franţa şi Anglia, a da unei ţeri nepregătite, pe care erau s-o ocupe şi s-o turbure chestii interne şi externe aşa de grele, şi în rîndul întîi organizarea elementului naţional, un număr de câteva sute de mii de cetăţeni, dintre cari cel din urmă avea mai multă independenţă economică decât marea majoritate a ţăranilor. Ea mărgini la creştini exerciţiul drepturilor politice.
Totuşi se lupta pentru realizarea programului radical, şi avem probe documentare de interesul permanent şi puternic pe care-l arată celor câţiva evrei bogaţi271, cari voiau să se arunce în politică, Rotschild din Paris el însuşi. Nu fără legături cu Austria, apăru în ajunul convocării Divanurilor ad-hoc o foaie în evreeşte (en langue hébraïque), a sudiţilor împărăteşti, care se opri odată cu stabilirea asprei censuri din septemvrie 1856, dar reapăru, ea singură, pe când toate cele româneşti erau interzise, în timpul crizei, continuând să apere, cu banii sudiţilor, interesele acestora272. Nu e de mirare deci că încă din 1860 – apoi la 1865 Cuza Vodă anunţă un proiect de „emancipare graduală a locuitorilor de cult mosaic273. Totuşi, Codul civil din 1862 nu făcea altceva decât, în legătură cu art. 46 al Convenţiei, permitea împământenirea individuală prin Consiliul de Stat după trecere de zece ani de la prezentarea unei petiţiuni către domn. Când fu vorba de a li se acroda evreilor şi drepturi comunale – în Iaşi ei aveau, cum s-a spus, cele mai multe case cu prăvălii274 -, se rezervă „proba sentimentelor şi moravurilor lor româneşti”, acordându-le dreptul de a alege numai dacă au gradul de ofiţer în armată – caz exteem de rar, dat fiind că ei nu doriau, cum o dovediseră în 1840 şi 1854, a face serviciul militar -, dacă au diploma de colegiu sau de facultate, în ţară ori peste graniţă, cu recunoaştere de autorităţile în drept ale României – abia la 1848 îşi trece teza întâiul medic evreu, Landerberg, care e oprit apoi de a profesa fiindcă ascunsese un omor275 – şi dacă au întemeiat o fabrică sau manufactură întrebuinţând măcar 50 de lucrători. Nu ştim ce s-a ales de fapt din această concesiune; credem însă că nu ne înşelăm în afirmaţia că până ce, la 1882, se luă ca bază a listelor de electori pentru comună aceea a electorilor pentru Parlament, marea masă a populaţiei evreeşti, care n-avea nici o aspiraţie politică, a rămas indiferentă la dânsa şi că aceia care puteau beneficia nu s-au prezentat în Moldova – fiindcă nu existau.
Cum se face că la 1866 o irezistibilă mişcare în opinia publică aduse introducerea în Constituţie a articolului 7?
Printr-o schimbare de direcţie în cugetarea politică. Vechiul liberalism romantic era în dispariţie, credincioşii lui chiar prefăcându-se în oameni practici, cari procedau potrivit cu nouăle realităţi naţionale. Dacă în tineretul întors din Germania – d-nii Maiorescu şi P.P. Carp – domnea un nou curent de ideologie filozofică în sens „general uman”, şcoala întemeiată în Moldova de Simion Bărnuţ pusese bazele unei politici naţionale, şi, oricât de greşite ar fi fost unele puncte subsidiare ale doctrinei, aceată politică era singura care putea da atunci adevăraţi credincioşi. Ei cereau o Românie pentru toţi românii, dar înţelegeau că această Românie trebue să fie ea însăşi perfect naţională. Încă de la 1862, „Comisiunea consultativă atingătoare de înflorirea Iaşilor” – din care făceau parte şi şase delegaţi ai corporaţiilor – cerea să înceteze „colonizarea oraşului de israeliţi prin încetarea colonizării, furişate dar tolerate, a întregii ţări” – Iaşul fiind „inundat, debordat de evrei, supuşi străini şi fără nici o legătură cu ţara” -, şi aceasta în folosul „comerţului ce a mai rămas neînstrăinat din mâinile românilor”276.
La 1867, măsuri contra vagabonzilor din Moldova, aplicate nedrept şi brutal de o administraţie nepregătită – se vorbi de o înecare în Galaţi a câtorva evrei refuzaţi de autorităţile turceşti – cauzară, în urma denunţurilor venite din ţară, o mare emoţie în Franţa lui Cremieux, pe care prinţul Carol trebuia să se sprijine. Un francez, Desjardins, călători atunci anume în Moldova pentru a vedea cum e acea populaţie pe care Europa o considera ca pe nişte maroniţi fără noroc, prigoniţi de furia druşilor români. În cartea sa Les Juifs de Moldavie, el descrie o populaţie asiatică, „străină ţerii prin naştere, ca şi prin voinţă, moravuri, spirit şi limbă”, „acaparând tot micul negoţ prin industria sa, tot banul prin dibăcia şi economia sa, popor străin în ţara a cării sevă o storc, alcătuind un stat în stat”, în mare parte fugari din Rusia, „calici conrupători, cari cumpărau o patrie provizorie şi cuceriau un adăpost”, în „Canaanul cametei”, Moldova, „unde intri totdeauna cu punga în mână”. Nu vreau să fie soldaţi şi, cu toate că şcolile şi spitalele româneşti le erau deschise – cum, cu fireasca favorizare a elementului indigen, le sunt şi azi – se îndărătniciau a se păstra şi în această privinţă ca popor izolat. Şi autorul unui articol publicat în „Revue des deux Mondes, pe 1868, recunoaşte că numărul evreilor a crescut mult în Moldova – după revoluţia polonă şi urmările ei -, „şi tot vin zilnic din Galiţia şi din Rusia; numărul lor e socotit la 400.000”277.
Urgenţa unor măsuri de prezervaţie era aşa de mare, încât acela care în 1868 dădu ordin să nu se lase aşezarea cârciumarilor evrei în sate fu Kogălniceanu însuşi, idealistul tovarăş al lui Vodă Cuza idealistul, şi el apără cu elocvenţă, faţă de ameninţătoarea presiune străină, dreptul României de a cruţa micul avut şi sănătatea primejduită a sătenilor săi, puterea cea adevărată a Statului şi a naţiei. Într-un interview acordat reprezentantului foii „Deutsche Zeitung” la 1877, Ioan Brătianu, la rândul său, făcea declaraţii clare cu privire la calitatea naţională şi morală a evreilor cari cereau drepturile în massă sau pentru cari ele se cereau de filantropii Apusului: „Sunt evrei de naţionalitate rusească, de calitatea cea mai rea… Din zece contravenitori la impozite, nouă erau evrei… Fiecare evreu din clasa de jos se declară, îndată ce are un conflict cu autoritatea locală, supus austriac. Avem la noi evrei ce au venit din afară pentru a scăpa de conscripţia militară… Nu vreau ca România să devie un refugiu de răi cetăţeni… Intoleranţa religioasă, atât mie cât şi ţerii mele, e ceva necunoscut”278. În sfârşit C. Negri se exprimă la 1860 astfel despre evrei: „Jidovimea, adică a şaptea parte din poporaţia noastră totală, este cea mai tristă lepră cu care ne-a osândit slăbiciunea, neprevederea şi venalitatea noastră”, şi el înţelegea o soluţie numai în favoarea „celor înstăriţi şi vechi din ţară”, cu excluderea miilor de vagabonzi: „după ţara noastră trebue să ne fie şi politica, iar nu după cele străine”279.
Totuşi intervenţiile străine, hrănite de elemente evreeşti bogate din ţară, nu se opriră. În 1878, ele puseseră condiţii recunoşterii independenţei, câştigate cu jertfe de sânge, a ţerii şi grămădiră umilinţe asupra României independente, care nu se putea sinucide dând politiceşte jumătate din ea în puterea evreilor moldoveni, dispuind de capitaluri şi uniţi printr-o admirabilă solidaritate de rassă, dar lipsiţi de simţul ordinei de stat ca şi de respectul faţă de drepturile populaţiei întemeietoare a Statului şi locuitoare, prin peste 3.000.000 de oameni, a tuturor satelor ei. Şi, precum Kogălniceanu apărase satele de alcoolul şi camăta evreească, d-l Maiorescu apără demnitatea României de insulta primirii străinilor prin voinţa străinilor şi fără ca ei să fi cerut măcar acest privilegiu. Se ajunse, după votarea în bloc a celor 883 de evrei cari făcuseră campania – avură 5 morţi – la reglementarea împământenirii individuale. Desigur că nici unul dintre aceşti bărbaţi de stat nu poate fi taxat de trecere la antisemitism280, care, ca o concepţie religioasă, n-a existat niciodată în România, decât în legătură cu persoane fără însemnătate politică. Nu mai vorbim de atitudinea energică de împotrivire a marelui învăţat B.P. Hasdeu, adesea amestecat şi în viaţa politică.
Apeluri în străinătate- amestecul guvernului american sub ministrul de Externe Hay -, demonstraţii cu prilejul unor emigrări provocate numai de îngrămădirea unei poporaţii care despreţueşte munca manuală – atunci, în 1900, apăru româneşte şi în jargon „Der Auswanderen”, şi cu titlu ebraic, şi numai în româneşte: „Daţi ajutor” (Bârlad), „Emigranţii”, „Emigranţi pedeştri”, „Emigranţii buhuşeni”, „Emigranţii Romanului”, „Pedeştrii”, „Pedeştrii bucureşteni”, „Pietonii”, „Primirea drumeţilor”, „Speranţa”, „Spre o viaţă nouă”, „Strigăt de desperare”, agitaţii între rezerviştii evrei formează în ultimii ani capitolele „chestiei evreeşti în România”.
De când s-a format un tineret intelectual evreesc la noi, o presă menită apărării intereselor naţiei apare în România. Ea n-a contribuit puţin la înăsprirea relaţiilor cu elementul dominant. Astfel „Fraternitatea”, la care debutează d-l L. Şăineanu (ca L. Schein) (1879-90), „Emanciparea” (1883), în curând (1897-8) „organul Asociaţiunii Generale a Evreilor pămînteni” (alta în 1891-2), „Egalitatea” fraţilor M şi E. Schwarzfeld (de la 1890).
De un timp, şi propaganda naţionalistă evreească îşi are organele, publicate în romîneşte, ca „Revista israelită” a d-lui Elias Schwarzfeld, „Buletinul societăţii Zion” (1875-95, 1897-8, 1901, 1903-5), „Revista israelită” (1886 şi urm.), „Pământeanul” (Galaţi 1897), „Aurora zionistă” (Bârlad, 1899), „Aurora” (1898), „Dorul Sionului” (1899); „Menora” (Iaşi, 1903), „Talpizzis” (1898), „Thikas Israel” (1903), „Sionistul” (Galaţi-Brăila, 1906-7), „Biblioteca israelită” (Piatra, 1900), „Lumea israelită” (1902-5), „Binele omenirii” al lui Rosenberg (1904-5), „Ecoul zionist” (1904), „Curentul Zionului” (1904), violenta „Cronică israelită” a lui Iosif Petreanu (Kaufmann) (1901 şi urm.), „Curierul israelit” (1906 şi urm.), sau în romîneşte şi evreeşte „Ahawath Zion” din Galaţi (1898), „Judenland” (1905), ori în sfârşit numai în jargon, ca „Jüdischer Telegraph” (1877-8, „Judith” (1883), „Haghibor” (Galaţi. 1886-7), „Galatzer Israelit” (1887-8), „Hajoetz” (1874-96)), „Haor” (două), „Hatzope” (1890), „Adevărul” (Galaţi, 1883-4), „Jüdischer Wächter” (Botoşani, 1884), Jüdischer Volksblatt” (Iaşi, 1896), „Jüdischer Volksfreund” (Iaşi, 1887), „Das Volksblatt” (1891-6), „Volks-Dolmestscher” (Roman, 1894), „Volks-Freund” (1888), „Volksgarten” (1888), „Wecker” (Iaşi, 1896), „Compass” (Brăila 1897), „Jüdischer Zeist”(1898-9), „Dorsche Sion” (1902), „Lumina”, „Şomer Israel” (1901), „Menasereth Zion” (1904), „Speranţa” (Piatra-Neamţ, 1880), „Der Grager” (1905), „Jüdische Weer” (Galaţi, 1905), „Jüdische Morgenpost” (1885) şi „Jüdische Post” (1895), „Jüdische Zukunft” (Iaşi, 1809), „Das neue Volksblatt” (Bucureşti, 1892), „Palestina” (1901).
Societatea studenţească „Kadimah” publică o foaie în 1902. Învăţătorii evrei, organizaţi în societate, de la 1906 dau „Institutorul evreu”; ei sunt încă un factor de osebire naţională. Se încercă în 1906 şi revista literară „Tânărul Evreu” din Brăila. Evreii spanioli au scos numai o singură foaie, „Luzero dela pasensia”, în dialectul lor special, la Severin, în 1885-9. O cercetare atentă în aceste foi, şi mai ales cele scrise în jargon, ar servi ca să arate adevăratul fel de a gândi al evreilor din România.
Nu la Academie se pot da soluţii practice, neapărat controversate, problemelor la ordinea zilei. Îndrăznesc a spune numai atât, încheind această prezentare de fapte, că, faţă de textul fixat de o Constituantă şi capabil de a fi modificate, dacă ar fi cazul, numai de o altă Constituantă, o singură modalitate se poate introduce: aceea care nu va lăsa hasardului sau interesului personal selecţionarea elementelor evreeşti cari pot aspira cu încredere la onoarea cetăţeniei româneşti în statul naţional român, dând precăderea acelora cari ar merita desigur s-o aibă, dar cari au fost, uneori, poate tocmai de aceea, lăsaţi la o parte.

Extras din Analele Academiei Române, Seria II, Memoriile Secţiei Istorice, t. XXXVI, nr. 7 Bucureşti, 1913, 41 p.

NOTE•

1.      l., c., p: „Un nouvet effort pom la fraternisation des
deux peuples roumain et israelite”.
2.     Bizarul Sulzer (Geschichte des transalpinischen Daciens, II, Viena, 1781) face legătura între Tălmaciul ardelean şi „Talmus”, „cetatea evreească vestică şi în vremurile antice”! Dar şi el observă că nici nu e de gândit că „evreii regelui Decebal” să se fi menţinut, „singuri cu privilegiile lor”, prin grozavele vremuri ale năvălirilor (ibid.), căpătând cu vremea şi jargonul evreo-german. Şi totuşi el face din evrei întemeietorii Turnului, care nu era decât un „turn” de apărare, pe malul stâng, al turcilor din Nicopol.
3.     Hasdeu, Istoria toleranţei în România, Bucureşti, 1868, p. 76-77.
4.     Iorga, Chilia şi Cetatea Albă, p. 39.
5.    Uricariul, VIII, p. 7.
6.    Azi atribuirea lor se face românilor. Localitatea Gura Jidoavcăi, Iorga, Studii şi documente, VI, p. 127, no. 6.
7.     Hurmuzaki, VIII, p. 41, no. 1.
8.    Hasdeu, Istoria toleranţei, p. 79-80 (după Luzzatto, Notice sur Abou-Jousouf Hasdai Ibn Schaprout, Paris, 1852, p. 9, nota); după Brociner, Chestia evreilor pământeni, Iaşi, 1907: Stambler, 1.c., p. 23-24. Despre persecuţia evreilor în Ungaria sub Ludovic cel Mare şi fuga lor în massă la noi lipseşte orice dovadă autentică.
9.     Vezi „arginţi” în sens de taleri, Studii şi documente, VI, p. 1409, no. 32.
10.    Studii şi documente, XXIII, p. 301, n-le XXXI, XXXIII; p. 307, no. XLIX, p. 312, no. LXVI, p. 313, no. LXX.
11.     După Actele Rusiei Occidentale (în ruseşte), I, p. 1803. Hasdeu, Istoria toleranţei, p. 83-84, Uricariul, III, p. 85 (după aceeaşi culegere) cf. I. Bogdan, Documentele lui Ştefan cel Mare, II, adaus.
12.     Papiu, Tezaur, III, p.137.
13.     Cf. Stambler, l.c., p.22-3.
14.     Studii şi documente, VI, p. 128, no. 8. Plata „morţii de om”, „În Codrul Ispasului”, ibid., p. 129-30, no. 13.
15.     Iorga, Gesichte des osmanischen Reiches, II, p. 140-1, 193 şi urm; Abraham Gallante, Don Jossé Nassi, Constantinopol, 1913.
16.     Hurmuzaki, VIII, p. 162.
17.     Traducere de acte turceşti la Bibl. Ac. Rom., rezumat în Iorga, Documente şi cercetări asupra istoriei financiare a Prinipatelor Române, Bucureşti, 1900 (din „Economia Naţională””), I. p. 182.
18.     Iorga, în „Analele Academiei Române”, N.N. p. 446, 451.
19.     Uricariul, X, p.113.
20.     Ibid., p. 438.
21.     Samoilă Vistierul, Popa Avram, Avram Chiceră, Avram din Meseneşti, Avram Ţiganul, David Pârcălabul. Satul Sămăileşti în Moldova la 1580-2, Uricariul, XVIII, p. 193.
22.     „Li-au vândut [ialoviţele] la Dansca” (sec. al XVII-lea), Studii şi doc., VI, p. 544.
23.     Hasdeu, Arhiva istorică, I, p. 172-4. De altfel, vânzarea de vite se făcea pe la 1550 în Lemberg chiar, de moldoveni şi armeni din Suceava şi Siret, către evreii galiţieni, Studii şi doc., XXIII, p. 341-2, no. 155.
24.     În Mancinelli (Hurmuzaki), nu e vorba de evrei la Iaşi.
25.     Gallante, l.c. p. 29, 36.
26.     Iorga, Chilia şi Cetatea Albă, p. 295-6, no. XLIV; Studii şi documente, XXIII, p. 353-4, no. CLXXXIII.
27.     Ibid., p. 413-4, no. CCCXXXI şi urm.
28.     Că pisarul muntean Şain, fiul lui Iosif (Venelin, Vlaho-bolgarschia gramatî, p. 206) ar fi evreu (Hasdeu, l.c., p. 80) nu văd de unde ar rezulta.
29.     Studii şi doc., XIX, p. 51, no. III. Avea şi el procuror la Canea, unde stăpânea prăvălii; fratele lui se chema însă Nicolae (Capi Consiglio X, Constantinopoli, din Arhivele Veneţiei (7 mai 1581). Evrei din Constantinopoli mai veniau încă în acele părţi; Studii şi doc., l.c., p. 345, nota I; p. 351 (176), 354 (184: relaţii ale unor moldoveni din Bârlad cu un evreu din Olesko; 1571). Cărăuşi moldoveni în serviciul evreilor ţarigrădeni; ibid., p. 358 (200; cf. şi no. 199); p. 384 (249), p. 358-9 (208).
30.     Iorga, Documente financiare, l.c., p. 180.
31.     După o carte din Basel, cuprinzând biografia acestuia. N-am putut-o vedea. Că pe la 1540, cum afirmă Bielski (Hasdeu, Istoria toleranţei, p. 84), s-ar fi trimis în Moldova poloni convertiţi în rabini, mi se pare o închipuire. Strijkowski vorbeşte îndată după aceea de sârbi, ţigani, greci, italieni în Moldova (Hasdeu, l.c., p. 91), dar de evrei nu.
32.     Paul de Alep (v. mai departe), Cf. Hasdeu, Istoria toleranţei, p. 85.
33.     Analele Academiei Române, XX, p. 47.
34.     Iorga, Acte şi fragmente, I, p. 211; Hurmuzaki, Supl. II/3, p. 35.
35.     Studii şi documente, IV, p. CCXLVI.
36.     Bandini, în Analele Academiei Române, XV, p. 182-3; Hurmuzaki, V/2, p. 27, 69, no. CVII.
37.     Călătoriile Patriarhului de Antiohia, trad. Emilia Cioran, Bucureşti, 1900, p. 50. În schimb, Gheorghe Ştefan, înlocuitorul lui Vasile, ocroti pe turci şi evrei, prigonind pe greci (ibid., p. 65).
38.     Studii şi documente, IV, p. 52. Cf. Acest jurământ din veacul al XVIII-lea: „s-au giurat ca să le jidan de li-a da ogoarile” (ibid.XIX, p. 39).
39.     Ibid., V, n-le 150, 153. Îmi aduc aminte să-l fi găsit şi aiurea în acel volum.
40.     Împrumuturi boiereşti de la greci din Ţarigrad; Ghibănescu, Surete şi izvoare, III, p. 318.
41.     Aceste „Anale” pe 1912; Iorga, Ucraina moldovenească .
42.     Ghibănescu, l.c., II, p. 90 (82).
43.     Studii şi documente, III, p. 543.
44.     Ibid., I-II, p. 58.
45.     Documentele Bistriţei, II, p. 24, no. CCV; Hurmuzaki, XV, p. 1351, no. MMCCCCLXXVI.
46.     Studii şi documente, V, 234-5, no. 87. Pentru legătura dintre Stoieşti şi Focşani, ibid., VII, p. 313-4, no. 2. Dar şi (1698) „Târgul Focşani se cheamă Stoieşti, ibid., p. 324, no. 34, şi lucrarea lui Caian despre Focşani.
47.     „Negotiatoni potius quam ulli alteri labor studet”; Bandini, l.c., p. 201 şi urm., – La Galaţi el notează: români amestecaţi cu armeni şi greci. – La Roman, români şi armeni, mai bogaţi. – În Iaşi chiar, evreii erau aşa de puţini, încât italianul putea să numere doar pe români, unguri, armeni, greci, bulgari, albanezi, turci, tătari, poloni, ruşi, saşi, muscali şi câţiva italieni. Între şcoli, cea românească, slavonă, grecească, armenească. Totuşi Moscul ceprăgariul din 1648 ar părea să fie un evreu (Ghibănescu, l.c., III, p. 106, deşi un Moscul apare pe atunci în Oltenia, Cuzeştii, p. 150). Şi schimbătorii de bani erau români (Ghibănescu, Surete şi izvoade, IV, p. 221, no. 205).
48.     Paul Strassburg, în Cipariu, Archivu, p. 13.
49.     Studii şi documente, V, p. 338-9.
50.     Ibid., p. 347, 353, Ibid., p. 345: evreii ca măcelari.
51.     Studii şi documente, IV, p. 86, nota.
52.     Vezi condica publicată de Aricescu.
53.     Del Chiaro, Revoluzioni della Valachia, p. 192.
54.     Hurmuzaki, VI, p. 278-9. Cf. E. Schwarzfeld, în „Anuarul israelit”, 1890, p. 177 şi urm. – Cel mai puternic sprijin al prinţului muntean, cum crede Schwarzfeld, nu era desigur!
55.     Studii şi documente, XII, p. 25 (37).
56.     Hurmuzaki, IX, p. 666, no. DCCLXXVI.
57.     Schwarzfeld, „Anuarul israelit” citat, p. 51-2. O fiică de rabin, 1718, ibid, p. 52; o soţie de rabin, 1718, ibid. Un medic, Iosef Cuneyan (de Conegliano), mort în 1732, ibid., p. 63, 180-1, V. şi Studii şi documente, XX, p. 43, no. XLIV.
58.     Descriptio Moldaviae, ed. Academiei Române, cap. XVI, p. 119.
59.     „Opficium, praeter mercaturam et cauponariam, nullum exercent”; ibid., 2, p. 120.
60.     Studii şi documente, VI, p. 289, no. 574 (oprire în Moldova la 1742); V. p. 327, no. 118 (oprire la munteni, 1760).
61.     Ibid., p. 51 (234), 52 (239-40), 61, 133 (65), 229 (72), 278, 548; VI, p. 40 (35), 254 (387), 497 (221), 545-6, VII, p. 93-4 (20); XVI, p. 141-2 (10), 379 şi urm.: XXI, p. 129.
62.     Ibid., V., p. 139, no 76, anul 1721; cf. Engel, Gesichte der Walachei, p. 116.
63.     Studii şi documente, VI, p. 358, no. 1081.
64.     Ibid., VII, p. 244 (140), 255 (166).
65.     Doc. Callimachi, II, p. 173, no. 1; Studii şi doc., VI, p. 252, n-le 378, 380; p. 380; p. 153, no. 101.
66.     Ibid., VI, p. 268 (473); miere la turci, ibid., XVI, p. 312 (45).
67.    Hasdeu, Istoria toleranţei, p. 82.
68.     Studii şi doc., VI, p. 426 (622).
69.     Ibid., p. 275 (505).
70.     Ibid., p. 243 (283).
71.     Ibid., p. 221 (94), 229 (158).
72.     Mărturia lui John Bell (1739), reprodusă în Uricariul, XXIV, p. 224.
73.     Studii şi doc., VI, p. 298 (615).
74.     Ibid., p. 244 (292).
75.     Ibid., p. 264 (441).
76.     Ibid., p. 335-6 (897),
77.     Ibid., p. 259 (408). În 1762 se ieau bani cu sila de la un om domnesc (Documentele Callimachi, I-II, p. 438).
78.     Studii şi doc., V, p. 234-5 (87); VI, p. 231 (182), 317.
79.     Antonovici, Doc. bârlădene, I. Bârlad, 1911, p. 71 (3).
80.     Studii şi doc., VI, p. 264-5 (442).
81.     Ibid., p. 302 (635).
82.     Ibid., p. 294 (596), 303 (639), 349, 358 (1086).
83.     Ibid., p. 249 (379), 366 (116).
84.     Cerbul cu nume creştin, ibid., XVI, p. 139 (2).
85.     Ibid., VI, p. 247-8 (333).
86.     Ibid., p. 349. Un contract, ibid., p. 262 (422).
87.     Ibid., p. 381 (1292). Altul vine acolo din Putna (ibid., p. 407, no. 1547).
88.     Ibid., p. 238 (241), 239 (250), 381 (1297).
89.     Ibid., p. 239 (250), 241 (263).
90.     Ibid. p. 254-5 (390), 262 (426), 267 (456), 367 (1167), 376 (1246), 407 (1547).
91.     Ibid., p. 545.
92.     Ibid., X, p. 390-1 (24); Analele Academiei Române, XXXIV, p. 77-8.
93.     Documentele Callimachi, II, p. 330.
94.     Cronica lui Amiras, în Kogălniceanu, Letopiseţe, III, p. 142-4.
95.     Hurmuzaki, Supl., I/I, p. 455. – Era vorba chiar şi de mazilia domnului. Cf. ibid., IX, p. 612. – Un Hascal arendaş la Măndăcăuţi pe la 1710 (Ghibănescu, Cuzeştii, p. 298-9).
96.     Studii şi documente, VI, p. 295 (604).
97.     Ibid., p. 246 (316). Cf. ibid., p. 252 (379). Ca argintari apar evrei în Lemberg şi în secolul al XVI-lea, ibid., XXIII, p. 376-7 (234).
98.     Ibid., VI, p. 260 (415).
99.     Ibid., p. 251 (369).
100.     Ibid., p. 285 (553), 345 (982), 378 (270); Doc. Bistriţei, I-II, tabla; Hurmuzaki, XV, tabla.
101.    Studii şi documente, VI, p. 433 (1633), 445 (1684). Evrei botezaţi şi la 384 (1308): Isac din Răuseni; la p. 387 (1327); Ion din Dângeni. – Soţia lui Ştefan Scraba, Doc. Callimachi, II, p. 79 şi urm. – în procesul catolicilor se primia şi mărturia nebotezaţilor (Studii şi documente, I-II, p. 186).
102.     Ibid., VI, p. 260 (415). – Atunci se scutesc de a da covoare, scoarţe, etc., pentru musafirii turci, toţi locuitorii din Iaşi, „creştini, armeni şi jidovi”, ibid., p. 228 (145); Uricariul, VI, p. 397.
103.     Doc. Callimachi, II, p. 79 şi urm.
104.     Uricariul, XXI, p. 357; „pe 11 vedre miere, ce s-au vândut lui Rei Jid”.
105.     Studii şi documente, VI, p. 446 (1688).
106.     Un privilegiu pentru hahambaşa Isaac în aprilie 1759; „Ştafeta” din Iaşi, II (1879), n-rele 7 şi 13 octomvrie. Cf. şi măsurile lui Grigore Ghica din 1777 (mai departe).
107.     Studii şi documente, VI, p. 225-5 (125), 255 (390), 294-5 (597).
108.     Schwarzfeld, l.c., p. 52-5.
109.     Uricariul, II, p. 30-1.
110.     Ibid., IV, p. 404.
111.     Ibid., p. 405.
112. „Convorbiri literare”, XXII, p. 793.
113.     Studii şi documente, V, p. 109 (142). – Cei de pe locul Sf. Spiridon, Uricariul, XXI, p. 355 (1772-3).
114.    Uricariul, XIX, p. 48-9. – Cumpărătorul e un creştin, Mihalachi Cerchez. – Un evreu legând un ceaslov „cu pitoane, pogăneşte” în I. Bârlea, Însemnări din bisericele Maramureşului, Bucureşti, 1909, p. 70, no. 237.
115.     Studii şi doc., VI, p. 248 (337).
116.     Ibid., VII, p. 121-2 (4), 122 (4), 113 (9). Dar la 1741 „târgoveţi şi jidovi”, ibid., VI, p. 221 (89, „negustori turci şi moldoveni şi jidovi”; ibid., p. 266 (247), „târgoveţi de Botoşani, români şi jidovi”, ibid., p. 237 (239).
117.     Ibid. p. 211 (14).
118.     Ibid., V, p. 243 (109); VI, p. 237 (239), 350 (1029), 446-7 (1690).
119.     Ibid., p. 254-5 (390), 268 (470).
120.     Ibid., p. 385 (1321).
121.     Ibid., p. 272 (490); VII (66: Şmil şi Ursul, cu casele lor), Doc. Callimachi, I, p. 446-7. Cf. ibid., p. 579 (21), 586 (32). – un argintar, Leiba, la 1763 şi urm.; ibid., II, p. 79 şi urm.
122.     Studii şi doc., VI, p. 352 (1049).
123.     Ibid., p. 385 (1320).
124.     Doc. Callimachi, I, p. 434, nota (orândari).
125.     Ibid., II, p. 79 şi urm.
126.     Studii şi documente, VI, p. 214 (61).
127.     Analele Academiei Române, XXXIV, p. 39. Aici rostul lor nu se ridică până la Regulamentul Organic; ibid., p. 43.
128.     Peysonnel, Traité sur le commerce de la Mer Noire, Paris 1787, I, p. 305-6; Kleeman, Reise bis Kilianova, Leipzig 1773.
129.     Ibid., VII, p. 376-7, n-le 13-15.
130.     Ibid., XIX, p. 14 şi urm. Un proces al lui e judecat de o comisiune din care face parte un evreu şi un armean (ibid.).
131.     Zieglauer, Geschichtliche Bilder aus Bukowina zur Zeit der österreichisehen Occupation, I, 1883, p. 67; broşura din 1898, p. 5-6, 15-7, 19-20, 74.
132.     Broşura din 1898, p. 33-4, 40-I, 43, 49.
133.     Ibid., p. 6 şi urm.
134.     Ibid., p. 60.
135.     Ibid., p. 69.
136.     Ibid., p. 87.
137.     Ibid., p. 42, 90.
138.     Ibid., p. 40-I
139.     Ibid., broşura din 1883, p. 67.
140.     Ibid., broşura din 1898, p. 59.
141.     Ibid., p. 34.
142.     Ibid., p. 49.
143.     P. Răşcanu, Legile boierilor şi veniturile Moldovei în 1776, Iaşi, 1887, p. 33-4. Vezi prefaţa la vol. XXII din Studii şi documente.
144.     Vezi nota precedentă.
145.     Ibid., p. 49, 69; v. privilegiul lui Alexandru Mavrocordat mai jos analizat.
146.     Uricariul, XI, p. 263.
147.     Kogălniceanu, Archiva românească, II, p. 179-82.
148.     Studii şi documente, I-II, p. 124.
149.     Ibid., VI, p. 186. La Constantinopol, în 1786 „Samaria Jidovul” dă domniei ceaprazuri, „semsale”, „pischiuluri”, şireturi, ibid., p. 188.
150.     Ibid., p. 194.
151.     Ibid., VII, p. 132 (45); ibid., I-II, p. 327, nota 2. – Evrei spanioli la Iaşi, în 1790. Hasdeu, Istoria toleranţei, p. 81.
152.     Ghibănescu, Cuzeştii, p. 123.
153.     Studii şi documente, VII, p. 127 (27).
154.     Ibid., p. 128 (30).
155.     Ibid., p. 129 (35).
156.     Ibid., p. 131-3 (43).
157.     Ibid., XI, p. 84 (165).
158.     Ibid., VII, p. 237 (112).
159.     Uricariul, XVI, p. 129 şi urm. – Unde vede d-l Stambler că Domnul „s’exprime avec enthousiasme sur le compte des Israélites, 55 p.
160.     Hrisov de înfrânare a târgoveţilor, din 1826, Uricariul, XIX, p. 52 şi urm.
161.     Ibid.
162.     Hurmuzaki, Supl. I/2, p. 80-1.
163.     Mémoire sur l’état de la Moldavie en 1787, Bucureşti, 1902.
164.     Mărturisire a agentului austriac  din Iaşi, Documente Callimachi, I, p. 50 (9), 54 (13).
165.     Aici evreii sunt pomeniţi, în Bucureşti, după turci, la 1773 (Studii şi documente), I-II, p. 310).
166.     Ibid., VIII, p. 112 (32).
167.     Documentele Callimachi, I, p. 513 (163), 514 (165).
168.     Ibid., p. 283.
169.     Ibid., p. 50-I (9), 54 (13). Evreii din Zurawna figurau între creditorii boierilor moldoveni (Iorga, Din ţinuturile pierdute. Boieri şi răzeşi în Bucovina şi Basarabia în cele dintâi decenii după anexare, Bucureşti, 1912, din Analele Academiei Române, XXXV, p. 42 şi urm.).
170.     Documentele Callimachi, I, p. 70-1 (28), 139 (88), 255 (200), 283; II, p. 329 n. 2.
171.     Studii şi documente, VII, p. 146 (97, 99); „supusa franţuzească Rifca Jidoafca, a lui Iancăl”.
172.     Uricariul, I, p. 16, 25. Aceasta se face şi „spre uşurarea locuitorilor; la oarecari greutăţi nu prind ei cât de puţin, din pricina arătatelor hrisoave”.
173.     R. Eosetti, Arhiva senatorilor din Chişinău, în Analele Academiei Române, XXXI, p. 401 ( 43). Domnul era îngrijat de subita creştere a arenzilor. În războiul din 1806, evreii din Mohilău făceau prin Moldova transportul de provizii, luând la întors, cu privilegiu de la guvern, sare ieftină (ibid., p. 513-155). Un Bercu Herşcovici, antreprenor de sare; ibid., p. 711-131. Evrei din Chişinău, ibid., p. 706-126. Ei fac şi furnituri la spitale; ibid., p. 720-140. Exportă salitra; ibid., XXXII, p. 77-117. Evrei bătuţi la falangă de ruşi; ibid., p. 32-72.
174.     Hurmuzaki, X, p. 530.
175.     Documentele Callimachi, I, p. 75-6 (31), 78 şi urm., 97, 114, 139 (80), 281 şi urm. (220).
176.     Studii şi documente, VI, p. 199-200.
177.     Documentele Callimachi, II, p. 135, 156. Erau şi „armeni cu hrisov”; Studii şi doc., VI, p. 199.
178.     Uricariul, VI, p. 125-6.
179.     Ibid., III, p. 278-80.
180.     Studii şi doc., VII, p. 134-6 (1794).
181.     Ibid. P. 134-6 (49), 140 (67).
182.     Ibid., VI, p. 199.
183.     Ibid., V, p. 284. Ei cer cu ceilalţi orăşeni a se aduce tulumbe (pompe); ibid., p. 271-2 (171).
184.     Ibid., p. 266 (165), 267 (166); cf. ibid., p. 669 şi urm. şi ibid., VII, p. 146 (99).
185.     Ibid., p. 147 (102).
186.     Ibid., XXI, p. 118 şi urm. Cf. Iorga, Basarabia noastră, Bucureşti, 1912.
187.     Schwarzfeld, 1, c.
188.     Studii şi documente, VII, p. 154 (10).
189.     Ibid., VIII, p. 86 (36).
190.     Schwarzfeld, 1.c., p. 1 şi urm. Cf. Documentele Callimachi, I, p. 513-4 (163, 165).
191.     Ibid., II, p. 525, nota I.
192.     Ibid., I, p. 519-20 (218).
193.     Ibid., I, p. 558 (290).
194.     Studii şi documente, I-II, p. 371.
195.     Osservazioni, p. 245-6. La 1780 Sulzer, I, p. 150, scrie: „In der Walachey befindet sich von denen so teutsch sprechen, ausser denjenigen die zu Bukurescht sitzen, schachern oder geringe Handwerke, als Klämpnerey u.d. gl. Treiben, und ihre Synagoge haben, sehr wenige, und eigene Häuser hat meiness Wissens keiner”. La Craiova găsim în 1820 pe evreii Şerban şi Avram; Studii şi documente, VIII, p. 89. Vezi şi Hurmuzaki, XI, 497 (67).
196.     Studii şi documente, I-II, p. 91 (89), XVIII (Corespondenţa lui D. Aman), p. 33 (84); Urechiă, Istoria Românilor, VIII, p. 19-21.
197.     Urechiă, 1.c., v. p. 321.
198.     Ibid., 1.c., VIII, p. 637.
199.     „Ein öffentlichen, allen Ausscheiwungen geviedmetes Haus”; ibid., I-II, p. 357-8.
200.     Ibid.,
201.     Ibid., VIII, p. 91 (89).
202.     Ibid., X, p. 41.
203.     Studii şi documente, I-II, 382 (56).
204.     Hurmuzaki, Supl., ½, p. 184.
205.     Uricariul, III, p. 279 (Iosif Postăvariul, în 1823, unul din fruntaşii comunităţii ieşene).
206.     Studii şi documente, VI, p. 205.
207.     Hurmuzaki, X, p. 77 (97).
208.     Studii şi documente, VI, p. 145 (92).
209.     Ibid., XX, p. 198.
210.     Schwarzfeld, 1.c.
211.     Studii şi documente, VII, p. 254 (162).
212.     Ibid, VI, p. 200.
213.     Uricariul, IV, 154-5.
214.     Ibid., p. 176-7.
215.     Studii şi documente, VII, p. 525.
216.     Documentele Callimachi, 1.p. 536 (253).
217.     Analele Academiei Române pe 1913, memoriul „Ostaşi la Prut”, ultimul nr. – Orândari pe la Folticeni, Studii şi documente, XX, p. 196.
218.     Ibid., p. 297.
219.     „ Jădovii ce au ţinut moşiile de la Hotin în orândă”; ibid., VI, p. 206.
220.     Documentele Callimachi, 1, p. 498-9 (186). Cf. Studii şi doc., XXI, p. 213 şi urm.
221.     Ibid., VII, p. 263 (199).
222.     Ibid., p. 68 (71).
223.     Ibid., I-II, 143 nota 2; Documentele Callimachi, 1, p. 126 (78), 127 (80).
224.     Ibid., p. 283.- Contract pentru luarea în arendă, în fapt, a unui trunchi de carne de evrei, ibid., p. 550-1 (550). Li se fixează preţul, numărul vitelor ce se vor tăia şi data tăierii mieilor, casele boiereşti ce vor furnisa cu carne, tariful vânzării cărnii cuşer la evrei şi a săului la mumgii. În schimb, vor avea 1.000 de oi scutite, 100 de stoguri de fân cărate gratis, scutire de bir a oamenilor săi, monopolul în anumite margini şi ascultarea exclusivă de nazirul căsăpiilor cu care se încheiase învoeala. – La 1803, fusese în Focşani o ceartă între evrei, cari voiau să taie vitele la un loc cu creştinii, şi aceştia; Urechilă, 1.c. VIII, p. 636.
225.     Documentele Callimachi, I, p. 255 (250).
226.     Hurmuzaki, X, p. (129), 114 (150), 163 (221), 167 (227), 173 (234), 174, 575 (30).
227.     Ibid., p. 227, 234 (303); Bibl. Ac. Rom., doc. 78/XXXIX.
228.     Hurmuzaki, X, p. 252.
229.     Ibid., p. 354 (422).
230.     Documentele Callimachi, II, p. 67-8 (149), 72 (159); Iorga, Breasla blănarilor, în aceste Anale, XXXIV, p. 27.
231.     Uricariul, V, p. 32-3.
232.     Ibid., p. 169.
233.     Iorga, Plângerea lui Ioan Sandu Sturza Vodă împotriva sudiţilor străini în Moldova, în Analele Academiei Române, XXXV, p. 1 şi urm.
234.     Uricariul, III, p. 276-7; Manualul administrativ, p. 42. El se referă la acte anterioare, din 1800, 1804 şi 1814.
235.     Hurmuzaki, X, p. 427-8 (515).
236.     Studii şi documente, I-II, p. 211.
237.     Hurmuzaki, X, p. 427-8 (515).
238.     Ibid., p. 217-8.
239.     Studii şi documente, XIV, p. 170.
240.     Urechiă, Istoria Românilor, I, p. 45, 151; XII, p. 391-2.
241.     Hurmuzaki, X, p. 305 (377): „Cine se amestecă mai mult în toate şi sunt mai murdari decât turcii, ţiganii şi evreii”, p. 307.
242.     Ibid., p. 252.
243.     Ibid., p. 375 (455).
244.     Şi la Botoşani luare cu chirie a caselor lui Grigore Balş, 1833; „Joc de baştină”, pomenit la Târgu-Frumos în 1835; Studii şi documente, VII, p. 149 (111); Documentele Callimachi, 1, p. 602, nota 1.
245.     Cap. III, art. 94.
246.     Neugebauer, Die Donaufürstentümer, Breslau, 1859, p. 93-4.
247.     Cum crede d-l Schwarzfeld, 1.c.
248.     „Din singura pricina evreilor, a cărora răutate şi aerului este nesuferită”; Iorga, Breasla blănarilor, 1.c., p. 33.
249.     Raport al consulului francez din Iaşi, Guéroult, în Anul 1848 în Principatele Române, I, Bucureşti, 1902, p. 212-4.
250.     Studii şi documente, VII, p. 150.
251.     Ibid., XX, p. 118 şi urm.
252.     Amănuntele în Schwarzfeld, 1.c., p. 148 şi urm. Şi mai ales în Verax, la Roumaine et les Juifs, Bucureşti, 1903, p. 78 şi urm.
253.     Studii şi documente, XVIII, p. 14.
254.     Ibid., p. 25.
255.     Uricariul, VIII, p. 154. Răspunsul domnului ibid., IX, p. 14-15.
256.     Uricariul, XIX, p. 105-6.
257.     Sat în 1745, „Podul-Leloaii”; ibid., XX, p. 93.
258.     Schwarzfeld, 1.c.
259.     Uricariul, VIII, p. 152. Cf. şi ibid., p. 132-3. Abuzurilor unui jidov acolo, în ceartă cu noul stăpânitor, Teodor Balş, ibid., IX, p. 11-2. – Era vorba de a se face o şcoală românească, ibid., p. 45, an 1844.
260.     Notions statistiques, II, p. 43-5.
261.     Manualul administrativ, II, p. 43-5.
262.     Sturdza, Acte şi documente, IX, p. 311.
263.     Ibid., III, p. 979.
264.     Studiat de d-l Lazăr Şăineanu.
265.     El împrumută apoi Moldovei 2.400.000 lei (Uricariul, XII, p. 411), Cf. ibid., XXIII, p. 344 şi urm.
266.     Manualul administrativ.
267.     Verax, 1.c., 115-7. Acolo şi toate socotelile  statistice. După Verax, care e d-l Radu Rosetti, istoricul, la 1803 erau în Moldova 12.000 de evrei, la 1827 6.078 capi de familie (cam 24.000 deci de toţi), la 1831, 30.720, fără cei din sate şi fără sudiţi (cam 1500). De atunci d-sa fixează creşterea de 64,5 la sută. La 1859 erau aproape 120.000 în Moldova, la 1831 nu erau nici o mie de familii.
268.     Studii şi documente, XII, p. 97; şi în Uricariul, XVII, p. 413-5. (Cf. Declaraţia lui Iancu Strat, ibid., p. 411-3.
269.     Ibid.
270.     Dar în profesia de credinţă din 14 fevruarie 1857 orice aluzie la această „reformă” lipseşte; ibid., VIII, p. 225-8.
271.     Sturdza, 1.c., VII, p. 265; IX, p. 57, 322-3, 326, 333, 358-60.
272.     Uricariul , XIII, p. 109. Foaia a continuat, în editura lui Teodor Codrescu şi cu tiparul lui Moise din Roman, apoi al lui Hirsch Goldner, până în 1871, cu întreruperi în 1860-7, 1867-71. V. Nerva Hodoş şi Sadi Ionescu, Publicaţiunile periodice româneşti, Bucureşti, 1913, p. 363. Urmă „Gazeta română-evreiaskă” din Iaşi (1859), a lui M. Feldman, şi „Timpul de vorbit” (N. Poper şi Kahane) (şi în dialect, ibid., la aceste titluri).
273.     Mesagii şi proclamaţii, Vălenii de Munte, 1910, p. 27-8 şi aiurea.
274.     Cf. Xenopol, La question israélite en Roumanie (din „La Renaissance latine”).
275.     Dr. Crăiniceanu, Literatura medicală românească, Bucureşti, 1907, p. 25. Finkelstein, Friedmann, Lebowitz, promovează la 1870  şi Moscovits după această dată. Dr. Lippe, politician fanatic, cu legături în Galiţia, e licenţiat din 1864; ibid., p. 282. Între medicii moldoveni de la 1842, Emanoil Fränkel pare a fi evreu (Uricariul, XIX, p. 439). El şi alţii promovaseră în străinătate, fiind străini ei înşişi: Ioan (?) Finkelstein, Moritz Finkelstein, Bernhard Landau, Isac Skrob, Bernhard Kalmann, Isidor Bernfeld, Joseph Max, Adolf Blaunstein, Abraham Manzel, Joseph Lefler, David Meţis. Între profesori, numai Samuil Botezatul, în Moldova lui Mihai Sturza, pentru limba germană.
276.     Uricariul, XI, p. 392-3.
277.     Şi ibid., XIII, p. 238.
278.     Reprodus în Uricariul, XII, p. 186-7, după n-1 din 2 april.
279.     Gh. Misail, Constantin Negri, p. 315; Uricariul, XIV, p. 144-8.
280.     Notăm foile cu acest titlu apărute în Bucureşti, „Antisemitul” (director V. Constantinescu) în 1899-901, Craiova, 1898-902, 1904-6 (director C.K. Zamphirol) şi Brăila, 1906, „Societatea antisemitică (sic) română, făcea să apară la Bucureşti în 1887 o foiţă „Anti-semitul”. Şi „Jos jidanii” (1897), „Strigătul” (1892). Amănunte în Hodoş şi Sadi Ionescu, 1.c., p. 38-9. „Apărarea Naţională” din Bucureşti (1900-1903), „organ al societăţii cu acelaşi nume”, nu trebuie cofundată cu aceste publicaţii. – 1) O „Alianţă antiisraelită” scotea la Bucureşti în 1887, „Arhivă anti-israelită”, de scurtă durată (ibid., p. 50).
281.     La Londra apare, de la 1902 la 1903, The Romanian Bulletin, menit să arate cum „România îşi persecută supuşii pentru credinţa lor religioasă”.

Între semnatari figurează reprezentanţi ai ofiţerilor de Securitate în rezervă, arestaţi pentru corupţie şi revoluţionari care şi-au pierdut indemnizaţia de 20 de milioane de lei pe lună.

Desfiinţarea ANI dă liber afacerilor parlamentarilor, miniştrilor, a membrilor familiilor acestora, fără a fi obligaţi să-şi justifice averile. Desfiinţarea DNA dă liber corupţiei – luării de mită şi a traficului de influenţă – fără frica de a fi arestaţi. Desfiinţarea CNSAS oferă onorabilitate unor politicieni ca Dan Voiculescu sau Rodica Stănoiu, pentru care există decizii de poliţie politică. De asemenea, împiedică descoperirea ofiţerilor şi turnătorilor Securităţii care au diplome de revoluţionari şi au beneficiat de privilegii ca locuinţe, spaţii comerciale, credite bancare cu dobandă subvenţionată de stat, indemnizaţii totale încasate până acum de aproape 2 miliarde de lei vechi fiecare. Piedica lor este Traian Băsescu , care susţine aceste instituţii, de aceea el trebuie dat jos. Aşa susţin, în esenţă, membrii Consiliului Naţional al Societăţii Civile.

Mulţi dintre membrii CNSC sunt binecunoscuţi. Ei pot fi grupaţi pe categorii profesionale: „revoluţionarii”, sindicaliştii si militarii. Spre exemplu, în grupul revoluţionarilor se distinge Dorin Lazăr Maior, preşediontele unei organizaţii de revoluţionari din Braşov apropiate de Ion Iliescu, fost deputat PSD, arestat în 2006 pentru că a şantajat mai multe persoane de la care a cerut în total 1.000.000 lei noi, adică aproximativ 300.000 de euro. El a fost prins în flagrant de procurorii DNA. Maior mai este supărat şi pentru faptul că a pierdut un proces şi este obligat sa plătească la AVAS ( adică la bugetul statului) aproape 755.000 de dolari luaţi in 1996 de la Bancorex (fosta bancă a Securităţii) bani pe care nu i-a mai returnat. Un alt revoluţionar este şi Dorel Haraga, tot un apropiat al lui Ion Iliescu, supărat pentru că nu mai are privilegii. El era obişnuit să fie consilier sau secretar de stat. Tot revoluţionar este şi Cristian Lefter, dispus să acţioneze pentru orice partid care îi asigură banii pentru indemnizaţii, după cum singur şi sincer ne-a declarat, ca şi Sergiu Teodor Drăghici.

O altă grupare este cea a sindicaliştilor, cap de listă fiind Constantin Creţan, fost lider sindical al minerilor, care a acţionat de fiecare dată la chemarea lui Ion Iliescu şi a PSD sau PRM. El a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru mineriada din 1999, alături de Miron Cosma. Este specialist în organizarea ostilităţilor stradale deoarece are şi experienţa mineriadelor din 1990 şi 1991. Un alt sindicalist căruia îi plac mai mult camerele de vederi ale televiziunilor este Cornel Riegler, profesor de istorie la un liceu bucureştean, care a ieşit in evidenţă prin conflictul cu directorul şcolii pe care îl acuză că era prea apropiat de elevi. El a fost lansat pe orbita sindicală după ce, fiind singurul profesor din şcoală intrat în grevă, a refuzat să încheie mediile elevilor din clasa a XII-a care urmau să intre în examenele de bacalaureat.

De departe, liderul ofiţerilor pensionaţi Mircea Dogaru este cel mai agresiv sindicalist. Potrivit presei, el a fost ofiţer propagandist în grupul de elită al lui Ilie Ceauşescu, fratele dictatorului Nicolae Ceauşescu. Ştie cum să formuleze şi să lanseze un mesaj pentru a obţine efectul scontat. Este simpatizant al Partidului Conservator al lui Dan Voiculescu. Sindicalistul Petre Nadolu, fost purtător de cuvânt la Armată, spun unele surse din Craiova, liderul unui sindicat pompos de aparăre a drepturilor omului, s-a remarcat la mitingul făcut pentru apărarea primarului Craiovei, Solomon, arestat pentru corupţie. Atunci a reuşit să mobilizeze cateva sute de oameni care să scandeze numele lui Solomon. „Totul pe bani grei “, spun surse extrajudiciare.

Lista completă a celor care vor desfiintarea Anticorupţiei

Contactată telefonic, Oana Florea, directorul Fundaţiei pentru Apărarea Cetăţenilor împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) ne-a declarat că acest consiliu nu este înregistrat legal:.”Este o denumire pe care am pus-o noi, nu am înregistrat-o niciunde, ca să capete mai multă greutate atunci când revendicăm ceva”. Mai mult, Florea ne-a spus că sub pălăria acestui “consiliu” se regăsesc aproximativ 30 de ong-uri, fundaţii şi sindicate din toată ţara

În locul lor s-a difuzat prea multă pleavă. Sau s-a măcinat, o producție intelectuală care a tins să saboteze tradiția și să submineze, așa-zis critic, demitizator, orice reorientare națională, în temeiul opoziției față de modelul propagandistic, ideologic al «național-comunismului». Național-comunismul n-a fost niciodată naționalist cu adevărat. El a existat doar ca erzaț al naționalismului și patriotismului autentic, un înlocuitor pentru vremuri de penurie și criză (precum năutul în loc de cafea). Șmecheria politică și oportunismul supus, slugarnic și fricos al conducerilor succesive dintre 1945 și prezent nu putea compensa efectele inculturii și improvizației.
Construcția națională a României, blocată între 1940 și prezent, va trebui dusă până la capăt, cu ajutorul unor tineri cultivați și lucizi, combativi.
Repet ceea ce cred că poate fi îndrumarul nostru :
«Națiunea care separă întelepții de războinici va avea lași care să cugete și proști care să lupte.»

Nu știu sigur cine a spus asta, s-ar putea să fie C.K. Chesterton, dar, indiferent de autor, mesajul mi se pare, mai mult ca oricând actual.
Constat, la 70 de ani, cu rușine și umilință, că despre majoritatea problemelor  pe care le tratează astfel de cărți, despre mulți dintre autorii lor nici școala sau universitatea, nici mediul intelectual în care am petrecut mai mult de jumătate de viață, nu mi-au comunicat nimic.

Cenzura, orbirea și contemplația ombilicală din mediul literar, de o eficacitate infernală prin comasare, m-au menținut, prea adesea, într-o ignoranță penibilă și păcătoasă. Deși am avut ocazia, din fericire, prin familie sau prin câțiva ăndrumători mai vârstnici, pe care i-am căutat, să ies cât decât din cerc.
Am încercat, mai ales în ultimii ani, să recuperez cunoștiințe de istorie, sociologie și demografie. Constat că mulți prieteni sau mulți oameni pe care îi stimez, de diferite vârste, se află în aceiași situație.

Comunismul «românesc» a interzis aceste cărți, dovedind astfel încă o dată că nu a avut o direcție patriotică, națională, fiindcă dacă ea ar fi existat, atunci ar fi fost parte din proiectul, din datoria reprezentanților acestei direcții să pună în circulație această bibliotecă, chiar dacă nu sub formă numerică, – nu era posibilă sau nu era la modă-, folosind resursele financiare existente, care au fost imense, în context românesc.
La adresa de mai sus este accesibilă o întreagă bibliotecă. De 20 de ani, suntem într-o continuă perioadă de criză și de improvizații, respectiv supuși aplicării unor agende complet străine de interesele neamului nostru. Cum nu cred că veți (vom) trece nici acum, nici în viitorul apropiat, direct la guvernare, recomand, în acțiunea de pregătire pentru o guvernare națională, nu în așteptarea ei leneșă, nici în cautarea Salvatorului cavaler, lecturi de bază pentru noi și pentru tinerii pe care ar trebui să-i formăm.

Scopul finanțării prin burse, care au avut adesea surse inavuabile, precum cele gestionate pe vremuri, în timpul Războiului Rece, de KGB, la Moscova, sau de CIA în Occident, a unor tineri români în străinătate (cu rare excepții) nu era ridicare spre cultură și recuperarea tradiției ci producția unor agenți de influență, sabordarea tradiției, șlefuirea unor personalități mimetice, difuzarea unor ideologii de import, adesea-desigur nu integral- inaplicabile situației din România. S-au produs astfel mai ales slujnicari de casă nouă.

Rezultatul a fost, din nefericire, faptul că mai toți tinerii care au plecat la studii în străinătate sau au rămas în țară, au fost îndoctrinați, după 1990, în direcția batjocoririi tradiției, negării conceptelor de dezvoltare organică de sorginte eminesciană.
Iar la cârma țării s-au impus între timp, au fost impuși și au știu dăinui, activiști, securiști dependenți de rețele și cumetrii, finanțați de cleptocrația invizibilă a privatizatorilor și recuperatorilor, slugile și improvizatorii.
Agitația politică, manifestă, chiar dacă aparent necesară acum, fără temeiuri istorice, sociologice, economice și demografice nu va duce decât la alte improvizații. De aceste improvizații ar trebui să fim sătui.

În versiunea lor numerizată aceste cărți de educație națională pot măcar acum, cu ajutorul nostru, ajunge în mâna mai tinerilor binevoitori, dinamici dar adesea inculți, cel puțin în aceste domenii.
O țară nu se conduce cu bunăvoință ci cu știință și voință. Una fără alta nu funcționează eficient și durabil.
Vă rog, consultați, deci, și difuzați adresa BIBLIOTECII DIGITALE A ROMÂNIEI http://www.dacoromanica.ro/ 
Pentru început, propun spre studiere și difuzare,  o carte aflătoare în această bibliotecă, care poate fi folositoare și acum : Traian Brăileanu,Sociologia și arta guvernării. Îndemnul mi se adresează și mie.

http://jurnalulunuivulcanolog.blogspot.com/2012/01/un-site-extraordinar-biblioteca.html

Dar nu-i deranjează pe cei de la ACUM, dorința, similară și onorabilă de altfel, a altora de a-și păstra identitatea, dorința ungurilor, secuilor, evreilor, sașilor, rutenilor, slovacilor, minoritari din România sau de aiurea, dorință care nu produce chiuiturile sau oftaturile de indignare ale colaboratorilor revistei ACUM.

Reproducerea uneia dintre versiunile poemului Doina de Mihai Eminescu, interzis în România vreme de o jumătate de secol, vrea să fie proba supremă a xenofobiei poetului. Cum știm, pentru lectura sau păstrarea unei ediții de poeme în biblioteca personală, conținând acest text, se făcea chiar pușcărie în România cominternistă, comunistă, unde strămoșii actualilor ideologi încercau să «implementeze» cu cnutul altă formă, altă versiune a aceluiași internaționalism antiromânesc.
Nici perioada comunismului «național», cu toate contradicțiile ei, atitudinea oficială nu a fost netă, nu a fost mai lucidă în raport cu publicistica lui Eminescu.
Atracția produsă de interdicție a fost mai mare decât se prevedea. Tocmai pentru că, în loc să se reediteze, într-o lume controlată de cenzură, lucrările fundamentale de analiză sociologică, demografică și economică clasice, pentru a ușura repunerea în contexte istorice precise a activității ziaristice eminesciene, și prin asta dezamorsarea caracterului exploziv al acestei publicistici, s-a preferat «pragmatismul oportunist» din relațiile româno-evreiești (israeliene), cu ajutorul căruia se ajungea la finanțări ale economiei interne și la obținerea sau menținerea clauzei națiunii celei mai favorizate.

Există, deasemenea,  o ediție a poemului Doina, îngrijită de Magda Ursache și Petru Ursache, Editura Timpul, Iași, 2000, care cuprinde variantele ca și sursele foclorice ale poemului, repuse în contextul publicisticii politice eminesciene, însoțite de studiile analitice semnate de Perpessicius, editorul seriei de Opere, sau de Alain Guillermou, filolog francez de renume, specialist al literaturii române.
Dar publicistica orientată de la Acum nu contribuie la înțelegerea istorică și la receptarea corectă a acestei creații literare cu trimiteri politice, ci deformează și excită comentarii intolerabile, indignări autentice sau fandoseli, fiindcă autorii de la ACUM au o agendă de realizat, al cărui substrat propagandistic nu mai poate fi ascuns și acceptat fără reacții.

http://jurnalulunuivulcanolog.blogspot.com/2012/01/propaganda-antiromaneasca-constructia.html